Cuvântul „cimitir” κοιμητήριον(koimētḕrion) derivă de la verbul koima, (κοιμάω) care înseamnă a dormi[1]. În ebraică, cimitirul este „locul celor înmormântați” (Neem. 2,3; Sanh. 6,5), casa eternității (Eccl. 12,5), „casa hotărâtă pentru toți cei vii” (Iov 30,23) sau, eufemistic, „casa vieții”[2].

Epigrafie

            Epigrafia[3], după cum mărturisește și etimologia, ἐπιγραφή, epigraphè, face referire la textele scrise, încrustate sau, mai nou, ștanțate, deasupra unor plăci de ceramică, piatră, fier, care erau și sunt așezate în locuri publice, deschise sau închise, cum ar fi o biserică, o capelă, un palat, o piață, un monument, o stradă, un cimitir. Scopul lor este de a marca un eveniment deosebit care s-a petrecut în acel loc, momente din viața unui personaj, etc. Astfel, faimoasele locuri din centrele orașelor sunt denumite după persoanele care și-au adus aportul la dezvoltarea culturii, științei, artei, etc. În acest sens există străzile Mihai Eminescu, Emil Cioran, Dante Aleghieri, etc., sau piețele Volta, Napoleon, etc.

            În lumea antică romană păgână inscripțiile din cimitire reprezentau apelul postum al defunctului către cei vii, rude, trecători sau vizitatori. Ele se găseau de-a lungul străzilor consulare care erau construite de către consuli și care au slujit ca mijloace de comunicare în atichitate. Astfel, Roma antică și modernă are o număr impresionant de străzi care aveau ca punct de plecare Forul Roman, și se îndreptau spre anumite direcții, interne sau externe. Între acestea enumerăm Via Aurelia, via Cassia, via Flaminia, Via Salaria, etc. O parte din cimitirile creștine antice romane au fost construite în apropierea acestora: astfel, pe Via Aurelia există Catacombele sfântului Pancrazio, etc., pe Via Ostiense sunt mormintele sfinților Pavel, Timotei, catacombele sfintei Tecla și a Commodilei, pe Via Ardeatina se află Catacombele sfinților Marcu și Marceliano, etc.

            Complexul de inscripții paleocreștin cel mai omogen care conține 300 de mărturii latine și grecești se se găsește în catacombele Priscilei de pe Via Salaria Nuova. Aici au început a apărea locuțiuni precum: pax-eirene, pax, pax tecum, eirene toi, etc., acestea fiind forme de salut de despărțire, din  partea credincioșilor către adormiți. Vorbim de ultima parte a secolului al II-lea și prima parte a secolului al III-lea[4].

            Dat fiind contextul persecuțiilor și al epocii constantiniene, unul din numele răspândite a fost Anastasie, căci purtătorul mărturisea tocmai ultimul adevăr de credință al Crezului „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”; astfel, într-o dedicație de pe un mormânt roman, adormita zice: „Eu, Anastasia, cred că mi se va întâmpla ceea ce înseamnă numele meu”. Plecând din a doua jumătate a secolului al IV-lea, epitaful[5] creștin pierde progresiv aspectul arhaic ale originilor, tocmai pentru permisivitatea religiei, dar crește laconicitatea, apărând semne și mici expresii. Între semnele cele mai răspândite din epigrafia romană din secolele al IV-lea și al V-lea sunt: cristograma, crucea monogramă[6], cu sau fără literile apocaliptice, acestea înlocuind sigla DMS a lumii păgâne, ce se referea la zeitățile Mani[7].

Față de tradiția clasică, acum sunt atestate expresiile care desemnează apartenența creștinului la Biserică (fideles) și care presupun un mod nou de înțelegere a raporturilor sociale: fratres, boni fraters, etc; ele provind din Scriptură; tot din acest timp și până în secolul al V-lea, în epigrafie se menționează botezul, ca și taină creștină. Studiile de specialitate ne aduc înainte forme verbale care indică odihna, înțeles care trimite tocmai la semnificația cuvântului cimitir: dormire, quiescere, requiescere, dormit in pace, dormit in somno pacis, etc.

În decursul secolelor al V-lea și al VI-lea termenii complementari spes și ressurectio se cristalizează în formule care se găsesc și în ambitul celor care nu aparțineau Bisericii instituționale. În Evul Mediu târziu se petrece o schimbare semnificativă a epitafurilor, căci, locul textelor lungi și detaliate din epoca imperiale este luat de o formulare laconică în care se găsește prezent numele, anii trăiți, și de formule de felul „dormi în pace”, „să trăiești în Hristos”

            În secolele VII-X inscripțiile sunt rezervateunui număr restrâns de personaje, care aveau o funcție socială importantă sau apațineau clerului înalt; pentru ei încep a se refolosi sarcofagiile, a căror parte superioară erau pline cu texte, unde erau trecute faptele și calitățile lor morale. După anul 1000 deseori se găsesc epitafuri prin care defunctul îi îndeamnă pe cei vii să se roage pentru el, sau le amintesc celor rămași de caducitatea vieții, etc. În următoarele două veacuri este atestată o producere masivă de epitafuri, răspândită în mare parte a Europei. Pe dălile mari uneori poate fi reprezentat chipul celui adormit, întins, iar înscrisul este împins spre margini. Exemplele abundă în domurile din Vest[8], iar în Țările Române putem vorbi de pietre de mormânt cu epitafuri care vorbesc despre persoana repausatului; pe ele au fost cazuri în care s-au dăltuit stemele țării, chipurile celor înmormântați, sau diferite motive cu un vădit semnificat care trimite la Înviere.

 

La Săpânța în cimitir, nu se plânge, la Săpânța se glumește

Am făcut această scurtă incursiune în istoria epigrafiei și a epitafului pentru a evidenția că în cultura populară românească, dar și în cea cultă, se găsesc o serie de elemente care trimit la arta și ingeniozitatea compozitorului și meșterului popular român. Fiind de tradiție creștină, artistul din popor a reprezentat atât pe lespedele de mormânt ale voievozilor, cât și pe pietrele puse la căpătâiul monahilor, sinteza credinței, adică semnul sfintei cruci, numele de botez, - semnificantul persoanei, statutul adormitului, și, după caz, alte detalii. Cele spuse acum, pot fi argumentate, după caz, cu izvoare istorice.

În continuare, lăsăm spațiu citatelor din cărțile lecturate pentru a contura un mod de a fi și de a trăi a creștinilor din Săpânța, care prin ceea ce realizează, ei trimit la credința omului din popor și la felul în care acesta a înțeles viața și moartea.

 „Imaginea înfloratelor cruci albastre din Cimitirul Vesel de la Săpânța ... și versurile populare scrijelite pe lemn dezvăluie, scurt și cuprinzător, traseul vieții celui răposat. Izvorâte dintr-o cultură orală, întemeiată pe vers și rimă întru perpetuarea memoriei, originea epitafurilor de la Săpânța, înainte de a fi căutată în străfundurile culturii populare, trebuie identificată în perioada interbelică, începând cu anul 1935, la creatorul Cimitirului Vesel: Stan Ioan Pătraș (1908-1977), al cărui continuator a fost, în deosebi, Dumitru Pop Tincu”.

„Pe crucile cimitirului se regăsesc nu doar o radiografie a satului Săpânța, cu ocupațiile zilnice ale localnicilor și cu nenorocirile aducătoare de moarte, ci și una a întregii lumi. Chemarea strămoșilor reprezintă un reper al comunității tradiționale. Din vechime, țăranul murea împăcat cu sine, dacă știa că a ajuns <<în locul ce-am dorit / în mormântul străbunicii mele>>, înmormântat alături de membrii familiei”[9].

„Din perspectivă etnografică, Cimitirul Vesel reprezintă un argument în favoarea evoluției perpetue a culturii populare”[10].

„La Săpânța crucile cimitirului sunt cu precădere din lemn cu multe decorații și cu medalioane în care sunt dăltuite chipurile morților ori scene din viața lor însoțite de texte explicative cu semnificații etice având un accentuat rol moralizator în viața comunității. Cromatica pictografică folosită de meșterii locali, naivitatea desenelor și atitudinea de împăcare cu ideea morții ce reiese din textele amintite, fac ca acest cimitir să fie un loc unic de reculegere și meditație supranumit și Cimitirul Vesel”[11].

Poetul Radu Boureanu (1906 - 1996) scria cândva, referindu-se la cunoscutul cimitir maramureşean: „Lângă cruce la Săpânţa / Moartea şi-a pierdut sămânţa”. Redăm câteva exemple de epitafe:

Eu aici mă odihnesc,

Ionu Diochi mă numesc,

Am fost cunoscut în sat,

Lumea Pani m-o strigat.

În lume cât am trăit,

La biserică am slujit,

Alăture cu popa.

Îi dădeam cristelnița,

clopotele le trăgeam,

credincioșii îi adunam,

cu toții să ne rugăm

Slavă Domnului să-i dăm[12].

Rugați-vă lui Dumenzeu

Să vă fereascî de rău.

 

Aici ne aflam așa:

Cionca George și tata.

Mie cucu mi-o cântat

Să rămțn neînsurat.

Care cuc mi-o cântat mie,

Din munte să nu mai vie,

Să fii moarte de minune

Că fecior m-ai dus din lume.

Și care vă uitați la noi

Aici veți ceni și voi[13].

 

Până-am fost pe lume vie,

m-o chemat Stan Todosie

și moașă îmi zicea mie.

Fost-am moașă la oraș,

Ajutor la copilaș,

Multe mame-am ajutat

La oraș și de la sat

Pân-au fost bolnave-n pat[14].



[1]Pentru semnificațiile cuvântului în Opere Părinților a se vedea G.W.H. Lampe, D.D., A Patristic Greek Lexicon, Ate The Clarendon Press, Oxford, 1961, pp. 760, 802.

[2]Meir Ydit, Cemetery, în Fred Skolnik, Encyclopaedia Judaica, Second Edition, Volume 4, MacMillan Reference USA, p. 538.

[3]Pentru folosirea cuvântului și prezența sa în literatura antică a se vedea Henry George Liddell, Robert Scott,A Greek-English Lexicon, Calrendon Press, Oxford, 1996, p. 628.

 

[4]Massimo Petrini, Il cimitero, Lineamenti storici, teologici e pastorali, Centro Editoriale Dehoniano, Bologna, 2014, p. 63.

[5] ἐπιτάφιον, epitáphion. Pentru înțelesurile lumii păgâne a se vedea Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek, p. 664. Pentru semnificațiile cuvântului în Opere Părinților a se vedea G.W.H. Lampe, D.D., A Patristic Greek Lexicon, Ate The Clarendon Press, Oxford, 1961, pp. 519-520, 567.

[7]Massimo Petrini, Il cimitero,  p. 64.

[8]Massimo Petrini, Il cimitero, p. 66.

[9]Lucian- Valer Lefter, Prefață în Roxana Mihalcea, Crucile de la Săpânța, Editura All, București, 2017, pp. 9-10.

[10]Ibidem, p. 13.

[11]Biserici de lemn din Maramureș, Chiese in legno del Maramureș, Editura Proema, Baia Mare, 2007, p. 14.

[12]Roxana Mihalcea, Crucile de la Săpânța, p. 67.

[13]Ibidem, p. 165.

[14]Ibidem, p. 217.

Căutare

Căutare 3

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    11874307