Întru această zi, povestire din minunile Maicii Domnului, despre Sfântul Damaschin şi vindecarea mâinii lui celei tăiate, de către Cea Nevinovată

Se vede în viaţa Sfântului Ioan Damaschin, pe care a scris-o preaînţeleptul Ioan, patriarhul Antiohiei, cum că, în vremea lui Leon Isaurul, era mare gonire şi luptă împotriva icoanelor, în Constantinopol, şi pe mulţi dreptcredincioşi i-a osândit împăratul cel urâtor de Hristos la felurite munci. Deci, înştiinţându-se de aceasta, Ioan de la Damasc, care era întâiul sfetnic al stăpânitorului saracinilor, scria în fiecare zi epistole şi le trimitea la Constantinopol, ortodocşilor, întru care arăta, cu mărturii vrednice de crezare, că cei care nu se închină sfinţitelor icoane sunt eretici şi fără de Dumnezeu şi străini de împărăţia lui Hristos.

 Iar auzind împăratul de aceasta, a cerut să-i dea una din scrisorile lui Ioan, pe care a arătat-o scriitorilor săi, întrebându-i pe dânşii dacă cineva dintre dânşii poate alcătui întocmai chipul scrisorii. Deci, s-a aflat unul preaiscusit la frumoasa scriere, care a făgăduit împăratului că va scrie alta asemănătoare, încât, nici însuşi Ioan să nu cunoască scrisul că este străin. Deci, acestuia i-a poruncit împăratul cel viclean de a scris către dânsul o epistolă, ca din partea lui Ioan întru care acesta zicea: "Împărate, întru mulţi ani să trăieşti, închinăciunea cea cuviincioasă împărăţiei tale aduc eu, robul tău, Ioan din Damasc. Şi îţi arăt ca să ştii că cetatea noastră este în vremea aceasta slăbănogită, pentru că lipsesc cei mai mulţi ostaşi ai agarenilor, fiind plecaţi la război. Şi dacă vei trimite puţină oaste, cu lesnire o iei şi îţi voi ajuta şi eu la o lucrare ca aceasta, pe cât pot, că în mâinile mele este toată cetatea". Aceasta şi altele mai multe scriind, vicleanul împărat a făcut şi altă scrisoare cu mâna sa către stăpânitorul agarenilor, zicând acestea: "Prea de bun neam şi preaiubite dregătorule al cetăţii Damascului, să te bucuri! Ştii că nu este nici un lucru mai fericit şi mai lăudat, şi lui Dumnezeu plăcut, decât dragostea, ca să păzească cineva tocmelile cele de pace. Pentru aceasta nu voi să stric prietenia, pe care o am cu bunul tău neam, cu toate că şi un prieten al tău adevărat, mă îndeamnă şi mă cheamă pe mine la aceasta şi îmi trimite scrisori de multe ori, ca să vin să mă războiesc cu tine.

 Iar, pentru încredinţarea ta, îţi trimit una din scrisori, ca să cunoşti adevărata prietenie pe care o am eu către tine şi vicleşugul şi răul nărav al aceluia care a scris".

 Aceste două scrisori le-a trimis printr-un rob al său, împăratul cu numele de leu şi cu socoteală de şarpe, la cel viclean şi barbar. Acesta, văzându-le, s-a mâniat şi, chemând pe Ioan, i le-a arătat. Iar acesta, înţelegând viclenia împăratului, mărturisea adevărul, spunând, nu numai că nu a scris el, ci nici măcar în mintea lui nu a avut niciodată aşa ceva. Dar barbarul, biruit fiind de mânie, n-a crezut, nici soroc nu i-a dat ca să arate adevărul, ci a poruncit să-i taie mâna lui.

 Deci, s-a tăiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urăsc pe Domnul, şi în loc de cerneală, cu care se vopsea mai înainte, s-a vopsit cu al său sânge. Şi mâna au spânzurat-o în târg, ca să o vadă toţi. Deci, după ce a trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitori, rugându-se tiranului să-i dea mâna să o îngroape, ca să-i uşureze durerea lui. Iar acela a primit şi i-a dat-o. Deci, Ioan, luând-o şi intrând în casa lui, a căzut la pământ cu faţa în jos, înaintea sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, zicând, cu lacrimi şi cu credinţă: "Stăpână preacurată, Maică ceea ce ai născut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeieştile icoane dreapta mea s-a tăiat. Cunoşti pricina bine, pentru care s-a înrăit Leon. Grăbeşte-Te, dar şi-mi vindecă mâna mea. Dreapta Celui Prea-înalt, Care S-a întrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta. Aşa şi acum, dreapta mea aceasta să o vindece, pentru rugăciunile Tale, ca să poată scrie, cu dulci şi întocmite cântări, laudele care se cade a se da Ţie, Născătoare de Dumnezeu şi Celui ce S-a născut din Tine şi împreună ajutătoare să se facă dreptei credinţe."

Acestea zicându-le, cu lacrimi, Ioan, a adormit şi a văzut icoana Pururea Fecioarei, care îi zicea lui cu liniştită privire: "Vezi că sănătoasă s-a făcut mâna ta, de acum nu te mai supăra pentru aceasta, ci fă-o pe ea trestie a scriitorului ce scrie degrabă, după cum mi-ai făgăduit mie". Deci, deşteptându-se şi văzând vindecată şi lipită mâna lui, o, prea mare puterea ta, Preacurata, s-a bucurat cu duhul, pentru Dumnezeu şi pentru Maica Lui, că a făcut cu dânsul mărire Cel Puternic. Deci, toată noaptea veselindu-se, a cântat cântări de mulţumire lui Dumnezeu, zicând: "Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, s-a proslăvit întru tărie. Dreapta Ta a vindecat dreapta mea cea tăiată. Şi cu aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc prea cinstită icoana Ta şi a Celeia ce Te-a născut pe Tine. Şi prin mâna mea va zdrobi pe stricătorii de icoane cei potrivnici slavei Tale". Deci, a trecut toată noaptea, veselindu-se şi cântând laude Pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu.

 Iar când s-a făcut ziuă şi au văzut vecinii lucrul cel minunat, s-a făcut cunoscut la toată cetatea. Însă nişte urâtori de Hristos au uneltit şi, ducându-se, au spus stăpânitorului cum că n-au tăiat mâna lui Ioan, ci altuia, unui oarecare rob al lui, care, ca să-i facă daruri domnul său, a primit să i se taie mâna lui, pentru care faptă i-a dat arginţi nenumăraţi. Iar stăpânitorul a poruncit ca să vină Ioan, să vadă mâinile lui. Şi, venind i-a arătat mâna cea tăiată, care avea un semn roşu împrejur, pe care l-a lăsat înadins Preasfânta, ca nemincinoasă mărturie a tăierii. Deci, îi zicea barbarul: "Care doctor te-a vindecat şi ce fel de doctorie a pus?" Iar Ioan, cu strălucit şi mare glas, s-a făcut propovăduitor minunii, răspunzând: "Domnul meu, doctorul cel Atotputernic, Care are deopotrivă atâta putere câte voire are". Iar stăpânitorul a zis: "Iartă-mă omule, că, după cum se vede, nevinovat eşti, şi nu ai greşit în pricina aceasta şi cu nedreptate te-am osândit. Ai, dară, cinstea cea dintâi, ca să fii întâiul sfetnic al meu şi mă făgăduiesc ţie, ca să nu fac cândva nimic fără sfatul şi voirea ta." Iar Ioan a căzut la picioarele lui, rugându-se ca să-l ierte, că doreşte să se ducă să slujească Făcătoarei de bine, după cum i-a făgăduit. Deci, după ce s-a împotrivit multă vreme, s-a învoit stăpânitorul şi i-a dat voie să se ducă unde voieşte. Iar Ioan, mulţumind, s-a dus. Şi, împărţind săracilor averea sa şi slobozind pe robii săi s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava. Şi, făcându-se monah, s-a supus la ascultare la un bătrân.

Întru această zi, cuvânt din Pateric

A venit un bătrân la ava Lot, în pustia cea mică a Arsenolaitului, şi l-a rugat pe el ca să-i poruncească lui să petreacă aproape de dânsul. Şi l-a primit pe el ava Lot şi trăia în reculegere. Deci, veneau unii la ava Lot, iar el îi îndemna pe dânşii să meargă la bătrânul cel slab, însă acela le grăia lor cuvintele rătăcirii lui Origen. Iar ava Lot se supăra zicând: "Nu cumva părinţii vor zice că şi noi tot rătăcirea lui Origen învăţăm?" Deci căuta cum l-ar îndepărta din locul acela, dar se temea de porunca lui Dumnezeu despre dragostea aproapelui. Însă, sculându-se, a mers la ava Arsenie şi i-a spus lui de bătrânul acela. Iar ava Arsenie i-a zis lui: "Să nu-l goneşti, ci să-i spui: Aceasta este de la Dumnezeu, să mănânci şi să bei precum voieşti, numai cuvinte să nu grăieşti. Şi, de va voi, apoi va putea să se îndrepteze, şi, chiar de nu va voi să se îndrepteze, el singur va pleca din locul acela şi astfel nu va fi din pricina ta".

 Deci, ducându-se ava Lot, a făcut aşa. Iar bătrânul acela, auzind acestea, n-a voit să se îndrepteze, ci cu dinadinsul îl ruga, zicându-i: "Pentru Domnul slobozeşte-mă de aici, de vreme ce nu mai pot suferi să stau în pustie". Şi, sculându-se, a ieşit, cu dragoste slobozit fiind.

Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Efrem, cum i s-a dat lui o carte scrisă de la Dumnezeu

Un stareţ dintre Sfinţii Părinţi a văzut o ceată îngerească pogorându-se din cer, după porunca lui Dumnezeu. Şi avea ea o carte scrisă, pe dinăuntru şi pe dinafară. Şi ziceau îngerii între ei: "Cine este vrednic să o primească pe aceasta?" Deci, unii ziceau una; alţii alta. Apoi au răspuns şi au zis: "Cu adevărat sfinţi sunt şi drepţi toţi pe care i-aţi numit, dar nu pot să o primească pe aceasta"; iar mai pe urmă au zis: "Nici unuia nu se poate încredinţa aceasta, fără numai lui Efrem". Deci, sculându-se dimineaţa stareţul cel ce văzuse în vedenie cum că lui Efrem i s-a dat cartea, l-a auzit pe Efrem învăţând norodul şi ca un izvor curgând învăţătura din gura lui. Şi a cunoscut stareţul, cel ce a avut acea vedenie, cum că de la Sfântul Duh sunt acelea ce ies din gura lui Efrem.

Întru această zi, cuvânt despre un călugăr, pe care l-a scos Fericitul Andrei de la diavolul

Sfântul Andrei a venit în Constantinopol la târgul unde este o cruce şi a aflat pe un oarecare monah, a cărui viată o lăudau toţi, ca pe o viaţă îmbunătăţită, că în adevăr bine se nevoia, precum se cuvine monahilor, însă biruit era de iubirea de argint fără de măsură. Pentru că mulţi din cetăţeni, mărturisindu-şi înaintea lui păcatele lor, îi dădeau lui mulţime de aur, ca să-l împartă la săraci, pentru mântuirea sufletelor lor, iar el, cuprins fiind de nesăţioasa patimă a iubirii de arginti, nimănui nu da, ci toţi banii în pungă îi punea şi, văzând că se înmulţeşte aurul, se bucura. Iar Fericitul Andrei, mergând pe calea aceea unde acel ticălos monah îşi avea petrecerea sa, a văzut cu ochi prooroceşti un şarpe înfricoşător încolăcindu-se pe grumazul lui; şi, apropiindu-se de călugăr, privea la şarpele acela. Iar călugărul, socotind că este vreunul din săraci şi stăruieşte să se apropie ca să ia milostenie, i-a zis lui: "Dumnezeu să te miluiască, frate, că nu am ce să-ţi dau ţie". Iar Fericitul, puţin depărtându-se, a văzut împrejurul călugărului o scriere scrisă în văzduh: "Şarpele iubirii de argint, rădăcină a toată fărădelegea este".

 Şi, căutând înapoi, a văzut pe doi tineri certându-se între dânşii: unul era negru, având ochi întunecaţi, că drac era, iar altul alb ca o lumină cerească, fiind înger al lui Dumnezeu. Şi zicea cel negru: "Al meu este călugărul acesta, că voia mea face, că nemilostiv şi iubitor de arginti este şi cu Dumnezeu parte nu are, ci, ca un adevărat slujitor de idoli, mie îmi slujeşte". Iar îngerul cel luminos zicea: "Ba nu, ci al meu este, de vreme ce posteşte şi se roagă şi smerit este şi blând". Şi se împotriveau aşa amândoi şi nu era pace între dânşii. Şi s-a făcut un glas din cer către îngerul cel purtător de lumină: "Nu este partea ta călugărul acesta, lasă-l pe el, că lui mamona slujeşte, iar nu lui Dumnezeu". Şi îndată s-a depărtat îngerul Domnului de la dânsul. Aceasta văzând-o Fericitul Andrei s-a mirat, că demonul cel potrivnic a biruit pe îngerul cel luminat.

 Iar odată a întâmpinat pe călugărul acela Fericitul Andrei în uliţă şi, luându-l de mâna dreapta, i-a zis lui: "Robule al lui Dumnezeu, fără de mânie să mă asculţi pe mine robul tău, şi cu milă primeşte săracele mele cuvinte, că mare necaz mi s-a întâmplat mie, din pricina ta, şi nu pot de acum să rabd mai mult că mai întâi prieten lui Dumnezeu ai fost, iar acum te-ai făcut prieten şi slugă diavolului. Aripi ai avut ca şi serafimii; pentru ce te-ai dat satanei, ca să le taie pe ele din rădăcină? Chip ai avut ca de fulger; pentru ce te-ai făcut întunecat la chip? Vai mie, de vreme ce ai avut vedere ca heruvimii cu ochi mulţi, iar acum te-a orbit pe tine şarpele. Soare ai fost şi ai apus în noaptea cea întunecată şi rea. Pentru ce, frate, sufletul tău ţi-ai vândut? Pentru ce te-ai însoţit cu dracul iubirii de argint? Pentru ce i-ai dat lui odihna întru tine? Pentru ce aduni argintul? Au, doară, te vei îngropa cu el? Că după moartea ta va rămâne altora. Pentru ce ţii păcate străine şi vrei să te sugrumi cu nemilostivirea? În vreme ce alţii sunt flămânzi şi însetaţi şi mor de frig, tu, privind la mulţimea aurului te veseleşti? Aceştia sunt paşii pocăinţei? Asta e rânduiala călugărească şi defăimarea vieţii deşarte? Aşa te-ai lepădat de lume şi de cele din lume? Aşa te-ai răstignit lumii şi tuturor deşertăciunilor? N-ai auzit pe Domnul ce zice: să nu agonisiţi aur, nici argint, nici aramă, nici două haine? Pentru ce ai uitat porunca aceasta? Iată, astăzi sau mâine se sfârşeşte viaţa noastră şi cele ce le-ai gătit ale cui vor fi? Au nu ştii că îngerul Domnului, cel ce te păzeşte pe tine, s-a depărtat de la tine plângând, iar diavolul stă aproape de tine şi şarpele iubirii de argint s-a încolăcit împrejurul grumazului tău şi tu nu-l simţi pe el? Adevăr zic ţie, că, trecând pe lângă tine, am auzit pe Dumnezeu lepădându-se de tine. Deci, rogu-mă ţie, ascultă-mă pe mine şi-ţi împarte averea la săraci, la văduve şi la neputincioşi, la scăpătaţi şi la străinii ce n-au unde să-şi plece capul şi te sârguieşte să fii iarăşi prieten lui Dumnezeu. Iar de nu mă vei asculta, apoi rău vei pieri. Aşa mă jur pe Iisus, împăratul Hristos, că iată, îndată vei vedea pe diavolul. Şi i-a mai zis lui: Oare îl vezi pe el?".

 Şi s-au deschis călugărului ochii cei dinlăuntru şi l-a văzut pe diavolul ca pe un arap negru şi buzat şi în chip de fiară, departe stând şi neîndrăznind a se apropia de dânsul din pricina lui Andrei. Iar călugărul a zis Sfântului: "Îl văd pe el, robule al lui Dumnezeu, şi spaimă mare m-a cuprins; deci spune-mi mie cele ce-mi sunt trebuincioase spre mântuirea sufletului meu". Iar robul lui Dumnezeu a zis către dânsul iarăşi: "Să mă crezi pe mine, că de nu mă vei asculta, îl voi trimite pe el la tine, ca să te facă de ruşine, nu numai în faţa cetăţenilor acestora, ci faţă de toate cele patru margini ale lumii. Deci, păzeşte-te şi, cele ce-ţi zic ţie, fă-le".

 Acestea auzindu-le călugărul s-a temut foarte şi a făgăduit ca pe toate cele poruncite să le facă. Şi îndată a văzut Sfântul că a venit de la răsărit un Duh puternic, ca o văpaie de fulger şi s-a atins de şarpele acela, mâncându-i puterea lui. Iar şarpele, neputând suferi, s-a prefăcut în corb şi s-a dus de acolo. La fel şi arapul cel negru a pierit şi iarăşi a luat putere îngerul lui Dumnezeu spre paza călugărului aceluia. De la care ieşind, Fericitul i-a poruncit lui zicându-i: "Fereşte-te să spui cuiva cele despre mine, iar eu voi începe a te pomeni ziua şi noaptea întru rugăciunile mele, ca Domnul Iisus Hristos să-ţi îndrepteze calea spre bine".

 Deci, ducându-se călugărul, a împărţit tot aurul la săraci. Şi după aceasta şi mai mult s-a proslăvit de la Dumnezeu şi de la oameni, că-şi aduceau şi mai mulţi aurul lor la dânsul, ca să-l împartă la săraci.

 Iar el zicea celor ce-l aduceau ca să-l împartă cu mâinile lor, şi grăia: "Ce folos îmi este mie ca să mă înţep cu spini străini".

 Aşa vieţuind el, precum se cade unui călugăr, i s-a arătat lui robul lui Dumnezeu în vis, cu faţa veselă şi i-a arătat lui pe un câmp un pom luminos îmbrăcat în floare de dulci roduri şi i-a zis: "Să mulţumeşti lui Dumnezeu, stăpâne al meu, că te-a scos pe tine din dinţii şarpelui şi a făcut sufletul tău ca un pom purtător de floare; deci, sârguieşte-te ca pe acea floare să o prefaci în dulce rod. Căci, iată, acest pom frumos, pe care îl vezi, este închipuirea sufletului tău".

 Apoi, deşteptându-se, călugărul s-a întărit mai mult în lucrul cel duhovnicesc şi aducea mulţumită totdeauna lui Dumnezeu şi lui Andrei, plăcutul Său. Slavă lui Dumnezeu celui ce face minuni, prin aleşii Săi, cu darul şi cu iubirea Lui de oameni. Amin.

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    11908986