Întru această zi, cuvânt despre păcătoşii ce se îngroapă în biserică

A fost în părţile Tabenesiotului o oarecare călugăriţă, care îşi câştigase înfrânarea trupească, dar cu sălbăticia limbii nu se părăsise de vorbirea deşartă. Deci, aceasta, săvârşindu-se şi averea dându-şi, a fost îngropată în biserică. Iar în noaptea dintâi, păzitorul bisericii, din iconomie dumnezeiască, a văzut-o pe ea aruncată înaintea altarului, pe jumătate arsă, că o parte a ei ardea, fiind aruncată în foc, iar partea cealaltă rămânea nearsă. Deci, a doua zi sculându-se, paznicul a spus tuturor şi le-a arătat şi locul unde călugăriţa aceea ardea în foc.

 

Şi, mergând înaintea jertfelnicului, a aflat ars locul pe marmora pe care arsese. Deci, cu acest semn, aievea s-a arătat că cei ale căror păcate nu sunt iertate, aceia nu vor scăpa de Judecată. Şi nu vor putea să câştige nici un ajutor numai din atingerea cu locurile cele sfinţite.

Întru această zi, minunea Sfântului Vasilie, la Anastasie preotul

Într-una din zile, Cuviosul Părintele nostru Vasilie, strălucit fiind de darul cel dumnezeiesc, a zis către clericii săi: "Veniţi, fiilor, după mine ca să vedem slava lui Dumnezeu, şi împreună să proslăvim pe Stăpânul nostru". Şi au ieşit din cetate, neştiind nimeni unde voieşte el să meargă. Iar un preot cu numele Anastasie, care vieţuia într-un sat, avea femeie cu numele Teogonia, cu care patruzeci de ani a petrecut în feciorie şi de mulţi se socotea că Teogonia este neroditoare, pentru că nimeni nu ştia fecioria curăţiei lor, cea păzită în taină. Şi avea Anastasie, pentru viaţa sa sfântă, Duhul lui Dumnezeu şi era bărbat înainte-văzător. Că întru acea vreme, văzând el mai înainte cu duhul, că Vasilie avea să-l cerceteze pe el, a zis către soţia sa Teogonia: "Eu mă voi duce la câmp, ca să lucrez pământul, iar tu, sora mea, să împodobeşti casa şi în ceasul al nouălea din zi, aprinzând lumânări, să ieşi întru întâmpinarea Sfântului Vasilie arhiepiscopul, că vine să ne cerceteze pe noi păcătoşii". Iar ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a împlinit porunca. Şi nu departe fiind Sfântul Vasilie de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat pe el Teogonia şi i s-a închinat lui. Iar Vasilie i-a zis: "Cum te afli, doamnă Teogonia?" Iar ea, auzind că pe nume o cheamă, s-a înspăimântat şi a zis: "Sănătoasă sunt, stăpâne sfinte". Iar fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele tău?" Iar ea a răspuns: "Nu frate, ci bărbat îmi este mie, şi s-a dus la câmp să lucreze pământul, dar mă voi duce să-l chem pe el". Iar Vasilie i-a zis: "A venit şi în casă este, nu te osteni". Aceste cuvinte auzind, de şi mai multă spaimă s-a umplut, că toată taina lor, Sfântul mai înainte a văzut-o şi, tremurând, a căzut la picioarele Sfântului şi i-a zis: "Roagă-te pentru mine, păcătoasa, Sfinte al lui Dumnezeu, că mari şi minunate lucruri văd la tine". Iar Sfântul se ruga pentru dânsa.

 

Şi, intrând în casa preotului, l-a întâmpinat însuşi Anastasie şi, sărutând picioarele Sfântului, a zis: "De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?" Iar arhiereul i-a zis: "Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos; să mergem la biserică şi să facem dumnezeiască slujbă". Căci, se obişnuise preotul acela să postească în toate zilele, afară de sâmbătă şi de Duminică şi nu gusta nimic, fără numai pâine şi apă. Iar când au mers în biserică, a poruncit Sfântul Vasilie lui Anastasie ca să slujească Liturghia. Iar el se lepăda, zicând: "Ştii, stăpâne, ce zice Scriptura: Cel mai mic de la cel mai mare se blagosloveşte". Iar Vasilie a zis către dânsul: "Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai şi ascultare". Şi, când slujea Anastasie, în vremea sfinţirii înfricoşătoarelor Taine, a văzut Sfântul Vasilie şi ceilalţi care erau vrednici, pe Preasfântul Duh pogorându-se, în chip de foc şi pe Anastasie înconjurându-l. Iar după săvârşirea dumnezeieştii slujbe, au intrat în casă şi a pus preotul masă Sfântului şi clericilor lui. Şi, mâncând, a întrebat Sfântul pe preot: "De unde îţi este averea şi ce fel este viaţa ta, spune-mi mie". Răspuns-a preotul: "Eu, arhiereule al lui Hristos, om păcătos sunt şi mă aflu sub dajdia poporului şi am două perechi de boi. Cu una lucrez eu însumi, iar cu alta slujitorul meu şi, din roadele lucrului acesta, o parte este spre primirea străinilor, iar altă parte spre darea dajdiilor, şi se osteneşte cu mine şi femeia mea, slujind străinilor şi mie". Şi a zis Vasilie către dânsul: "Să o numeşti pe ea sora ta, precum şi este; dar spune-mi mie bunătăţile tale". Răspuns-a Anastasie: "Eu nimic bun n-am făcut pe pământ". Atunci Vasilie a zis: "Să ne sculăm şi să mergem împreună". Şi, sculându-se, au mers la un bordei şi a zis Vasilie: "Să-mi deschizi mie uşa aceasta". Iar Anastasie a zis: "Nu, Sfinte al lui Dumnezeu, să nu voieşti a intra, că nimic nu este acolo, fără numai cele de trebuinţă pentru casă". Iar Vasilie a zis: "Eu pentru trebuinţele acestea am venit".

 

Iar preotul, nevrând să deschidă uşa, a deschis-o Sfântul cu cuvântul şi, intrând, a aflat acolo pe un om foarte rănit de lepră, căruia mai multe mădulare, putrezind, îi căzuseră. Şi nu ştia de dânsul nimeni, fără numai singur preotul şi sora lui. Deci, a zis Vasilie către preot: "Pentru ce ai voit să tăinuieşti de mine această comoară a ta?" Răspuns-a preotul: "Omul este mânios şi ocărâtor, stăpâne, şi, pentru aceasta, m-am temut să ţi-l arăt, ca să nu greşească cu vreun cuvânt împotriva Sfinţiei tale". Atunci a zis Vasilie: "Bună nevoinţă alergi. Dar să mă laşi şi pe mine întru această noapte să-i slujesc lui, ca şi eu să fiu părtaş la plata ta". Drept aceea, a rămas fericitul Vasilie singur cu cel bolnav şi, închizându-se, toată noaptea a petrecut în rugăciune şi, dimineaţa, l-au scos pe cel bolnav întreg şi sănătos. Iar preotul şi sora sa şi toţi cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au proslăvit pe Dumnezeu. Şi s-a întors apoi Sfântul Vasilie la casa sa. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Întru această zi, învăţătură despre osteneala cea pentru Împărăţia Cerurilor

Să nu vă leneviţi, fraţilor, de a voastră mântuire, nici să petreceţi cu dobitoacele, fără de înfrânare mâncând şi bând, că nu spre această viaţă ne-a ales pe noi Hristos, ci la Împărăţia Cerească ne-a chemat şi poruncă ne-a dat nouă, pe care făcând-o, vom intra într-însa. Pentru că prin multe încercări se cade nouă a intra în Împărăţia Cerului şi cei ce se nevoiesc o răpesc pe ea. Că nevoinţa aceea sileşte pe Dumnezeu şi ne dăruieşte viaţa, că El ştie inimile noastre, dacă ne ostenim pentru Dânsul cu adevărat, în rugăciuni şi în privegheri, alergând la Biserică să slăvim pe Dumnezeu, Făcătorul nostru, Care la moştenirea îngerească ridică pe oamenii cei ce slujesc Lui şi se ostenesc pe ei înşişi pentru Dumnezeu, şi trec cu vederea viaţa aceasta de puţină vreme. Că aceştia cunoscuţi sunt lui Dumnezeu. Că şi singuri ştiţi pe Apostolul Pavel, care zice că cei nedrepţi nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nici desfrânaţii, nici sodomiţii, nici tâlharii, nici clevetitorii, nici cei ce iau mită. Că cel ce s-a încurcat întru acestea cu greu este şi a se numi măcar creştin, dar să mai aştepte încă şi milă de la Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre pocăinţă şi viaţa cea desfătată

Domnul nostru Hristos şi Dumnezeul nostru zice în Sfintele Evanghelii:

"Deci, şi voi fiţi gata că în ceasul în care nu gândiţi, Fiul Omului va veni". (Luca, 12, 40). Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă, care duce la viaţă. Să călătorim pe calea aceasta, fraţilor, ca viaţa veşnică să moştenim. Călătoriile acestea sunt cu necazuri, dar odihna este fericită. Călătoriile acestea sunt cu întristare, dar răsplătirea este cu bucurie. Călătoriile acestea sunt strâmte, dar sălaşul este desfătat. Călătoriile acestea sunt: pocăinţa, ajunarea, rugăciunea, umilinţa, privegherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească, defăimarea trupului, îngrijirea sufletului, culcarea pe jos, nespălarea, foamea, setea, mâncarea uscată, goliciunea, milostenia, lacrimile, plânsul, suspinările, plecarea genunchilor, necinstirile, gonirile, răpirile, osteneala cu mâinile, primejdiile, a fi defăimaţi şi a răbda, a fi urâţi şi a nu urî, a pătimi rele şi cu bine a răsplăti, a lăsa datornicilor datoriile, a ne pune sufletul pentru prieteni iar, mai pe urmă de toate, a ne vărsa sângele pentru Hristos, când vremea va cere. Acestea sunt călătoriile porţii celei strâmte şi ale căii celei necăjite, care are răsplătirea cea fericită: Împărăţia Cerurilor.

 

Iar poarta care duce la pierzare, este largă şi calea desfătată. Şi umbletele pe această cale sunt, aici, în lumea aceasta, adică, de bucurie făcătoare, iar acolo, de mare scârbă. Aici uşoare, iar acolo grele şi dureroase. Aici se arătă ca nişte lucruri de nimic, iar acolo ca nişte fiare sălbatice, care muşcă pe cei ce le săvârşesc şi nu se pocăiesc, după cuvântul Proorocului: "Cutremur i-a cuprins pe ei acolo, dureri ca ale cetei ce naşte" (Psalm 47, 6). Iar răutatea vieţii acesteia, adică umbletele căii celeilalte, pe care şi Apostolul, în parte, le-a numărat, sunt: desfrânarea, înverşunarea, slujirea la idoli, otrăvirea, vrajba, cearta, pofta, mânia, bătaia, invidia, petrecerile, strigările, cântecele lumeşti, fluierăturile, jocurile, scăldăturile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, bătăile din palme, gâlcevile, somnul cel fără grijă, ura dintre fraţi, grăirea de rău. Iar lucrul cel mai rău, decât toate, este nepocăinţa şi a nu ne aduce aminte niciodată de ieşirea, cea din urmă, din viaţă.

 

Acestea sunt călătoriile căii celei cumplite, pe care mulţi sunt cei ce călătoresc. Dar şi sălaşul cel cuvenit lor îl vor afla. În locul desfătării, foame; în locul beţiei, setea; în locul odihnei, chinul; în locul râsului, tânguirea; în locul alăutei, plângerea; în locul îngrăşării trupului, viermele; în locul jocurilor, a fi împreună cu dracii; în locul meşteşugurilor drăceşti, întunericul cel mai dinafară şi gheena focului şi cele asemenea acestora. În ziua cea înfricoşată a Judecăţii, se va cere de la fiecare de a păzit şi dreapta mărturisire a credinţei, neîntinată de eresuri, precum a mărturisit-o când a zis: "Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui". Acestea şi cele asemenea acestora se vor cere de la tot creştinul, în ceasul cel înfricoşat al cercării. La care, ajută-ne, Doamne, să nu fim osândiţi. Că Ţie se cuvine slava în veci! Amin.

Întru această zi, cuvânt de suflet folositor, despre Sfântul Vasilie cel Mare şi despre Sfântul Efrem Sirul

Precum am auzit din Scriptură, care zice: "Să deşteptaţi pe cei ce dorm, să ridicaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi pe cei leneşi", drept aceea, toţi, cu frică, să ascultaţi şi, cu înţelegere, să luaţi aminte, la cele ce se spun mai departe:

Au fost doi fraţi, care aveau copii mulţi şi pe toţi la fel îi învăţau şi le porunceau ca să se ostenească fără de lenevire, şi în toate zilele îi îndemnau pe ei ca să se nevoiască şi în nici o zi nu-i lăsau să umble în zadar, ci de noapte îi deşteptau pe ei la lucru şi, iarăşi, târziu se culcau şi numai puţin somn primeau şi, iarăşi, de osteneală se îngrijeau. Şi aşa s-a umplut casa lor de grâu şi de vin.

Însă un frate, din cei doi, chemând pe copiii amândurora, le-a zis lor: "Fratele meu este rău şi nu vă spune vouă o anume zi, ca numai în aceasta, ostenindu-vă să vă îmbogăţiţi şi niciodată să nu vă mai nevoiţi. Că noi, nevoindu-ne toate zilele, nimic n-am sporit, iar, după ce ne-am înştiinţat de ziua aceea, ne-am nevoit numai întru dânsa şi de multe bunătăţi ne-am umplut. Şi acum să întrebaţi pe al vostru tată şi al meu frate, ca să vă spună vouă, că eu am uitat-o". Iar ei, de bucurie, au alergat degrabă să întrebe pe tatăl lor, ca să nu se mai nevoiască niciodată. Deci, mergând la tatăl lor au zis: "Părinte, de ce ne-ai ostenit aşa pe noi, nespunându-ne ziua în care, de ne-am fi ostenit, de multe bunătăţi ne-am fi umplut şi cu nescădere ne-am fi îndestulat din casa ta?" Iar tatăl lor le-a zis: "Nici eu, fiilor, nu-mi aduc aminte de ziua aceea. Dar să mă ascultaţi pe mine, şi bunătăţile pământului veţi mânca. Mergeţi şi să păziţi cu grijă anul până se va împlini. Iar după ce veţi afla ziua aceea, să veniţi la mine îndată". Iar ei s-au nevoit cu bucurie anul tot şi au venit, precum le-a poruncit tatăl lor. Apoi tatăl le-a zis: "Oare, aţi aflat ziua aceea?" Iar ei au răspuns: "N-am aflat-o". Şi le-a dat lor plată după osteneala lor şi i-a slobozit, zicându-le: "Să deosebiţi anul în patru vremi, adică: în primăvară, în vară, în toamnă şi în iarnă, şi la care vreme vă veţi apuca de osteneli şi veţi avea prisos, întru aceea este ziua căutată. Iar ei, ostenindu-se şi nevoindu-se, au venit la vreme şi i-au zis: "Părinte, mult ne-am ostenit, dar ziua n-am aflat-o". Iar tatăl le-a zis lor: "Apoi, dar, să luaţi plată, după osteneală. Ci încă să mă mai ascultaţi pe mine: Sunt într-un an douăsprezece luni şi fiecare lună să păziţi, însemnând-o, şi întru care lună veţi avea prisos, întru aceea se află ziua". Iar ei au făcut precum ne-a poruncit lor şi cu dinadinsul s-au ostenit, însă n-au aflat ziua, cum nimeni nu ştie ziua morţii. Şi au venit la tatăl lor şi i-au zis: "Pentru ce, părinte, atâta ne-ai ostenit pe noi? De acum nu ne vom mai nevoi, că s-a înmulţit averea noastră: adică ariile, tocitorile, dobitoacele, caii, destule sunt, şi celor ce vor veni după noi". Deci, le-a zis tatăl lor: "Fiilor, au vi se pare că atâta nevoindu-vă, aţi adunat mult? Ci, o dată un foc le ia, sau apa, sau tâlharii. Tot aşa şi vrăjmaşul, diavolul, pe cei ce petrec în lene îi pierde. Ci, căutaţi ziua şi ceasul acela, întru care zi nici tâlharul nu le sapă, nici focul nu le arde, nici apa nu le îneacă, ceasul care ne va afla pe noi gata întru Hristos. Dar încă una am să vă zic vouă. Sunt într-un an trei sute şase zeci şi cinci de zile, iar ceasuri douăsprezece în zi, tot aşa şi în noapte. Deci, mergeţi şi nevoiţi-vă în fiecare zi şi ceas. Că precum ochiul clipeşte, aşa şi sufletul sare din trup afară". Dar luaţi aminte şi mă ascultaţi pe mine, ca să vă spun învăţătura pildei acesteia:

Cei doi fraţi sunt: Vasilie cel Mare şi Efrem Cuviosul, care au avut copii mulţi. Vasilie, în lume, a semănat cu învăţătură tot pământul, iar Efrem, în pustie, a hrănit fii mulţi cu lacrimi şi cu post. Au învăţat, adică, copii mulţi, unul în lume, iar altul în pustie. Şi i-au învăţat să facă lucruri bune: rugăciune, post, înfrânare, blândeţe, smerenie, milostenie, pentru că acestea, fără de altă osteneală, ne duc la Împărăţia Cerurilor. Şi i-au mai învăţat să nu umble în zadar, ci să lucreze totdeauna, fiecare în meşteşugul său, că împotriva celor leneşi se întrarmează diavolul. Tot aşa, să petreacă întru curăţie, iar în zilele Sfintei Învieri să primească Sfânta Împărtăşanie, că aceasta este bogăţie necheltuită, este plata ostenelilor lor.

Trupul şi Sângele Fiului lui Dumnezeu sunt Darurile cele nestricăcioase şi mai cinstite decât toată lumea, pe care cei ce le primesc cu credinţă, se mântuiesc.

Anul este Biserica, întru care apostoliceştile porunci, părinteştile învăţături, prooroceşti vorbe şi muceniciile purtătorilor de chinuri sunt mai dulci decât mierea şi fagurele. Întru care, cei ce vin, în toate ceasurile şi vremile, îşi aduc aminte de moarte, plângându-şi păcatele.

Iar lunile şi zilele şi ceasurile sunt diferite feluri de morţi, care de la Dumnezeu se trimit oamenilor: ori în apă se afundă şi acolo le este moartea, ori cad de pe cal, ori, mergând, se prăvălesc şi mor, sau din băutură multă; toate acestea sunt ceasuri. Pentru aceea şi de anul, şi de lunile şi de săptămânile şi de zilele şi de ceasurile zilei morţii şi de ceasul întru care se va despărţi sufletul de trup, se cade a ne îngriji, precum se zice: "Întru ce te voi afla, întru aceea te voi şi judeca". Că dacă ne va apuca moartea în lucruri bune, adică în pocăinţă şi în lacrimi, este ca şi cum nici n-am muri, ci ca şi cum ne-am muta, dintru această rea viaţă, întru cea bună. Drept aceea, auzind pilda aceasta şi întru toate ceasurile aducându-ne aminte de moarte, să petrecem cu iubire şi osteneală, ca aici, întru puţină vreme, să ne ostenim, iar în veci, să ne bucurăm.

Întru această zi, cuvânt din Scară, despre fericita ascultare

Un oarecare bărbat, cu numele Isidor, din tagma dregătoriei cetăţii lui Alexandru, lepădându-se, cu mulţi ani mai înainte, de lume, a venit la mănăstire, unde şi eu l-am apucat. Privindu-l, cuviosul păstor al mănăstirii, preaînţeleptul stareţ, şi văzându-l foarte pornit la rău şi crud, cumplit şi obraznic, a păcălit viclenia diavolului prin iscusinţa omenească şi a zis lui Isidor: "Deci, dacă te-ai pornit să porţi pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai înainte de toate să te deprinzi cu ascultarea". Iar el a răspuns: "Precum ascultă fierul de fierar, aşa şi eu mă dau la ascultare". Iar stareţul, mulţumit de acest cuvânt, a pus îndată pe Isidor la şcoală de fier, grăindu-i: "O, frate, vroiesc ca tu să stai la poarta mănăstirii şi fiecărui om care va intra şi va ieşi, să-i faci metanie, cu genunchii la pământ, zicând: Roagă-te pentru mine, părinte, că sunt lunatic". Şi el a ascultat cum ascultă un înger de Domnul.

Şi, după ce a petrecut el aşa şapte ani, şi a ajuns la multă smerenie şi la pocăinţă, a vrut vrednicul de laudă stareţ, după ce au trecut legiuiţii şapte ani şi după neasemănata răbdare a acelui bărbat, să-l numere, ca pe un vrednic cu fraţii şi să-l învrednicească de hirotonie, dar el a făcut foarte multe rugăciuni, şi prin alţii şi prin mine, neputinciosul, pe lângă stareţ, să-i îngăduie să-şi termine călătoria vieţii în acelaşi chip, lăsând să se înţeleagă prin cuvânt, oarecum acoperit, că s-a apropiat sfârşitul şi chemarea lui, precum s-a şi întâmplat. Şi îngăduindu-i Stareţul să rămână în aceeaşi stare, după zece zile, s-a dus la Domnul în chip minunat, prin viaţă fără de slavă, luând cu sine la Domnul întru a şaptea zi de la adormirea sa, şi pe portarul mănăstirii, că îi spusese fericitul: "Dacă voi afla îndrăzneală la Domnul, vei fi şi tu acolo, cât de curând, nedespărţit de mine, precum ai fost, pentru deplina încredinţare a ascultării, cea fără de ruşinare şi a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu".

Şi am întrebat pe acest Isidor, pe când era încă în viaţă, ce lucrare făcea mintea lui când stătea la poarta mănăstirii. Şi, vrând de-a pururea-pomenitul să-mi folosească, nu mi-a ascuns nimic: "Întru început, zicea el, gândeam că, pentru păcatele mele, am fost vândut rob, de unde şi metania o puneam cu toată amărăciunea, în silă şi cu sânge; dar, după ce s-a împlinit anul, inima nu-mi mai era întristată, nădăjduind a primi plată, de la Domnul, pentru răbdare. În sfârşit, după ce a mai trecut şi alt an, m-am socotit însumi, după simţirea inimii, nevrednic de a petrece în mănăstire la vederea părinţilor, de întâlnirea cu ei, de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi de privirea cuiva, în faţă. Şi, plecând ochii în jos şi cugetul încă şi mai jos, rugam fără şovăială pe cei ce intrau şi ieşeau din mănăstire, să se roage pentru mine". Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Atanasie, despre călcarea de lege

Cel ce nu face voile lui Dumnezeu, în cursa diavolului este. Că precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus laţul, aşa şi noi, prin viaţă şi prin credinţa cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăieşte Domnul: "Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor". Şi iarăşi zice: "Nu vă ştiu pe voi, depărtaţi-vă de la Mine toţi cei ce lucraţi fărădelege". Vedeţi oare ce fel de dobândă avem dintr-o credinţă fără de fapte bune? Că şi fecioarelor, tot aşa le-a zis: "Nu vă ştiu pe voi!" Deci, ce au câştigat din fecioria cea cu atâta osteneală agonisită, dacă nu vrea să le ştie pe dânsele Stăpânul? Şi mai sunt, şi în alte locuri din Scriptură mulţi neosândiţi pentru credinţă, dar chinuiţi pentru viaţa lor cea rea. Dar cei ce nu păzesc poruncile, aceia de tot vor pieri. Că şi fecioarele acelea, nu pentru desfrânare n-au intrat în viaţă, nici pentru beţie, nici pentru zavistie, nici pentru rea-credinţă, ci numai pentru lipsa untdelemnului, ca cele ce nu făceau milostenie. Că untdelemnul milosteniei însemnează, ca aceea ce curăţeşte tot păcatul şi apropie pe om de Dumnezeu. Că aţi auzit şi pe însuşi Domnul, zicând către cei nemilostivi: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic". Şi nu le-a adus aminte de nici un păcat de alt fel, ci numai atât le-a zis: "Că n-aţi făcut milostenie, nici aţi hrănit pe fraţii mei, pentru aceea nu vă ştiu pe voi".

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre smerenie şi înălţare

Pentru ce te mândreşti omule, tină fiind şi gunoi. Şi de ce te umfli şi, mai presus de nori, te înalţi? Cercetează şi-ţi cunoaşte firea ta, că pământ eşti şi cenuşă şi, peste puţină vreme, în ţărână te risipeşti. Acum eşti mândru, şi peste puţin vierme. De ce îţi înalţi ceafa care, după puţină vreme, putrezeşte. Este mare omul ajutorat de Dumnezeu că părăsit fiind, şi-a cunoscut neputinţa sa. Că nici un bine nu ai, pe care să nu-l fi luat de la Dumnezeu, pentru ce, dar, te faci minunat, trăind doar numai până dimineaţa? De ce te împodobeşti cu darul lui Dumnezeu, ca şi cum l-ai fi câştigat de aiurea? Să cunoşti pe Cel Preaînalt şi să nu te înalţi peste fire; zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Dătătorului cel Bun. La înălţime de viaţă te-ai suit, dar El ţi-a dat-o. Ai săvârşit vreo faptă bună, dar El ţi-a ajutat, lucrând cu tine împreună. Mărturiseşte pe Cel ce te-a ridicat pe tine. Om eşti, să nu-ţi treci marginea firii. Cunoaşte-ţi ce-i al tău, ca şi ce-i al firii tale. Să nu te lepezi, din răutate de neam şi de fire, chiar dacă acesta-i smerit şi simplu, iar tu ai ajuns mare, că Acelaşi Ziditor pe amândoi v-a zidit. Să nu asupreşti pe cel smerit, că-i mai tare decât tine şi, mergând mai aproape de pământ, nu cade rău, iar cel înalt, de va cădea, se va sfărâma. Putred scaun este mândria, că cel ce şade pe ea, degrabă cade. Iar cel smerit totdeauna stă tare, şi mândria nu-i clatină lui piciorul niciodată. Omul cel mândru, este ca un copac fără rădăcini, nu suferă furtuna vânturilor. Gândul cel smerit cetate îşi zideşte şi cel ce locuieşte în el nesurpat este. Spuma de pe apă piere şi pomenirea celui mândru nu rămâne după moarte. Cuvântul celui smerit este tărie sufletului, iar al celui mândru este plin de mânie.

 

Rugăciunea celui smerit trece şi soseşte la Dumnezeu, iar a celui mândru mânie pe Dumnezeu. Când ai ajuns chiar la vârful faptelor bune, nici atunci nu este trebuinţă să te lauzi. Că cel ce cade jos, de pe pământ, degrabă se scoală, iar cel ce cade de sus, capătă rană de moarte. Toiagul este chip şi semn al învăţăturii, că, pe acesta avându-l omul, trece Iordanul vieţii. Toiagul în mâinile călătorului este de trebuinţă pretutindeni şi la tot lucrul. Şi învăţătura cea din fapte, îndreptează viaţa omului. Toiagul cel aruncat s-a prefăcut în şarpe. Şi învăţătura cea din fapte, aruncată în dulceaţa cea trupească, călcată şi stricată se face.

Întru această zi, cuvânt din Scară, despre răbdare în ascultare

 

Marele meu prieten, Ioan Savaitul mi-a povestit nişte întâmplări vrednice de auzit. Iar tu, Cuvioase, cunoaşte din păţaniile lui, că acel bărbat era om fără de patimă şi curat de orice minciună. El mi-a povestit următoarele:

"În mănăstirea mea din Asia, era un bătrân vestit de leneş şi de nestăpânit, dar grăiesc nu judecându-l, ci ca să dau pe faţă adevărul. Şi el dobândise, nu ştiu cum, un ucenic mai tânăr, cu numele Acachie, cam simplu cu duhul, dar înţelept cu gândul. El atâtea a răbdat de la un bătrân ca acela, încât multora li se părea de necrezut, căci îl chinuia cumplit în fiecare zi, nu numai cu sudălmi şi necinstiri, ci până şi cu lovituri cu băţul. Răbdarea lui era însă de dobitoc. Deci, văzând eu cum suferă el, în fiecare zi, rele pătimiri, în cel mai de pe urmă hal, ca un rob cumpărat, l-am întrebat, într-una din multele mele întâlniri cu el: "Ce mai e nou pe la voi, frate Acachie? Cum merg treburile pe ziua de azi?" Iar el îmi arăta fără gând rău, o dată un ochi învineţit, altă dată grumazul plin de vânătăi, iar altă dată capul plin de cucuie. Deci, cum îl ştiam iubitor de pătimiri, i-am spus: "Merge bine, merge bine, rabdă şi te vei folosi". Deci, petrecând el în acest chip la acel bătrân nemilostiv, nouă ani, s-a dus către Domnul. Şi, după cinci zile de la îngroparea lui în cimitirul părinţilor, bătrânul acelui Acachie s-a dus la un mare duhovnic din cei de acolo şi i-a spus: "A murit fratele Acachie, părinte!" Iar duhovnicul, cum a auzit vestea, a răspuns celui ce grăia: "Bătrâne, crede-mă că eu nu te cred". El a zis: "Vino şi vezi!"

Atunci, s-a sculat repede bătrânul şi s-a dus la cimitir cu stareţul fericitului luptător şi, dacă, a ajuns acolo, a strigat bătrânul, ca la unul ce trăieşte, către cel ce cu adevărat viază întru adormire şi îi zise: "Murit-ai, frate Acachie?" Iar înţeleptul, arătându-se şi după moarte ascultător, răspunse marelui bătrân: "Cum e cu putinţă, părinte, să moară un iubitor de ostenelile ascultării?" Atunci bătrânul, care îi fusese mai înainte îndrumător, cuprins de spaimă, a căzut la pământ, curgându-i lacrimi pe faţă, şi, cerând de la egumen o chilie în apropierea mormântului, a trăit de atunci înainte acolo, înţelepţeşte, zicând necontenit către părinţi: "Rugaţi-vă pentru mine, că am săvârşit ucidere!" Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, Cuvânt despre Sfântul Vasilie cel Mare, cum a izbăvit cu rugăciunile sale pe un tânăr înşelat de draci

Eladie, cel ce a fost ucenic marelui Vasilie şi martor apropiat al minunilor lui, bărbat îmbunătăţit şi sfânt, a spus nemincinos un lucru ca acesta: "Un curtean dreptcredincios, anume Proterie, cercetând Sfintele locuri, a gândit ca să dea pe fiica sa într-una din mănăstiri, spre slujba lui Dumnezeu. Iar diavolul, cel ce din început urăşte binele, a pornit pe o slugă a lui Proterie, spre poftirea fiicei stăpânului său. Şi văzând sluga că este lucru nelesnicios, şi nici îndrăznind a zice ceva pentru aceasta, ştiindu-se pe sine nevrednic, a mers la un vrăjitor ce locuia în cetatea aceea şi toată dorirea sa i-a spus-o, şi i-a făgăduit să-i dea lui aur mult, de va face ca să poată lua de soţie pe fiica stăpânului său. Iar vrăjitorul la început se lepăda, dar mai pe urmă a zis: Dacă primeşti, te voi trimite la Stăpânul meu diavolul şi el îţi va ajuta ţie la una ca aceasta, de vei face şi tu voia lui. Iar ticălosul acela rob a zis: Pe toate cele ce-mi va porunci, făgăduiesc că le voi face. Iar fermecătorul i-a zis: Dar te vei lepăda de Hristos al tău şi vei da scrisoare pentru aceasta? Iar el a zis: Gata sunt, numai să-mi câştig dorirea mea. Răspuns-a vrăjitorul: De făgăduieşti aşa, apoi şi eu îţi voi fi ajutător.

Şi luând o hârtie, vrăjitorul a scris diavolului aşa: De vreme ce mi se cade a mă sârgui, Stăpânul meu, ca rupând de la creştineasca credinţă să aduc la a ta stăpânire, pentru înmulţirea părţii tale, iată, trimis-am la tine pe tânărul ce va aduce scrisoarea mea, aprins de poftă pentru o fecioară şi te rog de aceea, să-i dai lui ajutor ca să-şi câştige dorirea sa, ca şi eu, întru aceasta, să mă proslăvesc şi cu mai mare sârguinţă să câştig pe mulţi, care îţi vor fi ţie plăcuţi. O scrisoare ca aceasta scriind vrăjitorul către diavolul, i-a dat-o tânărului aceluia şi l-a trimis, zicându-i: Să mergi în ceasul acesta al nopţii şi să stai la mormintele păgâneşti şi să ridici hârtia în văzduh şi-ţi vor sta de faţă cei ce te vor duce la diavolul. Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus şi, stând la morminte, a început a chema pe draci spre ajutor. Şi îndată în faţa lui au stat viclenele duhuri şi cu bucurie au dus la căpetenia lor pe cel înşelat. Şi, văzându-l că şedea pe scaun înalt şi mulţime de duhuri viclene înconjurându-l pe el, i-a dat lui scrisoarea cea de la vrăjitor, pe care, luând-o căpetenia diavolilor, a zis către tânăr: Crezi în mine? Iar el a zis: Cred. Şi diavolul a zis: oare te lepezi de Hristos al tău? Iar ticălosul a zis: Mă lepăd. Grăit-a lui Satana: De multe ori mă înşelaţi voi creştinii, că atunci când vă trebuie ajutorul meu, veniţi la mine, iar după ce vă împliniţi dorirea voastră, iarăşi vă lepădaţi de mine. Ci, să-mi faci mie înscris că te lepezi de credinţa ta de bună voie şi făgăduieşti ca să fii al meu pe veci şi să rabzi cu mine, în ziua judecăţii, veşnica osândă, şi aşa eu, îndată, voi împlini dorirea ta. Iar tânărul i-a făcut înscris, precum diavolul a voit.

Atunci, pierzătorul de suflete balaur a trimis pe dracii desfrânării şi au aprins pe acea fecioară, cu nesăţioasă dragoste către tânăr, atât de mult, încât nerăbdând patima cea trupească, a căzut la pământ şi a început a striga către tatăl său: Miluieşte-mă, miluieşte-mă pe mine, fiica ta şi mă dă de soţie tânărului acestuia al nostru, pe care l-am îndrăgit foarte. Iar de nu-mi vei face mie aceasta, mie fiicei tale, cea una născută, atunci, cu amară moarte, degrabă voi muri şi vei da pentru mine răspuns în ziua Judecăţii. Aceasta auzind, tatăl s-a înspăimântat şi se tânguia zicând: Vai mie, păcătosului, din ce a venit aceasta asupra fiicei mele? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, doream, să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii vieţuitoare împreună cu îngerii şi ca totdeauna în psalmi şi în cântări duhovniceşti să proslăveşti pe Dumnezeu şi prin tine nădăjduiam şi eu să fiu mântuit. Iar tu fără de ruşine, de nuntă îmi vorbeşti? Să nu mă pogori pe mine cu mâhnirea în iad, fiică, să nu-ţi ruşinezi neamul tău, însoţindu-te cu un om de nimic. Iar ea, nesocotind cuvintele tatălui său, zicea: De nu vei face după dorirea mea, apoi singură mă voi ucide. Iar tatăl ei, neştiind ce să facă, după sfatul rudeniilor şi al prietenilor săi, a lăsat ca, mai bine să fie voia ei, decât cu moarte năpraznică să o vadă pierind. Şi, chemând pe sluga sa, i-a dat lui, ca soţie, pe fiica sa şi averi multe şi a zis către ea: Mergi, fiică ticăloasă şi pătimaşă, după bărbat, însă mult te vei căi, pe urmă, şi nu-ţi va fi ţie de folos.

Şi, săvârşindu-se nedreapta însoţire şi diavoleasca lucrare împlinindu-se, după câtăva vreme, l-au văzut şi bine l-au însemnat alţii pe tânărul acela, că nu intră în biserică şi nu se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. Şi au spus aceasta femeii lui: Nu ştii că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creştin, ci străin de credinţa lui Hristos? Iar ea, auzind aceasta, s-a umplut de mâhnire şi s-a aruncat la pământ şi a început a-şi rupe obrazul şi să-şi bată pieptul şi a striga zicând: Nimeni nu s-a mâhnit vreodată ascultând de părinţii săi; cine va spune ruşinea tatălui meu; vai mie, ticăloasei, în câtă pierzare am căzut? La ce m-am născut şi născându-mă, de ce n-am pierit? Aşa tânguindu-se ea, a auzit bărbatul ei şi a alergat la dânsa, întrebând-o de pricina tânguirii sale. Şi, aflând pricina, a început a o mângâia, zicându-i că nu sunt adevărate cele zise despre dânsul şi o întărea, spunându-i că el este creştin. Iar ea, mângâindu-se puţin cu acele cuvinte ale lui, a zis către dânsul: De vei voi ca să mă încredinţezi pe mine cu adevărat şi fără de grijă să-mi faci ticălosul meu suflet, apoi mâine dimineaţă să mergi cu mine la biserică şi înaintea mea să te împărtăşeşti cu Preacuratele Taine şi atunci te voi crede.

Iar ticălosul acela, văzând că nu se poate păzi taina lui, i-a spus ei cum s-a dat diavolului. Iar ea, lepădându-şi slăbiciunea femeiască şi bun sfat luând, a alergat la Sfântul Vasilie şi a strigat: Miluieşte-mă, ucenice al lui Hristos, miluieşte-mă pe mine, care n-am ascultat pe tatăl meu şi m-am supus drăcescului sfat. Şi i-a spus lui cu de-amănuntul, cele despre bărbatul ei. Iar Sfântul, chemând pe bărbatul ei, l-a întrebat de este aşa, precum spune femeia lui despre el. Iar el a zis cu lacrimi: Aşa, Sfinte al lui Dumnezeu, aşa este, că de voi tăcea, apoi faptele mele vor striga. Şi i-a spus lui toate pe rând, cum s-a dat dracilor. Iar Sfântul i-a zis: Dar voieşti să te întorci, iarăşi, la Domnul nostru Iisus Hristos? Răspuns-a tânărul: Aşa, voiesc, dar nu pot. Şi i-a zis Vasilie: De ce? Răspuns-a: Pentru că m-am lepădat de Hristos cu înscris, şi m-am încredinţat diavolului. Zis-a Vasilie lui: Nu te mâhni de aceasta, că iubitor de oameni este Dumnezeu şi primeşte pe cei ce se pocăiesc. Iar femeia lui, aruncându-se la picioarele Sfântului, îl ruga zicându-i: Ucenice al lui Hristos, pe cât poţi, ajută-ne nouă! Grăit-a Sfântul către tânăr: Dar crezi că te vei mântui? Iar el a zis: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Şi luându-l pe el Sfântul de mână, a făcut spre dânsul semnul crucii şi l-a dus pe el în biserică şi i-a poruncit lui ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu. Şi a petrecut în rugăciune, singur, trei zile. După aceea, l-a cercetat pe el şi l-a întrebat: Cum eşti, fiule? Răspuns-a tânărul: întru mare primejdie sunt, Stăpâne, nu pot răbda chipul drăcesc, înfricoşările, săgetăturile şi bătaia cu pietre. Pentru că, ţinându-mi înscrisul meu, mă ocărăsc, zicându-mi: Tu ai venit la noi, şi nu noi la tine. Iar Sfântul i-a zis: Nu te teme, fiule, dacă crezi cu adevărat. Şi dându-i puţină hrană, l-a însemnat cu semnul crucii şi iarăşi l-a lăsat, pe el tot acolo.

Apoi, după puţine zile, iarăşi l-a cercetat. Şi i-a zis: Cum eşti, fiule? Zis-a tânărul: De departe îngrozirile şi chiotul lor îl aud, dar pe dânşii nu-i văd. Şi dându-i lui puţină mâncare şi rugându-se pentru dânsul, l-a lăsat iarăşi şi s-a dus. După aceasta, la patruzeci de zile, a venit la dânsul şi l-a întrebat: Cum te afli fiule? Iar el a zis: Bine, acum, Sfinte Părinte, pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptându-te pentru mine şi biruind pe diavolul. Deci, făcând Sfântul rugăciune, l-a scos pe el din biserică şi l-a dus în chilia sa. Iar, a doua zi, a chemat tot clerul bisericii şi pe monahi şi tot poporul cel iubitor de Hristos şi le-a zis: Să proslăvim, fraţilor, pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, că, iată, pe oaia cea pierdută, Bunul Păstor voieşte să o ia pe umeri şi să o aducă în biserică; deci, se cade şi nouă să ne rugăm în noaptea aceasta bunătăţii Lui, ca să biruiască şi să ruşineze pe vrăjmaşul sufletelor noastre. Deci, s-a adunat poporul în biserică şi a făcut rugăciuni de toată noaptea, pentru tânărul ce se pocăia, strigând: Doamne miluieşte! Iar, făcându-se ziuă, Vasilie a luat pe tânăr de mână şi l-a dus cu tot poporul în biserică, psalmi şi laude cântând. Şi iată, diavolul, fără de ruşine, a venit cu toată pierzătoarea sa putere, nevăzut, vrând ca să răpească pe tânărul din mâinile Sfântului. Iar tânărul a început a striga: Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă! Şi cu atâta îndrăzneală şi neruşinare tăbărâse diavolul asupra tânărului, încât şi pe Sfântul Vasilie îl zgâria, trăgând la sine pe tânăr. Şi întorcându-se fericitul a zis către diavolul: Neruşinatule, pierzătorule de suflete, încăpătorule al întunericului şi al pierzării, au nu-ţi ajunge ţie a ta pierzare, pe care ai făcut-o ţie şi celor cu tine? Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu? Iar diavolul a strigat către dânsul: Mă nedreptăţeşti, Vasilie. Şi pe acest glas diavolesc mulţi l-au auzit. Şi a zis arhiereul: Să te certe pe tine Domnul, diavole! Iar diavolul, iarăşi, a zis către dânsul: Vasilie, mă nedreptăţeşti, că nu eu am mers la dânsul, ci el la mine, şi s-a lepădat de Stăpânul tău, dându-mi mie înscris, pe care îl am în mâinile mele, şi în ziua Judecăţii, îl voi aduce pe el înaintea Celui de obşte Judecător.

Iar Vasilie a zis: Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul meu, că nu-şi va slobozi poporul mâinile sale rugându-se, până ce vei da înscrisul. Şi întorcându-se Sfântul către popor a zis: Înălţaţi-vă mâinile voastre şi strigaţi: Doamne miluieşte! Iar poporul, înălţându-şi spre cer mâinile, cu lacrimi multă vreme striga: Doamne miluieşte! Şi iată înscrisul tânărului aceluia a venit, purtându-se prin văzduh toţi văzându-l şi s-a dat fericitului Vasilie în mâini. Şi, luând Sfântul înscrisul în mâini, s-a bucurat şi a dat mulţumită lui Dumnezeu. Apoi, înaintea tuturor, a zis către tânăr: Oare cunoşti, frate, zapisul acesta? Iar tânărul a răspuns: Aşa Sfinte al lui Dumnezeu, al meu este, că l-am scris cu însăşi mâna mea. Iar marele Vasilie, îndată l-a rupt în bucăţi, înaintea tuturor, şi l-a ars. Şi, luând în biserică pe tânăr, l-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine. Iar pe tânăr, mult învăţându-l, şi canon cuviincios dându-i lui, l-a dat femeii sale, care cu netăcut glas preamărea şi mulţumea lui Dumnezeu. A Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    Facebook

    5 X 1000

     

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    11869339