Sfințenie cerească și înțelegere omenească

 

Fiți sfinți, că Eu, Domnul, sunt Sfânt (Lev. 11, 45; 1 Pt. 1, 16).

 

Acest îndemn ni se adresează nouă, tuturor celor care întru Hristos ne-am botezat și ne-am îmbrăcat (cf. Gal. 3, 27). Până aici, totul e limpede. Dar întrebarea se pune astfel: cine mai dorește sau își propune azi să fie sfânt?!?... Cine mai crede azi că poate deveni sfânt? Cine mai propune azi copiilor să devină sfinți?!?... Din fericire, mai există (încă!) suflete care mai cred în sfințenia lui Dumnezeu și care (își) mai propun ca scop al vieții sfințenia... Doar că, în lumea noastră apostată – ce L-a lepădat, deja de multă vreme, pe Dumnezeu ca Principiu al Adevărului, postulând propriile ei “adevăruri” –, Dumnezeu și trăsăturile Lui nu-și mai au locul nici măcar teoretic, ca și “criterii” în stabilirea adevărului și a autenticului. În lumea noastră, nici o valoare și nici un postulat nu mai stau în picioare... Totul e relativ, relativizat și relativizant... Aceasta face și mai greu abordabilă “sfințenia”, dat fiind că ea nu are loc – asemenea lui Dumnezeu din Care ea izvorăște – între “conceptele” cu care operează lumea aceasta...

 

Sfințenia nu este un concept. Ea este o “trăsătură” a lui Dumnezeu. De aceea, poporul creștin se adresează lui Dumnezeu, în rugăciunile ce se numesc “începătoare”, zicând: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. Aceeași rugăciune a devenit și cântarea cu care poporul drept-slăvitor întâmpină citirea din Apostol, la Sfânta Liturghie, după ce pecetluiește cu Amin zicerea preotului: Că Sfânt ești, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh...

 

În timpul rugăciunii de aducere înainte sau de ridicare (sau anafora), poporul lui Dumnezeu cântă în cor cântarea: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot; plin este cerul și pământul de slava Sa... Iar la finalul Sfintei Liturghii, rugăciunea de mulțumire, după împărtășirea cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge ale Domnului Hristos, se încheie, zicând (cu privire la Domnul): Că Tu ești sfințirea noastră și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh...

 

Dar sfințenia nu este doar un “atribut” al lui Dumnezeu, ea se împărtășește omului prin Sfintele Taine, începând cu Botezul, Mirungerea (Pecetea Darului Sfântului Duh) și Împărtășania, împlinite prin Sfânta Taină a Preoției, prin care se împărtășește poporului și Sfânta Taină a Cununiei și a Untdelemnului (sau a Sfântului Maslu), precum și toată lucrarea sfințitoare (ierurgia – Aghiasma, Călugăriaetc.). Dar omul se poate “atinge” de sfințenie de fiecare dată când se închină la moaștele unui sfânt sau la o icoană față de care are evlavie... De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă, zicând: Căutațipacea cu toți și sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evr. 12, 14). Și tot el adaugă: să ne curățim de toată întinăciunea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia întru frica lui Dumnezeu (2. Cor. 7, 1).

 

Putem concluziona că Dumnezeu Cel Sfânt, din iubire de oameni, ne face părtași la sfințenia Lui, prin intermediul Harului Său, lucrător în Sfintele Taine și ierurgii. Dar tot gândul cel bun, toată făptuirea bineplăcută lui Dumnezeu – Cel Sfânt – aduc celui care le împlinește Harul lui Dumnezeu, făcându-l părtaș pe acesta la sfințenia Lui. Prin urmare, sfințenia, ca și Harul, se cunoaște “după gust”, cum ne spun Părinții Bisericii.

 

Criteriul de cunoaștere (și recunoaștere) a sfințeniei, evocat mai sus, face și mai grea recunoașterea sfințeniei în zilele noastre și mai ales în lumea confuză pe care am descris-o în introducerea de mai sus. Și totuși, la îndemâna oricui dorește să se lămurească cu privire la sfințenia lui Dumnezeu sau a aleșilor Săi stăun “criteriu” foarte concret, deși uitat chiar și de cei care se autointitulează “creștini” și “credincioși”, și anume starea față către față cu “persoana” în cauză – adică rugăciunea. Aceasta nu face decât să urmeze invitația Domnului adresată celor care căutau să-L cunoască, să-L vadă Cine este: Veniți și veți vedea (cf. In. 1, 39).

 

Căutarea sinceră și onestă a sfințeniei nu rămâne fără răspuns din partea Celui Sfânt. Cel ce zăbovește, fie și câteva minute, în fața icoanei Mântuitorului sau a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu înțelege despre ce e vorba. Exemplul cel mai la-ndemână și mai grăitor al zilelor noastre este întâlnirea “publicului larg” – și nu neapărat “credincios” – cu mormântul Părintelui Arsenie de la Prislop sau fie și numai cu poza sa, cu scrierile sale sau cu mărturii ale celor care l-au cunoscut personal. Mulțimea de suflete care și-au schimbat viața după o asemenea “întâlnire” este cea mai convingătoare în favoarea sfințeniei de care ele s-au făcut părtașe. De aceea, Biserica, păstrătoare și mărturisitoare a Sfințeniei Dumnezeului Celui Viu,nu face altceva decât să cerceteze și să “confirme” autenticitatea sfințeniei unei persoane, proclamând-o public și proslăvind-o în rândul Sfinților lui Dumnezeu Cel Sfânt.

 

Mare nevoie este astăzi de sfințenie! Și cel mai mare dar pe care îl putem face celor din jurul nostru și, nu în ultimul rând, întregului neam omenesc – întregului Adam – este sfințenia propriei noastre vieți. E nevoie doar de bunăvoire și de încredere în Cel Sfânt, în ciuda micimii și nedesăvârșirii ce ne caracterizează.

 

Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, din Sfânt Lăcașul Tău și de pe scaunul slavei Împărăției Tale și vino, ca să ne sfințești pe noi!

 

+Episcopul Siluan

 

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

 

 

 

 
 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

Instagram

    Facebook

    5 X 1000

     

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     

     

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    11858966