Bine ați venit pe pagina Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă din București!

 

FTOUB Roma     FTOUB   Patriarhia Română    Episcopia Italiei    Documente    Avizier virtual FTOUB     Contact

 

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române, în luna septembrie 2017, la Roma, au debutat cursurile Extensiei Facultății de Teologie Ortodoxă din București, având ca unică secțiune Teologia Pastorală.

Aflată sub tutela Facultății de Teologie Ortodoxă din București și în grija Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Extensia de la Roma își propune să-și atingă obiectivul pentru care a luat ființă, acela de a împărtăși celor chemați cunoașterea lui Dumnezeu și de a asigura astfel slujitori ai Sfintelor Altare în diaspora și nu numai. Astfel, cei care își doreau să studieze Teologia Pastorală și distanța față de țară nu le permitea, astăzi au posibilitatea să-și împlinească acest deziderat. Iar faptul că în cadrul Extensiei sunt înscriși, până acum, studenți din mai multe regiuni ale Europei (Italia, Spania, Franța, Marea Britanie), ne confirmă că exista voință în acest sens.

Trebuie remarcată și apreciată jertfa depusă de către profesorii Facultății de Teologie din București, care se deplasează în fiecare săptămână pentru a împărtăși studenților cunoștințele lor neprețuite despre Dumnezeu. Nu trebuie diminuată nici aprecierea față de studenții înscriși în cadrul Extensiei, care își găsesc resurse și timp, în contextul viețuirii deloc ușoare în diaspora.

Un cuvânt de mulțumire trebuie îndreptat și către Institutul Pontifical Oriental din Roma, care pune la dispoziție spațiile în care cursurile să poată avea loc.

Sunt așteptați la înscriere, cu multă bucurie, toți cei care își doresc să aprofundeze cunoașterea teologică, având la îndemână un resort intelectual și cultural foarte bogat, asigurat de către o instituție de tradiție din țara noastră, ai cărei profesori, de-a lungul existenței sale neîntrerupte, a dăruit Bisericii Ortodoxe Române vrednici slujitori ai Sfintelor Altare.

 

Cu ajutorul Domnului, am ajuns deja la finalul celei de-a doua generație a Extensiei și ne pregătim deja pentru a primi a treia grupă de studenți, având și bucuria de a anunța că în anul universitar 2019/2020, studenții vor putea beneficia și de burse de studiu!!!

  

Examenul de admitere va consta în următoarele probe:

- Preliminatorii:

     - Test de aptitudini socio-umane (psihologic);

     - Dicție și aptitudini muzicale;

- Colocviu de Teologie Dogmatică.

 

Sesiunea de admitere pentru anul universitar 2019/2020 va avea loc în perioada 9-13 septembrie 2019. Mai multe detalii găsiți aici.

Rugăm pe toți cei interesați să contacteze, pentru detalii, Secretariatul Extensiei, aflat în grija Părintelui Secretar Horia Grădinaru, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de telefon: 0039 339 665 30 92, și să consulte pagina noastră pentru alte actualizări.

Precizăm că este foarte important să avizați cât de curând Secretariatul Extensiei în vederea preînscrierii, mai ales cei care au diplome de Bacalaureat sau echivalente obținute în afara României și care trebuie, în mod obligatoriu, echivalate.

 

Invităm pe cei care se hotărăsc în a urma cursurile Facultății de Teologie de la Roma să transmită toate actele necesare înscrierii la adresa de e-mail mai sus menționată, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., urmând ca în perioada 9-10 septembrie 2019 să predea dosarele fizic, alături de fișa de înscriere (pe care o vor completa pe loc).

 

Cursurile se desfășoară în cadrul Institutului Pontifical Oriental, din Piazza di Santa Maria Maggiore N. 7, Roma. 

 

Urăm succes tuturor candidaților!

 

Căutare

Apostolia

FTOUB Roma

 

Instagram

    Facebook

    5 X 1000

     

    I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

    Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C. F.: 97558250581

     

    Știri din viața Eparhiei

     

    Nepsis

    NEPSIS

     
     

    Reportaje EORI

     
     

    Vă Recomandăm

    Agenda/Diario pentru tine!ri 2019/2020

     Agenda creștinului 2020

    Calendar 2020 pentru familia ta

     

    Tinerii ortodocși

    Numărul total de vizitatori

    11895448