“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Centrul de Pelerinaje Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Credincioși din Ciriè, Chivasso și Torino în pelerinaj la Bari și Roma

 

O parte dintre credincioșii parohiilor din Ciriè, Chivasso și Torino au mers, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 5-7 decembrie în pelerinaj la Bari și Roma.

Vineri, 6 decembrie, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Parohia "Sfânta Treime" – Bari, după care au mers în procesiune pe străzile orașului până la «Basilica San Nicola». “Am cântat câteva tropare și cântece specifice acestui moment, apoi am intrat în cripta unde se află moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Acolo am oficiat Slujba Acatistului, timp în care pelerinii s-au închinat. A fost un moment deosebit. Organizez acest pelerinaj din anul 2000, când eram ipodiacon, dar mereu este o experiență unică. Bucuria duhovnicească pe care Sfântul Nicolae ne-o oferă, ne face de fiecare dată să ne reîntoarcem spre a-i mulțumi”, a spus pr. Nicolae Vasilescu, de la Parohia “Sfântul Gheorghe de la Cernica” – Chivasso.

Sâmbătă, pelerinii au vizitat Cetatea Eternă. Primul popas duhovnicesc l-au făcut la sediul Centrului Eparhial de la Roma, după care au vizitat «Basilica di Santa Croce in Gerusalemme», «Basilica di San Giovanni in Laterano», «Scala Santa», Colosseumul, Columna lui Traian și alte câteva obiective turistice.

Tineri Nepsis pe urmele Sfinților din Calabria

 

În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2019, copii și tineri de la Centrul Eparhial, din Roma și împrejurimi, tineri care fac parte din frăția Nepsis, au fost într-un pelerinaj pe urmele Sfinților din Calabria.

În acest pelerinaj, ghidați de părintele stareț Iustin de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din localitatea Bivongi, am reușit să vizităm multe locașuri sfinte ale Calabriei bizantine. Dintre minunatele locuri vizitate, ne-au rămas in inimă peștera de la Monte Stella - peștera Sihaștrilor, acolo unde tinerii si copiii au înfrumusețat slujba Vecerniei cu glasurile lor îngerești; La Catolica (catolicono), locul unde părinții care se nevoiau în aceste locuri se întâlneau duminica și la praznice la Liturghie; Biserica Vechii Mănăstiri Sf. Ioan Theristis din Stilo, acolo unde ne-am închinat la moaștele Sfântului Ioan și a Cuvioșilor Părinți Nicolae și Ambrozie.

Într-o drumeție făcută în munții Calabriei, am vizitat cea mai mare cascadă din Italia meridională, Cascada del Marmarico, absorbind liniștea și pacea naturii, trăind frumusețea ei, copiii putând să se bucure de natura pe care ne-a lăsat-o Domnul, prin jocuri și cântece.

Un moment deosebit al pelerinajului nostru a fost întâlnirea cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, care a adresat un cuvânt de binecuvântare copiilor și tinerilor și i-a îndemnat să deprindă cât mai multe lucruri folositoare din acest pelerinaj pe urmele Sfinților italo-greci din Calabria.

Punctul culminant al pelerinajului s-a desfășurat la Mănăstirea „Sf. Ioan Secerătorul” din Bivongi, care a fost construită în secolul XI de către Cuvioșii Părinți care s-au nevoit în peșterile din Valea Stilarului, Mănăstire care, din anul 2008, se află sub oblăduirea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, stareț fiind Pr. Ieromonah Iustin.

Pelerinaj în Grecia – Parohia Tivoli

 

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, un grup de credincioși ai parohiei " Sfinții și Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana " din Tivoli au organizat în perioada 18-27 octombrie, un pelerinaj în Grecia.

Pelerinajul nostru a început pe data de 19 octombrie, având ca prim popas duhovnicesc Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou de la Nea Makri, după aceea ne-am oprit la Catedrala Sfântului Apostol Andrei din Patra, unde ne-am închinat la capul Sfântul Andrei și la o parte din Crucea pe care a fost răstignit. Ne-am dus apoi în insula Kefalonia unde ne-am închinat la Icoana Maicii Domnului Gravaliotissa, la această Icoană în fiecare an în ajunul sărbători Adormiri Maici Domnului îmbobocesc crini din tulpină uscată. Am mers apoi la Maica Domnului cu șerpi, unde în fiecare an ies șerpi Maici Domnului, care au aspectul unor vipere dar sunt inofensivi, sunt calzi sunt foarte tandri și au Cruce pe cap, minunea să produs când pirați au vrut să ne-cinstească maicile, atunci ele sau rugat la Maica Domnului să le scape și Maica Domnului a umplut curtea de vipere, de atunci în fiecare an de Adormirea Maicii Domnului ies șerpi.

Pe data de 20 octombrie am participat la sărbătorirea descoperiri Sfintelor Moaște ale Sfântului Gherasim din Kefalonia, la Sfânta Liturghie și apoi la procesiunea care se face cu Moaștele Sfântului în picioare.

Am mers și la Mănăstirea Mega Spileo (Marea Peşteră) din Peloponez, acestă Mănăstire găzduiește o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni din secolul I care este atribuită Sfântului Apostol și Evanghelist Luca.

Sâmbătă 12 octombrie 2019, un grup de credincioşi din parohiile Viareggio, Livorno și Lucca au mers în pelerinaj în orașul Venezia.

 

Pelerinii au sosit dimineaţa în portul din Veneţia, de unde au pornit cu vaporul spre insula Murano. Aici s-au deplasat la frumoasa biserică medievală „Sfântul Donat” şi s-au închinat la moaştele acestul sfânt. De aici, au plecat spre insula Burano pentru a se închina la moaştele Sfintei Varvara, iar apoi  au petrecut întreaga după-amiază în oraşul Veneţia.

Pentru pelerinii români, primul şi cel mai important obiectiv din acest oraş a fost Catedrala San Marco cu frumoasele ei mozaicuri şi cu moaştele Evanghelistului Marcu la care s-au putut închina. După vizitarea altor biserici, au poposit spre seară în Biserica San Giorgio dei Greci, unde au fost primiţi cu căldură de părintele de acolo care a scos spre închinare moaştele Sfântului Vasile şi ale Sfântului Gheorghe.

Realizarea acestui proiect a fost posibilă în condiţii optime datorită implicării directe a Centrului de Pelerinaje „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. La final, pelerinii au mulţumit doamnei ghid Argentina Diaconu pentru împlinirea programului turistic şi duhovnicesc realizat pe meleagurile venţiene.

Pelerinaj în Ucraina pentru credincioșii parohiilor din Cirié, Como și Ivrea

 

O parte dintre credincioșii Parohiilor “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” - Cirié, “Sfântul Ierarh Grigorie Palama” – Como și “Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” – Ivrea, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada 23-28 septembrie, au mers în pelerinaj în Ucraina. Pe parcursul unei săptămâni pelerinii au aflat informații despre istoria tumultuoasă a acestei țări, despre încercările prin care au trecut de-a lungul timpului și nu în ultimul rând au aflat prețioase informații despre viețile sfinților care s-au nevoit pe aceste meleaguri.

Pelerinajul a debutat cu vizitarea Mănăstirii Coreț și închinarea la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Sprijinitoarea păcătoșilor”.

“În primele zile ale săptămânii ne-am deplasat spre Lavra Poceaev unde ne-am închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la Urma Născătoarei de Dumnezeu, la moaștele Sfinților Iov și Amfilohie care se află în acest așezământ monastic. Dintre toate cele menționate, cred că Peșterea Sfântului Iov a fost o experiență de neuitat pentru fiecare dintre noi. Apoi, am mers la Schitul Poceaev unde ne-am închinat la Crucea Sfântului Nichita. În drum spre acest schit am făcut câte un popas duhovnicesc și la mormintele Sfinților Amfilohie și Petru Movilă. Un alt loc deosebit a fost Mănăstirea Sfânta Ana, unde se află lacul omonim. Această apă tămăduitoare are pe tot parcursul anului o temperatură constantă de 5℃” a spus pr. Cristian Prilipceanu, parohul Bisericii “Sfântul Ierarh Grigorie Palama” – Como.

În cea de-a doua parte a săptămânii pelerinii au descoperit bogățiile duhovnicești ale Kievului și împrejurimilor. “Un mare dar de la Dumnezeu a fost pentru noi participarea la Sfânta Liturghie, oficiată joi în biserica închinată “Zămislirii Maicii Domnului de către Sfânta Ana” a Lavrei Pecerska. După slujbă, am continuat liturghia de după liturghie deoarece, am pornit pe urmele sfinților care s-au nevoit în peșterile Lavrei” a spus Dumitru Babula, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” – Ivrea. În penultima zi creștinii au mers la Cernigov unde s-au închinat la moaștele Sfinților Teodosie, Filaret și Lavrentie.