Selectați limba dvs

Cerca

Mesaj de condoleanțe cu ocazia decesului tatălui Părintelui Gavril Popa (Ardea)


Preacucernice Părinte Gavril,
Cucernică doamnă Preoteasă,
Îndoliată Familie,


Am aflat, cu întristare, de trecerea în veșnicie a robului lui Dumnezeu Gavril, tatăl părintelui Gavril și rudenia voastră.


În aceste momente grele pentru întreaga voastră familie, este greu să găsim cuvintele potrivite care să vă aline suferința, întrucât mutarea la cele veșnice a unui părinte provoacă durere. Tatăl este un pilon de sprijin pentru familie, un model de viață, un izvor de iubire și de înțelepciune, virtuți de care a dat dovadă și fratele Gavril, care, spre bucuria Bisericii și a noastră, a dat viață unui slujitor al Domnului.
Ne rugăm, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar, Atanasie de Bogdania, cu clerul, monahii și credincioșii din întreaga Episcopie Ortodoxă Română a Italiei, pentru sufletul robului lui Dumnezeu, Gavril, cerând Domnului să-i ierte păcatele și să-i dăruiască veșnică odihnă, acolo unde cercetează lumina Feței Sale.
Transmitem gând de mângâiere întregii familii și celor care sunteți întristați de plecarea din viața aceasta a fratelui Gavril, punându-vă înainte cuvintele de întărire ale Domnului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi.” (Ioan 11, 25)
Cu arhierească binecuvântare și cu părintească îmbrățișare pentru familia îndurerată,


† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei