Recenzia lunii Iulie a cărții Vinovăția Bucuriei
de Pr. Haralambos Papadoupoulos
Despre autor.
Parintele Haralambos ne este deja cunoscut tuturor, din cărțile și conferințele sale, prin care reușește să ne convingă a ne primeni sau resuscita duhovnicește. Părintele Haralambos Papadopoulos s-a născut în anul 1975 în Heraklion, Creta. A absolvit seminarul teologic din Creta, apoi Facultatea de Teologie din Tesalonic. A publicat la Editura Armos: Chinezul, Dumnezeu si singuratatea (2011), Calea spre tine insuti (2014) iar la editura Sophia au apărut, de asemenea, traducerile următoare - Viața fără rețete (2022), Când traumele se prefac în minuni (2023). Slujește în parohia Sfânta Irina din Pyrgos, în sudul Cretei, este căsătorit și are trei copii.
Cartea părintelui Haralambos Papadopoulos, pe care dorim să o prezentăm aici poate fi numită un mic tratat despre bucurie. Tema bucuriei creștine și cum ne putem bucura de darul vieții, reprezintă firul roșu al acestei cărți. În prologul cărții găsim câteva idei ce caracterizează această carte, pe care le așternem mai jos.
Nașterea fiicei preotesei Gina Raluca și a părintelui Adrian Baciu (Rignano Flaminio)

S-a născut prunca Natalia Maria, cel de-al patrulea copil al părintelui Adrian Baciu și a doamnei preotese Gina Raluca , de la Rignano Flaminio
Dumnezeu s-o binecuvânteze și s-o crească mare și cuminte, spre bucuria părinților și a familiei sale.
DACĂ VOI ÎNVĂȚA SĂ-L IUBESC PE APROAPELE
VOI PUTEA SCHIMBA CU ADEVĂRAT LUMEA
„Iadul este durerea de a nu mai putea iubi”
F. M. Dostoievski
Partea a III-a
Iubirea rănește, dar iubirea și vindecă
Acesta este un paradox. Unul din cele nenumărate ale iubirii Dumnezeiești. Iubirea îl învăluiește pe om, scoțându-l mereu reînnoit din angoasa lumii reci. Și pe cel care iubește și pe cel iubit – iubirea e mereu lucrătoare în ambele direcții. Dacă omul înțelege acest lucru, această taină, Îl va lăsa pe Dumnezeu să lucreze nestingherit înăuntrul său. Își va vedea toate neputințele și păcatele, le va asuma profund, și-I va cere iertare: „Da, toate sunt ale mele! Tot ce este neputință în mine, tot ce este păcat, al meu este! Tot ce este bun este al Tău, Dumnezeule. Hristoase al meu, ce Ți-am adus eu vreodată, decât ale mele păcate, ale mele neputințe? Și nu doar pe ale mele, ci și pe cele ale celor care au fost mai înainte de mine, înaintașii mei”.
Nașterea fiului preotesei Ionela Maria și pr. George Mihai (Cittadella)

S-a născut pruncul Alexandru Emilian, al patrulea copil al preotesei Ionela Maria și a pr. George Mihai (Cittadella).
Dumnezeu să-l binecuvânteze și să-l o crească mare și cuminte, spre bucuria părinților și a familiei lui.
Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări

Biroul de presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat cu noile decizii luate de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 11-12 iulie. Sinodalii au aprobat 16 canonizări.
Comunicatul integral:
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.











