"Io vi do un nuovo comandamento: che vi amiate gli uni gli altri. Come io vi ho amati, anche voi amatevi gli uni gli altri." (Giovanni 13, 34)

40 de ani de slujire ortodoxă românească la Torino | Doi ierarhi au săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

Cu ajutorul Domnului, sâmbătă, 12 octombrie 2019, Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Parascheva” din Torino a trăit momente emoționate, la împlinirea a 40 de ani de slujire pastoral-misionară, socială, catehetică și culturală la „picioarele munților” din nord-vestul Italiei. Cu acest prilej, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părintele nostru Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Din soborul slujitor au mai făcut parte numeroși preoți și diaconi.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii a avut loc și Hirotonia întru preot a Cucernicului părinte diacon Vasile Istina, pe seama Parohiei "Înălțarea Sfintei Cruci" - Torino II.

La momentul cuvenit, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a ținut un cuvânt aniversar, în care a surprins punctele tari din viața și activitatea Preacucernicului Părinte Gheorghe Vasilescu, Parohul și întemeietorul comunității torineze ocrotită de Sfânta Parascheva de la Iași, o retrospectivă plină de încercări, dar și de mari împliniri. Dacă situația social-politică de acum favorizează integrarea și viețuirea românilor în diaspora europeană, în 1979, când a luat ființă Parohia din Torino, scenariul era cu totul diferit. Însă, prin mila Bunului Dumnezeu, ceea ce s-a semănat atunci, se culege acum cu roadă bună, vrednică și de folos comunității, a adăugat Înaltpreasfinția Sa. De asemenea, ierarhul a mulțumit în mod deosebit și a felicitat pe Părintele Gheorghe Vasilescu și pe Preoteasa Ilinca, pentru toată jertfa și osteneala depusă în acești 40 de ani.

Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a transmis mesajul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la acest moment festiv, în care Preasfinția Sa a amintit că „râvna și jertfelnicia cu care Părintele Gheorghe și Preoteasa Ilinca au slujit au atras în jurul lor, suflet cu suflet, o comunitate, la rândul ei, inimoasă și misionară; comunitate ce a văzut încreștinarea multor copii și întemeierea multor familii creștine; comunitate ce a dat naștere la mai mulți preoți, unul dintre aceștia fiind tocmai fiul familiei Părintelui Vasilescu, Părintele Cristian”. De asemenea, Preasfințitul Siluan a dorit să puncteze bogata activitate socială pe care parohia torineză a întreprins-o de-a lungul anilor, „slujire socială ce a mers mână în mână cu slujirea altarului, aducând multă mângâiere celor aflați în suferință sau celor din închisori și venind permanent în întâmpinarea celor pribegi, ajunși pe meleaguri străine și lipsiți de cele de trebuință”. Ierarhul și-a încheiat cuvântul omagial cu o rugăciune înălțată către Domnul de a primi jertfa celor care s-au ostenit în această comunitate, de la întemeierea ei până în prezent, iar pe fiii comunității care au adormit, Domnul slavei să-i ierte și să-i odihnească.

La momentul rânduit, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a oferit Părintelui Gheorghe și Preotesei Ilinca o Gramată mitropolitană. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a dăruit Părintelui Gheorghe o cruce pectorală, iar Preotesei Ilinca o icoană cu Maica Domnului. 

La final, Părintele Paroh Gheorghe Vasilescu a adus o serie de mulțumiri ierarhilor prezenți la acest moment omagial, Preotesei Ilinca, cea care i-a fost alături și l-a însoțit în toți acești ani de luptă și de jertfă, familiei sfinției sale, reprezentanților Bisericii Romano-Catolice, tuturor autorităților române și italiene prezente, și tuturor credincioșilor acestei comunități minunate, care a împlinit 40 de ani de împreună-slujire ortodoxă românească pe meleaguri italiene.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

 

 

Ricerca

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 
 

Calendario ortodosso

 

Apostolia

Reportage EORI

 
 

Buona parola

Numero di visitatori

2833956