"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Bucuria întâlnirii și Ortodoxia care ne unește

“Credință, Nădejde și Dragoste” – I.T.O. 2019

 

Anul acesta am avut prilejul de a participa la cea de a VI ediție a Întâlnirii tinerilor ortodocși din toată lumea, ce a avut loc la Craiova, în inima Olteniei. Am pornit cu mari așteptări către acest eveniment, dar și mari emoții în suflet, dat fiind faptul că știam că ceea ce urma să se petreacă acolo ar fi lăsat urme de neșters. Imediat ce am ajuns la locul cazării, am început sa clădim noi prietenii, simțind o bucurie de nedescris. La eveniment au participat tineri din toate colțurile lumii, din Statele Unite și până în Orientul Mijlociu. Ne-am simțit cu toții acasă, aparținând toți (români din țară și diaspora, libanezi, ciprioți, sirieni, iordanieni, unguri, greci, etc…) aceleași familii: cea a lui Hristos. El a fost Cel care ne-a unit pe toți, făcându-ne să ne simțit una și aceeși în “Credință, Nădejde și Dragoste”, aceasta fiind defapt și deviza întâlnirii. Bucuria pe care o simțeam zi de zi nu poate fi descrisă ca fiind una pământească, ci se reversa permanent de sus, învăluindu-ne diafan pe toți, și nesecând nici chiar când oboseala fizică își spunea cuvântul.

Fiecare zi a întâlnirii noastre începea cu Dumnezeu, rugăciunea fiind începutul, conținutul și finalul lucrării noastre. Tinerii “Nepsis” din întreaga lume au înțeles că “toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”!

Cântecul și voia bună ne-au însoțit permanent deplasările și activitățile. De la fiecare delegație am învățat câte ceva, dar, cu deosebire, ne-a rămas în suflet delegația tinerilor libanezi, care ne-au învățat să-I urmăm permanent lui Hristos, și să rămânem permanent în Biserică, așa cum si ei fac, inspirați din jertfa Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu, trăind zilnic cu posibilitatea martiriului. Într-o țară eminamente ortodoxă, cum este România, într-o țară preponderent creștină, cum este Italia, într-o Europă cu rădăcini creștine, Creștinismul trebuie TRĂIT. Hristos TREBUIE urmat. Dacă ei (tinerii din Patriarhia Antiohiei) Îl urmează pe Hristos, riscând in fiece zi prigoana și chiar martiriu, cu atât mai mult noi, care trăim într-o lume liberă, ar trebui să știm ce înseamnă “viața în Hristos”. Am învățat multe din această întâlnire: bucuria de a fi împreună, de a ne ruga unii pentru alții, și de a fi statornici în credință.

Mica delegație a Episocpiei Ortodoxe Române a Italiei s-a întors de la I.T.O. 2019 cu lecțiile făcute, dar și cu teme pe care trebuie să le lucreze până la Întâlnirea următoare. Nu credem că este inoportună o întâlnire a tuturor tinerilor ortodocși, motiv pentru care noi cei care am participat la aceast eveniment, rugăm pe tinerii ortodocși din Italia să ia aminte și să nu lase să treacă pe lângă ei un astfel de moment, care îi poate îmbogăți la nivel personal, dar îi și poate ajuta să-l îmbogățească pe cel de lângă ei. Și când vorbim de bogăție, vorbim despre Hristos care este în noi. Pentru că descoperindu-L pe Hristos din noi, îl descoperim, încet încet, și pe Hristos care este în celălalt. E același Hristos.

Dragă tinere, nu pierde un astfel de prilej! Vei pleca cu niște așteptări în sufletul tău, și vei rămâne uimit (asemenea nouă) văzând cum evenimentul va depăși orice așteptare. Poate fi ceva bun în această acțiune?! Îți răspundem și noi ca în Evanghelie: “Vino și vezi!”

 

 

Articol scris de Teodora Totolici.

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

2797756