"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

PS Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie la hramul parohiei din Cervia

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, sâmbătă, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania s-a aflat în mijlocul comunității românești ocrotite de către Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu. Deși prăznuiți în 12 noiembrie, ei au fost sărbătoriți în chip solemn sâmbătă, 16 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Atanasie săvârșind Dumnezeiasca Liturghie în cadrul căreia a hirotonit un preot și un diacon.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a punctat câteva repere esențiale din viața Sfinților Năsăudeni, punând accent pe dragostea lor de Hristos și pe modul în care au ales să mărturisească credința în vremuri tulburi, rămânând statornici în mărturisirea lor de credință. „Sfinții Martiri ne sunt nouă modele de dragoste nestăvilită pentru Domnul Hristos. Mărturisirea lor de credință, dusă până la moarte, prin mucenicie, ne este pildă că nu găsim nimic în lumea aceasta mai deplin și mai de folos pentru noi decât întâlnirea cu Domnul cel Înviat, iar Sfinții Năsăudeni au dus mărturisirea de credință, dar și dragostea de neam, până la moarte martirică”.

La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit întru preot pe Cucernicul Părinte Diacon Ioan Știrbu, pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe-Ismail” – Reggio Emilia II. De asemenea, ierarhul a hirotonit și pe ipodiaconul Mihai Anton întru diacon, pe seama Parohiei „Sfânta Muceniță Lucia” – Venezia I. Preasfințitul Părinte Atanasie le-a dăruit noilor hirotoniți un cuvânt de încurajare spre a-și asuma cu multă responsabilitate noua ascultare în slujirea Bisericii lui Hristos.

La final, Preacucernicul Părinte Mihai Bușecan a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, pentru bucuria prilejuită prin poposirea în mijlocul comunității din Cervia, cât și tuturor celor care au binevoit a se alătura acestei zile deosebite din viața comunității.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

 

Portalul EORI

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

I fondi del 5 per mille saranno utilizzati per diverse attività sociali: l'aiuto ai bambini e ai poveri, la cura dei senzatetto e dei malati, etc.

Scrivi anche tu sulla dichiarazione dei redditi il C.F.: 97558250581

 
 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

2884768