Tabăra ”Bucuria” a Protopopiatului Sicilia la cea de-a II ediție
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, a început cea de-a II ediție a Taberei Protopopiatului Sicilia, intitulata sugestiv ”Bucuria” și care se desfașoară în perioada 14 - 19 Iulie cu participarea parohiilor: Ragusa, Trapani-Alcamo, Palermo, Canicatti și Ribera.
Așa cum pentru orice început de lucrare cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, deschiderea taberei a avut loc în duh de rugăciune, unindu-ne în rugăciune la Slujba de Te-Deum săvârșita de PC Prot. Nicolae Chilcos, Pr. Martinian Epure, Pr. Petru Taraboi și Pr. Stelian Mandea.
După ce copiii au luat cunoștință de regulamentul taberei, au participat la o serie de activități de cunoaștere și de relaxare.
După bucuria pe care o aveau înscrisa pe fețele lor copiii, ne-am dat seama că este un început minunat. Așa sa ne ajute Dumnezeu ca, pe tot parcursul taberei, sa avem parte de bucurii și clipe de neuitat.