"Să vă iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13, 34)

Vizita doamnei ministru al românilor de pretutindeni, Natalia Elena Intotero, la început de an catehetic, în Parohia ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania în Sicilia

 

 

Duminică 15 septembrie, Parohia ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania a îmbrăcat din nou hainele de sărbătoare.

Copiii veniți din toate colțurile provinciei, au venit la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie să primească Trupul și Sângele Domnului, ca merinde pentru viața veșnică.

Părintele paroh Mihai Gabriel Ichim după ce a rostit rugăciunea la început de an școlar, a oferit în dar 50 de orare elevilor și a subliniat importanța prezenței lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, pe care trebuie să o încununăm prin participarea la Sfânta Liturghie.

După încheierea slujbei, românii veniți la biserică în straiele neamului lor, au întâmpinat cu pâine și sare după datina străbună, delegația condusă de ministrul românilor de pretutindeni, doamna Natalia Elena Intotero, venită într-o importantă vizită de lucru în Italia.

Domnia sa a felicitat comunitatea de credincioși ce locuiesc în apropierea vulcanului Etna, pentru activitățile din sânul parohiei ce au ca scop - trăirea credinței neamului, transmiterea limbii române, păstrarea tradiției și a identității naționale.

Domnia sa a fost plăcut surprinsă de nivelul lucrărilor de împodobire a bisericii, respectiv pictura tavanului din altar și pregătirea pentru realizarea catapetesmei sculptate în lemn, proiect pentru care Parohia ”Sfânta Muceniță Agata” din Catania a primit finanțare în această vară cu sprijinul Ministerului Românilor de Pretutindeni.

Excelențele lor doamna Carmen Liliana Iacob, consul general și domnul Ioan Iacob, consul la Catania, au adresat cuvinte de laudă la adresa credincioșilor, ce sunt păstoriți cu atâta devotament de preotul lor paroh.

La rândul său părintele a mulțumit în numele enoriașilor pentru sprijinul acordat și a oferit câte un dar simbolic musafirilor ce au vizitat parohia.

Înalții oaspeți au fost conduși apoi în curtea bisericii, unde au descoperit un colț de plai mioritic.

O expozitie cu portretele scriitorilor români reprezentativi, o alta expoziție cu fotografiile bisericilor din satele enoriașilor și o expoziție cu obiecte populare, împodobeau curtea.

Casa copiilor, fântâna, scoarțe vii colorate, ștergare, strachini, ouă încondeiate, covate cu porumb și grâu, lampa de gaz, fuiorul de lână, perne dantelate și alte  obiecte populare, au creat imaginea unei  ograde, de care-și aduce aminte cu emoție, orice român plecat printre străini.

În continuare, oaspeții, elevii și părinții lor, au participat la o lecție deschisă, susținută de preoteasa Geta Ichim.

În deschiderea școlii parohiale din acest an, s-a ales Pilda semănătorului.

 Mai întâi copiii au citit-o din Biblie în limba română, cu glas tare.

În acest timp profesoara lor de religie le-a arătat cum semănătorul împrăștie sămânța, pe un ogor în miniatură, pregătit de părinți, cu  4 tipuri de sol.

Astfel sămânța a căzut mai întâi pe marginea drumului, apoi pe pământ plin de pietre, printre spini și în sfârșit în teren fertil.

Apoi cei mici au devenit ei înșiși semănători și au arătat cum poate să dea rod sămânța ajunsă în pământ.

După numeroasele explicații oferite de profesoara lor, toți copiii și-au exprimat dorința, ca sufletul lor să rămână întotdeauna un pământ roditor al cuvântului dumnezeiesc.

La sfârșitul lecției, mici și mari, credincioșii au plantat în ghivece răsadurile aduse.

Cu o mare bucurie au luat pământ și au amestecat cu apă, pregătind terenul fertil pentru viitoarea plantă.

Fiecare a plecat acasă cu câte un fir, cu câte o plantă, ce a prins rădăcină. Toți au plecat cu hotărârea de a rămâne credincioși lui Dumnezeu, indiferent de cât de multe intemperii le-ar oferi viața.

Dacă anul catehetic trecut s-a încheiat cu prezența Preasfințitului Atanasie episcopul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Italiei, care a oferit diplomele și premiile, iată că elevii școlii parohiale au pus bun început anului școlar 2019 - 2020, prin prezența doamnei Natalia Elena Intotero, ministru al românilor de pretutindeni.

Domnul să ne ajute, să îndeplinim poruncile Sale și să rămânem fideli credinței neamului strămoșesc.

A consemnat preoteasa Geta Ichim

 

 

Căutare

{{#image}}
{{/image}}
{{text}} {{subtext}}

5X1000

 

 

Sinaxar

 

Apostolia

FTOUB Roma

Reportaje EORI

 
 

Cuvânt bun

Vizitatori pe site

2797764