Concertul de Colinde - Protopopiatul Triveneto I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, în seara de 4 decembrie 2022, parohia Oderzo, păstorită de părintele Ioan Grigore, a organizat mult îndrăgitul Concert de Colinde desfășurat în cadrul Colegiului Brandolini din Oderzo. În cuvântul de deschidere părintele protopop Avram Matei a enunțat faptul că după doi ani de pauză în sfârșit am putut să ne întâlnim și să ne îmbrățișăm, ne-a vorbit despre importanța colindelor cu mesaj creștin, apoi ne-a îndemnat să-i colindăm măcar pe cei apropiați, pentru că acest obicei se poate pierde aici în afara granițelor țării.
Parohiile care s-au prezentat au fost Oderzo, Asolo, Venezia 1, Portogruaro, Noale, Conegliano, Belluno, Venezia 2, Treviso, Feltre, Mestre, Mirano, Castelfranco și Dolo. Toți copiii au cântat colinde deosebite emanând totodată și multă bucurie. Colindele sunt de o importanță covârșitoare pentru faptul că ele sunt o cateheză îmbrăcată într-o haină de sărbătoare. Prin colinde s-a transmis veacuri de-a rândul adevărurile de credință, dogmele și duhul credinței noastre ortodoxe. Colindul este totodată și o mărturisire, o bună vestire precum cea a îngerilor din seara nașterii, o întărire a faptului că se apropie nașterea Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorului nostru. Cu siguranță aceste momente rămân adâncite în sufletele copiilor, și sperăm că odată cu amintirile frumoase va rămâne suflet din sufletul preoților dimpreună cu doamnele preotese, care se ostenesc mult pentru a transmite adevărate valori copiilor.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru astfel de întâlniri frumoase și pline de căldură.










