Pomenirea eroilor la Cimitirul Austro-Ungar din Fogliano Redipuglia

În după-amiaza praznicului Înălțării Domnului, preoții, împreună cu credincioșii protopopiatului Triveneto I și Triveneto III, au săvârșit slujba de pomenire a eroilor români căzuți în primul război mondial. Mai întâi s-a depus o coroană la Cimitirul Militar din Redipuglia (Sacrario Militare di Redipuglia), unde sunt înmormântați 100 000 de soldați italieni. După depunerea coroanei, credincioșii cu preoții și părinții protopopi, părintele Avram Matei (Triveneto I) și părintele Florin Cherecheș (Triveneto III), au săvârșit slujba de pomenire a eroilor la cimitirul austro-ungar din Folgiano Redipuglia la care au participat domnul Consul General la Trieste Cosmin Victor Lotreanu, primarul localității doamna Cristiana Pissano și reprezentantul Ministerului Apărării, locotenent colonel Massimiliano Fioretti.
În cimitirul austro-ungaric din Folgiano sunt înmormântați 14.550 de soldați, dintre care 7000 sunt îngropați în același loc, în interiorul cimitirului în partea stângă, apoi încă 5000 în două gropi comune, însă în partea din față a cimitirului. Cei identificați, adică 2550 de soldați, au fost înmormântați separat și li s-a pus câte o piatră de mormânt cu numele și anul morții.
A fost un moment deosebit, ținând seama de faptul că rugăciunea este o faptă a milei și a dragostei pe care am putut să o oferim acestor eroi care, de asemenea, așteaptă învierea din morți și viața cea veșnică. Aducem mulțumiri tuturor celor care au reușit să fie prezenți, preoților, oficialităților, dar și credincioșilor care au fost să aducă un gând de rugăciune pentru acești eroi. În încheiere pr. prot. Avram Matei, domnul consul, doamna Primar și colonelul Fioretti au ținut câte un scurt cuvânt potrivit pentru acest eveniment. După depunerea coroanei, preoții și credincioșii au rămas la o agapă frățească.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate !










