- Dettagli
- Visite: 874
A doua Conferință semestrială de toamnă în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Marți, 19 noiembrie 2024, a avut loc cea de-a doua Conferință Semestrială de toamnă în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, la care au participat preoții și diaconii din protopopiatele din zona de nord a Italiei, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Evenimentul a fost găzduit de Parohia „Maica Domnului Prodromița” din Abano Terme.
După rostirea rugăciunii, Preasfințitul Siluan a adresat un cuvânt de întâmpinare preoților și diaconilor participanți la conferință.
Partea întâi a întâlnirii a fost dedicată celor trei conferințe din program. Prima conferință, cu titlul „Un nedreptățit al istoriei. Mitropolitul Visarion Puiu, ctitorul primei eparhii ortodoxe române din afara granițelor”, a fost susținută de Părintele Lector Universitar Doctor Florin Țuscanu, preot în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și Lector universitar al Universității de Stat Alecu Russo din Bălți. Părintele a evocat ultimul an din viața mitropolitului Visarion Puiu, în contextul împlinirii a 60 de ani de la mutarea acestuia la cele veșnice. De asemenea, părintele a prezentat cartea „Corespondența Mitropolitului Visarion Puiu cu Don Giovanni Calabria”, apărută la Editura Lexon Prim din Chișinău, în anul 2020, și revista „Valori perene”.
A doua conferință a zilei, cu titlul „Sfinții Doctori fără de arginți și cinstirea acestora”, a fost susținută de Preacucernicul Părinte Pompiliu Nacu, de la Parohia Milano Nord – Monza, coordonator al CSDE și Protopop al Protopopiatului Lombardia II.
Domnul doctor Gheorghe Cerin, medic cardiolog la Milano, a susținut cea de-a treia conferință, cu titlul „Bolile cardiovasculare și pâinea noastră cea de toate zilele”. Domnia sa are o bogată experiență în domeniul cardiologiei și al nutriției, fiind preocupat constant de situația sănătății românilor din Italia, țară în care locuiește și profesează începând cu anul 1992.
În partea a doua a întâlnirii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a convorbit cu preoții prezenți și a făcut recomandări pastorale și misionare.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 709
Hramul Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirié

Credincioșii comunității din Cirié l-au sărbătorit, sâmbătă, 16 noiembrie 2024, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei. Programul liturgic a debutat cu oficierea Vecerniei mari, vineri seara, iar sâmbătă s-a slujit Utrenia și Sfânta Liturghie. La acest eveniment din viața comunității s-au alăturat cinci clerici și un diacon din protopopiatele Piemonte 1, 2 și 3.
În cuvântul de învățătură, pr. Nicolae Vasilescu, parohul comunității din Chivasso, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre viața Sfântului Matei, arătând că, prin credință și ascultare, Sfântul Matei și-a schimbat viața, trecând de la vameș la apostol. El reprezintă un model pentru noi toți, cei care dorim să-L urmăm pe Mântuitor!
La final, părintele Ioan Haba, parohul comunității din Cirié, a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Apostol și Evanghelist Matei pentru toate darurile primite de-a lungul timpului.
------------------------------------------
Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” a fost înființată în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca paroh părintele Vasile Timiș. În anul 2016, parohia a fost încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Ioan Haba. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat parohia în anul 2018. În anul 2023, parohia a achiziționat un nou Centru Comunitar, în localitatea San Carlo Canavese, printr-un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Adresa parohiei este: Via San Sudario, 9, Cirié.
- Dettagli
- Visite: 541
Proiectul “Renovarea și consolidarea Bisericii Sfântul Ioan Gură de Aur ” – din Carrara a ajuns la final

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în luna martie a acestui an, Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur din Carrara a început demersurile în vederea unor reparații pentru acest lăcaș de slujire. Astfel, s-a depus un proiect de finanțare nerambursabilă la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) pentru reparația acestui lăcaș de închinare.
Pe data de 15 mai 2024, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a publicat rezultatele și cererea de finanțare pentru proiectul de reparație a fost aprobată și astfel s-au demarat toate acțiunile necesare finalizării proiectului.
Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, la prăznuirea Sfântului Nectarie de Eghina, a fost demontată schela.
Biserica este încredințată, spre folosire, comunității ortodoxe române din Carrara încă din anul 2010, fiind împodobită cu cele necesare slujirii ortodoxe.
Biserica parohială este un punct de referință important pentru cei peste 1650 de românii stabiliți sau veniți la muncă în orașul Carrara și împrejurimi. Spațiul bisericii este împodobit și dotat cu cele necesare unei bune desfășurări a activității liturgice și catehetice.
Acest proiect evidențiază preocuparea și sprijinul statului român pentru românii din afara granițelor, arătând un angajament autentic față de nevoile și valorile comunităților românești din diaspora. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ, care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice ale românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara granițelor țării.
Atât parohia, cât și comunitatea românească din localitatea Carrara și împrejurimi își exprimă recunoștința și adresează mulțumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul financiar acordat. De asemenea, mulțumiri deosebite se îndreaptă către toți donatorii și binefăcătorii parohiei Carrara, care au înțeles că Biserica din diaspora este o mică Românie.
Dăm slava şi mulţumire lui Dumnezeu pentru această lucrare, pomenind pe toţi ctitorii şi ostenitorii acestei Parohii!
„Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale”(Psalmul 25,8).
Date beneficiar: Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Gură de Aur”
Adresa: strada Via del Plebiscito nr. 1, loc. Carrara - Italia
Telefon: +393208866733
E-mail:
Persoana de contact: Preot Armand Bratu
15 noiembrie 2024 | Carrara – Italia
- Dettagli
- Visite: 241
Activitate - Grupul de tineri Nepsis de la biserica Sf. Parascheva To1

Sâmbătă 16 Noiembrie, tinerii Nepsis din parohia "Sfânta Parascheva" coordonați de pr.sa Ioana Nan au ajutat Asociația Operazione Uribe din Torino să desfășoare activitatea anuală Colecta alimentară. Dat fiind că e important să îi ajutăm pe cei nevoiași, tinerii au încercat să doneze un bănuț și mai ales ceea cei ei pot mai mult, să dea din timpul lor.
Ei au acoperit programul de 12 ore în Supermarketul PAM din Corso Potenza din Torino. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că noua generație știe ce înseamnă "milostenia".
- Dettagli
- Visite: 460
Moment de bucurie duhovnicească și Liturghie arhierească pentru românii din Alessandria

În Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina), la prăznuirea Sfinților Ierarhi Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, și Ghenadie, patriarhul Constantinopolului și a Sfântului Cuvios Lazăr Zugravul, 17 noiembrie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocului românilor din Alessandria, unde a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de Preacucernicul Părinte Vasile Cican.
La momentul potrivit, pe seama Parohiei „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Villafranca di Verona, chiriarhul a hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Groza Gheorghe și a hirotesit întru ipodiacon pe Susman Mihai, iar pe seama parohiei gazdă a hirotesit întru citeț pe Costin Ticu și întru ipodiacon pe Sorin Vlad.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia duminicii.
Predica, integrală, poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/MDW1q0qs5c8
Parohia „Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei” a fost înființată, în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca paroh părintele Mihai Oancea. Activitatea parohiei s-a desfășurat într-o biserică catolică, plătindu-se o chirie modică către Primăria orașului, a cărei proprietate era biserica. În anul 2019, parohia a fost încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Cican Vasile. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat parohia în anul 2019, prilej cu care a fost sfințit iconostasul bisericii. În anul 2023, chiar de hramul bisericii - 30 august, Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei -, parohia a achiziționat biserica în care s-a slujit de la începuturi, printr-un proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În anul 2024, cu puțin timp înainte de sărbătoarea Învierii Domnului, a fost achiziționată, din fonduri proprii, o sală pentru activitățile catehetice. Tot în acest an, biserica a fost împodobită cu un altar de marmură, roșu de Verona. Adresa parohiei este: Piazzeta A. Bini, nr. 5, Alessandria.
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI










