- Dettagli
- Visite: 449
Vecernie Ortodoxă săvârșită de PS Atanasie de Bogdania în Basilica San Polo Fuori le Mura

În seara zilei de 18 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie e Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba Vecerniei ortodoxe în limba italiană în Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor format din 19 preoți și un diacon, din Roma și din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
După Vecernie, Preasfinția Sa a rostit o alocuțiune în limba italiană, în care a transmis urările de bine și salutul din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Totodată, Preasfinția Sa a adus un gând de mulțumire și de binecuvântare la adresa celor prezenți la slujbă, îndemnând la ascultarea față de Domnul și la împlinirea faptelor celor bune și la poruncile Lui, pentru a îndeplini dreptatea lui Dumnezeu.
La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților religioase și civile din capitale Romei, precum și italieni ortodocși, iubitori de ortodoxie sau care doresc să descopere bogățiile acesteia.
Credincioșii care au participat la slujbă au avut ocazia să se închine la mormântul Sfântului Apostol Pavel, care și-a petrecut ultimii ani ai vieții în Roma unde a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și a pus bazele viitoare comunități creștine din acest oraș.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 12-a ediție, a debutat în anul 2010 la inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vecernia ortodoxă fiind săvârșită în cadrul evenimentelor dedicate „Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor”.
Slujba Vecerniei Ortodoxe în limba italiană poate fi ascultată aici.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 306
PS Siluan prezent la evenimentul „Immigrazione e pluralismo religioso”

În seara zilei de miercuri, 18 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a participat la evenimentul „Immigrazione e pluralismo religioso. Sfide e risorse della città”, organizat de Departamentul pentru Științe Sociale și Politice, din cadrul Universității de Studii din Milano și găzduit de Primăria Romei.
În cadrul evenimentului a avut loc prezentarea volumului Quando gli immigranti vogliono pregare (n.r. Când emigrații vor să se roage) sub îngrijirea domnilor Maurizio Ambrosini, Samuele Davide Molii și Paolo Naso.
După prezentarea cărții, a avut loc o „masă rotundă” la care au participat, alături de Preasfințitul Siluan, doamna prefect Luciana Lamorgese (fost Ministru de Interne), Profesorul Marco Impagliazzo, președintele Comunității Sant’Egidio și Monseniorul Lucio Sembrano, reprezentantul dicasterului pentru Dialog Interreligios din Vatican.
În intervenția sa, Preasfințitul Siluan a început prin a mulțumi autorilor studiului despre viața religioasă a comunităților străine din Lombardia și Italia. A vorbit apoi despre comunitatea ortodoxă română din Peninsulă, despre organizarea Episcopiei și despre proiectele în care clericii și mirenii din parohii și mănăstiri sunt implicați, subliniind numeroasele programe filantropice în desfășurare.
Ierarhul a subliniat, de asemenea, importanța dialogului episcopiei și a unităților ce o compun cu autoritățile civile și religioase, centrale și locale, de pe teritoriul italian, și importanța conlucrării pentru a se veni în sprijinul celor afectați de război sau de criza economică. Totodată, Preasfinția Sa a vorbit și despre aportul cultural și educativ al parohiilor românești la formarea copiilor și tinerilor, prin implicarea acestora în programele specifice vârstei și interesului lor.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

- Dettagli
- Visite: 955
Slujire arhierească în protopopiatul Abruzzo-Molise, cu ocazia hramului Parohiei de la L’Aquila

Miercuri 18 ianuarie 2023, la Parohia „Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, Patriarhii Alexandriei” din localitatea L’Aquila, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți, cu ocazia hramului parohiei sus amintite. Parohia este păstorită de părintele Ioan Cozmâncă.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre lucrarea apologetică a Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Patriarhii Alexandriei, îndemnându-i pe preoți și pe cei prezenți la slujbă la „a face face și a învăța”, după exemplul acelora. Prin ceea ce facem/trăim și prin exemplul personal, oferim celor de lângă noi (mai ales copiilor) posibilitatea să învețe și să trăiască, la rândul lor, credința. Mai întâi, arfipotrivit să ajungem să ne cunoaștem propria credință mai temeinic decât ceea ce cunoaștem cel mai bine pe această lume, ca apoi să devenim învățători credibili pentru cei de lângă noi.
În încheiere, Preasfințitul Siluan, împreună cu preoții din protopopiat, au săvârșit slujba parastasului pentru Părintele Sorin Constantin Istrătescu, care a trecut la Domnul, în data de 17 ianuarie 2021.
După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a avut o convorbire pastorală și duhovnicească cu preoții și preotesele din protopopiat, prezenți la slujbă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 512
Prăznuirea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare la Parohia "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare" din Roma - Torre Angela

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare a adunat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare" din Roma - Torre Angela, alături de credincioșii parohiei, studenți din anul întâi ai Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București.
Sfânta Liturghie a fost oficiată cu program matinal, începând cu orele 05:00, fiind precedată de Acatistul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, în timpul căruia studenții au avut posibilitatea să asiste la Proscomidia săvârșită de PC Părinte Paroh Gabriel Apopei în mijlocul bisericii. Acest program permite credincioșilor mai râvnitori care doresc să participe la Sfânta Liturghie, să îmbine trăirea duhovnicească din timpul rugăciunii comune cu serviciul zilnic, armonizând datoria Martei cu bucuria Mariei.
Întâlnirea s-a încheiat cu cântări psaltice urmate de micul dejun.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 389
Adunare Protopopială și Conferință Preoțească în Protopopiatul Toscana I

Marți, 17 Ianuarie 2023, la Parohia Sfânta Muceniță Lucia - Firenze II , a avut loc prima întâlnire din acest an a preoților din Protopopiatul Toscana 1. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Slujbei de Te-Deum, după care Pr. Protopop Ioan Trandafir Bobârnea a susținut o conferință cu titlul ,,Forme ale pastorației și/sau cinstirii persoanelor vârstnice în Sfânta Scriptură.", după care s-a început ședința Protopopială prezidată de Pr. Protopop Ioan Trandafir Bobârnea, unde s-a prezentat darea de seama a Protopopiatului nostru, s-au stabilit datele și locațiile întâlnirilor Protopopiale din acest an și s-a reactualizat Organigrama Protopopiatului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate cele împlinite!
A consemnat Pr. Andrei Aioanei
- Hramul Parohiei Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic din Marino.
- "DOR DE EMINESCU" Slujba de pomenire a marelui poet național, cântece și poezii, la parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Torino 2
- Mihail Eminescu, românul absolut, sărbătorit în Parohia Modena
- De ce e bine să impulsionăm și să susținem creația literară?










