- Dettagli
- Visite: 409
Zilele Limbii Române și hramul Parohiei Sfântul Proroc Moise din Asolo

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Vicar Atanasie de Bogdania în cadrul proiectului "Zilele Limbii Române în Episcopia Italiei", parohia Sfântul Proroc Moise din Asolo, păstorită de Preacucernicul Părinte Iulian Munteanu a desfășurat o serie de activități didactice și distractive cu tinerii și copiii din parohie în decursul a două săptămâni premergătoare școlii: 30 august - 9 septembrie. Tot în această perioadă am sărbătorit cel de al șaptelea hram al parohiei noastre la care am avut bucuria de a-l avea împreună slujitor pe Preacucernicul Părinte Ioan Eremii, ruda părintelui din Cernăuți cu cei patru fii ai săi, micii ipodiaconi și doamna preoteasă Elena. După pomenirea celor adormiți și întrajutorare celor întristați ne-am bucurat de o masă tradițională în spațioasa grădină a Vilei Razzolini Loredan. Bunul Dumnezeu să răsplătească tuturor celor ce sprijină biserica în care ne regăsim cu toții Acasă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat preoteasa Doina Dimcea.
- Dettagli
- Visite: 312
Evenimente dedicate Zilei Limbii Române în cadrul comunității românești din Arcore

Cu ocazia Zilei Limbii Române, parohia ortodoxă Sf. Ap. Iacob din Arcore în colaborare cu Centrul Cultural Italo Român și cu sprijinul Departamentului pentru cultură al Primăriei din Arcore, a organizat două evenimente culturale la care au fost invitați deopotrivă români și italieni. Manifestarea culturală și muzicală din 31 august 2021, de Ziua Limbii Române, a avut loc în prestigioasa Villa Borromeo D’Adda din Arcore și a avut-o ca invitată, în prima parte a serii, pe profesoara Ida Garzonio din Milano care a evocat începuturile legăturilor ei cu România, în anii ‘60, apropierea domniei sale de limba română – pe care a studiat-o la Universitatea degli Studi din Milano – traducerile din autori și poeți români pe care le-a publicat în revistele italiene, prezentând cu aceast prilej și o serie de fotografii inedite, realizate în timpul studiilor în România.
Interesul italienilor pentru limba română și pentru poporul român s-a născut încă din Evul mediu timpuriu când călătorii italieni care au luat contact cu aceste teritorii au lăsat mărturie despre cum românii vorbeau o limbă aproape asemănătoare cu cea a italienilor, un exemplu grăitor fiind chiar umanistul Antonio Bonfini, care în secolul al XV-lea în una dintre lucrările sale avea să scrie că românii țineau “mai mult la păstrarea limbii decât a propriei vieți”. La fel de important – a spus în cuvântul introductiv Violeta Popescu – este faptul că interesul pentru studiul limbii române este unul foarte vechi în Italia, exemplu fiind chiar prima catedră de limba română fondată la Universtatea din Torino în 1864 prin meritul patriotului Giovenale Vegezzi Ruscalla.
La eveniment a luat parte și Cristina Șerban din partea GRASP Milano care a anunțat câștigătorii concursului de desen și eseuri adresat copiiilor și tinerilor români născuți în Italia, concurs care s-a bucurat de interes și în rândul copiiilor proveniți de la diferite parohii române din Italia.
Serata s-a încheiat cu un recital la nai susținut de Mariana Preda, în care au figurat piese din compozitori români și italieni (George Enescu, Ennio Morricone, Paolo Miccio, Grigoraș Dinicu/Bela Bartok].
Duminică, 5 septembrie 2021, credincioșii parohiei din Arcore au avut bucuria să o asculte din nou pe naista Mariana Preda cu un scurt recital muzical după terminarea Sfintei Liturghii. Pr. Gabriel Popescu a vorbit în acest conext de rolul pe care îl are limba – atât cea scrisă cât și cea vorbită – alături de folclorul muzical, în a exprima și a face cunoscute totodată și altora acele elemente care alcătuiesc identitatea unui popor. Mariana Preda a interpretat la nai compoziții din George Enescu și Grigoraș Dinicu, încheind cu Ave Maria de Shubert.
Artista Mariana Preda studiază și locuiește la Amesterdam, a câştigat numeroase premii la concursuri de specialitate, printre care premiul „Maria Tănase”, premiul I în cadrul Festivalului muzical Mamaia, dar şi marele premiu la Competiţia de nai din Olanda. În anul 2019 a terminat Conservatorul din Amsterdam, secția nai clasic-contemporan.
- Dettagli
- Visite: 777
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Vecernia Mare cu Litie cu prilejul hramului Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Roma II

Credincioșii comunității parohiale „Nașterea Maicii Domnului” din Roma au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, marți, 7 septembrie 2021, pe Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, alături de un sobor de preoți, cu prilejul celui de-al 22-lea hram al Parohiei din centrul Cetății Eterne, comunitate înființată în anul 1999.
Cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale s-a referit la rolul deosebit pe care îl are Maica Domnului în iconomia mântuirii: „Mântuirea nu înseamnă vorbe multe, nu înseamnă întâietate, nu înseamnă spectacol. Maica Domnului ne arată ce înseamnă tăcerea, ce înseamnă smerenia și, mai ales, ce înseamnă discreția. Virtuți care ne sunt tuturor unelte spre a-L cunoaște pe Hristos și spre a dobândi bunătățile cele veșnice”.
La final, atât Preacucernicul Părinte Ciprian Baltag, Protopop al Protoieriei Lazio I, cât și Preacucernicul Părinte Paroh Ioan Ivan, au adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Atanasie pentru bucuria slujirii în mijlocul comunității aflate sub ocrotirea Praznicului Nașterii Maicii Domnului.
Puteți descoperi mai multe informații legate de Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Roma II accesând următorul link: https://episcopia-italiei.it/index.php/ro/parohii-filii-si-paraclise/105-roma-2
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pre noi !
- Dettagli
- Visite: 514
Limbă și Identitate - Seară dedicată limbii române

Emigrarea masivă a românilor în Occident, mai ales după anul 2007, a născut problematici specifice, între care un loc important îl ocupă cea a conservării lingvistice. Tot mai puțin cunoscută și vorbită de a doua generație, limba este un factor identitar important și este firească preocuparea noastră, a celor din Diaspora, de a găsi modalități realiste și funcționale de a păstra și transmite limba strămoșească.
În această cheie, profitând de evenimentul dedicat limbii pe care Episcopia noastră îl organizează anual, ”Zilele Limbii Române în Episcopia Italiei”, duminică, 7 septembrie, a avut loc o întâlnire online cu Pr. Dr. Cristian Muntean, paroh la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Brașov, dar și profesor, poet, eseist, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Întâlnirea, intitulată ”Limbă și Identitate”, s-a bucurat de binecuvântarea și prezența Ierarhilor noștri și a adus auditoriului un plus de înțelegere, de încurajare și realism a ceea ce înseamnă limba ca instrument purtător de valoare spirituală.
Întâlnirea poate fi vizionată în înregistrare pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (https://www.youtube.com/watch?v=zOQxL4uPFrs și https://www.facebook.com/episcopia.ortodoxa.italiei/videos/526389028422357 )
Slavă lui Dumnezeu și mulțumiri Părintelui Cristian Muntean!
- Dettagli
- Visite: 386
Ședință preoțească a preoților din protopopiatele Triveneto I și III

În seara zilei de 6 septembrie 2021, a avut loc ședința preoțească a preoților din protopiatele Triveneto I și III. Întâlnirea s-a desfășurat în biserica parohiei „Sfanta Muceniță Lucia – Venezia I”. În cadrul întâlnirii, PC Părinte Negură Dumitru, parohia Dolo, ne-a prezentat prin lucrarea pregătită de sfinția sa, istoria și situația actuală a Mitropoliei Basarabiei, ținând cont de faptul că anul 2021 este dedicat pastorației românilor din afara României. În final s-au adus în discuție diverse detalii pe seama lucrării.
În a doua parte a ședinței PC Părinte protopop Avram Matei a clarificat câteva subiecte pastorale, administrative, cât și duhovnicești de actualitate. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă în curtea bisericii.
Mulțumim Domnului pentru toate !
- Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a binecuvântat troița ctitorilor în Parohia din Pescara
- Parohia Verona I la a 19° ediţie a manifestării “Giornata della Didattica”
- Conferință la Parohia Prima Porta (Roma)
- Al 18-lea hram al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Cremona | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie










