- Dettagli
- Visite: 640
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Neamț - hram la Forli
Vineri, 9 iulie, creștinii comunității ortodoxe din Forlì și-au sărbătorit cel de-al treilea hram, Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Neamț.
Sărbătorile închinate Maicii Domnului au mare însemnătate și sunt toate aducătoare de Har și bucurie, atunci când omul se raportează așa cum se cuvine la Cea fără de prihană. În cadrul Sfintei Liturghii, îndată după prefacerea pâinii și a vinului în Sfântul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, urmează imediat un îndemn pentru noi toți : "Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria" prin care suntem chemați cu toții să aducem cinstire Sfintei noastre Maici, să căutăm și să cerem mijlocirea ei la Tronul dumnezeiesc. În urmă cu 1 an și jumătate, cu ocazia sfințirii altarului și iconostasul, prin gândul Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, am avut bucuria de a primi a treia ocrotitoare a parohiei noastre, Icoana Maicii Domnului de la Neamț, Îndrumătoarea. În sobor de preoți, în dimineața zilei de vineri, s-a săvârșit Sfânta Liturghie, răspunsurile la strană fiind date și de copiii și tinerii Parohiei. Biserica noastră s-a împodobit cu o foarte frumoasă reproducere a Maicii Domnului de la Neamț care a fost așezată la loc de cinste, pentru rugăciune și închinare. De asemenea, cu multă bucurie, comunitatea noastră a primit în dar un papucel sfințit al Sfântului Gherasim din Kefalonia, spre binecuvântare.
„Născătoare de Dumnezeu , pururea Fecioară, cu dragoste și cu credință ne închinăm sfintei tale icoane numită Îndrumătoarea și, mulțumind, o sărutăm cu evlavie, că prin ea dăruiești celor binecredincioși tămăduiri sufletelor și trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale! Slavă milostivirii tale! Slavă purtării tale de grijă, ceea ce ești una binecuvântată!” Troparul Cinstirii Icoanei Maicii Domnului de la Neamț
- Dettagli
- Visite: 387
Despre „grijile vieții”, cu PS Atanasie de Bogdania, la „Evanghelie și viață”

De ce este importantă Duminica a treia după Rusalii? Pentru că vine cu aceasta chemare stăruitoare din partea Mântuitorului ca, mai înainte de a ne îngriji de cele ale trupului, să căutăm ceea ce este esențial pentru suflet: împărăţia cerurilor. Care sunt „grijile vieții” și cum să ne îngrijim mai mult de cele sufletești, ne spune PS Atanasie de Bogdania, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, într-o nouă ediție a emisiunii „Evanghelie și viață”.
- Dettagli
- Visite: 572
Școala de vară - Verona
Sesiunea a 2 - a (prima săptămână)

Profitând de vacanță, deși cu un program intens ce a început zilnic la 7,30, dorința de a învăța și altfel, rugăciunea împreună, temele de catehism s-au împletit cu orele de istorie și geografie, atelierele de creație, ateliere practice, întrerupte uneori pe neașteptate de pauzele de masă.
După un an de distanțare socială, jocul și voia bună i-au însoțit pe copii în curtea bisericii, unde au avut la dispoziție un context creat special, în care să descopere, sau să redescopere bucuria de a fi împreună.
Au fost însoțiți și ghidați de preoții Gabor Codrea și Ștefan Cătălin Andronache,.
Dăm slavă Lui Dumnezeu, mulțumim doamnelor profesoare: Patricia Codrea, Elena Tărâță, Mirela Dudău și Nicoleta Toader animatorilor și voluntarilor, iar copiilor participanți le dorim o vacanță cu multe împliniri.
- Dettagli
- Visite: 1198
Canalul Telegram al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Vă invităm să vă înscrieți pe noul canal de TELEGRAM al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
- Dettagli
- Visite: 266
Donare de sânge în Parohia Zămislirea Maicii Domnului, Roma

Sunt multe moduri de a veni în întâmpinarea nevoilor celuilalt, iar donarea de sânge este unul dintre ele. Acum când, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, este foarte greu să faci activitate de voluntariat în spital, o formă de voluntariat la îndemâna multora este donarea de sânge, atât de necesar în spitale.
Printr-un acord de colaborare cu Asociația La Rete Di Tutti din Roma, Departamentul pentru spitale a propus, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, o acțiune de donare de sânge în mai multe parohii din Roma și împrejurimi.
Astfel, în prima duminică din iulie, mai mult de 30 de persoane din parohia noastră au dorit să facă acest gest caritabil. Un gest mic, dar care poate salva o viață.
În duminicile din luna septembrie această campanie de donare de sânge se va desfășura în parohiile din Guidonia, Torre Angela – Roma, Prima Porta și Roma 3.
Domnul să dea mult folos de mântuire donatorilor!
Pr. Ilie Ursachi











