- Dettagli
- Visite: 399
Zi de mare sărbătore în parohia Camposampiero: Încheierea cursurilor Scolii Parohiale 2023 – 2024 / Ziua Internațională a Copilului

În Duminica Samarinencei, după Sfânta Liturghie, într-o atmosferă frumoasă de sărbătoare, toți cei prezenți s-au bucurat de un program cu totul și cu totul special. Dacă de fiecare dată, în anii trecuți, în zile precum aceasta, copiii se pregăteau cu un program artistic pe care îl prezentau tuturor celor prezenți, de data aceasta însă, un grup de bunicuțe au pregătit un montaj literar pe care l-au prezentat copiilor și părinților. Poeziile care au fost alese, au avut drept subiect principal, sfaturi izvorâte din viață și dătătoare de viață, care s-au dorit a fi de fapt o prelungire în versuri a celor 10 Porunci sau a Fericirilor. Răspunsul copiilor a fost dat printr-un cântec adresat părinților și prin citirea, la sfârșit de către un tânăr, a Imnului Dragostei (I Cor. 13).
Toți cei prezenți au fost premiați cu diplome de la mic la mare, cei mici au primit o păpușă drept amintire - care îi va însoți, după spusele unora, și noaptea în pat - iar cei mai mari au primit câte o carte de învățătură ortodoxă.
La sfârșit, după cum este obiceiul, a urmat o binemeritată agapă, prilej de depănare a amintirilor, de pregătire a taberei de vară și a vacanței care urmează în curând. Cei mari s-au bucurat de bucuria copiilor, de revederea de duminică unii cu alții, de înțelegerea faptului că orice vedere sau revedere, este de fapt o înviere.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 547
Ziua Copilului ṣi Duminica părinților și copiilor, Parohia Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici din Padova Vest Mestrino

Sâmbătă 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, s-a organizat la Școala Parohială din Parohia Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici din Padova Vest Mestrino activități și jocuri interactive.
A doua zi, 2 iunie 2024, în Duminica Părinților şi Copiilor s-a organizat încheierea anului catehetic 2023-2024. Cu această ocazie s-a susținut un recital de cântece și poezii sub îndrumarea Doamnei Preotese Alina Secită și a Doamnei educatoare Florența Luchian.
S-au înmânat diplome de apreciere pentru participarea la Școala Parohială pentru rezultate foarte bune la un număr de 55 de copii. De asemenea s-au înmânat diplome Doamnei Preotese Alina Secită și Doamnei Florența Luchian pentru deosebita implicare în organizarea activităților din cadrul Școlii Parohiale.
Mulțumim în mod deosebit și Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Domnului Secretar de Stat Gheorghe-Florin Cârciu, Domnului director Radu Cosma și tuturor celor implicați în proiectul pentru achiziția Școlii Parohiale.
Copiii sunt biserica de mâine! Prezența lor continuă în sânul Bisericii asigură continuitatea identității noastre românești!
Mulțumim Domnului pentru toate darurile!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Consemnat, Preot Paroh Nicolae Secită
- Dettagli
- Visite: 579
Slujire arhierească în Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” – Napoli

Duminică, 2 iunie 2024, a cincea după Paști (a Samarinencei) Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Napoli, încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Florin Bontea. Vizita ierarhului încununează ziua de cinstire a ocrotitorului parohiei, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cinstit, în fiecare an, la data de 2 iunie.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a pus în sufletele credincioșilor „Taina Apei”, care pregătește venirea Duhului Sfânt, punând accentul pe Mântuitorului Iisus Hristos, ca „Izvorul cel viu al vieții și al Harului, Care se dăruiește tuturor oamenilor, care însetează după cuvântul lui Dumnezeu”.
Predica ierarhului poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/FNOUEoDxvbY
Gândul la evanghelia duminicii poate fi citit aici: https://theofania.ro/duminica-a-5-a-dupa-pasti-hristos-apa-cea-vie/
La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit un citeț, pe seama parohiei gazdă.
Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” a fost înființată în anul 2007 de către Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, primul preot paroh fiind Preacucernicul părinte Gigel Roată. Între anii 2008-2015, parohul comunității a fost părintele Simion Desrobitu. Din data de 1 mai 2015 până în prezent, paroh este părintele Florin Bontea, care a realizat renovarea totală a bisericii cu ajutorul şi sprijinul financiar al credincioşilor. În biserică se află o părticică din moaştele Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava și un veşmânt cu icoana Sfântului care a împodobit racla de la Suceava. Adresa bisericii este: Chiesa San Andrea Apostolo e Marco Evangelista, Via Giovanni Paladino nr. 52, Napoli - Centro Storico
- Dettagli
- Visite: 601
1 iunie , o zi de excepție pentru tinerii Nepsis din Regiunea Piemonte / Nepsis a lansat filmul Coroana României în Piemonte

Pe parcursul unei zile întregi dedicată tuturor, peste 300 de tineri, adulți și copilași Nepsis s-au adunat astăzi, 01 iunie 2024, cu un singur scop: acela de a fi împreună și de a se bucura de momentele pregătite pentru Ziua Internațională a Copilului.
Slujba de mulțumire pentru binefacerile primite săvârșită în sobor de preoți, urmată de un scurt cuvânt duhovnicesc, jocuri, concursuri, cântece, activități, dansuri, momente de spectacol, toate au culminat cu lansarea filmului documentar “ Coroana României” .
Programul dedicat membrilor Nepsis s-a desfășurat în două locații, atât într-un spațiu în aer liber special amenajat pentru astfel de evenimente importante cât și în sala Cinematografului din orașul Giaveno. Au participat tineri din parohiile din Torino, Novara, Venaria Reale, Pinerolo, Moncalieri, Cirie, Rivarolo, Settimo Torinese, Chivasso, Giaveno, Collegno, Rivoli și multe alte parohii. Tinerii s-au bucurat de asemenea, de prezența Excelenței Sale, domnul Consul General al României, Cosmin Dumitrescu și de prezența părintelui protopop Cristian Ștefan, sub coordonarea căruia a fost organizat întregul eveniment.
Evenimentul a culminat cu premiera filmului documentar “ Coroana României” într-o sală plină de spectatori Nepsis, care au intonat împreună, cu inima cuprinsă de dor, imnul României. În mijlocul acestora a fost chiar regizorul filmului, domnul teolog și jurnalist George Grigoriu care la finalul difuzării documentarului, a vorbit auditoriului despre importanța identității noastre românești.
O zi plină, așadar, de joc, bună voie, învățătură, credință și de bucuria de a fi împreună. Toate pentru generația ortodoxă de mâine, care știe de unde vine și încotro se îndreaptă. Nepsis, Frăția Tinerilor Ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a reușit încă o dată, cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, să adune tinerii spre slava lui Dumnezeu. Organizatorii evenimentului au fost membrii Nepsis Piemonte III, care s-au străduit ca întregul eveniment să se desfășoare într-o completă armonie.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Departamentul de comunicare al Protopopiatului Piemonte III
- Dettagli
- Visite: 697
Hramul parohiei din Cormano

Prin mila Bunului Dumnezeu, astăzi 1 iunie, am sărbătorit în biserica noastră de la Cormano, hramul parohiei, slujind in sobor de preoți Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Părintele Claudiu Cocan de la Cuggiono a vorbit credincioșilor despre Viața și Martiriul Sfântului Iustin, cât și despre importanța împărtășirii continue cu Sfântul Trup și Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, fără de care, participarea la Dumnezeiasca Liturghie este inutilă.
- Sfârșit de an catehetic la Saluzzo
- Conferință susținută de Arh. Prof. Dr. Adrian Sorin Mihalache la Parohia Firenze 2 în cadrul întrunirii protopopiale Toscana 1
- Proiecție COROANA ROMÂNIEI - Lodi/ Milano
- Conferință susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache în cadrul Parohiei Ortodoxe Române "Sfântă Muceniță Lucia" - Veneția 1










