- Dettagli
- Visite: 1646
Școala de vară Asolo - a paisprezecea zi
Fotografii de la Școala de vara Asolo, protopopiatul Triveneto I - a paisprezecea zi
- Dettagli
- Visite: 2331
Taina Sfântului Maslu în parohia „Sf. Policarp al Smirnei” din Cisterna di Latina

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, miercuri, 27 iunie 2018, în parohia „Sfântul Policarp al Smirnei” din localitatea Cisterna di Latina a avut loc Taina Sfântului Maslu, săvârșită de către un sobor de opt preoți în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop Nicolae Strugaru, protopop al Protopopiatului Lazio III și paroh al comunității din Cisterna di Latina.
Cuvântul de învățătură de la finalul slujbei a fost ținut de către Părintele Cristian Țuțuroi de la Parohia „Sfântul Mucenic Nichita Romanul” din Monte Compatri, care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre binecuvântările pe care le primim prin participarea la viața Bisericii, prilej potrivit pentru a ne folosi timpul vieții acesteia spre cunoașterea lui Dumnezeu și pregătirea pentru Împărăția Sa.
În cuvântul de mulțumire, Preacucernicul Părinte Protopop Nicolae Strugaru s-a îndreptat atât către soborul de preoți care au binevoit a împreună-sluji în comunitatea păstorită de către Sfinția Sa, dar și către toți credincioșii care s-au ostenit spre a participa la Taina Sfântului Maslu, îndemnându-i spre a căuta și mai mult calea Bisericii, mai ales prin părtășia la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La final, comunitatea parohială a organizat cu multă dragoste și cu multă râvnă o agapă frățească la care au luat parte toți cei prezenți.
- Dettagli
- Visite: 1577
Școala de vară Asolo - a zecea, a unsprezecea, a douăsprezecea, a treisprezecea zi
Fotografii de la Școala de vara Asolo, protopopiatul Triveneto I - a zecea, a unsprezecea, a douăsprezecea, a treisprezecea zi
- Dettagli
- Visite: 2465
Atelierul de neuroștiințe și spiritualitate creștină
Alba, 22 iunie 2018

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 22 iunie, la Alba, s-a desfășurat seminarul cu titlul „Atenția, Meditația, Contemplația”. Acest seminar a fost dedicat preoților din protopopiatele Lombardia 1și 2 și Piemonte 1 și 2.
Formatorul seminarului a fost Preacucernicul diacon Adrian Sorin Mihalache, care, datorită capacităților sale, a îmbinat într-un mod lăudabil texte biblice și filocalice cu rezultate ale neuroștiințelor. Pe durata întregii zile s-au urmărit mai multe lucruri, între care enumerăm: cultivarea atenției prin capacitatea de a desprinde dintr-un număr mare de lucruri sau înțelesuri, cele esențiale; aceasta poate fi îmbunătățită prin abilitatea de a o mișca unde și când doresc și prin coerența în ceea ce lucrez; atenția are la originea sa trei factori determinanți: mintea (calitatea gândirii, a concentrării), emoțiile (stres, dispoziții, determinări) și corpul (cu durere, oboseală, mișcare și activitate, poziție propice rugăciunii sau momente improprii meditației după orele de sport de tip fotbal, etc.).
Cauzele principale care reduc mult atenția sunt: multiplicarea solicitărilor și a datelor, divertismentul și distragerea, multitasking-ul și fragmentarea. De aceea este nevoie de supraveghere, care înseamnă încordarea în o urmări și a o aduce cu răbdare, din nou, la lucrul bun pe care-l făceam inițial. Când rămânem fără voință și pierdem atenția, ne asemănăm cu un călător care se află într-un autobuz și beneficiază de un tratament de cinci stele, dar autobuzul nu are șofer și el însuși nu are o destinație. De aceea, Preacucernicul Diacon, între altele, ne-a recomandat să luăm ca exemplu de șlefuire pilda Sfântului Gheorghe de la Cernica, care într-un interval de trei ore 15 minute spunea „Doamne Iisuse Hristoase …”, iar restul muncea; apoi, iar repeta.
Tratarea temelor meditației și contemplației s-a realizat prin împărțirea și lucrul în echipe, unde am analizat și interpretat două texte din sfântul Isaac Sirul și din Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Considerăm că prin tot ceea ce s-a scris, văzut și lucrat, am dobândit cunoștințe și sugestii valoroase atât în slujire, cât și în viața de zi cu zi, de aceea mulțumim părinților participanți și nădăjduim într-o continuitate a proiectului Departamentului Misiunii.
A consemnat, preot Cristian Prilipceanu, Coordonatorul Departamentului Misiunii
- Dettagli
- Visite: 3695
Conferințe la Valmontone

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului nostru Părinte Episcop Siluan, luni, 25 iunie, în încheierea Săptămânii de Misiune, în parohia noastră, ocrotită de Sfântul Arhidiacon Ștefan din Valmontone, am avut deosebita bucurie de a-i avea ca oaspeți pe părinții Nicodim Petre și Constantin Prodan.
Temele conferinței au fost:
1. Mult bine pot face puțini buni împreună
2. Fă rai din ce ai - Crearea comuniunii în comunitatea parohială
În timpul conferinței, părinții au amintit faptul că prin Taina Botezului, Taina Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii am devenit și noi mădulare ale Bisericii, părți ale Trupului lui Hristos. Cu toate acestea majoritatea dintre noi suferim de incapacitatea de a fi în comuniune uni cu alții. S-a mai subliniat faptul că mulți ne rugăm, ne spovedim și ne împărtășim pentru a fi în comuniune cu Domnul Hristos. Dar, totuși, nu putem fi în deplină comuniune cu Dumnezeu, când de multe ori nu suntem în comuniune nici cu persoanele cu care ne vedem, cu părinții sau cu copii noștri, cu vecinii sau apropiații noștri. Părintele George Florovsky, teolog rus din secolul trecut, ne spune că: "Nu suntem deplin în Biserică dacă nu suntem în comuniune cu aproapele nostru, dacă nu suntem în comuniune uni cu alții. Convingerea personală sau chiar o disciplină a vieții nu fac încă dintr-un om un creștin. Existența creștină presupune și împlică o încorporare, o participare la viața comunității". Același lucru îl întărește și Părintele Dumitru Stăniloae: "Biserica este unirea celor ce cred în Hristos, nu numai unirea unor indivizi luați în parte cu Hristos. Căci dacă membrii Bisericii nu se cunosc între ei nu pot fi nici uniți între ei în mod conștient și nu pot dezvolta această unitate"
Mulțumim părinților conferențiari că au vorbit ca niște frați mai mari, reușind să găsească mijlocul de a ajunge la sufletul celor prezenți prin delicatețea, precauția, simplitatea și căldura limbajului lor duhovnicesc. Deopotrivă mulțumim părintelui Cristian Prilipceanu ,coordonatorul Departamentului pentru Misiune, pentru tot efortul depus, preoților prezenți la conferință și Comitetului Parohial pentru organizarea agapei frățești!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Preot Iosif Ciontu










