- Dettagli
- Visite: 1946
Sărbătoarea familiei la Prima Porta

La ceas de seară, când credincioșii Parohiei Ortodoxe Roma VII-Prima Porta au putut fi prezenți, după o zi de lucru, în parohia noastră s-a sărbătorit „Ziua familiei". Evenimentul a avut loc Joi, 17 Mai de la orele 19 și au participat 70 de persoane, adulți și copii.
Cu acest prilej s-au subliniat câteva trăsături fundamentale ale viețuirii creștine în sânul familiei iar la sfârșit au fost comemorate
familiile care săptămâna aceasta primesc binecuvântarea lui Dumnezeu și cele care au împlinit 25 de ani de căsnicie. Sărbătoarea de anul aceasta închinat familiei, va fi încununat Duminică după Sfânta Liturghie când se vor acordate diplome omagiale.
A consemnat Lucia Pintilie
- Dettagli
- Visite: 1945
Slujba de pomenire a Eroilor și ședința ordinară de lucru a Protopopiatului Abruzzo
În după-amiaza zilei de joi ne-am întâlnit în localitatea Sulmona, unde la cimitirul comunal, am săvârșit slujba Parastasului pentru Eroii din Primul Război Mondial.
După acest moment, a urmat ședința ordinară de lucru a Protopopiatului Abruzzo, gazdă fiindu-ne Pc părinte Daniel Mititelu.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe puncte, printre care stabilirea calendarului următoarelor întâlniri și stabilirea ultimelor detalii referitoare la organizarea etapei protopopiale a Festivalului Bucuriei.
Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate!
a consemnat pr. Petru Voicu
- Dettagli
- Visite: 3554
Praznicul Înălțării Domnului și Ziua Eroilor la Centrul Eparhial, Roma

Joi, 17 mai 2018, de praznicul Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit Sfânta Liturghie, împreună cu doi preoți și doi diaconi, la paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Roma (Centrul Eparhial).
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a explicat legătura dintre întrupare, înviere și înălțarea Domnului la ceruri, cu profunde povățuiri duhovnicești pentru trăirea creștinească a zilelor noastre.
Către sfârșitul Sfintei Liturghii, după rugăciunea amvonului, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru eroii neamului, în contextul Zilei eroilor și a Anului Omagial al făuritorilor Marii Uniri de la 1918, în prezența a doi oaspeți de la Ambasada României în Italia, Dl. Colonel Iulian Barbu - Atașatul Apărării și Dl. Andrei Sfîrloagă - Atașatul pentru Muncă.
- Dettagli
- Visite: 2700
Înălțarea Domnului și Pomenirea Eroilor în parohiile episcopiei noastre

Fotografii de la Înălțarea Domnului și Pomenirea Eroilor în parohiile episcopiei noastre
Roma - Centrul Eparhial
Pinerolo
Bassano del Grappa - Cimitirul Monte Grappa
Padova
Canicatti
Lanciano
- Dettagli
- Visite: 2747
Vizita PS Atanasie de Bogdania în Protopopiatul Misionar Puglia Basilicata

În perioada 15-16 mai 2018, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a efectuat o vizită de lucru în Protopopiatul Misionar Puglia Basilicata.
În după masa zilei de marți, Preasfinția sa a susținut o lucrare în cadrul unei conferințe, la Institutul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bari, privind misiunea Bisericii Ortodoxe dar și dialogul interconfesional. Tot în aceeași Preasfinția sa a participat la întrunirea protopopială a clericilor din Puglia și Basilicata, unde s-au discutat mai multe probleme de ordin pastoral-misionar dar și administrative.
Preasfinția Sa a avut ocazia să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni și să viziteze mai multe obiective din oraș.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite în aceste zile.










