- Dettagli
- Visite: 2090
Hramul Parohiei Lecce

Cu mila şi ajutorul lui Dumnezeu, Parohia Lecce a îmbrăcat haină de sărbătoare la pomenirea protectorului, Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici.
A fost prilej de bucurie și împreună slujire pentru părinții parohiilor Matera, Taranto și Trani, dar și pentru credincioșii prezenți care au ocazia să aducă, încă o dată, rod de rugăciune și de închinare la cinstitele moaște ale acestui Sfânt binecuvântat.
Cuvântul de învățătură, pus la inimă celor prezenți, a evidențiat necesitatea prăznuirii sfinților Domnului, oamenii cu trăire aleasă duhovnicească, ce reprezintă una dintre bucuriile duhovnicești ale creștinilor.
Pentru viața sa duhovnicească și pentru îndrăzneala sa în rugăciune, Dumnezeu a lucrat prin mijlocirile sale multe semne și minuni.
Parohia Lecce a dobândit astfel prin Sfântul Irodion de la Lainici un mijlocitor pentru bucurii duhovnicești la tronul Mântuitorului Hristos.
- Dettagli
- Visite: 1499
Întâlnire la primăria din Villafranca di Verona

Joi, 3.05.2018, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am întâlnit cu primarul Primăriei Villafranca di Verona Mario Faccioli și consilierul Cătălin Mustățea pentru a discuta despre parcursul și realizările de până acum ale Bisericii Ortodoxe Române din Villafranca di Verona. Domnul primar și-a exprimat toată aprecierea pentru activitățile desfășurate în cadrul comunității noastre, dorindu-ne și pe viitor multă putere pentru realizarea mai multor lucruri frumoase în folosul comunității. Am discutat despre proiectele de viitor ale comunității românești din cuprinsul administrativ al Municipiului Villafranca di Verona;
S-au discutat mai multe aspecte ale vieții religioase și sociale ale comunității noastre.
Actualul primar ne-a asigurat despre dorința sa sinceră și oportunitățile actuale pentru o conlucrare rodnică spre binele comunității.
Mulțumim pe această cale domnului primar Mario Faccioli și consilierului Cătălin Mustățea pentru inițiativele bune și frumoase și pentru efortul depus deja spre binele întregii comunități românești din Villafranca di Verona!
A consemnat:
Pr. Mihail Ursachi, Villafranca di Verona
- Dettagli
- Visite: 3083
Festivalul Bucuriei în Protopopiatul Piemonte I - Valle d’Aosta
În localitatea piemonteză Biella, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a fost organizată duminică, 29 aprilie 2018, faza protopopială a Festivalului Bucuriei.
La eveniment au participat peste 130 de copii și tineri din parohiile: “Sfânta Cuvioasă Parascheva” - Torino I, “Înălțarea Sfintei Cruci” - Torino 2, “Sfântul Mucenic Ciprian al Cartaginei” – Biella, “Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul” – Rivarolo, “Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului” - Giaveno, “Sfântul Arhidiacon Ștefan” – Vercelli, “Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” - Ivrea, “Sfântul Niceta de Remesiana” – Susa, “Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” – Moncalieri, “Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu” – Settimo Torinese, “Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” – Cirié și “Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei” – Carignano.
Aceștia au susţinut programe artistice și au fost premiaţi la secțiunile: muzică (instrumentală, populară, ușoară, folk, canto), teatru, poezie interpretată și artă (icoană pe lemn și pirogravură).
Protopopiatul Piemonte I - Valle d’Aosta, Centru-Nord va fi reprezentat la etapa națională de copiii și tinerii parohiilor din: Biella, Rivarolo și Cirié.
La final părintele Dumitru Babulă, membru al juriului și reprezentant al Departamentului de Tineret în protopopiat, le-a vorbit celor prezenți despre dăruirea și munca ce stă în spatele unor astfel de momente. „Ceea ce am văzut noi în această seară este partea cea mai frumoasă și așteptată de concurenți, însă în spatele unor astfel de reprezentări minunate se află o muncă uriașă. Pentru a ajunge pe scenă sau chiar a câștiga este nevoie de multă dăruire atât din partea copiilor, cât și a părinților. Probabil cunoașteți «teoria iceberg-ului», care spune că din iceberg se vede doar 10%, iar 90% din suprafața sa se află în apă. Așa este și cu munca și jertfa pe care au depus-o dragii noștri copii. De aceea Îl rugăm pe Dumnezeu să le călăuzească pașii spre a împlini cele ce sunt ale veșniciei și nu ale lumii acesteia. În final, le mulțumim organizatorilor pentru efortul depus ca noi să fim împreună în această seară”.
Etapa națională a Festivalului Bucuriei va avea loc pe 03 iunie, în Duminica Tuturor Sfinților.
- Dettagli
- Visite: 3183
Trinitas TV - trei știri despre evenimentele din Episcopia Italiei

Hirotonia noului arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
Bucurie duhovnicească pentru românii din Peninsulă
10 de ani de la întronizarea PS Părinte Siluan în demnitatea de Episcop ortodox român al Italiei
- Dettagli
- Visite: 3207
Un nou ierarh în slujirea Bisericii şi comunităţii româneşti din Italia (VIDEO)

Primul Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a fost hirotonit marţi, 1 iulie, la Centrul Eparhial din Roma. PS Atanasie va purta titulatura „de Bogdania”.
Soborul slujitor
Soborul slujitor care a oficiat hirotonia în episcop şi Sfânta Liturghie a fost condus de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, delegatul Patriarhului României.
sursă: basilica.ro
- Slujba de hirotonie a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Atanasie, Arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei - LIVE
- Slujba de ipopsifiere a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Atanasie, Arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
- Stindardul Unirii – Bologna Vest
- Stindardul Unirii în Parohia Sf. M. M. Teodor Tiron , Anguillara










