- Dettagli
- Visite: 2365
„Casa Maicii Domnului din Loreto” – loc de pelerinaj și rugăciune

Cu ocazia apropierii praznicului „Bunei Vestiri”, “Casa Maicii Domnului din Loreto” devine un important loc de pelerinaj. Astfel sâmbătă, 24 martie preoții și credincioșii din Protopopiatul Umbria – Marche împreună cu pelerini din orașul Forlì si preotul Florin Hanis, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, au fost la Loreto pentru a înălța rugăciuni Mântuitorului Hristos și Maicii Domnului.
De câțiva ani buni, preoții și credincioșii din protopopiatul Umbria Marche și nu numai, merg în apropierea sărbătorii Bunei Vestiri la Loreto pentru a se ruga Maicii Domnului.
Loreto este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Italia. Aceasta deoarece aici se află casa în care Maica Domnului a trăit şi a primit vestea Arhanghelului Gavriil. Mai exact este vorbabb de trei pereţi ai unei încăperi, care au fost transportaţi în secolul al XIII-lea din Nazaret la Loreto. În ceea ce privește datele istorice știm faptul că în anul 1291 cruciaţii fiind învinşi au fost nevoiți să părăsească Locurile Sfinte. În acest nou context, nefavorabil creștinilor, pentru a fi ferită de distrugere, casa Maicii Domnului a fost transportată mai întâi în Iliria (Croația de astăzi) şi apoi în ţinutul Recanati (lângă Loreto) ca apoi să fie stabilită pe colina cu lauri (de aici numele “lauretum”, iar mai apoi Loreto). Tradiția spune că acest edificiu a fost adus la Loreto chiar de către îngeri. Casa Maicii Domnului este astăzi adăpostită într-un edificiu, realizat din marmură, o capodoperă a artei.
A consemnat preot paroh Oleg Bonari
- Dettagli
- Visite: 1921
Duminica a 5-a din Post și Praznicul Bunei-Vestire la Centrul Eparhial de la Roma
Duminica din săptămâna a cincea a Postului Mare din acest an a coincis cu marele Praznic Împărătesc al Bunei-Vestiri.
La paraclisul mânăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de către unul dintre preoții și de către diaconii slujitori ai paraclisului.
După citirea celor două pericope evanghelice - a duminicii și a praznicului - Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat rostul pătimirilor Domnului Hristos precum și importanța lor în iconomia mântuirii, pentru ca mai apoi să sublinieze măreția smereniei, credinței și curăției Maicii Domnului, ce au făcut ca Domnul-Dumnezeu să binevoiască a se întrupa în pântecele ei.
La momentul rânduit, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon misionar, pe seama parohiei “Sf. Mc. Sava de la Buzău” din Perugia, pe ipodiaconul Bogdan Agherasimoaia.
La finalul slujbei, grupul de cateheză al copiilor și tinerilor a susținut un recital de cântece și poezii dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și mamelor și femeii creștine.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu p, mântuiește-ne pe noi!
Fotografii de la Praznicul Bunei Vestiri la Centrul Eparhial de la Roma
- Dettagli
- Visite: 1192
Protopopiatul Liguria - Întâlnire protopopială și Sfântul Maslu

Vineri 23 martie, în biserica parohială “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir” din Genova, a avut loc întâlnirea protopopială din Protopopiatul Liguria.
Părintele Daniel Codita a susținut conferință cu tema : “ Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” după care s-au discutat proiecte și aspecte pastorale, misionare sociale pentru anul 2018. Conferință a fost urmată de Taină Sfântului Maslu.
A consemnat Preot protopop,
Constantin Sorin Filip
{gallery}2018/216 2018.03.25.liguria{/gallery}
- Dettagli
- Visite: 2070
Sâmbăta Săptămânii a 5-a din Post (a Imnului Acatist) la Macerata

În sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare facem prăznuirea “Imnului Acatist” precum și Înainte-prăznuirea Bunei-Vestiri.
La noua biserică a parohiei “Sfântul Ierarh Chiril al Ierusalimului” din Macerata, Arhimandritul Atanasie, Vicar Eparhial, a săvârșit alături de pr. Paroh Oleg Bonari slujba Vecerniei și binecuvântarea lucrărilor efectuate la noul locaș de cult.
La sfârșitul Vecerniei au fost binecuvântate și clopotele mari ale noii bisericii.
Parohia Macerata a pierdut locașul de cult în urma devastatorului cutremur de la Amatrice din luna august 2016. Urmare a numeroaselor demersuri, după un an și jumătate de eforturi ale parohiei, susținute de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu ocrotirea Maicii Domnului și ajutorul Sfântului Ierarh Chiril al Ierusalimului, comunitatea mult încercată din Macerata are bucuria și binecuvântarea de a avea din nou propriul locaș de cult.
La slujba de inaugurare și binecuvântare a lucrărilor efectuate au participat mai multe autorități locale bisericești și civile.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 3121
Sâmbăta Săptămânii a 5-a din Post (a Imnului Acatist) la Centrul Eparhial de la Roma
În sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare facem prăznuirea “Imnului Acatist” precum și Înainte-prăznuirea Bunei-Vestiri.
La paraclisul mânăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a indicat cele două trăsături de care fiecare creștin are nevoie pe calea mântuirii: dorința/voința - omul să dorească să fie cu Dumnezeu și încrederea sau credincioșia deplină în El, lucru pe care ni-l predă Maica Domnului atunci când primește de la înger Buna-Vestire.
La momentul rânduit Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama parohiei “Sf. Împărați Constantin și Elena” din Veneția 2 pe diaconul Valentin Petroșanu.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!










