Dettagli

Visite: 614

Vecernie și cateheză în Parohia Milano II

În seara zilei de sâmbătă, 20 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei  „Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie” din Milano (Protopopiatul Lombardia I), păstorită de Preacucernicul Părinte Protopop Cătălin Andronache.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei Mari, la finalul căreia a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, sub forma unei cateheze, cu titlul „Postul Mare – călătorie cu Hristos”.

Cuvântul de învățătură poate fi ascultat accesând link-ul: https://youtu.be/DrIuQZQCF2s

Parohia „Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie” din Milano a fost înființată în anul 2018 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Ionuț Radu. În luna decembrie a anului 2023, parohia a fost încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Cătălin Andronache. Biserica parohială se află pe strada Giovanni della casa, nr. 19, Milano.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

Dettagli

Visite: 694

Liturghie arhierească la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Roma

În sâmbătă din săptămâna a V-a din Post, 20 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma.

Cu această ocazie, chiriarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Petru Busuioc, pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din Novara (Protopopiatul Piemonte III), păstorită de Preacucernicul Părinte Protopop Cristian Ștefan.

Predica ierarhului, adresată celor prezenți, poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/suIEyRCBCdg

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI

Dettagli

Visite: 390

Slujba Acatistului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

În așteptarea zilei de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, un grup de credincioși ai parohiei Sfântului Ierarh Calinic de la Viterbo, sâmbătă 20 aprilie au mers în pelerinaj la Biserica San Giorgio in Velabro, din Roma.

Acest lăcaș de cult din secolul IV, are ca și odor de mare preț o părticică din Moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, s-a săvârșit Slujba Acatistului,  mulțumind Sfântului Gheorghe pentru ajutor și mijlocirea în nevoi, înaintea lui Dumnezeu în toată vremea și în tot timpul.

Dettagli

Visite: 1302

Suntem capabili să îi primim pe tineri în Biserică așa cum sunt ei?

Cȃteva zile bune, am pus această întrebare la măcinat în moara minții mele (moara are 38 de ani, mai scârțȃie pe ici, pe colo, dar, să spunem că încă îşi face treaba!). Rezultatul? O făină de gânduri!

- Aș putea să fac o prescură!, mi-am zis. Îmi mai lipsesc niște lacrimi sărate și o bucățică de inimă cu care să dospesc toată frământătura (știu că Liturghierul prevede anumite cerințe de calitate în ceea ce privește prescurile, dar cer să nu fiu judecat cu asprime! Este singura materie primă pe care o am la îndemână!).

Mai lipsește ceva? A, da...! Pecetea, cea care deosebeşte prescura de pâinea obișnuită. Ce amintire am și cu pecetea…!

Când eram la început de preoție, aveam în altar o persoană care mă ajuta. Era o persoană evlavioasă la chip, care mergea în Sfântul Munte de cinci-șase ori pe an. Mă ajuta în altar și îmi vorbea mereu despre dorința de a-și sfinți viața:

- Părințele, dacă nu aveam nevastă și copii, acum mă făceam călugăr și trăiam și eu o viață liniștită…

- Off, nea C., și pe mine cine mă mai ajută în altar, dacă pleci matale la mănăstire?, i-am spus zâmbind.

- Eiii, părinte, cine are credință puternică, cere de la Domnul și primește înger din cer să-l ajute la slujire... așa mi-a spus mie un călugăr anul trecut!

- I-auzi dom’le, i-am spus, bătându-l părintește pe umăr, și eu m-am pricopsit cu matale aici...! Am râs amândoi copios!

Într-o seară, după ce am terminat de spovedit și mă pregăteam să închid ușile, a intrat în biserică un tânăr slab, cu fața palidă, plin de tatuaje pe mâini și s-a așezat într-un colț, în genunchi. Am simțit că are o suferință profundă și m-am apropiat de el:

-                Nu stau mult părinte, am venit așa, doar ca să...nu știu...simțeam...

-                Nevoia?

-                Da, nevoia …oarecum! Am o situație delicată... De fapt, toată viața mea e delicată. Dar nu vreau să vă răpesc timpul!

-                Stai liniștit, aici timpul se împletește cu veșnicia. Dacă dorești să vorbești cu mine, te ascult cu drag!

-                Eu... da... nu știu ce să zic, cu ce anume să încep...

-                Ești liber să începi cu ce dorești!

-                Nu părinte, nu sunt liber! Am mustrări teribile de conștiință pentru tot ceea ce se întâmplă în viața mea. Am avut un prieten italian care s-a aruncat în fața trenului acum două săptămâni, probabil că știți. Eu trebuia să mă arunc împreună cu el... dar nu am avut curaj... Ceva din mine nu m-a lăsat să o fac... o Voce interioară care...

A urmat cea mai sinceră spovedanie care mi-a fost dat să o aud și sfârșitul ei ne-a găsit pe amândoi, în genunchi, în fața icoanei Maicii Domnului, plângȃnd. Din acea clipă, a fost nelipsit de la slujbe și, în scurt timp, i-am propus să vină să mă ajute în altar.

-                Părinte, mi-a zis nea C. oftând, nu știu dacă este canonic să aducem toți golanii în altar! Ce o să zică lumea din biserică? Ați văzut ce tatuaje hidoase are pe mână? Și freza aia nu-i prea creștin ortodoxă... părerea mea!

-                Da, am văzut, dar am văzut și ce are dincolo de tatuajele alea: un suflet care tânjește după Dumnezeu! Cât despre freză, sunteți cumva gelos că nu aveți cu ce să vă faceți freza, așa-i?

-                Părinte, nu-i de glumă, eu vă zic că lumea deja a început să murmure pe la colţuri. Să nu aveți probleme! Atât vă zic! Plus că, vedeți foarte bine, mă descurc și singur aici, fără toți acești tinerei care șușotesc între ei și nu sunt atenți la slujbă. Numai păcate îmi fac de când i-ați băgat în altar...

După o lună, tânărul meu a dispărut. Mi-a lăsat scris pe un pomelnic : ‹‹Sunteți un părinte tare de treabă! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine (mi-a plăcut tare aia cu „hai să facem împreună exercițiu de Rai!”). Nenea C. mi-a zis că prezența mea în altar a făcut să aveți probleme în comunitate și că, din pricina mea, puteți fi dat chiar și afară din parohie. Sunteți ultima persoană căreia i-aș face rău! Mama s-a împăcat cu tata și mergem să locuim la Roma împreună. Iertați-mă că nu v-am cerut binecuvântare pe cap, ca să plec... nu-mi plac despărțirile! Mulțumesc pentru toate și rugați-vă să nu-L mai pierd pe Hristos niciodată››.

                                                                 ***

Domnul C. venea spre mine gâfâind:

- Părinte, părinte, am adus pecetea de care vă vorbeam! Calitate superioară din Sfântul Munte. Uitați ce scris clar și frumos! Nu mai găsiți nicăieri așa ceva! Nici nu vă zic cât m-a costat!

Am plâns.

Suntem capabili să îi primim pe tineri în Biserică așa cum sunt ei?

Nu, nu cred! Dar când privesc la acea pecete pe care scrie IC.XC.NI.KA, îmi amintesc de Pecetea Darului Sfântului Duh de pe chipul acelui tânăr și în suflet se naște speranța că Hristos va birui această neputință a noastră, într-o zi!

(Articol scris ca urmare a întâlnirii Departamentului de Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei la Avigliana - Torino)

                                                                                                               Pr Valeriu Andrei Grosu

                                                (Parohia Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia – Collegno / Italia)