- Dettagli
- Visite: 335
Tineri premiați la Viareggio

Duminică, 31 martie 2024, după Dumnezeiasca Liturghie, la Parohia „Sfântul Proroc Isaia” din Viareggio, a avut loc premierea copiilor participanți la etapa națională, cu participare internațională, a Concursului „Împreună cu Hristos în viață”, ediția a VIII-a.
Tematica concursului s-a concentrat pe minunile Mântuitorului și viețile Sfinților Taumaturgi, în consonanță cu proclamarea anului 2024 de către Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.
Un număr de 9 tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani, au primit din partea părintelui paroh Andrei Vizitiu diplomele de participare, precum și un cadou.
Participații au răspuns întrebărilor din testul de cunoștințe religioase, cu accent pe tema ediției, iar elevii din clasele mai mici au fost încurajați să creeze o lucrare plastică, în timp ce cei din clasele superioare au fost evaluați printr-un eseu.
Scopul acestui concurs este să-l aducă pe tânărul creștin mai aproape de Biserica, prin implicare activă în acțiunile acesteia și prin împărtășirea mărturiei sale în public.
- Dettagli
- Visite: 516
Hramul Parohiei ”Sfântul Sfințit mucenic Ipatie Episcopul Gangrei” din Civita Castellana

Duminică 31 martie Parohia Ortodoxă Română din Civita Castellana și-a sărbătorit sfântul ocrotitor, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie Episcopul Gangrei. Anul acesta se împlinesc 7 ani de la înființarea parohiei și este motiv în plus de mare bucurie și de aducere aminte și recunoștință față de Sfânt.
Într-o atmosferă de adevărată sărbătoare și profitând de ziua duminicii credincioșii din Civita Castellana s-au reunit pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile Sale revărsate peste noi pentru mijlocirile acestui Sfânt deosebit care începe să fie cunoscut din ce în ce mai mult.
La sfârșitul dumnezeieștii liturghii am făcut slujba de mulțumire cu nădejdea în ajutorul Sfântului Ipatie și de acum înainte. Ziua s-a încheiat cu agapa frățească. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat părintele paroh Cristian Liahu
- Dettagli
- Visite: 673
Itinerar cultural în istoria Daciei și pelerinaj spiritual pe urmele sfinților la Roma

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, în ziua de sâmbătă 29 martie 2024, un grup de credincioși ai Parohiei Intrarea Domnului în Ierusalim din Roma (Ostia), însoțiți de doamna preoteasă Ruxandra Militaru au mers în pelerinaj prin Roma.
Punctul de pornire a fost Expoziția „DACIA – L’ultima frontiera della romanità” găzduită în complexul monumental al Termelor lui Dioclețian. Am putut admira aproximativ 1000 de obiecte provenind din 47 de muzee din România pentru prima dată adunate laolaltă și expuse în Italia.
Exponatele descoperite pe teritoriul României (ustensile de uz cotidian, bijuterii, arme, coifuri, statui, monede, accesorii vestimentare, obiecte de ritualuri magice și religioase) sunt datate între sec. VIII î.d.Hr. și până în sec. VIII d.Hr.
Tema constantă a expoziției este împletirea de culturi cu care civilizația Dacă a intrat în contact de-a lungul istoriei (Traci, Sciți, Greci, Celți, Geto-Traci, Romani), până a reușit să-și formeze propria identitate culturală în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.
Printre cele mai valoroase exponate merită amintite: capodopera gotică din aur descoperită la Pietroasele și chemată ”Cloșca cu puii de aur”, coiful tracic din aur de la Coțofenești, coiful celtic de la Ciumești și sculptura din marmură, numită ”Șarpele Glikon”.
Expoziția se bucură de o participare numeroasă, atât din partea vizitatorilor italieni dar mai ales români, pentru care accesul este gratuit, expoziția fiind deschisă până la data de 21 aprilie 2024.
Am fost încântați să descoperim în Cetatea Eternă rădăcinile istoriei, culturii și neamului nostru românesc, puternic întrepătrunse cu istoria Italiei și recomandăm tuturor să se bucure de această experiență.
Pelerinajul nostru a continuat pe urmele sfinților la Basilica Santa Maria Maggiore, Santa Prasede, San Pietro in Vincoli, Sant’Agnese in Agone.
Ziua nu se putea încheia fără a poposi la Columna lui Traian, mărturie peste veacuri a dârzeniei poporului Dac și a latinității neamului nostru românesc.
A consemnat p.sa Ruxandra Militaru
- Dettagli
- Visite: 363
Premierea copiilor Școlii Parohiale din Rovigo

Duminică, 31 martie 2024, la finalul Sfintei Liturghii, în mijlocul comunității parohiale din Rovigo, a avut loc premierea copiilor și tinerilor participanți la concursul online internațional “Împreună cu Hristos prin lume, în mileniul III”. Din partea parohiei Rovigo au participat 20 de copii. Aceștia au primit diplome din partea organizatorilor, împreună cu un premiu din partea parohiei.
Tema ediției din acest an a fost “Hristos - Cuvântul care vindecă”. Prin tematica aleasă, participanții s-au putut familiariza cu vindecările Domnului nostru Iisus Hristos, precum și cu viața și minunile mai multor sfinți taumaturgi.

- Dettagli
- Visite: 294
Școala Parohială Verona 1 - Festivitatea de înmânare a diplomelor

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, astăzi au fost înmânate diplomele copiilor Școlii Parohiale Verona 1, care au participat la Concursul internațional „Împreună cu Hristos în viață”.
15 participanți au luat premiul I, alți 5 au luat premiul II, 4 au luat premiul III, și unul a luat premiu special.
Concursul, la a 8-a ediție, a reunit peste 11.000 de copii din România și alți 2.000 de copii din diaspora.
Organizatorii acestui concurs sunt: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Inspectoratul Județean Cluj, Inspectoratul Județean Buzău, Colegiul Național Pedagogic "Gh. Lazăr" din Cluj-Napoca și Platforma Red-Religie.ro.
Profesoarele care s-au ocupat de pregătirea copiilor au fost Elena Tărâță și Iulia Tănislăvescu.










