- Dettagli
- Visite: 321
Comemorarea poetului național Mihai Eminescu în cadrul Parohiei Ortodoxe Române - "Sf. Muceniță Lucia" - Venezia 1

" Mama poporului român este Biserica Ortodoxă." (Mihai Eminescu)
Duminică, 14 ianuarie 2024, după săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, în cadrul parohiei noastre am comemorat pe poetul național "fără pereche" care a cântat doina, ascultând freamătul codrilor și licăritul apelor la lumina limpede a lunii; mireasma teilor și a florilor albastre se răspândește aievea printre noi, cei care într-un gând i-am adus omagiu pentru opera inestimabilă ce a lăsat-o ca un testament valoros neamului său românesc.
Corul mare al parohiei noastre a interpretat cele mai frumoase și reprezentative cântece cu versuri scrise de Mihai Eminescu, precum și altele compuse la adresa poetului. A urmat și un recital de poezii, care au emoționat prin expresivitatea și profunzimea cuvântului eminescian.
Părintele Avram a ținut să menționeze că este foarte important pentru noi, mai ales cei din străinătate, să conștientizăm faptul că "dacă nu avem rădăcini înfipte bine în trecut, suntem lipsiți de viitor", suntem legați sufletește de tot ce aparține neamului nostru: credință și tradiție, limbă și cultură. Suntem uniți în Biserică prin credința ce o păstrăm în suflet ca pe un mărgăritar de mare preț, ce se împletește armonios cu cultura română, care ne reprezintă aici ca popor integru.
Cât de frumos scria poetul: "Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi SINGURA ARMĂ de apărare și SINGURUL SPRIJIN al milioanelor de români care trăiesc dincolo de hotarele noastre."
A fost numit pe bună-dreptate "Luceafărul poeziei românești" și "nașul limbii române moderne", ridicând-o pe culmi, greu de străbătut și de înțeles.
(A consemnat Iacobuțe Rodica)
- Dettagli
- Visite: 680
Slujire arhierească în parohia Bologna Est - San Lazzaro di Savena

În Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși), Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de clerici, la Parohia „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” din localitatea Bologna (Est – San Lazzaro di Savena), păstorită de către Preacucernicul Părinte Mihai Enescu.
Cu această ocazie, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind că, recunoștința, față de Dumnezeu și de aproapele, arată sensibilitatea omului la cele primite, fie de la Domnul, fie la semenul său. Mulțumind Domnului pentru binefacerile primite, chiar și pentru cele încă neprimite, omul deschide Împărăția lui Dumnezeu, vindecă trecutul și dă rost viitorului.
Predica, integrală, poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/LitWyDdG7r8
Parohia „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești” din localitatea Bologna a fost înființată în anul 2018 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, fiind încredințată, spre păstorire, părintelui Mihai Enescu. Parohia este găzduită într-o biserică catolică din localitate și este amenajată cu cele necesare slujirii ortodoxe. Adresa este: strada Russo, nr. 44, San Lazzaro di Savena (Chiesa di San Emiliano).
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 734
Sfântul Vasile de Mare cinstit de basarabenii din Bologna

În seara zilei de sâmbătă, 13 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bologna, păstorită de către Preacucernicul Părinte Marcel Călugărescu. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei Mari, marcând, astfel, cinstirea Praznicului Tăierii-împrejur cea după Trup a Domnului și a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, după calendarul neîndreptat, conform tradiției din Basarabia și Bucovina de Nord.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de binecuvântare și de felicitare credincioșilor participanți la slujbă.
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bologna face parte din Misiunea„Sfântul Ierarh Nicolae”, pentru basarabenii și nord-bucovinenii din Italia a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. A fost înființată, în anul 2012, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit, ca preot paroh, părintele Marcel Călugărescu. Adresa parohiei este: Via Marzabatto 12, Bologna.
Misiunea„Sfântul Ierarh Nicolae” a fost înființată în anul 2012, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, și are ca scop pastorația creștinilor ortodocși, vorbitori de limbă română, din Basarabia și Bucovina de Nord, care locuiesc peteritoriul Italiei.
În jurisdicția canonică a Eparhiei Italiei se află 28 de parohii care slujesc după calendarul iulian. Prin Misiunea „Sfântul Ierarh Nicolae”, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei se îngrijește de păstorirea duhovnicească a acestora. Prima comunitate înființată, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, pentru păstorirea basarabenilor și a bucovinenilor din Bucovina de Nord, a fost Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Roma 4 (Palestrina), în anul 1999, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Iosif. Cea mai recentă parohie, înființată în anul 2020, este Parohia „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan” din orașul Reggio Emilia (II).
În prezent, coordonatorul programului este Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, originar din Chișinău.
În Italia, potrivit statisticilor publicate de Ministerul de Interne, se află aproximativ 120.000 de români basarabeni. La această cifră se mai adaugă câteva mii de români proveniți din Bucovina de Nord (Cernăuți) și Bugeac (Basarabia de sud-est).
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 409
Hramul Parohiei Cerignola

Sâmbătă, 13 ianuarie, credincioșii Parohiei Cerignola, ca în fiecare an, au întâmpinat cu mare bucurie duhovnicească sărbătoarea Sfântului Mucenic Potițiu, ocrotitorul parohiei.
Anul acesta Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în sobor de preoți, având bucuria prezenței Părintelui Protopop Ioan Diaconu de la Parohia Trani, Părintelui Ioan Bădescu de la Parohia Foggia și a Părintelui Gabriel Cerbu de la Parohia San Marino.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Părintele Gabriel Cerbu a vorbit despre exemplul muceniciei în zilele noastre.
La sfârșit, Părintele paroh, Marian Micu a mulțumit tuturor celor prezenți pentru buna organizare.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 308
"Lumini praznicale" - NEPSIS Settimo Torinese

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui paroh Paul Porcescu, alături de coordonatorii, Pr. diac. Valentin Petraru și Dna. diaconiță Mădălina, tinerii NEPSIS au terminat cel de-al doilea proiect iconografic din anul catehetic 2023-2024.
Pentru membrii Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râșca și Secu", perioada sărbătorilor de iarna, a fost prilej de rodire artistică, dar mai ales duhovnicească. În ultimele 5 întâlniri, a fost desăvârșită o nouă serie de icoane, închinate Praznicului Nașterii și Botezului Domnului, precum și a mai multor sfinți care au zile de cinstire în preajma acestor mari sărbători. Astfel, alături de culoare, au fost adăugate frumoase cateheze, cântece și duh de rugăciune, ca trăirea acestor amintiri să contureze percepția vieții creștine.
Dăm Slavă Sfintei Treimi pentru toate realizările frumoase, mulțumind tuturor participanților!
A consemnat, Diacon Valentin Petraru










