- Dettagli
- Visite: 672
”Colindul sfânt și bun” – Lombardia II, Nord

Cu ajutorul Domnului în acest am reușit să organizăm ”Colindul sfânt și bun” în parohia noastră din Sesto San Giovanni la nivel protopopial.
Au participat parohiile: Sesto San Giovanni, Monza, Cormano, Pioltello, Cuggiono, Arcore și Limbiate.
Dăm Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Laurențiu Nacu
- Dettagli
- Visite: 405
Sfântul Ierarh Spiridon cinstit în Parohia Massa

Astăzi, marți 12 decembrie 2023, credincioșii Parohiei Ortodoxe Române „Învierea Domnului” din localitatea Massa, Protopopiatul Toscana 2, au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți la praznicul Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, mare făcător de minuni.
Credincioșii prezenți s-au putut bucura și de închinarea la papucelul Sfântului Spiridon, adus spre închinare încă de la slujba Vecerniei cu Litie din ajunul praznicului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale!
- Dettagli
- Visite: 580
În vizită la spitalul Bambino Gesù din Roma

Cei peste 50 de copii români internați la secția de Oncologie a Spitalului de Copii " Bambino Gesù" din Roma, au avut parte de o frumoasă surpriză atunci când au primit cadouri de Crăciun de la Parohia " Sf. Dimitrie cel nou din Basarabi " din Roma. Mulțumirea venită din sufletele unor copii eroi, care luptă zi de zi pentru viața lor s-a revărsat asupra tuturor celor prezenți. Părintele Nicolae Strugaru împreună cu enoriașii parohiei a vestit și Nașterea Domnului tuturor celor prezenți cântând și colinde.
Mulțumim Domnului pentru toate!
- Dettagli
- Visite: 438
Atelier creație decorațiuni de Crăciun - Parohia Sf. Ap. și Ev. Matei -Salerno

Duminică, 10 Decembrie, la Salerno, împreună cu copiii și tinerii din parohie am desfășurat în cadrul programului "Ora de Religie" un atelier de creație a decorațiunilor de Crăciun.
- Dettagli
- Visite: 387
Serbare în parohia Milano I

Duminică, 10 decembrie, în cadrul parohiei "Pogorârea Duhului Sfânt" de la Milano a avut loc tradiționala serbare de Crăciun a copiilor din cadrul școlii parohiale "Sfântul Stelian-ocrotitorul copiilor". Aceștia au vestit celor prezenți bucuria Nașterii Domnului.
Serbarea a avut loc imediat după Sfânta Liturghie, colindele fiind un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în biserică.
La început cei prezenți s-au bucurat de un moment artistic prezentat de doamna Virginia Popescu. Aceasta a cântat la vioară împreună cu Francesca (9 ani), una dintre fetele cărora le oferă lecții gratuite.
A urmat apoi un moment la flaut oferit de Maria G. (11 ani), un altul la harpă oferit de Alexia (7 ani).
Partea artistică de instrumente s-a încheiat cu un alt moment de vioară oferit de două fete, care studiază acum la conservator, dar au crescut în acest domeniu sub îndrumarea doamnei Virginia.
În continuare a fost prezentată o compilație de colinde și poezii pregătite cu mare drag de copiii școlii parohiale, care au împărtășit celor prezenți din dragostea și seninătatea lor.
Ziua aceasta s-a dorit a fi mai mult decât o simplă serbare adusă în dar de copiii școlii parohiale. Ea s-a vrut a fi o sărbătoare, o pregătire pentru marele praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, ca o retrăire a serii sfinte de Ajun.
Serbarea s-a încheiat cu speranța că acești copiii vestitori au reușit să umple sufletele celor prezenți de copilăria colindelor noastre, că au reușit să îi poarte în țara lui Leru-i-ler.
Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!










