- Dettagli
- Visite: 477
Slujire arhierească la Mănăstirea de la Bivongi

În Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr), 5 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din localitatea Bivongi (Calabria), aflată sub îndrumarea duhovnicească a Preacuviosului Părinte stareț Iustin (Miheț). La momentul potrivit, ierarhul a hirotonit un diacon pe seama mănăstirii.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia zilei.
Predica poate fi ascultată integral accesând link-ul: https://youtu.be/9BifjMi-TWY
Mănăstirea de la Bivongi, aflată sub ocrotirea Sfântului Cuvios Ioan Secerătorul, a fost înființată în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, ca urmare a încredințării Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de către Consiliul Comunal Bivongi, în comodat de uz gratuit, a complexului monahal al Mănăstirii Bivongi, pentru o perioadă de 99 de ani. Din anul 2012 până în anul 2019, au avut loc ample lucrări de restaurare a bisericii (chatolikon), dar și construcția a două corpuri noi de chilii. În 23 februarie 2020, la împlinirea a 25 de ani de la refondare, a avut loc binecuvântarea lucrărilor și inaugurarea noilor spații.
Mănăstirea, declarată Monument de interes Național, cuprinde un complex monastic de origine bizantină, compus dintr-o biserică în stil bazilical, din secolul al X-lea, și câteva corpuri de chilii.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 513
Spațiul de slujire al parohiei din Reggio Emilia II a fost binecuvântat

Duminică, 5 noiembrie 2023 (a Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr), Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail” din localitatea Reggio Emilia (II), protopopiatul Emilia Romagna I, păstorită de Preacucernicul Părinte Ioan Știrbu. La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit un ipodiacon pe seama parohiei „Sfânta Tavita” din Verona Nord – Negrar.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat faptul că, în pilda de astăzi vedem că în Împărăția lui Dumnezeu se sălășluiesc toți cei bineplăcuți Domnului. Bogatul de astăzi, datorită nepăsării și lipsei de compasiune față de durerea, suferința și sărăcia aproapelui, se lipsește de Rai, dorind mai mult desfătarea lumească, decât cea viitoare din „sânul lui Avraam”.
Predica ierarhului poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/VCQD4QD4-TM
La final, Preasfințitul Atanasie sfințit iconostasul și a binecuvântat spațiul de slujire al parohiei, care a fost achiziționat în acest an, printr-o proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Pentru toată activitatea pastoral-misionară, filantropică și administrativă, părintele paroh Ioan Știrbu a fost hirotesit iconom, iar Consiliul și Comitetul Parohial au primit Gramată de apreciere și mulțumire.
________________________________________
Parohia „Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail” a fost înființată în anul 2020 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Ioan Știrbu. Parohia face parte din Misiunea „Sfântul Ierarh Nicolae” pentru basarabenii și nord-bucovinenii din Italia a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Anul acesta, printr-un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, parohia a achiziționat un spațiu de slujire, care a fost amenajat cu cele necesare pentru slujirea ortodoxă. Adresa parohiei este: Via P/M Curie nr. I/D, 42122, Reggio Emilia.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 604
Hramul Parohiei Sfântul Ioanichie cel Mare din Arzachena.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi!
Unul dintre acești mari sfinți este cel sărbătorit astăzi, Sfântul Ioanichie cel Mare. El este ocrotitorul parohiei ortodoxe romane din Arzachena și Santa Teresa di Gallura, parohie ce azi l-a cinstit prin rugăciune, pentru al treilea an consecutiv. Sărbătoarea Hramului a început cu Vecernia Hramului din seara de 3 noiembrie și a continuat cu Slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, apoi cu slujba de pomenire a celor adormiți în Sâmbăta Moșilor.
La slujba Vecerniei unita cu Litia a participat si Părintele Marian Gaina de la parohia Olbia, slujind la împreuna rugăciune. Slujba Litiei este o actualizare a agapelor din comunităţile creştine foarte timpurii. Cele cinci pâini care sunt binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială sunt o amintire a celor cinci pâini binecuvântate de Iisus Hristos în deşert, pâini cu care au fost hrănite cinci mii de persoane care îl ascultau. După ce este binecuvântată în timpul acestei slujbe, pâinea este tăiată şi împărţită, la sfârşit, credincioşilor.
Creștinii parohiei au înfrumusețat biserica aducând în dar o icoană frumoasă cu Sfântul Ioanichie cel Mare, pictata manual și 2 tetrapoade. Parohia s-a bucurat de prezența preotului catolic din Arzachena, apropiat al parohiei, Don Mauro și diaconul Salvatore, alături de câțiva membrii ai corului parohiei sale care au adus în dar parohiei o frumoasă cântare din repertoriul lor. Cu toții au devenit prietenii parohiei noastre, în timp, existând între cele doua comunități o legătură bazata pe respect și iubirea de aproapele.
La sfârșitul slujbei enoriașii au împărțit merinde tradiționale atent gătite, copiii s-au bucurat de pachete cu dulciuri, familiile prezente primind și câte un pliant ce cuprinde o imagine cu icoana nouă, viața Sfântului Ioanichie cel Mare dar și monografia parohiei actualizată și rugăciuni specifice.
Părintele paroh a recomandat enoriașilor sa se apropie de sărbătoarea Hramului ca și cum ar veni la o întâlnire cu Sfântul Ioanichie, având în minte viața minunată a acestui mare luptător pentru cinstirea sfintelor icoane. Împreuna cu patriarhul Metodie si cu împărăteasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane. Potrivit Tradiției Sfinte, Sfântul Ioanichie se ridica de la pământ în vremea rugăciunii sale, devenind uneori nevăzut pentru anumiți oameni, a trecut plutind peste o apa, a tămăduit pe mulți, avea putere asupra animalelor sălbatice, având și darul proorociei. A trecut la cele veșnice în jurul anului 846. Rodul luptei sale pentru dreapta credință este mărturisit și astăzi în slujbele bisericești prin rugăciunea ce o folosea ca stih, când recita psalmii lui David:
"Nadejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Tie!
- Dettagli
- Visite: 372
Moșii de toamnă - Pomenirea celor adormiți în cimitirul din Pinerolo - cateheză practică

Fotografii - Moșii de toamnă - Pomenirea celor adormiți în cimitirul din Pinerolo - cateheză practică
- Dettagli
- Visite: 959
Un nou preot pentru parohia din Piacenza

Miercuri, 1 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de clerici, la Parohia „Sfântul Daniil Sihastrul” din localitatea Piacenza (Protopopiatul Emilia Romagna I), păstorită de Preacucernicul Părinte Iurie Ursachi. La momentul potrivit, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Teodor Ursachi, pe seama parohiei gazdă. Totodată, vizita Preasfinției Sale încununează ziua de cinstire a Sfinților Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, pomeniți în fiecare an la data de 1 noiembrie și care sunt, alături de Sfântul Daniil Sihastrul, protectori ai parohiei.
Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, subliniind faptul că, Sfinții Cosma și Damian, prin darul vindecării primit de la Dumnezeu și prin rugăciune stăruitoare, s-au pus la dispoziția oamenilor, ajutând și vindecând pe cei bolnavi, fără să aștepte ceva în schimb.
La finalul slujbei, ierarhul a felicitat pe noul hirotonit, urându-i sa fie un slujitor vrednic, harnic și smerit în slujba lui Dumnezeu, iar copiii de la Școala Parohială au pregătit un moment artistic.
Parohia „Sfântul Daniil Sihastrul” din localitatea Piacenza a fost înființată în anul 2006 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Iurie Ursachi. Parohia a primit, la început, spre folosință biserica intitulată Santo Stefano din localitate, iar din anul 2016 a primit, în concesiune, o altă biserică catolică, care a trecut printr-un amplu proces de restructurare, fiind împodobită cu tot ceea ce este necesar pentru slujirea ortodoxă. În anul 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba de sfințire a lăcașului parohiei. Adresa bisericii este: Via San Nazzaro, nr.18, Piacenza.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI










