- Dettagli
- Visite: 212
Curs de prim ajutor la Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din localitatea Pescara

Cursul de prim ajutor BLS-D (Basic Life Support and Defibrillation) de la Parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din localitatea Pescara, a avut loc, în sala parohială „Lia Spiridon”, unde au participat credincioși ai parohiei părinți și copii.
Acest curs face parte din proiectul „ȘCOALA ROMÂNEASCĂ DIN PESCARA - ARMONIZAREA ȘI ÎMPLETIREA VALORILOR ROMÂNEȘTI CU CELE EUROPENE 2023”, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și a fost organizat de către parohia „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din localitatea Pescara,, în parteneriat cu centrul de formare permanentă „Emergency School” – Chieti.
- Dettagli
- Visite: 656
Hram și Festivalul Portului Popular la Civitavecchia

Duminică 1 octombrie, parohia "Întâmpinarea Domnului" din Civitavecchia, și-a serbat cel de-al doilea hram "Acoperământul Maicii Domnului ".
Așa dupa cum a devenit deja tradiție, după Slujbă a avut loc agapa frățească și "Festivalul de tradiții și identitate românească - Din inimă de român ".
Tinerii Nepsis din parohie au interpretat cântece și jocuri populare românești, iar d-na Zena Platon, o adevărată artistă a poporului, ne-a încântat cu mai multe piese de folclor autentic, din zona Moldovei.
Nu a lipsit, bineînțeles, nici prezentarea costumului popular, care pe lângă piesele de colecție, aduse din lăzile de zestre ale bunicelor din România, câteva doamne din parohie, care în ultimul an sau întâlnit aproape săptămânal în adevărate "șezători",
au organizat o prezentare de ii, cămăși și fote, realizare de dânsele aici, păstrând însă aceeași autenticitate pe au deprins-o în copilărie, atunci când, așa cum ne-au mărturisit, țeseau sau coseau, de multe ori la lumina lămpii, alături de mamele și bunicile dânselor, în șezătorile care se făceau odinioară "Acasă ".
Dând Slavă Domnului pentru toate, rugăm pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să ne păzească pururea sub Acoperământul său cel Sfânt!
A consemnat Marin Trifan, consilier parohial
- Dettagli
- Visite: 1014
Parohia Roma III - Pelerinaj la „Ierusalimul cel din Roma”

Duminică, 1 octombrie 2023, un grup de pelerini din parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma s-au adunat în rugăciune, după Dumnezeiasca Liturghie, la Basilica Santa Croce in Gerusalemme.
Acolo, înaintea lemnului Sfintei Cruci și a odoarelor aduse de Sfânta Împărăteasă Elena de la Ierusalim, s-a săvârșit Acatistul Sfintei Cruci, cu mulțumire pentru rânduiala lui Dumnezeu ca aceste sfințenii să ajungă în Cetatea Romei.
În continuare pelerinii au poposit pentru câteva momente de rugăciune și în celelalte locuri sfinte ale zonei: la Basilica San Giovanni in Laterano, unde s-au închinat înaintea raclelor ce păstrează capetele corifeilor Apostolilor și la Baptisteriul Sfântului Constantin, unde au rememorat vechile rânduieli de botez ale primilor creștini și s-au închinat sfintelor moaște ale sfinților Ciprian și Iustina, Rufina și Secunda.
Scara din pretoriul lui Pilat din Pont, adusă de către cruciați la Roma, numită Scala Santa a fost ultimul punct al pelerinajului, loc care ne-a dus cu ochii minții la pătimirile Domnului și la urcarea Sa de bunăvoie pe Cruce.
Slavă, Doamne Sfintei Cruci și Slăvitei Învierii Tale!
- Dettagli
- Visite: 296
Hramul parohiei românești din Varese

Duminică, 1 octombrie 2023, în ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, credincioșii din parohia din Varese și-au sărbătorit, anticipat hramul, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, cinstiți în fiecare an la data de 2 octombrie.
Cu această ocazie, cu binecuvântarea Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, părintele paroh Silviu State a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie alături de părintele Ioan Ajoiței din Ploiești.
Părintele paroh le-a vorbit credincioșilor despre importanța desei Împărtășanii și trăirea vieții, având ca model pe Domnul nostru Iisus Hristos. Totodată, a subliniat că, Sfânta Iustina, prin Dumnezeiasca Liturghie și prin Euharistie, a biruit puterea celui rău și a transformat pe Ciprian, dintr-un păcătos, într-un Om al lui Dumnezeu.
Bucuria duhovnicească ne-a umplut sufletele, cu atât mai mult cu cât Sfinții Ciprian și Iustina sunt mult iubiți de credincioșii ortodocși români din Provincia Varese, ca modele adevărate de întoarcere și viețuire în Hristos!
A consemnat, un participant.
- Dettagli
- Visite: 604
Hramul Parohiei „Acoperământul Maicii Domnului ” din Spinea

Zile de binecuvântare, bucurie si sărbătoare pentru credincioșii din Parohia „Acoperământul Maicii Domnului ” din Spinea, care și-a sărbătorit Duminica aceasta al 3-lea hram. Sărbătoarea a început sâmbătă seara cu Vecernia Praznicului la care s-a slujit în sobor de preoți, alături de părintele protopop Avram, al Protopopiatului Triveneto1.
După Dumnezeiasca Liturghie de hram de a doua zi, cu credincioșii din parohie , ne-am bucurat cu toții împreună de a organiza Din inimă de român – Festivalul de tradiții și de identitate românească”
În mijlocul credincioșilor i-am avut pe copii din orchestra ''Armonia'' din Spinea. Toată comunitatea prezentă s-a bucurat de o agapă frăţească organizată de Comitetul de femei al Parohiei şi prin îmbrăcarea portului popular tradițional.
Dăm Slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate bucuriile revărsate.










