- Dettagli
- Visite: 689
Slujire arhierească în parohia Roma XI | PS Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a cincea după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 9 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon” din Roma, păstorită de PC Părinte Consilier Administrativ Augustin Gheorghiu. Cu această ocazie, Preasfinția Sa hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Marius Margasiu, pe seama parohiei gazdă, și a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru prunca Alexandra.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia vindecării celor doi demonizați, evidențiind că duhurile cele viclene sunt supuse și ascultă de Dumnezeu, în contrast cu omul civilizat care își croiește propria „fericire” și nu mai ascultă de Dumnezeu. Lumea de astăzi se află într-o situație de criză duhovnicească, într-o situație de eșec, datorită faptului că se conduce după propriile legi, Dumnezeu fiind pus deoparte. Dar Domnul oferă o soluție de scăpare: „oricine va chema numele Domnului se va mântui” (Ioil, 3,5).
Întreaga predică poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/iaMVnRsOyRE
În anul 2008, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a fost înființat Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Panteleimon” care, din anul 2011, a devenit parohie, preot paroh fiind numit părintele Augustin Gheorghiu. În perioada 2008 – 2012, parohia a fost găzduită într-un spațiu provizoriu, iar începând cu anul 2012, s-a primit o biserica aparținând Institutului Oblati di San Giuseppe din Roma. Adresa bisericii este: strada Adriano I, nr. 189/B, Roma
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 457
Duminica a cincea după Rusalii la Centrul Eparhial de la Roma

Duminică, 9 iulie 2023, (Duminica a cincea după Rusalii – Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial de la Roma.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a subliniat faptul că, în minunea de astăzi, ni se descoperă o lecție a suferinței izvorâtoare de har, la care Domnul îi duce pe ucenicii Săi, spre a înțelege învățăturile dobândite în timpul petrecut alături de El, fiindu-I martori la diverse minuni, izvorâte din dragostea Lui pentru lume. În starea de suferință a celor doi demonizați se oglindește starea noastră de întemnițați de propriile păcate, neputințe și gânduri, păstrate în inimă și de care nu reușim să ne eliberăm.
Omul, a evidenția ierarhul, nereușind să depășească propriile neputințe și dureri, a învățat să le reverse peste aproapele său. De aici, din această stare, izvorăște strigătul de ajutor către Dumnezeu a celui împovărat de păcate, care învață că răbdarea este virtutea prin care va primi răspuns la strigătul său. Cel care rabdă, învață să iubească, iar cel care iubește se îmbracă în haina răbdării.
Preasfințitul Atanasie de Bogdania a îndemnat pe cei prezenți să cultive taina răbdării, căci din ea va rodi mântuirea. Prin răbdare, Îl facem pe Dumnezeu să se minuneze de noi. Alături de răbdare, a continuat ierarhul, să se așeze taina iertării, a pocăinței și a rugăciunii, rupând astfel lanțul suferinței și aducând binecuvântare.
Predica poate fi ascultată integral accesând link-ul: https://youtu.be/J83Qd8Pfso4
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Dettagli
- Visite: 374
Al zecelea hram al Parohiei Saluzzo

Sâmbătă 8 iulie, parohia Saluzzo a sărbătorit al zecelea hram de la înființare. (Sfântul Mare mucenic Procopie).
La Sfânta Liturghie, alături de PC Părinte Codrin Simota, parohul bisericii, a slujit PC. Parinte Savin Claudiu de la parohia Cuneo.
Întrucât multă lume muncește sâmbăta, duminică 9 iulie după Sfânta Liturghie credincioșii parohiei s-au bucurat de o agapă frățească. La Sfânta Liturghie a împreună slujit diaconul Valentin Petraru de pa parohia Settimo Torinese, protopopiatul Piemonte 3.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
- Dettagli
- Visite: 602
Tabără de zi la Parohia ,,Sfinții Neofit și Meletie” Valeggio sul Mincio

În perioada 3 -7 Iulie la Parohia ,,Sfinții Neofit și Meletie” din Valeggio sul Mincio s-a desfășurat tabăra de zi, la care au participat copiii din parohie. Aceștia au aflat care este “CALEA BUCURIEI” prin joc, rugăciune și prin diferite ateliere care au ca rol dezvoltarea spirituală și personală.
Prin jocurile alese am urmărit și dezvoltarea atenției, a memoriei și crearea de noi prietenii și mai ales apropierea copiilor de Dumnezeu.
Amintim între atelierele desfășurate: ateliere de dans popular si prietenie (identitate românească) susținut de tânăra Mădălina Ionela Pintilie, secretar al Asociației de Tineret Nepsis Italia, atelier de comunicare susținut de doamna preoteasă Ionela Ivan de la parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” Roma II, atelier de prescuri ținut de preotul paroh Ionut Dascălu, atelier pictură susținut de doamna Chiara Menghini și Ramona Vlad, profesori de artă cu specializare în icoană bizantină.
Ziua de de joi a fost plină de joc și tinerii au primit în mijlocul lor pe părintele Marian Preda, consilier al Departamentului de tineret din Episcopia noastră.
Bucuria a fost încununată de momentele de rugăciune, copiii primind în timpul taberei un ,,jurnal al fericirii” - un carnețel în care au scris rugăciuni de mulțumire.
Tabăra s-a încheiat cu o drumeție în parcul Sigurtà (Valeggio Sul Mincio) unde s-a desfășurat jocul “Vânătoarea de comori”. Revenind după amiază la biserică pentru rugăciune, s-au sfințit icoanele realizate de copii și tineri.
Mulțumim Domnului pentru aceste minunate zile, pentru darul prieteniei, pentru animatorii noștri care au fost foarte implicați și pentru unirea atâtor persoane voluntare, care au ales să fie parte din tabăra noastră.
Preot Ionuț Dascălu
- Dettagli
- Visite: 567
Deschiderea oficială a Taberelor Arc 2023 organizate de Departamentul pentru Românii de pretutindeni

În după amiaza zilei de 6 iulie, în localitatea Sulina din Delta Dunării a avut loc evenimentul oficial de deschidere a Taberelor Arc 2023, organizate de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Ministerul Familiei în șase locații pitorești din România, în perioada iulie-august, și la care participă peste 5000 de copii români din 18 țări.
La invitația Domnului Secretar de Stat Gheorghe Cârciu, din partea Bisericii Ortodoxe Române au fost prezenți la eveniment: Preacucernicul Părinte Costin Spiridon, consilier patriarhal, care a transmis mesajul de binecuvântare și felicitare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel; Preasfințitul Veniamin al Episcopiei de Cahul, Moldova, care a adresat tuturor un cuvânt pastoral și a dăruit organizatorilor cărți de catehism pentru copiii participanți; și Preacucernicul Părinte Daniel Stîngă, consilier în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a transmis organizatorilor urări de bine și sincere mulțumiri pentru întreaga colaborare, din partea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!










