- Detalii
- Accesări: 1401
Sărbătoarea hramului parohial - Pescara 2017
Au trecut şapte ani de când Parohia Ortodoxă Română din Pescara, Italia, îşi serbează hramul, „ Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Proorciță Ana”.
Sărbătoarea care a avut loc duminică, 5 februarie 2017, a avut o semnificație particulară deoarece anul acesta a coincis cu începerea perioadei Triodului.

- Detalii
- Accesări: 1693
Hramul parohiei din Frosinone
Ziua de duminică 29 ianuarie 2017 a reprezentat pentru credincioșii Parohiei Sfântul Ignatie Teoforul din Frosinone prilej de aleasă bucurie cu ocazia sărbătorii hramului - Aducerea moaștelor Sfântului Ignatie Teoforul.
Sărbătoarea a început cu slujba Vecerniei și Litiei la care au participat mai mulți preoți din Protopopiatul Lazio 3 și din celelalte protopopiate învecinate.
În cuvântul de învățătură pe care părintele protopop Răzvan Săvescu l-a adresat credincioșilor prezenți a subliniat necesitatea statornicia credinței noastre după modelul răbdării și statorniciei Sfântului Ignatie Teoforul.
A doua zi, duminică, s-a continuat cu slujba Sfintei Liturghii urmată de agapa creștinească la care au luat parte toți cei prezenți.
Slavă lui Dumnezeu și Sfântului Ignatie Teoforul pentru bucuriile trăite în aceste zile!
Pr. Paroh Vasile Chiriac

Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 2230
Hramul “Sfântul Grigorie Teologul” la Forli
Cu mila şi ajutorul Domnului, Parohia noastră a îmbrăcat haină de sărbătoare la pomenirea protectorului „Sfântul Ierarh Grigorie Teologul”. Un sobor de preoţi, Părintele paroh Florin Haniş, Părintele Silviu Sas, Părintele Florin Marin, în frunte cu Părintele Protopop Vasile Jora şi Părintele Consilier Trandafir Vid au slujit Dumnezeiasca Liturghie. La sfârşitul slujbei, s-a făcut rugăciunea de mulţumire şi ne-am bucurat împreună de o mică agapă.
Aducem mulţumire lui Dumnezeu care pentru mijlocirile Sfântului Ierarh Grigorie Teologul ne-a binecuvântat şi ne binecuvântează!
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1651
Sărbătoarea Sfântului Apostol Timotei și Sfințirea Iconostasului la Parohia Ortodoxă Română din Cesena
Duminică, 22 ianuarie2017, comunitatea ortodoxă română din Cesena l-a sărbătorit cu aleasă bucurie pe ocrotitorul parohiei, pe Sfântul Apostol Timotei.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie, Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Totodată ne-am bucurat de prezența, pentru prima dată în mijlocul comunității noastre, a excelenței sale, Mons. Douglas Regattieri, episcopul catolic de Cesena, care a adresat un salut atât Părintelui Vicar Atanasie, cât și întregii comunități ortodoxe române din Cesena.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Atanasie a săvârșit slujba de sfințire a iconostasului din biserica noastră.
Cu acest prilej, din partea Preasfințitului nostru Părinte Episcop SILUAN, spre binecuvântarea strădaniilor, Părintele Vicar Atanasie a oferit "Gramata Episcopală" consiliului parohial, părintelui Silviu Sas și tuturor credincioșilor parohiei ortodoxe române din Cesena.
La final, o agapă frățească a fost oferita, fiind pregătită cu mult drag de credincioșii parohiei.
Mulțumim Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, Părintelui Vicar Atanasie și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra parohiei noastre!
![]()
Mai multe fotografii găsiți aici
- Detalii
- Accesări: 1546
Hramul Parohiei Sfânta Muceniță Agnia din Nettuno
Pe parcursul celor trei zile de bucurie duhovnicească, din 20 până în 22 ianuarie, enoriașii Parohiei Sfânta Muceniță Agnia din Nettuno au îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia prăznuirii ocrotitoarei lor, Sfânta Mucenita Agnia.
Astfel, în seara zilei de 20 ianuarie s-a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, la care au participat Părintele Protopop Răzvan Săvescu (Parohia Albano - Genzano), Părintele Ignazio Blasi (Parohia Pomezia), Părintele Vasile Carp (Parohia Gaeta) și Pr. Marian Jianu (Parohia Anzio - Lavinio). După slujba Vecerniei s-au alăturat și Părintele Daniel Șurubaru (Parohia Pavona), Pr. Ștefan Nanu (Parohia Aprilia) și Părintele Ciprian Agavriloae (Parohia Latina) pentru a participa la ședința protopopială.
A doua zi, sâmbătă 21 ianuarie, la pomenirea Sfintei Mucenite Agnia, s-a săvârșit slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii. Duminică, 22 ianuarie, a treia zi, după slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, a avut loc agapa frățească de hram, la care au participat credincioșii.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Mai multe fotografii găsiți aici











