Alege limba:

    Selectați limba dvs

Conferinţă cu tema “Activitatea şi opera Sfântului Ierarh Antim Ivireanul - izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi” în Parohia Sfânta Muceniță Lucia din Venezia

 

Vineri, 25 noiembrie 2016, în parohia “Sfânta Muceniță Lucia” din Venezia, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Părintele Arhimandrit Dr. Policarp Chiţulescu, director al Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a susținut conferinţa cu tema “Activitatea şi opera Sfântului Ierarh Antim Ivireanul - izvor de ispiraţie pentru misiunea pastorală printre creştinii de azi”. Părintele Arhimandrit Policarp Chitulescu a prezentat în fața credincioșilor și preoților din protopopiatul Triveneto 1, diverse aspecte și evenimente din viaţa, scrierile şi lucrarea sfințitoare a Sfântului Antim Ivireanul, evidențiind rolul major pe care acest ilustru ierarh l-a avut în edificarea Bisericii și culturii române. Astfel a fost ilustrată cronologic activitatea Sfântului Antim, punctându-se momentele mai importante din viața acestuia, începând cu originea sa, ducerea în robie, răscumpărarea sa de către patriarhul Dosithei, continuând cu tunderea în monahism, hirotonirea ca ieromonah și înscăunarea ca mitropolit. Cunoașterea teologică și științifică au fost darurile cu care a fost înzestrat Sfântul Antim, însă darul cel mai deosebit era această harismă a cunoașterii diferitelor limbi, astfel el cunoștea foarte bine româna, georgiana, araba, turca, precum și limbile liturgice din acea vreme greaca si slavona. Aplecarea, dragostea și pasiunea sa pentru meșteșugul tipografiei este un alt dar de mare preț, de care s-a învrednicit acest sfânt păstor de suflete, pe care l-a fructificat din plin pentru luminarea poporului binecredincios din cele trei țări române. Prin lucrarea sa tipografică, ce va continua chiar și după consacrarea sa întru arhiereu, el aduce mai aproape de popor învățăturile cele sfinte ale Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Deși era ”străin de neamul românesc”, a fost foarte aproape de poporul binecredincios al lui Dumnezeu, iubindu-l și căutând prin scrierile si predicile sale precum și prin cărțile tipărite să-l lumineze și să-l hrănească cu toată hrana cea bună și folositoare de suflet, Părintele protopop Avram Matei a mulţumit părintelui arhimandritului Policarp pentru frumoasa prelegere, mulțumind totodată preoților și credincioșilor veniți și din alte parohii la acest eveniment. Au urmat mai multe întrebări puse de credincioși, legate de viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim, iar în încheierea serii a avut loc un concert de colinde și cântece patriotice susținut de corul parohiei Sfânta Muceniță Lucia. 

 

 

Mai multe fotografii găsiți aici