Alege limba:

    Selectați limba dvs

Duminica Floriilor la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Astăzi, 9 aprilie 2017, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Centrul Eparhial de la Roma.

În timpul Sfintei Liturghii, ipodiaconul Lucian Muntean a fost hirotonit diacon pe seama parohiei cu hramul Sfinții Trei Ierarhi, din localitatea Lodi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța de a-l primi pe Domnul cu bucurie în inimă, așa cum pruncii l-au primit cu bucurie și stâlpări, aducându-I laude, când a intrat cu slavă în Ierusalim. Preasfinția Sa a amintit, de asemenea, cuvintele Apostolului Pavel, din Epistola către Corinteni, capitolul 4: Bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.

Înainte de Sfânta Împărtășanie, Preasfinția Sa a binecuvântat patru icoane noi, care împodobesc iconostasul Paraclisului de la Centrul Eparhial și, de asemenea, icoanele cu Învierea lui Lazăr și cu Intrarea Domnului în Ierusalim, care au fost colorate de copiii de la Școala Duminicală, aducând o nespusă bucurie tuturor celor prezenți. 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările revărsate peste noi în această zi de Praznic!