DUMINICA ORTODOXIEI și ZIUA MONDIALĂ a rugăciunii copiilor, la Catania – Sicilia

Ziua biruinței credinței drept măritoare s-a sărbătorit și în Catania (Sicilia).
"Cu noi este Dumnezeu înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu".
Glasuri de copii, tineri și adulți s-au auzit cântând la unison pe străzile din apropierea bisericii românești situate în Piazza Falcone din apropierea gării centrale.
Chipurile sfinților din icoanele bisericii, adevărate ferestre spre cer, au fost scoase la lumina soarelui.
Printre mașini zgomotoase, autobuze aglomerate și trecători italieni, Sfânta Agata, protectoarea Cataniei și a parohiei a mers cu alaiul ei de sfinți: Sfinții Împărați Constantin și Elena, Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfântul Nicolae, dreptar al credinței ortodoxe, Sfinții Evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan, Sfânta Parascheva, patroana Moldovei, Sfântul Ioan Botezătorul și mulți alții, toți prieteni ai lui Hristos și fii ai Maicii Sale.
Procesiunea cinstirii icoanelor s-a desfășurat în prima duminică din postul Paștilor - urcuș spre Înviere .
Păstorul și enoriașii din Catania au rostit împreună rugăciuni și cântări pe tot parcursul drumului - un drum cu Hristos, pe calea lui Hristos... un drum ce pleacă de la Biserică și duce spre Biserică, căci "drumul care nu te duce spre Dumnezeu, spre sufletul tău, nu te duce nicăieri".
Duminică, 5 martie, românii ce trăiesc în Catania, provincia de la poalele vulcanului Etna din Sicilia, s-au adunat cu mic cu mare pentru a fi prezenți în Casa Domnului.
După o săptămână de rugăciune cu umilință, la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, enoriașii parohiei "Sfânta Muceniță Agata" au venit la biserică pentru a se împărtăși cu Sfânta Euharistie, sărbătorind DUMINICA ORTODOXIEI.
Părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a citit Pastorala ierarhilor români la Sărbătoarea Ortodoxiei, scrisoarea de îndemn, prețuire și întărire în credință a creștinilor ortodocși semnată nu numai de păstorii românilor din Italia - Preasfințitul Siluan și Preasfințitul Atanasie de Bogdania - ci de întregul Sinod al Patriarhiei Române.
La strângerea Fondului Misionar Central pentru ajutorarea bisericilor în construcție, au participat cu bănuțul lor și românii ce muncesc în livezile sau serele ce aprovizionează cu portocale, măsline, lămâi ori roșii proaspete toată Europa.
Duminica Ortodoxiei unește ortodocșii de pretutindeni în nevoi și ajutor, așa cum sunt uniți "într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică".
ZIUA MONDIALĂ A RUGĂCIUNII COPIILOR
În acest an la Duminica Ortodoxiei copii ortodocși din toată lumea, s-au adunat în rugăciune pentru pace.
Din cei 13 000 de copii ce au participat la concursul internațional "Împreună cu Hristos în mileniul III", ediția a VII- a, 31 de boboci erau din grădina parohiei "Sfintei Agata" din Catania.
La acest ceas de sărbătoare ei au rostit cu emoție în glas rugăciunile lor către Dumnezeu.
Diplomele de la concurs au fost oferite premianților, dar cărțile de rugăciuni, icoanele și cruciulițele au fost oferite tuturor celor prezenți.
Copiii de la școala parohială s-au pregătit din timp pentru acest eveniment.
După ce au adunat într-un buchet toate emoțiile: dragostea, bucuria, frica, necazurile și sperantele din sufletul lor, le-au legat cu panglica rugăciunii.
Apoi le-au transformat în culorile ce au dat viață sfinților ocrotitori din desenele lor, pe care le-au înrămat pentru a participa la procesiunea cu icoane în Duminica Ortodoxiei.
Astfel copiii, tinerii și bătrânii au sărbătorit în prima duminică din Postul Mare.
Doar în Casa Domnului se pot aduna laolaltă cei vii și cei adormiți, toți sfinții, Maica Domnului, Biserica luptătoare și cea biruitoare la Cina Mântuitorului Iisus Hristos duminică de duminică, pentru mântuirea tuturor și dobândirea Împărăției cerești!
"Doamne al puterilor, fii cu noi
Căci pe altul afară de Tine,
Ajutor întru necazuri nu avem,
Doamne al puterilor,
Miluiește-ne pe noi."
A consemnat preoteasa Geta Ichim











