Hramul și Ziua Familiei în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Torino 3
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, duminică, 28 mai, credincioșii parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”-To III, din Torino, au sărbătorit Hramul parohiei și ziua Familiei.
La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși, bucurându-se de frumoasa sărbătoare și slăvind pe Dumnezeu prin sfinții săi.
După Sfânta Liturghie s-au făcut rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu pentru ajutorul primit în cei cinci ani de activitate ai parohiei, dar și rugăciuni de cerere către Sfântul Nicolae - să ne ocrotească și să ne ajute în continuare, așa cum ajută mereu pe cei care îi cer, cu credință, ajutorul.
Tot în această zi, s-a sărbătorit și Ziua Familiei. În cuvântul de învățătură, părintele Pavel Goreanu a subliniat importanța familiei ca unitate de bază a societății, ca mică Biserică, dar și necesitatea de a transmite mai departe modelul de familie tradițională și de iubire jertfelnică. Mai multe familii care au trecut de douăzeci și cinci de ani de căsătorie au venit să ne rugăm împreună și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. În semn de respect pentru aceste familii au fost acordate diplome de apreciere și icoane.
La sfârșit, părintele paroh a mulțumit tuturor celor prezenți pentru susținerea lor.
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale cele bogate revărsate asupra noastră.
Preoteasa Svetlana Goreanu











