Întâlniri catehetice în Postul Nașterii Domnului
Cu binecuvântarea PS Siluan al Italiei, pentru perioada Postului Nașterii Domnului, Departamentul pentru cateheză al Episcopiei Italiei a propus câteva întâlniri tematice.
Astfel, primul invitat în cadrul acestui proiect a fost domnul conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general de religie în cadrul Ministerului Educației și al Tineretului din România.
Domnia sa a susținut patru conferințe, în cadrul a trei protopopiate, respectiv Emilia-Romagna 1, Lombardia 1 și Lombardia 2 - în parohiile Piacenza, Milano, Lodi și Romano di Lombardia. În fiecare din aceste momente a îndemnat credincioșii în general și tinerii în special la o mai mare apropiere față de Biserică, îndemnând la o implicare continuă în viața comunității. Prin pilde dar și prin întâmplări adevărate petrecute la ora de religie în școlile din România, domnia sa a evidențiat importanța educației religioase din școală dar și din familie, prezentând nenumărate cazuri de probleme și ispite caracteristice generației actuale și oferind răspunsuri pertinente la fiecare dintre acestea.
Programul catehetic din Post continuă în data de 4 decembrie la Padova, pentru protopopiatele Triveneto 1 și 2 cu conferința PC Pr. Prot. Pompiliu Nacu, în 11 decembrie la Regio Emilia pentru protopopiatul Emilia-Romagna 1 cu conferința PC Pr. Prot. Valdman Traian și în 18 decembrie pentru protopopiatul Lombardia 2 cu conferința PC Pr. Cons. Vid Trandafir.
Nădăjduind pe viitor într-o creștere a acestei lucrări catehetice la nivelul întregii Episcopii a Italiei, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Mai multe fotografii găsiți aici











