Duminica a 5-a din Post și Praznicul Bunei-Vestire la Centrul Eparhial de la Roma
Duminica din săptămâna a cincea a Postului Mare din acest an a coincis cu marele Praznic Împărătesc al Bunei-Vestiri.
La paraclisul mânăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de către unul dintre preoții și de către diaconii slujitori ai paraclisului.
După citirea celor două pericope evanghelice - a duminicii și a praznicului - Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat rostul pătimirilor Domnului Hristos precum și importanța lor în iconomia mântuirii, pentru ca mai apoi să sublinieze măreția smereniei, credinței și curăției Maicii Domnului, ce au făcut ca Domnul-Dumnezeu să binevoiască a se întrupa în pântecele ei.
La momentul rânduit, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon misionar, pe seama parohiei “Sf. Mc. Sava de la Buzău” din Perugia, pe ipodiaconul Bogdan Agherasimoaia.
La finalul slujbei, grupul de cateheză al copiilor și tinerilor a susținut un recital de cântece și poezii dedicat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și mamelor și femeii creștine.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu p, mântuiește-ne pe noi!
Fotografii de la Praznicul Bunei Vestiri la Centrul Eparhial de la Roma











