Spiritualitatea Sfântului Siluan și întâlnire cu preoții din trei protopopiate

La invitația S.E.Mons. Gianfranco De Luca, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat marți 12 decembrie 2017 la o întâlnire lunară a preoților din episcopia romano-catolică de Termoli Larino.
Presfintitul Părinte Siluan la această întâlnire a vorbit preoților catolici despre spiritualitatea Sfântului Siluan Athonitul.
În a doua parte a zilei de marți, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a avut o întâlnire pe teme duhovnicești- misionare, cu preotesele și preoții ortodocși români din protopopiatele misionare apropiate: Abruzzo, Campania-Molise și Puglia-Basilicata.
Această întâlnire a avut loc la Paraclisul Episcopal din cadrul Centrului Pastoral-Catehetic - “Sfântul Apostol Timotei” din San Martino in Pensilis.
Cu această ocazie au fost hirotesiți doi Părinți Protopopi: Precucernicul Părinte Alin Iarca pentru Protopopiatul Misionar Abruzzo și Precucernicul Părinte Ştefan-Cătălin Andronache pentru Protopopiatul Misionar Puglia-Basilicata.
A consemnat Pr. Petru Voicu











