- Detalii
- Accesări: 857
PS Atanasie de Bogdania:Cele lumești sunt fără valoare în fața celor dumnezeiești

„În Evanghelia de astăzi vedem contrastul lumii acesteia: omul împătimit după cele lumești și omul zidit de Dumnezeu, omul harului, iubirii și al dragostei. Demonizatul, gol și prins în lanțuri, arată omenirea care a pierdut harul și s-a depărtat de Dumnezeu. Ea este robită de lanțul păcatului și petrece în singurătate, în pustia lumii acesteia”, a subliniat Preasfințitul Atanasie de Bogdania, în cuvântul de învățătură rostit la Evanghelia Duminicii a cincea după Rusalii, a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei.
Toate lucrurile lumești sunt fără valoare în raport cu cele dumnezeiești. Mai devreme sau mai târziu, cele lumești se vor risipi.
„Aruncarea de pe mal în apă a porcilor cuprinși de diavoli și înecarea acestora semnifică faptul că atașamentul de cele lumești trebuie să fie nesemnificativ. Dispariția celor materiale, față de care omul s-a atașat, dă naștere iadului lumesc, care întunecă mintea omului și îl îndepărtează de la Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu devine salvatoare în contrast cu iubirea omului față de cele lumești, care îl duc la pieire. Răsplata pentru grijile lumești exagerate este: descurajarea, disperarea și deznădejdea. În schimb, răsplata pentru cele dumnezeiești este Harul lui Dumnezeu, care îl reașează și restaurează pe cel căzut”.
Neascultarea de Dumnezeu duce la pedeapsă, care are ca scop îndreptarea celui pedepsit.
„Omul este chemat să asculte de cuvintele Domnului și să le împlinească. Atunci când omul devine neascultător, pentru ca să nu se piardă cu totul, Dumnezeu îngăduie pedeapsa spre îndreptare. Locuitorii din orașul Gadara au fost pedepsiți pentru lăcomia lor. Erau preocupați mai mult de cele lumești, de porci, decât de vindecarea celor demonizați”.
Pentru omul îndepărtat de Dumnezeu, iadul începe din lumea aceasta.
„Pentru mulți, din păcate, iadul începe din lumea aceasta: iadul suferinței, bolii, deznădejdii, neînțelegerii, războiului și a tot ceea ce înseamnă apăsarea greutăților de zi de zi. Preotul este chemat să aducă liniște și mângâiere, să fie o oază de binecuvântare, alinare, pace și odihnă sufletească, celor care vin să caute”.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în Duminica a cincea după Rusalii, 17 iulie 2022, la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” de la Sediul Eparhial de la Roma, alături de un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Mihail Popescu, pe seama parohiei „Sfântul Mucenic Laurențiu, arhidiaconul” din Pavona. La Dumnezeiasca Liturghie a asistat si domnul Cosmin Gabriel Ungureanu, consul în cadrul Consulatului General al României la Roma.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 2145
Biserica românească din Abano Terme a fost sfințită

Sâmbătă, 16 iulie 2022, a fost zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși români din localitatea Abano Terme, situată în vecinătatea orașului Padova. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a târnosit biserica și pictura parohiei care poartă hramul „Maica Domnului Prodromița”. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Protopop Gheorghe Verzea, Preacucernicul Părinte Paroh Costel Evghenie Calanciuc și un sobor de preoți și diaconi de la parohiile din cele patru protopopiate din zona Triveneto.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfințitul Atanasie a vorbit despre importanța sfințirii unei biserici și despre bucuria comunității care are locaș propriu de închinare: “Astăzi este o zi cu adevărat a Învierii, întrucât sfințirea unei biserici reprezintă pentru noi, cei de pe pământ, o pregustare a Învierii și a vieții veșnice. Astăzi, suntem cu toții în Împărăția Cerurilor, ne-am făcut prieteni pe sfinții lui Dumnezeu și ne-am desfătat de darurile Duhului Sfânt. Astăzi, primim viața cea adevărată, care izvorăște din coasta Mântuitorului și care este mărturisită de sfinții mucenici, ale căror moaște le-am așezat în Sfânta Masă. Astăzi am văzut revărsare de har și lumină de la Maica Domnului, căreia îi este închinată biserica”.
Pentru merite deosebite în ceea ce privește activitatea liturgică, administrativă și filantropică a parohiei, părintele paroh a primit ordinul „Crucea Episcopiei Italiei” pentru clerici, iar doamna preoteasă Carmen Ana a primit „Crucea Episcopie Italieii” pentru laici. Totodată, Consiliul Parohial și toți cei implicați în mod direct la construcția noii biserici au fost felicitați și îndemnați să continue munca începută, primind aprecieri din partea Episcopiei.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh a adresat un gând de mulțumire Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, pentru acest moment de bucurie. De asemenea, un cuvânt de mulțumire a fost adresat și autorităților locale prezente, în special domnului Federico Barbierato, primarul orașului Abano Terme, care a adresat un cuvânt în care a apreciat proiectul realizat de către comunitatea ortodoxă românească din localitate. Părintele Paroh a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizările parohiei și celor care au participat la acest eveniment festiv.
Parohia Ortodoxă Română „Maica Domnului Prodromița” Padova Sud – Abano Terme a fost înființată la data de 27 iunie 2014 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Terenul pentru biserică a fost cumpărat în anul 2016, iar piatra de temelie a noii biserici a fost pusă la data de 1 noiembrie 2016 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan. Biserica este construită din lemn, în formă de navă. Între anii 2018-2020 a fost împodobită cu pictură în tempera realizată de către pictorița Acasandrei Valentina din Iași.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 906
Prima vizită arhierească în Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Siena | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În Duminica a treia după Rusalii, 3 iulie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul comunității parohiale „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Siena, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a hirotesit doi citeți, pe seama parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre tema acestei duminici, amintind că pericopa evanghelică face parte din Predica de pe munte, trei capitole de o profundă bogăție duhovnicească: „În această duminică suntem chemați să rodim duhovnicește în ogorul Bisericii, să devenim noi sămânța cea bună, care cade pe pământ roditor, sămânța cea mântuitoare. Suntem chemați să înțelegem și o altfel de lucrare, mai tainică, în care conviețuim cu Domnul și Îi simțim prezența în inima noastră. Aceste trei capitole care alcătuiesc Predica de pe munte ne descoperă nouă taina de a fi creștini, o taină pe care o pătrundem prin asumarea și punerea în faptă a Cuvântului Evangheliei. În această lucrare, ne întâlnim cu dragostea neobosită a lui Dumnezeu pentru noi toți, dragostea aceasta nemărginită fiind cea care ne rănește și ne vindecă, în același timp, având ca țel descoperirea chemării noastre de fii ai lui Dumnezeu, spre a ne mântui sufletele și a ne desăvârși viața”.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Ioan Șoreanu a adresat Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania un cuvânt de mulțumire pentru acest moment binecuvântat, prin vizita pastorală în mijlocul comunității parohiale din Siena. De asemenea, părintele Ioan a îndreptat un gând de apreciere spre credincioșii prezenți la acest moment plin de har.
Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din vechiul oraș italian Siena a luat ființă acum opt ani, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !
- Detalii
- Accesări: 995
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba Vecerniei și a inaugurat noul lăcaș de slujire al Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato

În seara zilei de sâmbătă, 2 iulie 2022, comunitatea parohială „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato a avut parte de un moment binecuvântat, de bucurie și de har, fiind prezent în mijlocul ei Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Ierarhul a săvârșit slujba Vecerniei, alături de un sobor de preoți și diaconi, după care a urmat slujba Parastasului pentru ctitorii bisericii, care au trecut la Domnul, și slujba binecuvântării noului lăcaș de cult al Parohiei, achiziționat acum 4 ani de zile și reamenajat din temelii pentru a deveni o frumoasă biserică, cu toate cele necesare slujirii și necesităților pastoral-misionare. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotesit un ipodiacon, în persoana unui student al Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și un paraclisier, pe seama Parohiei gazdă.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie a adus un gând de mângâiere pentru toți ctitorii și pentru toți cei ce au ajutat parohia în decursul celor 14 ani de la înființare, subliniind această deosebită izbândă a comunității de a-și clădi lăcaș propriu de slujire, biserica inaugurată astăzi, după 4 ani de lucrări intense de convertire a unui spațiu aflat în degradare și cu altă destinație, la spațiul ce deservește acum ca loc de slujire lui Dumnezeu, un spațiu reprezentativ pentru întreaga comunitate românească din zonă.
La momentul potrivit, ca semn de prețuire pentru întreaga activitate pastoral-misionară desfășurată în cadrul Parohiei, Preasfințitul Părinte Atanasie a săvârșit hirotesia întru Iconom a Preacucernicului Părinte Paroh Mihai Anton. De asemenea, ierarhul a felicitat și Consiliul și Comitetul Parohial și pe toți ostenitorii implicați în buna organizare a Parohiei, acordându-le Gramate Episcopale, în semn de apreciere.
La final, Preacucernicul Părinte Mihai Anton a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Atanasie, cât și tuturor clericilor și credincioșilor prezenți, la acest moment plin de binecuvântare și de bucurie, încurajator pentru continuarea lucrărilor spre a desăvârși proiectul noii biserici.
Sfântă Mare Muceniţă Anastasia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi !
- Detalii
- Accesări: 972
Zi înveșmântată de har la Centrul Eparhial de la Roma | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, miercuri, 29 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a pus la inima credincioșilor câteva gânduri despre lucrarea sfințitoare a Sfinților Apostoli, despre suferințele și bucuriile lor în Harul Lui Dumnezeu, cum au mărturisit pe Hristos și au convertit un imperiu, modele vrednice de urmat pentru o lume întreagă.
Într-o atmosferă de mare bucurie duhovnicească, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a dăruit Parohiei Sfântul Arhidiacon Laurențiu din Pavona, Protopopiatul Lazio III, un nou slujitor al Sfântului Altar, hirotonind în treapta diaconiei pe tânărul ipodiacon Andrei Țânțar. Preasfinția Sa l-a îndemnat pe noul hirotonit să-și împlinească cu râvnă noua misiune pe care Domnul i-a încredințat-o, slujirea liturgică a diaconiei desăvârșindu-șe prin latura ei filantropică, dar și pedagogică, diaconul fiind implicat în activități cu tinerii, în cateheze și, mai ales, în acțiuni sociale organizate de către parohie.
Toți cei prezenți au încununat bucuria împreună-slujirii sub oblăduirea Preasfințitului Părinte Atanasie cu o agapă frățească.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 418
A doua zi a vizitei pastorale a PS Atanasie de Bogdania în Malta

În perioada 25-26 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a efectuat o vizită pastorală în mijlocul comunității ortodoxe românești din Republica Malta.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a slujit sâmbătă, 25 iunie, slujba Vecerniei și duminică, 26 iunie, Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din capitala La Valletta, păstorită de părintele George Popescu.
Deși, calendaristic, hramul s-a cinstit cu o zi înainte de începutul vizitei pastorale, în ziua de duminică 26 iunie, acesta s-a marcat în mod deosebit prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii arhierești.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, ierarhul a vorbit despre însemnătatea celei de a doua duminici după Rusalii, numită Duminica Sfinților Români: „Astăzi ni se descoperă ce înseamnă să fim creștini adevărați, adică să trăim în Duhul Sfânt. Cei care Îl mărturisesc în har și în Duh pe Domnul Hristos ca Mântuitor dobândesc mântuire. Din păcate, astăzi, nu mai înțelegem aceste cuvinte și prezența harului și a Duhului în viața noastră este neroditoare, întrucât noi suntem neroditori. Dacă duminica trecută i-am cinstit pe toți sfinții știuți și neștiuți, astăzi îi cinstim pe cei care au dat roade duhovnicești, care au mărturisit pe Hristos și care au dobândit mântuire: pe sfinții români care aparțin Bisericii noastre strămoșești. Noi, pelerini pe pământ italian, suntem puși într-o situație atipică: ne aflăm într-o țară din care nu facem parte ca și popor și trebuie să învățăm să iubim sfinții acestei țări și sfinții tuturor Bisericilor. Toți suntem într-un pelerinaj care are o singură destinație: împărăția cerurilor. Dar în acest pelerinaj avem nevoie de cineva care să ne ghideze: sfinții lui Dumnezeu, prietenii Lui și ai noștri”.
La acest moment de bucurie au luat parte și autorități civile din insulă și din România: domnul Lino Bianco, ambasadorul Republicii Malta în România și Republica Moldova, domnul Cosmin Mitrea, ministru consilier în cadrul Ambasadei României în Republica Italiană, doamna Liliana Iacob, consul șef al Consulatului României la Catania și domnul Ioan Iacob, consul la Consulatul României la Catania. Aceștia au avut scurte intervenții în care au mulțumit comunității române pentru tot aportul adus la viața civilă și religioasă a românilor din Malta.
La final, părintele paroh George Popescu a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a se fi aflat în mijlocul lor, precum și tuturor celor care au participat la acest moment de sărbătoare din viața parohiei.
Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Republica Malta a fost înființată pe data de 7 aprilie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Adresa bisericii este: St. Rocco, via St.Ursula, La Valletta/Malta.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 475
PS Atanasie de Bogdania în vizită pastorală în Malta

Sâmbătă, 25 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a început o vizită pastorală de două zile la parohia ortodoxă română „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea La Valleta, capitala Republicii Malta.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a slujit slujba Vecerniei Mari și la cuvântul de învățătură a vorbit despre sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan, care este și protectorul parohiei: „Precum Sfântul Ioan Botezătorul a fost «glasul celui ce strigă în pustie, gătiţi calea Domnului, drepte faceţi căile Lui» (Isaia 40, 3), tot așa și parohia voastră este glasul care îi cheamă la Domnul pe cei care locuiesc pe această insulă”.Referitor la duminica a doua după Rusalii, numită a Sfinților români, a adăugat că „una dintre cele mai mari bucurii ale noastre este de a comunica cu Dumnezeu prin intermediul sfinților Săi, mai cu seamă cu sfinții care aparțin patriei noastre românești. Țara noastră a fost binecuvântată cu mulți sfinți care ies la iveală și ni se descoperă. Noi le dăruim o duminică în care îi cinstim în mod deosebit împlinind cuvintele psalmistului David: «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi»” (Psalm 67,36).
Deși calendaristic hramul s-a cinstit cu o zi înainte de vizita pastorală, mâine, duminică, 26 iunie, se va marca în mod deosebit acest moment festiv prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii.
Republica Malta este o țară insulară din Europa de Sud, aceasta fiind un arhipelag în centrul Mării Mediterane. Capitala este La Vallettași aicisunt 32 de biserici și numeroase catedrale sau palate. Acestea se află astăzi pe lista Patrimoniului Universal Unesco. Impresionant este faptul că într-o țară atât de mică se găsesc 365 de biserici si catedrale, una pentru fiecare zi a anului. Potrivit Noului Testament, Sfântul Pavel, în drumul spre Roma, unde trebuia judecat și pedepsit în anul 60 d. Hr., a stat timp de trei luni pe insula Malta (F. Ap. 28, 1-11)
Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Republica Malta a fost înființată pe data de 7 aprilie 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Preot paroh este părintele George Popescu, iar parohia este găzduită într-o biserică catolică. Adresa bisericii este: St. Rocco, via St.Ursula, Valletta/Malta.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 661
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba de Te-Deum în parohia Susa, la împlinirea a 10 ani de activitate pastorală
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Epsicopiei Ortodoxe Române a Italiei şi cu participarea Preasfinţitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, în data de 24 iunie2022, în parohia “Sfântul Niceta de Remesiana” din Susa s-a săvărşit slujba Te-Deumului pentru toate binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu în cei 10 ani de activitate pastorală.
Evenimentul a debutat printr-o sedinţă protopopială (a şasea din anul curent) la care a participat Preasfinţitul Atanasie de Bogdania, însoţit de părintele protopop Marius Floricu şi toţii părinţii din protopopiatul Piemonte I. Bucuria duhovnicească a continuat prin sâvârşirea Te-Deumului într-o aleasă atmosferă de mulţumire şi recunoştinţă adusă Sfântului Niceta de Remesiana, ocrotitorul parohiei, dar şi a tuturor binefăcătorilor.
În cuvântul cald şi izvorât din inimă, Preasfinţitul Atanasie a evidenţiat importanţa celor trei sfinţi prăznuiţi în data de 24 iunie şi modul în care noi, cei de astăzi, reuşim să urmăm pilda lor prin deschiderea inimii noastre către aproapele.
La acest eveniment a participat, din parte Bisericii Catolice, Don Luigi Crepaldi Canonico, care şi-a exprimat bucuria prezenţei comunităţii ortodoxe din Val di Susa.
Bucuria duhovnicească a evenimentului aniversat a fost completată de dragostea credincioşilor parohiei care au îmbrăcat ia - cămaşa tradiţională românească, ca un gest firesc al identităţii noastre tradiţionale, în Ziua internațională dedicată acesteia.
Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită cu multă dragoste de către comunitate!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate !
- Detalii
- Accesări: 732
PS Atanasie de Bogdania: Să-L lăsăm pe Dumnezeu să crească în viața noastră

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, vineri, 24 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în parohia ortodoxă română „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din localitatea Moncalieri, păstorită de părintele Marius Floricu, Protoiereu al Protopopiatului Piemonte III.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Atanasie a vorbit despre sărbătoarea de astăzi: „Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan și cea a Nașterii Domnului sunt cinstite și de natura înconjurătoare, care parcă împlinește cuvintele spune de Sfântul Ioan Botezătorul despre Iisus Hristos: «Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez»(Ioan 3, 30). După solstițiul de vară, din preajma nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, zilele încep să se micșoreze, iar după cel de iarnă, în preajma Nașterii Domnului, zilele devin mai lungi. Așa și Sfântul Ioan, după ieșirea Mântuitorului la propovăduire, s-a făcut nevăzut, s-a micșorat, nu a mai atras atenția asupra lui. Aici vedem smerenia de care el a dat dovadă și a făcut loc lui Dumnezeu. Pe lângă smerenia care l-a caracterizat, el a fost și un mărturisitor curajos a lui Hristos și un împlinitor al voii dumnezeiești”.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe diaconul Ioan Mitrofan, pe seama parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din localitatea Novara. Acestuia, Preasfințitul Atanasie, i-a transmis câteva cuvinte de îmbărbătare în noua misiune: „Astăzi ați primit un har care vă va schimba viața pentru totdeauna. Ca această schimbare să fie rodnică trebuie să-L lăsați pe Hristos să lucreze în viața dumneavoastră. El nu va schimba cele exterioare, ci va schimba cele interioare. Astăzi deveniți părinte pentru fiii duhovnicești pe care îi veți naște prin pocăință, iubire de Dumnezeu și de aproape și pentru care veți da socoteală înaintea Domnului”.
Totodată, ierarhul a hirotesit un citeț și un ipodiacon pe seama parohiei gazdă.
La final, părintele paroh Marius Floricu a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a fi slujit Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității.
Parohia românească cu hramul „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” a fost înființată în luna februarie a anului 2012, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, ca preot paroh fiind numit părintele Marius Floricu. În anul 2014, pe un teren obținut de la primăria din localitate, a fost sfințită prima biserică ortodoxă construită din temelii pe pământ italian. Biserica este ridicată după stilul maramureșean și face parte dintr-un ansamblu mai amplu care mai cuprinde o poartă tradițională maramureșeană, un altar de vară, un praznicar și casă parohială. Proiectul ansamblului a fost prezentat și premiat la Festivalul de Arhitectură care a avut loc la Torino, în anul 2013.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 820
Zi binecuvântată și de mare bucurie în Protopopiatul Umbria-Marche

Ziua de 22 iunie 2022 a fost o zi de mare bucurie în Protopopiatul Umbria Marche, prin prezența în mijlocul nostru, clerici și credincioși, a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan.
Parohia care a găzduit acest eveniment a fost cea din Perugia, cu hramul ”Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și în care preot paroh este părintele Protopop Petru Heisu.
Încă de dimineață, Preasfințitul PărinteSiluan a fost întâmpinat cu mare cinste de către preoții Protopopiatului Umbria-Marche, urmând binecuvântarea de începere a Sfintei Liturghii, aceasta fiind săvârșită de către Preasfinția Sa, împreună cu ultimii doi preoți hirotoniți din protopopiat, părintele Bogdan Agherasimoaia de la parohia ”Sfântul Cuvios Ioan Damaschin” din Città di Castello și părintele Florin Popa de la parohia ”Sfântul Apostol Bartolomeu” din Fabriano. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit în cuvântul de învățătură despre importanța Sfintei Liturghii în viața creștinului, întărirea în credință și trăirea în Hristos, îndemnând la rugăciune și apropiere de Dumnezeu.
După ce fiecare credincios prezent a luat părinteasca binecuvântare, a urmat un moment de dialog între Preasfinția Sa,clericii prezenți și doamnele preotese ale acestui protopopiat, discuții ce au avut ca scop limpezirea unor probleme cu caracter liturgic și pastoral din viața Bisericii.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim Preasfinției Sale pentru împreună slujire, părinteștile povețe și șederea în mijlocul nostru.
Pr. Bogdan Agherasimoaia,
Secretar al Protopopiatului Umbria-Marche
- Detalii
- Accesări: 403
PS Atanasie de Bogdania la inaugurarea monumentului eroilor căzuți în Primul Război Mondial la Bolzano

Luni, 20 iunie 2022, în contextul sărbătorii Zilei Eroilor, în localitatea italiană Bolzano, în apropierea de granița cu Austria, a avut loc ceremonia inaugurării monumentului eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Acest monument este primul de acest fel din țara-gazdă, construit de către statul român.
La inaugurare, din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a participat Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei sus amintite.
Ceremonia a avut loc în prezența unei delegații a Ministerului Apărării Naționale din România, condusă de Ministrul Apărării Naționale, domnul Vasile Dîncum și formată din 60 de militari și 4 preoți militari. A fost prezentă și doamna Gabriela Dancău, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta și în Republica San Marino,și domnul Florin Pascu, gerant interimar al Consulatului General al României la Milano. Din partea statului italian a participat o delegație condusă de Ministrul Apărării din Italia, domnul Lorenzo Guerini.
După dezvelirea crucii monumentului preoții militari din delegație au săvârșit un Trisaghion pentru cei adormiți, la care a asistat Preasfințitul Atanasie de Bogdania. Cei doi miniștri ai apărării au susținut câte un discurs, apoi s-au depus două coroane de flori: una pentru eroii români și alta pentru cei italieni. În cimitirul eroilor din Bolzano sunt înmormântați 55 de eroi români cunoscuți cu numele (în regiunea Trentino Alto Adige sunt înmormântați și cunoscuți cu numele 200 de eroi, numărul celor necunoscuți fiind mult mai mare).
Proiectul comemorativ inițiat de partea română a fost realizat în baza prevederilor acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene privind înmormântările de război semnat la București, la 9 iulie 2015, și a acordului tehnic de autorizare a folosirii gratuite a unui teren deținut de statul italian pe care s-a construit Monumentului Eroilor Români, semnat la Roma, la 21 noiembrie 2019.
În data de 6 octombrie 2021, la cimitirul militar italian din Bolzano, au început lucrările de construcție a monumentului memorial. Lucrarea comemorativă a războiului românesc de la Bolzano este o mărturie a jertfei eroilor români căzuți în timpul Primului Război Mondial, care se odihnesc pentru totdeauna pe teritoriul Republicii Italiene.
În fiecare an, în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, în ziua praznicului Înălțării Domnului, se face pomenirea eroilor români, cu o solemnitate deosebită. Conform datelor Ministerului de Interne, numărul eroilor români care au căzut pe teritoriul Italiei în primul război mondial și cunoscuți cu numele este de 1199 de soldați. Numărul real este mult mai mare, mulți dintre soldați neputând fi identificați. Pentru aceștia, în parohiile ortodoxe române din cuprinsul Episcopiei, se săvârșește slujba parastasului și se dau citire numelor celor mutați la Domnul.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 654
A doua zi a Festivalului Bucuriei | Tinerii au participat la Dumnezeiasca Liturghie și la o convorbire duhovnicească cu ierarhii episcopiei

Duminică, 19 iunie 2022, la Centrul Eparhial de la Roma, a avut loc ziua a doua a Festivalului Bucuriei - etapa eparhială. Cu această ocazie, tinerii, care în prima zi a Festivalului, sâmbătă, 18 iunie 2022, au participat la partea artistică, au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate bucuriile din viața lor, prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-i alături pe Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania și un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, rostit la evanghelia Duminicii întâi după Rusalii, numită a Tuturor Sfinților, Preasfințitul Atanasie a scos în evidență faptul că „Biserica îi cinstește, în prima duminică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, pe toți Sfinții deoarece ei sunt primele roade ale Duhului Sfânt. Sunt cei care L-au iubit pe Domnul, L-au mărturisit și au lăsat toate grijile lumești pentru a fi împreună cu Domnul. Această Duminică este un examen pentru noi: în perioada postului am frecventat școala pocăinței, a smereniei, după care am participat la mari praznice care ne-au descoperit Tainele Sfintei Treimi: Învierea și Înălțarea Domnului, Pogorârea Sfântului Duh și arătarea Sfintei Treimi, ca astăzi să fim chemați să arătăm Bisericii dacă Duhul Sfânt rodește în noi, cu adevărat, dacă este în inima și în sufletul nostru și dacă arătăm iubire față de toți și de toate”.
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe tineri să-i folosească pe Sfinți ca modele de viață: „dacă dorim ca Harul lui Dumnezeu să sălășluiască întru noi, vă îndemn să vă îndreptați viața spre sfințenie. Un prim pas este acela de a primi, cu vrednicie, Trupul și Sângele Mântuitorului, care ne hrănesc și ne dau viața adevărată. De aici, va izvorî harul care ne va sfinți”.
Alături de tineri, au asistat și oaspeți de seamă ai Festivalului: domnul Gheorghe Florin Cârciu, Secretar de Stat la Departamentul pentru Românii de pretutindeni, care a adresat, la final, un cuvânt de apreciere și mulțumire la adresa tinerilor și a activităților pe care aceștia le întreprind; domnul Radu Cosma, Director în cadrul Direcției Proiecte pentru Diaspora și Comunitățile Istorice, și domnul Cosmin Ungureanu, Consul în cadrul Consulatului General al României la Roma.
După Dumnezeiasca Liturghie, au fost premiate grupurile câștigătoare din cadrul concursului Catehetic „Rugăciunea în viața mea” (desfășurat în întreaga Patriarhie Română) și s-au oferit diplome de apreciere grupurilor participante la Festivalul Bucuriei.
Tinerii s-au bucurat și de un moment special, participând la o convorbire duhovnicească, la care Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania au răspuns întrebărilor adresate de aceștia.
- Detalii
- Accesări: 588
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt la Centrul Eparhial de la Roma | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie

În ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh, duminică, 12 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a dat citire Scrisorii pastorale a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale la luminosul Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Atanasie a subliniat că „Dumnezeu ne-a binecuvântat să ajungem la acest Praznic al Praznicelor, în care peste noi revarsă ceea ce căutăm să trăim și să primim în viața aceasta: dragostea desăvârșită al lui Dumnezeu, care se manifestă în lume prin Harul Sfântului Duh. Prin Duhul Sfânt nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Dumnezeu ne înfiază și devenim fii ai Lui. Prin Duhul Sfânt înțelegem cuvintele Domnului care zice: «Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului» (Matei 28,19). Așadar Hristos, chiar dacă S-a înălțat la cer, rămâne alături de noi prin Duhul Său. Din acest Duh, noi să căutăm să ne împărtășim și să Îl facem să rodească în noi, nu doar de Rusalii, ci la fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Ea este izvorul cel tainic al harului și din ea izvorăște izvorul Cel dătător de Viață”.
Dumnezeu ne descoperă astăzi o altă taină, aceea a Sfintei Treimi, praznic care se va cinsti mâine în Biserica Ortodoxă. Astfel, noi mărturisim credința într-un singur Dumnezeu, în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Iar noi, care dorim să fim iubitori de Dumnezeu și de aproapele, asemenea Sfintei Treimi față de noi, să petrecem viața în rugăciune, care este oxigenul sufletului și în frângerea pâinii, care este sursa vieții noastre”.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Atanasie a oferit diplome la final de an catehetic copiilor și tinerilor care frecventează școala duminicală de pe lângă paraclisul de la Centrul Eparhial.
La final, după tradiție, s-a făcut colecta de Rusalii, fonduri care vor sprijini lucrarea social-filantropică și pastoral-misionară din cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 945
PS Atanasie de Bogdania a slujit în parohia românească din Grosseto

Joi, 9 iunie 2022, Preasfințitul Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba Vecerniei la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel” din localitatea Grosseto, apoi a participat la Adunarea Protopopială din luna iunie a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Toscana II.
În cuvântul de învățătură rostit cu ocazia Odovaniei Praznicului Înălțării Domnului, Preasfinția Sa a subliniat că „ne-am apropiat de finalul acestui mare praznic înălțător și cinstim cu bucurie și cu har încheierea acestuia. Dar, de fapt, praznicul nu se încheie, ci trece spre o altă cinstire, aceea a Pogorârii Duhului Sfânt. Așadar, vedem că o bucurie descoperă o altă bucurie, o taină ne descoperă o altă taină și fiecare trăire înălțătoare naște în noi o alta. Aceste bucurii, taine și trăiri au un rost: să ne pregătească pe noi spre a înțelege taina desăvârșirii lucrării dumnezeiești în lume. Gândindu-ne la Înălțarea Domnului, mai este o înălțare, care nouă ne scapă: Înălțarea pe Cruce. Omul îl înalță pe Dumnezeu pe Cruce, Domnul îl cheamă pe om ca să îi dea viață și omul răstignește Viața. Noi, zi de zi, prin viața noastră neconformă, îl chemăm pe Domnul să guste din moarte, dar Domnul ne cheamă de fiecare dată să gustăm din Viață”.
După Slujba Vecerniei, Preasfinția Sa a participat la Adunarea Protopopială, după care a purtat o convorbire duhovnicească cu preoții și preotesele din protopopiat. Cu această ocazie, Preasfințitul Atanasie a vorbit despre importanța rugăciunii în viața familiei preoților și a îndemnat ca, acolo unde lipsește rugăciunea unuia dintre membrii familiei, aceasta să fie înlocuită de rugăciunea celorlalți. Totodată, a îndemnat la iubire, înțelegere și asumare a tot ceea ce înseamnă taina preoției și efectele acesteia în familia preotului.
La final, părintele protopop Ciprian Calfa și părintele paroh Marian Vâlcu, au mulțumit ierarhului pentru bucuria de a fi slujit împreună și pentru frumoasele cuvinte de întărire adresate.
Începuturile parohiei românești din Grosseto sunt legate de venirea de la Roma, în fiecare duminică, în anul 2005, a părintelui Ioan Chilaru, care săvârșea Sfânta Liturghie pentru românii ortodocși din oraș. În anul 2008, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, activitatea pastoral-misionară este preluată de părintele Marian Vâlcu, venit din România. Din anul 2016, parohia are locaș de cult propriu, pregătit și amenajat pentru săvârșirea cultului ortodox.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI











