Vizita Preasfințitului Siluan la Brescia II

În data de 20 mai, la Vecernie, în ajunul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, am avut binecuvântatul prilej să-l avem în mijlocul nostru pe Presfințitul nostru Episcop Siluan în biserica Sf. M. Mc. Dimitrie din orașul Brescia.
Săvărșind vecernia împreună cu Preasfințitul am simțit o prăznuire binecuvântată în biserica noastră, o seară plină de lumină și bucurie. Preasfințitul Episcop Siluan, prin frumoasa cateheză, ne-a reamintit de faptul că Dumnezeu este mai aproape de noi decât aerul pe care-l respirăm, despre importanța relației noastre cu Dumnezeu și Bunătatea Lui Nemărginită. Credincioșii, cu mare bucurie în suflet au primit sfaturile ziditoare și binecuvântarea Părintelui nostru Episcop. Toți credincioșii, împreună cu preotul paroh Ioan Cîrlan, au mărturisit ca și Apostolul Petru în Muntele Taborului: ”- Doamne, bine este să facem trei colibe și să rămânem împreună pe veci”, împreună cu Hristos și Părintele nostru Episcop.











