- Detalii
- Accesări: 892
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au împreună-slujit slujba Învierii la Centrul Eparhial de la Roma

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, românii ortodocși din jurul Romei s-au adunat în seara zilei de sâmbătă, 23 aprilie 2022, la Centrul Eparhial de la Roma.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, avându-l alături pe Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba Învierii Domnului.
Ierarhii au oferit celor prezenți lumina cea mult așteptată, lumina lui Hristos, Cel răstignit și înviat, Care a biruit păcatul, iadul și moartea, ca să ne dăruiască nouă viață sfântă și bucurie veșnică.
După rânduială, s-a dat citire Scrisorii pastorale a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan la luminatul Praznic al Învierii Domnului, în care un accent deosebit s-a îndreptat către chemarea Numelui lui Dumnezeu și taina Pogorârii la iad a Domnului, pentru izbăvirea noastră din robia păcatului și a morții.
La final, Preasfințitul Părinte Siluan i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, încredințând-i de nemăsurata mângâiere pe care ne-o aduce acest slăvit Praznic al biruinței Domnului asupra morții, adresând tuturor salutul pascal „Hristos a înviat !”
- Detalii
- Accesări: 729
Reportaj foto: Prohodul Domnului la Centrul Eparhial de la Roma (2022)

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a slujit vineri, 22 aprilie 2022, cu un sobor de preoți și diaconi, Slujba Prohodului Domnului la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma.
La finalul slujbei a avut loc procesiunea cu Sfântul Epitaf.
- Detalii
- Accesări: 466
NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XXVII-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan și cu purtarea de grijă a Părintelui Paul, în Parohia din Settimo Torinese, cursurile Școlii Parohiale, au continuat în variantă On-Line.
Călătorind împreună cu Hristos în zilele pătimirilor Sale, Tinerii NEPSIS, în cadrul Atelierului Cultural - Catehetic, au parcurs un itinerar spiritual, prin cateheză și vizionarea unei serii video despre însemnătatea fiecărei zile a Săptămânii Patimilor.
Alături de coordonatorii, Valentin și Mădălina, participanții au alcătuit o frumoasă creație cu tematica Jertfei Mantuitorului nostru Iisus Hristos îmbinată cu textul Imnului Dragostei din Epistola 1 Corinteni, capitolul 13.
Așteptând luminata zi a Praznicului Învierii, dăm Slavă Domnului pentru îndelunga Sa milostivire!
- Detalii
- Accesări: 646
Ateliere de încondeiat în perioada Postului Mare

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în perioada Postului Mare s-au desfășurat la Biserica Sfântul Sfințit Mucenic Tedosie de la Mănăstirea Brazi din San Giovanni Valdarno mai multe ateliere de încondeiat.
La aceste ateliere au participat atât copii, cât și adulți, în urma cărora și-au însușit o îndeletnicire, a încondeiatului ouălor, care, din păcate, este din ce în ce mai rar practicată și promovată.
Astfel, participanții au încondeiat ouă cu motive tradiționale atât din România, cât și din Republica Moldova și Ucraina.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 461
Întâlnirea protopopială Triveneto II - 18 Aprilie 2022, Vicenza

Întâlnirea protopopială Triveneto II - 18 Aprilie 2022, Vicenza Luni dimineață, în Săptămâna Mare, preoții din Protopopiatul Triveneto II s-au întâlnit pentru împreună rugăciune și consfătuire.
După slujire, Părintele Lucian Milășan de la Parohia Bolzano a prezentat conferința cu tema: „Rugăciunea în viaţa ascetică (filocalică) a Bisericii; Sfinţii Părinţi – rugători şi autori de rugăciune personală şi comunitară (de obşte)”.
Au urmat apoi discuții pe baza temei, după care Părintele Protopop Gabor Codrea a evidențiat situația anumitor biserici parohiale și a slujbelor din perioada Sfintelor Paști.
Enunțarea diferitelor aspecte particulare a dus la concluzii practice, pentru o organizare cât mai bună la nivelul tuturor comunităților.
La finalul întâlnirii s-a planificat etapa la nivel protopopial a Festivalului Bucuriei și s-a stabilit locația pentru tabăra de vară.
- Detalii
- Accesări: 714
Seri Filocalice NEPSIS. Invitat: PS Atanasie de Bogdania

Vineri, 15 aprilie, la parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma, s-a desfășurat o seară filocalică cu tema ”Rugăciune și Dragoste”, în care invitatul special a fost PS Atanasie de Bogdania. Dânsul ne-a vorbit despre cum vede Dumnezeu dragostea, făcând referire la învierea lui Lazăr ( In, 11) și despre viziunea morții.
Taina dragostei ni se arată când Dumnezeu îl învie pe Lazar prin rugăciune, spunându-i “Lazăre, vino afară !” (In 11,43), pentru ca mai apoi să ia Domnul locul lui în mormânt, arătându-ne că nu este dragoste mai mare decât să îți dai viața pentru aproapele tău.
Rugăciunea și dragostea sunt cele care unesc cerul și pământul. De fapt, dragostea lui Dumnezeu a golit iadul iar acolo unde s-au întâlnit cerul și pământul este Dumnezeu.
Primele persoane care au înțeles iubirea lui Dumnezeu prin taina învierii au fost Maria și Marta, surorile lui Lazăr. Marta a mărturisit prima taina învierii, spunând: “Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume” (In 11,27). Maria a arătat ce mare este taina învierii, prin gestul ei, acela de al unge pe Iisus cu untdelemn pe cap și pe picioare, reprezentând capul, ca fiind cerul și picioarele, pământul care s-au unit prin înviere.
Hristos Domnul până la 30 de ani s-a pregătit pentru a propovădui. Știm că a împlinit lucrarea timp de 3 ani pentru ca în final să-și dea viața pentru om din dragoste.
În concluzie, taina omului este taina lui Dumnezeu, taina dragostei, iar rugăciunea și dragostea sunt egale Raiului și deci lui Dumnezeu.
După cuvântul ierarhului au urmat o sesiune de ateliere coordonate de 2 tinere. S-a vorbit despre legătura dintre cer și pământ; iubirea pentru cel de lângă tine; Dumnezeu este un tată cu inima de mamă; bărbăția femeilor foarte des întâlnită dar în același timp și bărbații au o mare sensibilitate și vulnerabilitate. Pe deasupra, iubirea lui Dumnezeu o vedem în orice faptă
Și noi putem aplica ideile acestea în viața de zi cu zi prin compasiune, fapte bune și cunoașterea profundă și nu superficiala a persoanei de lângă noi. Biblia este povestea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi oamenii.
La final, Preasfințitul a răspuns întrebărilor pregătite în cele 2 ateliere: Ce este dragostea adevărată pentru om și cum o vede Dumnezeu? Cum sunt copiii singuri la părinți față de cei care au frați? PS Atanasie a răspuns spunând că depinde pe cine iubești și că dragostea se schimbă în timp ce se schimbă și etapele vieții. Dragostea lui Dumnezeu, însă, este o dragoste care înseamnă iertarea celui de lângă tine. Copiii singuri la părinți trebuie să fie foarte luptători ca să nu devină egoiști fiindcă copiii cu frați învață de mici ce înseamnă responsabilitatea și să dea ajutor celor de lângă ei.
O altă întrebare a fost: Cum am putea arăta ca moartea este un lucru frumos și nu urât cum ni se arată în ziua de azi? Răspunsul a fost că pentru omul care crede în Dumnezeu moartea nu este o tragedie ci chiar este un început. Dacă privim moartea într-un fel firesc primim o mare bucurie și dacă o vedem ca un întuneric o privim ca o minciună.
La final am luat cina cu toții și tinerii au mai putut schima câteva idei si avea mici convorbiri.
- Detalii
- Accesări: 560
Duminica Floriilor la Trento

Iată că am ajuns, ușor și cu răbdare, la ultima treaptă a urcușului nostru spre Înviere. Ca să înțelegem, să simțim, să pătrundem cu adevărat, în profunzimea și slava Învierii Domnului, ne-am propus, că împreună cu copii școlii parohiale Trento, să călătorim frumos și cu folos pe tărâmul RUGĂCIUNII. Copiilor, li s-a explicat cât mai interesant și pe înțelesul lor, firește, despre "Rugăciune și credință", "Rugăciune și contemplație", "Rugăciune și cruce", "Rugăciune și nevoință", "Rugăciune și pocăință" și în sfârșit "Rugăciune și slavă". Am avut parte de niște duminici, care ne-au unit și mai mult. Stând împreună, conversând, muncind la niște proiecte de lucru manual, am petrecut, cele mai frumoase și prețioase clipe. Dar cea mai frumoasă și emoționantă duminică a fost astăzi, in Duminica Floriilor. A fost organizat un târg, la care au fost expuse lucrușoare confecționate de copiii școlii parohiale și părinții acestora. Toți bănuții obținuți, vor fi transmiși copiilor unei parohii ortodoxe din Burundi și Rwanda, Africa. Ne-am bucurat, să - i vedem atât de entuziaști și promți, de a-și ajuta aproapele.
A fost o perioadă foarte promițătoare și plină de roade duhovnicești, atât pentru cei micuți, cât și pentru noi adulții.
Hristos în mijlocul nostru!
- Detalii
- Accesări: 729
Floriile în parohia "Sfânta Muceniță Agata" din Catania – Sicilia

Astăzi colindul de Florii:
"Osana dintru 'nălțime
Că Hristos împărat vine"... a răsunat în toate bisericile ortodoxe, la cântarea Sfintei Liturghii.
Astăzi copii și părinți, tineri și bătrâni au primit crenguțe verzi, binecuvântate de preoți pentru cinstirea momentului intrării lui Iisus în Ierusalim.
Astăzi la Catania credincioși din cele mai îndepărtate colțuri au venit pentru a primi Trupul și Sângele Domnului, după perioada de post închinată Învierii Domnului Iisus Hristos.
Astăzi cele mai frumoase și mai gingașe flori din grădina parohiei -copiii- au răspândit veselie, culoare și parfum duhovnicesc prin procesiunea în piața din fața bisericii.
Coronițe de flori, buchete multicolore, veșminte de sărbătoare au împodobit copiii ce au dat viață pieței Falcone din Catania.
Astăzi o expoziție întinsă pe 10 m, a bucurat sufletele tuturor acelora ce au realizat-o, dar și a celor ce au vizionat-o.
Tema pe toată perioada postului a fost:
"Credința, nădejdea și dragostea- trepte spre cer".
Au participat enoriași de toate vârstele. Copiii au fost cei care au impulsionat părinții și bunicii, intrând în jocul simbolurilor, prin lucruri simple împletind dragostea de Dumnezeu, răbdarea și creativitatea.
S-au putut admira scărițe cu trepte ale virtuților, ancore ale nădejdii, inimi pentru dragostea lui Dumnezeu, cruci ce comemorau răstignirea Domnului, cocoși ce aminteau de lepădările sfântului Petru, precum și alte simboluri ale renașterii întregii creații, odată cu venirea primăverii.
Tot simple au fost și materialele folosite: făină, apă, flori, dopuri de plută, conuri de brad, polistiren, hârtie, carton, lemn, metal, nasturi, bile sau mărgele.
Enoriași milostivi au împărțit 100 de pachețele de dulciuri și 3 torturi de post.
Părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a stăruit în predica sa asupra importanței Săptămânii Mari, ce aduce cel mai mare praznic al anului liturgic: ÎNVIEREA DOMNULUI.
Astăzi a fost un popas de bucurie înaintea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, pe care le vom comemora la deniile ce urmează.
Un moment deosebit va fi Cina cea de Taină, apoi în Joia Mare, când părintele va săvârși slujba celor 12 evanghelii, ne vom aduna la picioarele Sfintei Cruci, pentru ca în Vinerea Mare să prohodim pe Domnul, să-l îngropăm și să plângem alături de Maica Sfântă, cântând :
" În mormânt Viață pus ai fost Hristoase".
Va urma procesiunea cu lumânările aprinse în noapte... intonând:
"Sfinte, Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi"...
Dar tot în noapte, sâmbătă, se va auzi strigătul de bucurie de această dată, al creștinilor români ortodocși oriunde ar fi ei: la Suceava, Brăila, Londra, Paris, sau Catania:
" Hristos a înviat din morți
Cu moartea pre moarte călcând
Și celor din morminte
Viață dăruindu-le".
Ne rugăm Domnului, ca în această săptămână, indiferent pe ce continent de pe pământ am trăi, să găsim o cale de a ajunge prin rugăciune în grădina Ghetzimani, pe muntele Golgota și la mormântul Domnului, spre a fi părtași Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și a dobândi raiul ceresc. Amin!
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Detalii
- Accesări: 560
Intrarea Domnului în Ierusalim la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma

Duminică, 17 aprilie 2022, în Duminica Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Centrul Eparhial de la Roma.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a amintit tuturor că Dumnezeu S-a descoperit omului într-un raport de iubire și dorește, în permanență, să se descopere tuturor oamenilor în același raport, însă nu constrângând persoana, ci așteptând apropierea de bunăvoie a fiecăruia dintre noi. Ierarhul a vorbit și de faptul că Dumnezeul nostru, Cel întâmpinat de către mulțimea din Ierusalim cu bucurie și cu osanale, nu vine să ne facă morală, ci vine să moară pentru noi și pentru a noastră mântuire, pogorându-se întru cele mai de jos ale adâncului, spre a preface întunericul morții și al iadului în lumina vieții și a redobândirii Raiului pierdut. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să trăiască mai profund, cu nevoință și smerenie, Praznicul de astăzi, care vestește deja începutul Săptămânii Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.
La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a hirotonit întru diacon pe ipodiaconul Mihai Popescu, pe seama Parohiei „Sfântul Arhidiacon Laurențiu” din Pavona.
În timpul slujbei, au fost binecuvântate ramurile de măslin care mai apoi au fost împărțite tuturor celor prezenți la slujbă.
„Învierea cea de obşte mai înainte de pătimirea Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului”.
- Detalii
- Accesări: 842
Intrarea Domnului în Ierusalim | PS Atanasie de Bogdania a slujit Dumnezeiasca Liturghie în parohia Lunghezza

De luminata sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopie Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul” din localitatea Lunghezza. Conform tradiției, clericii și credincioșii au purtat ramuri de măslin, în amintirea momentului în care mulțimea din Ierusalim L-a întâmpinat pe Mântuitorul Hristos strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că „astăzi se termină perioada de patruzeci de zile de post, de osteneală a noastră pe care o aducem în fața Domnului, am putea spune de pătimire, ca o jertfă bineplăcută, și începe pătimirea Domnului. Rostul postului, care se încheie, este de a ne hrăni, prin osteneală, de cuvântul Domnului. Suntem chemați ca, măcar în această perioadă, să fim asemenea monahilor și monahiilor: să ne păstrăm trupul, conștiința și viața curate prin rugăciune și pocăință. Făcând toate acestea, ne asemănăm lui Dumnezeu, care și El a sărăcit de slava Lui și S-a făcut asemenea nouă. Hristos este Lumina noastră, iar noi, în perioada postului suntem îndemnați să devenim lumină pentru cei din jurul nostru. Astăzi suntem chemați să aducem în fața Domnului toate faptele noastre cele bune pe care le-am adunat în cele 40 de zile și să le punem în fața Lui, asemenea poporului care a adus ramuri de copac atunci când a intrat în Ierusalim”.
Referitor la sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, ierarhul a adăugat că „sărbătoarea de ieri, numită Sâmbăta lui Lazăr, este legată de sărbătoarea de astăzi. Cinstirea adusă ieri Domnului pentru minunea săvârșită, de a învia un mort aflat în mormânt de 4 zile, se continuă și astăzi. Poporul care a fost martor, ieri, la învierea lui Lazăr, astăzi Îl laudă pe Hristos și strigă «Osana». Taina cea mare a învierii lui Lazăr este faptul că Hristos îl scoate pe acesta din mormânt ca El să îi ia locul. Dar Hristos nu a rămas în mormânt, ci a înviat și astfel mormântul devine izvor de viață veșnică. Din mormântul gol, din întuneric, strălucește lumina, ca noi să avem lumină. Praznicul de astăzi ne face să înțelegem taina dragostei nemăsurate a lui Dumnezeu care vine spre jertfă, ca pe noi să ne mântuiască”.
Cu același prilej, Preasfințitul Atanasie a hirotesit un paracliser pe seama parohiei și a acordat, din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, câteva gramate episcopale: Preacucernicului părinte paroh Benedict Firulescu, Consiliului și Comitetului Parohial și la câțiva ctitori ai noului locaș de cult.
La final, Preacucernicul părinte paroh Benedict a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale și tuturor ctitorilor, sprijinitorilor și credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie.
Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Ioan Postitorul” din localitatea Lunghezza a fost înființată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan în luna noiembrie a anului 2013. Preot paroh a fost numit părintele Benedict Firulescu.
După perindări prin diferite locații, la sfârșitul anului 2020, parohia a semnat un contract de comodat pentru o nouă locație, un spațiu comercial, care a fost amenajat și restructurat pentru a putea fi folosit ca locaș de cult. Adresa parohiei este: via Bussi 195, Valle Longa, Lunghezza.
- Detalii
- Accesări: 388
Sfântul Maslu la Rossano

În ziua de vineri 15 aprilie 2022, a avut loc slujba Sfântului Maslu în Parohia Ortodoxă Română "Maica Domnului Îndrumătoarea – de la Mănăstirea Neamț" (9 iul) de la Rossano, cu participarea clericilor din Protopopiatul Misionar Calabria.
Cuvântul de la finalul slujbei a fost rostit de către PC Părinte Protopop Ivan Dobroțchi de la parohia Crotone.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Constantin Ghimiși - mass-media.
- Detalii
- Accesări: 669
Rugăciune și slavă – Oricine va chema Numele Domnului se va mântui | A șasea cateheză din Postul Mare - susținută de PS Părinte Episcop Siluan

Joi, 14aprilie 2022, pe platformele mediatice ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a desfășurat a șasea cateheză din Postul Mare, cu titlul „Rugăciuneșislavă”. Tematica Catehezelor Postului Mare2022pornește de la un verset din cartea prorocului Ioil, capitolul 3, versetul 5, respectiv F. Ap. 2, 21 și Rom. 10, 13: „Oricine va chema Numele Domnului se va mântui”.
Aprofundând tema catehezei, Preasfinția Sa, a evidențiat contextul în care cuvântul slavă este folosit în viața omului: „cea mai simplă expresie în care noi folosim cuvântul slavă este «Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție». Noi spunem foarte des aceste cuvinte, la începutul rugăciunilor, dar este important să vedem ce conținut are acest cuvânt slavă și cum și dacă vibrează inima și sufletul la rostirea acestor cuvinte. Totodată, acest cuvânt este folosit și în rânduiala slujbelor bisericii, spunând că toată slava se cuvine lui Dumnezeu. Slavă i se cuvine și Maicii Domnului, «Cea mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii», și căreia îi spunem în cântare în perioada pascală «Căslava Domnului peste tine a răsărit»”.
Pentru o mai bună înțelegere a cuvântului slavă și pentru a vedea originea lui, Preasfințitul Siluan și-a fundamentat învățătura pe Sfânta Scriptură: „Slava lui Dumnezeu nu trebuie înțeleasă ca pe gloria atribuită eroilor, ci este ceva mai mult. În același timp, Dumnezeu este și slava noastră, dar și a întregului univers, a creației. Slava Lui este și dorința noastră, locul unde dorim să ajungem. Calea spre slavă și spre (re)dobândirea slavei este Crucea, adică asumarea propriei cruci. Omul cei vechi nu era pregătit să vadă pe Dumnezeu în toată slava Lui,iar slava pe care o dobândește omul, nu are conținut.Omul caută slavă de la cei asemenea lui, iar slava lui Dumnezeu nu o caută (In. 5,44). Aici a adus omul rânduiala acestei lumi, el fiind iconomul, administratorul pus de Dumnezeu ca să aibă grija de lumea aceasta. Cei trei apostoli (Petru, Iacov și Ioan) vor fi cei care vor mărturisi despre slava Lui, ei fiind cei ce spun că «...am văzut slava Lui cu ochii noștri», în momentul în care ei au fost martori la Schimbarea la Față de pe muntele Tabor. Dar și dânșii nu au văzut toată slava Lui, ci doar cât au fost capabili să primească, să priceapă. Așadar vedem că Sfânta Scriptură ne oferă un înțeles bogat al cuvântului slavă atribuit lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire a lumii întregi și a noastră, este iubirea lui Dumnezeu arătată în multe feluri, este puterea sfințitoare și vindecătoare, este medicamentul împotriva păcatului, este Harul dumnezeiesc, așadar este întreaga Lui descoperire”.
În finalul catehezei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a răspuns întrebărilor puse de ascultători.
„Oricine va chema Numele Domnului se va mântui”
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 757
Hramul Parohiei Roma Trullo

La numai câteva zile distanță de marele praznic "Intrarea Domnului în Ierusalim", credincioșii din parohia Roma Trullo, au sărbătorit hramul ocrotitorului lor, pe Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcop al Romei.
La dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, din seara zilei de 13 Aprilie, au participat alți trei preoți, în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop Alin Cristian Olteanu, din Protopopiatul Lazio I.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop Cristian Olteanu, a ținut un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, explicându-le acestora importanța pe care o au Sfintele Taine în viața noastră, cât de importantă este deasa împărtășanie, dar și istorisindu-le câteva întâmplări duhovnicești din frumoasa sa pastorație.
Răspunsurile la strană au fost oferite de o parte a Coralei Sfântul Roman Melodul a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Sfinte Ierarhe Martin Mărturisitorul, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Detalii
- Accesări: 752
Adunare Protopopială și Conferință Preoțească în Protopopiatul Toscana I

Preoții din Protopopiatul Toscana I au participat marți, 12 aprilie 2022, la Adunarea Protopopială și Conferința Preoțească. Evenimentul a fost găzduit de Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi din San Giovanni Valdarno.
Programul a debutat prin rugăciune, iar apoi Părintele Iulian Nicolae Chiriță a susținut o prezentare cu titlul ”Învățătura Sfintei Scripturi despre smerenia și sinceritatea în rugăciune – Pilda Vameșului și a fariseului”. Tema conferinței este pusă în legătură cu “Proclamarea anului 2022 în Patriarhia Română ca Anul omagial al rugaciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”
În cadrul adunării protopopești s-au discutat s-au dezbătut aspecte pentru buna organizare a protopopiatului.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Liturghia darurilor mai înainte Sfințite la Cosenza - Calabria
- NEPSIS Settimo Torinese - Retrospectivă - Săptămâna a XXVI-a On-Line a Școlii Parohiale "Sf. Ioan de la Râşca și Secu"
- Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a participat la întâlnirea protopopială din Lazio I
- O duminică de suflet și pentru suflet la Mănăstirea Sf. Pantelimon din Trichiana, Belluno.











