- Detalii
- Accesări: 457
Un ghiozdan, Un viitor.

Cu binecuvântarea PS Siluan, cu purtarea de grijă PS Atanasie de Bogdania, enoriașii Parohiei Monselice-Este, au donat, din puținul fiecăruia, un ghiozdan cu rechizite pentru copii nevoiași din Parohia “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” satul Bursuci județul Vaslui. În total s-au trimis 43 de ghiozdane cu rechizite.
- Detalii
- Accesări: 1277
Protosinghelul Maxim Morariu conferențiază la Porretta Terme (BO)

În seara zilei de duminică 19 septembrie 2021, Parohia ”Sf. Mc. Varvara” din Porretta Terme (BO), păstorită de pr. Gheorghe Zavate, a avut ca oaspete pe Părintele Potosinghel Maxim Morariu care a susținut o conferință intitulată ”Duhovnicul și pastorația în diaspora”. Acest eveniment se înscrie în seria de manifestări dedicate ”Anului omagial al pastorației românilor din diaspora” și a avut ca finalitate cunoașterea și soluționarea unor probleme duhovnicești pe care comunitățile mai mici le întâmpină, cu atât mai mult într-o perioadă ca aceasta, de pandemie. În prima parte a conferinței părintele Maxim a prezentat succint rolul și importanța duhovnicului în perspectiva ortodoxă ca mai apoi să expună varietatea modelelor de parohii și comunități din diaspora românească. În partea a doua, dând curs întrebărilor venite de la cei prezenți, a aprofundat unele teme specifice cu care credincioșii se confruntă, dând astfel unele răspunsuri cu temei în Sfinții Părinți ai Bisericii din primele veacuri creștine și în rezultatele cercetării științelor contemporane.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 438
Ședința lunară a clericilor din protopopiatul Piemonte II

Duminică, 19 septembrie 2021, în biserica parohiei "Sfinților Români" din localitatea Cuneo a avut loc prima Adunare a clericilor din protopopiatul Piemonte II din acest nou an bisericesc. După slujirea Sfântului Maslu de obște, lucrările adunării au fost conduse de părintele protopop Cătălin Zaharie, la aceasta participând majoritatea preoților din protopopiat.
În contextul Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, în Patriarhia Română, părintele Ciprian Ghizilă de la parohia Pinerolo a susținut conferința cu titlul: "Cimitirul - anticamera veșniciei".
În partea a doua a întâlnirii s-au discutat probleme de ordin administrativ, pastoral, liturgic si cultural, părintele protopop aducând la cunostința celor prezenți ultimele dispoziții ale Centrului Eparhial.
- Detalii
- Accesări: 692
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la singura parohie de basarabeni din diaspora românească ocrotită de Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail

Duminică, 19 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a poposit în mijlocul comunității de credincioși basarabeni din Reggio Emilia 2, singura parohie ortodoxă din diaspora românească ocrotită de către Sfântul Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail. Preasfinția Sa a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a botezat-o pe prunca Ioana, cel de-al cincilea copil al Preacucernicului Părinte Paroh Ion Stirbu.
Sfântul Dionisie Erhan a păstorit Episcopia Cetății Albe – Ismail între anii 1934 – 1940, mărturisind și apărând credința ortodoxă într-o perioadă dificilă pentru poporul basarabean. Între anii 1940-1941, a slujit ca locțiitor al Episcopiei Argeșului. Sfântul Dionisie este ocrotitorul reînființatei Episcopii a Basarabiei de Sud, fiind trecut în rândul Sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa din 25 octombrie 2018.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre pildă lucrătorilor celor răi: “Lumea de astăzi este înfometată de ceea ce numai Făcătorul ei poate dărui cu deplinătate, este însetată de iubire autentică. Lucrătorii cei răi din pericopa evanghelică căutau aceeași dorință de împlinire, însă își găseau <<iubirea>> în cele ale lumii, în cele materiale, profitând de bunătatea Stăpânului”. De asemenea, ierarhul a conturat câteva elemente din viața Sfântului Ierarh Dionisie Erhan.
La final, Preacucernicul Părinte Paroh Ion Stirbu a mulțumit Preasfințitului Părinte Atanasie pentru vizita pastorală, fiind cea dintâi Dumnezeiască Liturghie arhierească în sânul comunității “Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail” – Reggio Emilia 2, în această Duminică a 13-a după Rusalii conform calendarului pe stil vechi.
Slujirea Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania în Parohia “Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail” face parte din programul pastoral-misionar dedicat Misiunii “Sfântul Ierarh Nicolae” pentru basarabeni și pentru bucovinenii din Bucovina de Nord. Mai multe despre Misiunea dedicată credincioșilor basarabeni din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei puteți afla accesând următorul link: https://episcopia-italiei.it/index.php/ro/2-uncategorised/7901-misiunea-sfantul-ierarh-nicolae
Sfinte Ierarhe Dionisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
- Detalii
- Accesări: 997
Conferința semestrială de toamnă în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

În seara zilei de joi, 16 septembrie 2021, în regim online, a avut loc Conferința de toamnă pentru cler și preotese în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, susținută de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
Tema conferinței a fost una de actualitate, „Accente pastorale pentru o slujire mântuitoare”, în cadrul căreia fiind abordate mai multe subiecte legate de fundamentul slujirii preoțești, plecând de la rugăciunile hirotoniei întru preot și de la Mărturisirea pe care acesta o citește în cadrul acestei taine.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a reamintit anumite principii de bună slujire, atât în cadrul comunității parohiale, dar și în oricare aspect al vieții preotului: „Pregătirea preotului pentru slujirea sa are caracter permanent, fiind chemat să răspundă în orice moment și cadru al vieții sale la misiunea sa de slujitor al Dumnezeului Celui viu. Pentru vremurile de astăzi, slujitorilor lui Hristos li se cere mai multă rugăciune, mai multă pocăință și mai multă râvnă pentru a-și călăuzi credincioșii spre mântuire. Exigențele sociale la care mulți dintre preoți sunt îndemnați să răspundă astăzi nu trebuie să pună în umbră esența misiunii pe care preotul o are de împlinit, ci trebuie să dăruiască creștinilor și mai multă nădejde și mai multă deschidere a inimii spre a căuta sfințenia vieții și cunoașterea Adevăratului nostru Dumnezeu”.
După cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, a urmat o sesiune de dialog cu preoții, diaconii și preotesele care au participat la conferință, în cadrul căreia au fost aprofundate mai multe subiecte de interes pastoral și duhovnicesc.
Mântuiește, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește.
Şi cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
- Detalii
- Accesări: 948
PS Atanasie de Bogdania a participat la hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Rieti

Miercuri, 15 septembrie 2021, a fost o zi plină de bucurie pentru parohia ortodoxă română “Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din localitatea Rieti, care și-a serbat ocrotitorul.
De dimineață, credincioșii au participat la Utrenie și la Dumnezeiasca Liturghie, apoi seara a fost încununată cu slujirea vecerniei de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți și diaconi din Roma și împrejurimi.
La sfârșitul vecerniei, Preasfinția sa a felicitat comunitatea parohiei din Rieti pentru biserica frumoasă din lemn pe care au construit-ocu eforturi deosebite în timp de pandemie, ținând un cuvânt de învățătură despre purtarea crucii în viața fiecărui om și cum Dumnezeu de cele mai multe ori în suferință ascunde taina bucuriei “..deoarece Hristos a propovăduit tâlharului raiul în timp ce era răstignit pe cruce, iată că taina Împărăției de pe Cruce se vestește. Să nu uităm că pe fațada bisericii mănăstirii Voroneț sunt pictate ușile Raiului, iar cheia care le deschide este crucea. Atunci când omul face ascultare de Dumnezeu, așa cum Sfântul Ierarh Iosif de la Partoș a făcut ascultare de mai marii săi și la o vârstă trecută de 83 de ani a primit a fi hirotonit Episcop în orașul Timișoara, Dumnezeu a lucrat imediat minuni prin el, încât cei bolnavi doar prin atingerea de el se vindecau.”
În final, preoții din Protopopiatul Lazio II, alături de Preasfințitul Părinte Atanasie, au avut o ședință de lucru privind activitatea administrativă și pastorală în protopopiat, parcurgând și o sesiune de curs de gestiune contabilă și financiară în cadrul Parohiei.
Biserica Parohiei Ortodoxe românești din Rieti are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și pe Sfânta Muceniță Varvara, fiind prima biserică de lemn în stil maramureșean construită în zona Lazio.
Mai multe informații despre parohia din Rieti pot fi aflate din Jurnalul Parohiei:
https://episcopia-italiei.it/index.php/ro/parohii-filii-si-paraclise/2838-rieti
- Detalii
- Accesări: 801
Hramul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2 | PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la împlinirea a 20 de ani de la înființarea comunității parohiale

La împlinirea a 20 de ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2, hramul acesteia a fost prăznuit marți, 14 septembrie 2021, prin Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a sfințit racla ce va găzdui Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfântului Mucenic și Arhidiacon Laurențiu și a binecuvântat și baldachinul în care va fi așezată noua raclă, lucrată cu multă măiestrie și simț artistic la atelierele Patriarhiei Române.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre taina Crucii; „Ce înseamnă a purta crucea, a te însemna cu semnul sfintei cruci cu adevărat? Înseamnă a ne nega pe noi înșine, a ne pecetlui cu renunțarea la ale noastre, ca să fim afirmați de Dumnezeu. Punem de o parte tot ce este păcat în viața noastră, tot ce este răutate, cădere, neputință, viață pentru cele lumești. Negăm viața căzută, egoistă, lipsită de har ca să o dobândim pe cea adevărată și veșnică. Ne tăgăduim pe noi înșine, ca să putem învia în Hristos. Aceasta înseamnă a purta crucea”. De asemenea, ierarhul a amintit despre lucrarea mântuitoare a Crucii în viața Bisericii: „Astăzi Crucea Domnului înfloreşte şi devine pom al vieţii prin înviere şi roadele crucii acestui pom al vieţii le avem în fiecare sfântă biserică, prin sfânta liturghie şi prin sfântul altar, căci acolo se află pomul vieţii, în sfântul altar; de acolo ne vin, sub forma pâinii şi vinului prefăcute în trupul răstignit şi înviat al Domnului nostru Iisus Hristos, viaţa cea nouă pe care ne-o dă Dumnezeu”.
La momentul rânduit din timpul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit hirotonia întru diacon a ipodiaconului Ioan Mitrofan, pe seama Parohiei „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica” din Chivasso, îndemnându-l să primească cu multă responsabilitate duhovnicească noua misiune încredințată.
La final, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a înmânat o Gramată Episcopală Consiliului și Comitetului Parohial, în semn de apreciere a implicării în buna organizare a comunității torineze. De asemenea, Preacucernicul Părinte Paroh Gabriel Burcescu a adresat Preasfinției Sale un gând de mulțumire și de recunoștință pentru aceste zile deosebite, încărcate de multă rugăciune și pline de lucrarea harului, iar ca dar din partea întregii comunități i-a dăruit o icoană pictată cu Sfântul Mucenic și Arhidiacon Laurențiu și cu Sfânta Muceniță Filoteia.
Vocația Parohiei care și-a cinstit hramul și veghează de două decenii asupra credincioșilor încredințați spre păstorire este una eminamente social-filantropică, având în umbră personalitatea deosebită a vrednicului de pomenire, Preacucernicul Părinte Lucian Roșu, pionier în multe proiecte la nivel local și nu numai[1]. De asemenea, Parohia torineză, prin implicarea aceluiași vrednic slujitor, a ctitorit și primul cimitir ortodox român din Italia[2]și din diaspora românească.
În ajunul Hramului, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a sfințit noul sediu al celor două Asociații care activează pe lângă Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci”: https://episcopia-italiei.it/stiri/index.php/ro/stiri/5358-sediul-filialei-de-la-torino-a-asociatiei-san-lorenzo-dei-romeni-ets-si-al-asociatiei-centrul-de-ajutor-dedicat-vietii-cav-sf-mucenita-filoteia-odv-a-fost-sfintit-de-catre-ps-parinte-atanasie-de-bogdania
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 555
Bucuria de a dărui - Parohia Castelvetrano, Protopopiatul Sicilia

Anul acesta, parohia "Sfântul Cuvios Teodor Studitul" din orașul Castelvetrano, protopopiatul Sicilia a dăruit rechizite școlare pentru 15 copii din parohia Titcov din jud. Brăila, cu hramul "Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul și Duminica Tuturor Sfinților", păstorită de părintele Paul Marian Stroe din Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, contribuind astfel la bucuria copilașilor cu ocazia începerii noul an școlar!
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1958
Sediul filialei de la Torino a Asociației „San Lorenzo dei Romeni ETS” și al Asociației „Centrul de Ajutor dedicat Vieții CAV Sf. Muceniță Filoteia ODV” a fost sfințit de către PS Părinte Atanasie de Bogdania

În seara zilei de luni, 13 septembrie 2021, în ajunul Hramului Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți din zona Piemonte, a sfințit noul sediu al filialei din Torino a Asociației „San Lorenzo dei Romeni ETS” și al Asociației „Centrul pentru Ajutor dedicat Vieții Sf. Muceniță Filoteia ODV” și a binecuvântat lucrările de înfrumusețare a Paraclisului amenajat în cadrul sediului, ce îl va avea ca și ocrotitor pe Sfântul Eufrosin Bucătarul.
Noul sediu al celor două instituții sociale a fost achiziționat în anul 2019 de către vrednicul de pomenire, Preacucernicul Părinte Lucian Roșu, parohul comunității „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2, birourile acestora fiind inaugurate în 7 decembrie 2019, în prezența părintelui. După trecerea sa la Domnul, în 2 ianuarie 2020, au continuat lucrările de restaurare, fiind amenajat și un Paraclis cu hramul „Sfântul Eufrosin Bucătarul”.
Cele două Asociații ce-și vor desfășura activitatea în acest nou sediu au deja un istoric de acțiuni social-filantropice bogat. Centrul de Ajutor dedicat Vieții CAV „Sfânta Muceniță Filoteia” ODV a fost înființat în 7 decembrie 2008, chiar în ziua prăznuirii Sfintei ocrotitoare, având ca scop esențial sprijinirea mamelor aflate în dificultate, prevenirea avortului și susținerea familiilor aflate în impas. Filiala din Torino a Asociației „San Lorenzo dei Romeni ETS” a fost inaugurată în data de 17 martie 2011, împlinind în cei 10 ani de existență diferite proiecte caritabile, menite să vină în ajutorul familiilor defavorizate, să prevină abandonul școlar și, între altele, să ajute pe cei aflați în stradă, pentru reabilitarea și reintegrarea lor socială.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a adresat și un cuvânt de binecuvântare, în care a mulțumit Domnului pentru toate lucrările înfăptuite în Parohia torineză, elogiind și implicarea exemplară a vrednicului de pomenire, Preacucernicul Părinte Lucian Roșu.
În semn de prețuire pentru întreaga activitate pastoral-misionară, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania l-a hirotesit întru iconom pe Preacucernicul Părinte Paroh Gabriel Burcescu. De asemenea, ierarhul a înmânat o Gramată Episcopală voluntarilor, ostenitorilor și binefăcătorilor filialei din Torino a Asociației „San Lorenzo dei Romeni ETS”.
La final, Preacucernicul Părinte Gabriel Burcescu a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru această zi binecuvântată de Domnul, în care au fost afierosite lui Dumnezeu atât noul sediu al celor două Asociații, dar și Paraclisul „Sfântul Eufrosin Bucătarul”, care va constitui temelia de rugăciune și de viețuire liturgică a acestora. De asemenea, părintele Gabriel le-a mulțumit și clericilor prezenți și tuturor celor care s-au implicat, cu timp și fără timp, în această lucrare deosebită.
La eveniment au fost prezente și autorități locale din cadrul Primăriei orașului Torino și reprezentanți ai mai multor Asociații și CAV-uri care activează în regiunea Piemonte.
Mai multe detalii despre activitatea socială întreprinsă de către Preacucernicul Părinte Lucian Roșu puteți afla accesând link-ul https://episcopia-italiei.ro/social/2020/10/19/filantropia-are-scopul-de-a-l-ajuta-pe-om-sa-ajunga-la-dumnezeu-parintele-protopop-lucian-rosu-partea-a-treia/
Puteți descoperi activitatea socială întreprinsă la nivel eparhial vizitând site-ul Sectorului social al acesteia: www.episcopia-italiei.ro/social/
Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.
- Detalii
- Accesări: 1046
PS Atanasie de Bogdania a săvârșit slujba parastasului în memoria Preacucernicului Părinte Lucian Roșu și a tatălui său, Gheorghe, trecut de curând la Domnul

Luni, 13 septembrie 2021, în Cimitirul Ortodox Român din Torino, a avut loc slujba Parastasului în memoria Preacucernicului Părinte Lucian Roșu, trecut la Domnul în 2 ianuarie 2020, și a tatălui său, Gheorghe, trecut de curând la Domnul. Slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de un sobor de preoți din Torino și împrejurimi.
Lucrarea pastoral-misionară a Preacucernicului Părinte Lucian Roșu constituie deja un punct de referință în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu un impact deosebit în zona de nord-vest a acesteia, în jurul orașului Torino, unde vrednicul de pomenire părinte Lucian a ajutat la înființarea și închegarea a numeroase comunități parohiale. De asemenea, o prioritate în activitatea părintelui Lucian a constituit-o lucrarea social-filantropică, înființând numeroase instituții cu specific social, precum filala de la Torino a Asociației „San Lorenzo dei Romeni ETS” sau Centrul de Ajutor dedicat Vieții „Sfânta Muceniță Filofteia”, al căror sediu nou a fost achiziționat de Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” – Torino 2, prin grija părintelui, fiind sfințit chiar după slujba Vecerniei hramului.
Întreaga activitate pastoral-misionară, socială și culturală pe care părintele Lucian a desfășurat-o de-a lungul întregii vieți poate fi consultată în seria de trei articole apărută pe platformele media ale Episcopiei:
- Detalii
- Accesări: 786
PS Părinte Episcop Siluan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 12 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură dăruit cu acest prilej credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan le-a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală: „Câtă vreme se va mai spune <<Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh>>, lumea aceasta va mai avea un reper și un Stăpânitor, pe Dumnezeul Cel viu. În contrast, însă, cu lumea care ne acaparează cu toate învolburările ei, Dumnezeul Cel viu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, ne stăpânește cu multă iubire, cu multă pace și cu multă lumină. Problema esențială a lumii în care trăim este faptul că nu mai înțelegem Cine este adevăratul nostru Stăpânitor și unde să-L căutăm și să-L descoperim pe Acesta. Mulți se lasă pradă influențelor mediatice care reduc valoarea inestimabilă a cuvântului, care, dacă este plin de har și de conținut duhovnicesc, este dătător de viață și garanție a unei vieți trăite în Duh și în Adevăr”.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii au fost înălțate și rugăciuni pentru elevi și studenți, la începutul noului an școlar.
La final, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, îndemnându-i să rămână ațintiți spre Hristos, căutându-L și asumând Cuvântul Său dătător de viață în fiecare ipostază a vieții cotidiene.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate.
- Detalii
- Accesări: 778
20 de ani de misiune ortodoxă la Tivoli | PS Atanasie de Bogdania a marcat evenimentul aniversar prin rugăciune

Tivoli este un oraș antic, aflat la aproximativ 40 de kilometri de Roma, localitate ce datează încă dinaintea edificării cetății eterne. Pe aceste meleaguri pitorești, acum 20 de ani, a fost înființată Parohia „Sfinții Ioachim și Ana". Comunitatea a fost încredințată spre păstorire Preacucernicului Părinte Paroh Ion Virgil Florea.
La acest moment aniversar a fost prezent Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a săvârșit duminică, 12 septembrie 2021, Dumnezeiasca Liturghie. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre rolul important al Sfinților Ioachim și Ana în iconomia mântuirii: „Maica Domnului este rodul rugăciunii smerite și înfierbântate de credință a Sfinților săi Părinți, Ioachim și Ana. Modelul lor de familie reprezintă idealul familiei creștine, în care primează nădejdea, iubirea și împreună-călătoria celor doi soți pe calea spre dobândirea Împărăției celei veșnice”.
De asemenea, evenimentul aniversar a fost împlinit și prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii în ziua hramului, 9 septembrie 2021, la care a participat un sobor de paisprezece preoți din zona Lazio. Cu această ocazie, pe lângă prăznuirea Sfinților ocrotitori, prin slujirea Sfintei Liturghii a fost împlinit și o etapă a proiectului liturgic „Dumnezeiasca Liturghie continuă”, desfășurat în cele trei protopopiate din Lazio.
Preacucernicul Părinte Paroh Ion Virgil Florea a adresat un cuvânt de mulțumire atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru popasul plin de har și bucurie la acest ceas aniversar al comunității, cât și tuturor clericilor și credincioșilor care s-au făcut părtași acestui eveniment deosebit.
Sfinților și Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.
- Detalii
- Accesări: 445
Slujba de binecuvântare pentru începutul noului an școlar de la Parohia Română Ortodoxă "Sfânta Muceniță Lucia" - Veneția 1

În după-amiaza zilei de duminică, 12 septembrie 2021, a avut loc slujba de binecuvântare pentru noul an școlar a elevilor și studenților din parohia noastră.
În cuvântul de învățătură a părintelui protopop Avram Matei, Sfinția sa a ținut să le amintească copiilor cât este de important studiul care este de fapt biletul de călătorie către viitor.
Dar mai înainte de toate, rugăciunea de cerere de la Dumnezeu pentru înțelepțire, luminarea minții spre înțelegerea lucrurilor folositoare și spre aducerea de roade bine plăcute Domnului.
În sfârșit li s-a urat copiilor mult succes și spor la învățătură, care este cea mai bună avuție, cu nădejdea că fiecare va depune un efort mai mare pentru a aduce rezultate frumoase spre bucuria părinților.
Un an școlar binecuvântat și cu mult ajutor de la Domnul!
- Detalii
- Accesări: 548
Forli – Spovedanie și binecuvântare la început de an școlar

La fiecare început de an școlar, copiii și tinerii Parohiei Forli pun început creștinesc noului an ce le stă înainte, prin Spovedanie și participare activă la Sfânta Liturghie. Acest început marchează și noul an catehetic, în cadrul școlii parohiale.
Mijlocirile Maicii Domnului și ale Sfântului Efrem cel Nou, ocrotitorul copiilor și al Parohiei noastre, să aducă lumină, dar și pricepere în sufletele celor mici, să înțeleagă cum și unde să pună, de fiecare dată, un început nou!
- Zilele Limbii Române și hramul Parohiei Sfântul Proroc Moise din Asolo
- Evenimente dedicate Zilei Limbii Române în cadrul comunității românești din Arcore
- PS Atanasie de Bogdania a săvârșit Vecernia Mare cu Litie cu prilejul hramului Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Roma II
- Limbă și Identitate - Seară dedicată limbii române











