- Detalii
- Accesări: 1409
Turneul de colinde-Lombardia 1

Bucuria colindelor a fost purtată in aceasta perioada de pe buzele colindătorilor in inima gazdelor ce și-au deschis porțile cu drag, parohiile Pavia ,Stradella și Lodi , participând la un “marș” înviorat de dorința credincioșilor de a continua ideea de-a ne face urările de “Hristos se naște” în fața altarelor noastre, pe rând.
În spiritul acesta am alăturat in inimile noaste și pe cei mai puțin bucuroși in aceasta perioada, familii sosite din Romania cu copilași bolnăviori la spitalul “San Matteo”- Pavia- secția de oncologie pediatrică.
Un strop din liniștea și nădejdea noastră speram sa fi rămas și acestor oameni încercați iar celor pe care Dumnezeu ii tine sănătoși sa le dea inima larga și către cei ce nu le mai au pe toate.
- Detalii
- Accesări: 745
Parohia „Cuv. Ioan de la Prislop” din Marcellina a făcut daruri de sărbători mai multor familii nevoiașe din România

„Dăruind vei dobândi”! Cu acest principiu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, comunitatea ortodoxă românească din Marcellina, ocrotită de Cuviosul Ioan de la Prislop, a bucurat sufletele a 10 familii nevoiașe din România.
Credincioșii comunității din proximitatea cetății eterne au răspuns invitației de a face o colectă de Crăciun pentru nevoiași și au reușit astfel să distribuie aproximativ 1700 de kilograme de alimente neperisabile, articole de igienă casnică, la 10 familii nevoiașe din România, toate dintre acestea având cel puțin 5 copii, cea mai numeroasă numărând chiar 11 copilași.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 758
Tradiții populare de Anul Nou în Parohia ”Toți Sfinții” din Milano Nord-Monza

Prilej de mare sărbătoare în satul românesc este întâmpinarea Anului Nou, când se merge cu sorcova, cu plugușorul, cu buhaiul sau cu semănatul și au loc numeroase manifestări mimice și dramatice populare care derivă din practici străvechi, ale căror origini ne trimit la istoria noastră precreștină.
Sărbătorile de iarnă sunt cele mai populare printre români, datorită numărului mare de tradiții existente în toate regiunile țării. În Parohia din Milano Nord Monza în ziua de 29 decembrie 2019, la îngemănarea între ani, consilierii și credincioșii parohie noastre au organizat o serie de tradiții de Anul Nou. Este vorba de Plugușor, dansul Cerbului, Ursului, Caprei și Căiuți de la Sarafinești. O să încercăm să spunem câteva cuvinte despre aceste obiceiuri de iarnă. În ajunul Anului Nou, în Moldova și Muntenia, cete de flăcăi şi de bărbați de curând însurați pleacă cu Plugul. Acesta este un străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, „Plugușorul” a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoței, însă plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.
Cerbul în mitologia populară româneasca simbolizează dreptatea, puritatea, iar la vechii traci era simbolul soarelui și este specific în zona Hârlăului și Sucevei. Cerb este caracterizat prin frumusețea coarnelor, la care se adaugă mărgele, beteala, ciucuri (canafi) din lâna, panglici multicolore, etc. Zona Cucutenilor, leagănul al civilizației, ce a evoluat între anii 5.000-3.500 î. d. Hr., în spațiul carpato-danubiano-pontic este considerată cea mai veche Vatra a Europei. Unul dintre obiceiurile autentice ale Cucutenilor, unic de altfel în întreaga Moldovă, este cel al „cerbului“, un ritual în care fantasticul se împletește cu credința omului simplu în puterea animalului suprem şi bucuria învierii acestuia la viaţă. Cerbul este socotit un animal magic de oamenii locului, moare şi învie în timpul dansului-ritual, care slăvește izbânda vieţii asupra morții prin salturi viguroase şi strigăte de bucurie. Când cerbul se îmbolnăvea, oamenii apelau la vraci pentru a-l descânta, apoi se vindeca.
Așa cum afirmă Romulus Antonescu în Dicționarul de credințe, ”În unele variante ale baladei „Meșterul Manole”, pruncul părăsit este crescut și alăptat de ciutele fecunde, în doine, haiducul rănit de semenii lui se înfrățește cu căprioara; trăind în adâncimile sacre ale codrului, fiind pure și nepătate, cerbul și ciuta polarizează numeroase atribute pozitive, benefice; de aceea, ele dispun de un surplus de sacralitate, fapt care le acordă un surplus de prestigiu și autoritate; ele sunt animale „curate”, exemplare, animale „puternice” și fecunde, donatoare de energie și bunăstare; această determinare mitologică explică importanța căprioarei și a cerbului în tradiția populară românească”.
Umblatul cu Capraține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită „brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măștilor zoomorfe, întâlnite în satele românești la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morții şi renașterii divinității.
Umblatul cu Ursuleste întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou și este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui urs, însoțit de muzicanți şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje. Ursarii poartă pantaloni albaștri, cu dungă tricoloră pe margine, cămașă roșie, legată cu două curele pline de zurgălăi, sunt încălțați cu opinci din piele de porc, cu moţ sau ciucure roșu în vârf, iar pe cap poartă un coif. Din punct de vedere simbolic albastru este cerul, iar roșu sângele vărsat în lupte. În sunetul tobelor sau în armonia muzicii de fluier ursul imită pașii legănați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.
Datinile românilor de la sate reprezintă o continuă sursă de inspirație pentru artiștii români și străini din diferite domenii, precum muzica, moda sau decorațiunile interioare. Chiar dacă sunt obiceiuri ce țin mai mult de tradiția laică, este bine să le păstrăm, pentru că sunt o memorie a istoriei noastre, iar cine nu are trecut nu poate înțelege prezentul și nu crede în viitor.
Pr. Pompiliu Nacu
- Detalii
- Accesări: 811
Crăciunul celor săraci la Tor Lupara (RM)

În ziua Nașterii Domnului la Tor Lupara s-a organizat de către enoriașii parohiei „Botezul Domnului” o masă caldă și festivă pentru toți săracii din zona NE a Romei. Au participat aproximativ 100 de persoane. Ca și anul trecut comunitatea Sant’Egidio a dorit să organizăm împreună acest moment. Asta pentru că tinerii parohiei participă săptămânal la o activitate socială comună cu Sant’Egidio în spitalul „Nomentana Hospital” în asistența bătrânilor internați. Enoriașii parohiei noastre au gătit pentru toți cei prezenți mâncăruri tradiționale românești. Toți italienii au apreciat bucătăria românească și mai ales dulciurile. Spațiul a fost decorat cu o pânză ce reprezenta Ieslea Nașterii Domnului. S-au cântat colinde de către săraci – programul fiind organizat din timp de sora Mihaela Ciolacu. Și enoriașii au colindat pe săraci cu un repertoriu bogat. Doamna preoteasă Lorena împreună cu pr. Bogdan Petre au distribuit pachetele pregătite. Toți sărmanii au primit câte o felicitare și o îmbrățișare. Am simțit că acela este cu adevărat un Crăciun fericit pentru că în centru atenției erau oameni dezavantajați existențial. Văzându-i cum sunt de mulțumiți ne-am mulțumit și noi. Văzându-i fericiți ne-am fericit și noi.
A consemnat preoteasa Lorena Petre
- Detalii
- Accesări: 1371
Preasfințitul Atanasie a purtat bucuria Nașterii Mântuitorului la Rebibbia din Roma

A treia zi de Sfânt Crăciun Parohia „Botezul Domnului” de la Monterotondo a organizat Praznicul Nașterii Domnului pentru deținuții din Rebibbia Noul Complex de la Roma. Preasfințitul Atanasie a participat la acest moment cu mult interes și bucurie. S-a slujit în biserica centrală unde Ierarhul a adresat un frumos cuvânt de învățătură celor 80 de deținuți prezenți. Îngerii – a spus Preasfinția Sa – invită pe toți oamenii, inclusiv pe noi, să dăm slavă în cer lui Dumnezeu și să fim oameni de bună-voință. Astăzi mai buni ca ieri și mâine mai buni ca astăzi. O bunătate pe care Dumnezeu nu a găsit-o în 42 de generații până la Fecioara Maria. O bunătate care se concretizează prin pocăință și iertare, lucru pe care nu l-au știut a face nici proto-părinții noștri, nici generațiile de după aceștia până la venirea Mântuitorului. Este nevoie de hrana sfântă a pocăinței, postului, faptelor bune și mai ales a Împărtășaniei pentru ca deținuții să poată dobândi bunătatea lui Dumnezeu și astfel să dobândească o schimbare reală în ciuda istoriei și trecutului lor. În încheiere Prea Sfințitul a mulțumit pr. Bogdan Petre și misionarilor parohiei dar și oaspeților colindători în persoana lui Vasile Doliș și a maicii Varvara Epure. După Sfânta Împărtășanie și după concluzia Slujbei deținuții au oferit oaspeților-liturghisitori un concert de colinde pregătit de-a lungul postului de sora Eugenia Mitrancă. Sărbătoarea s-a concluzionat cu un moment de agapă unde cu toții au servit cozonaci și sucuri naturale în atmosfera altor colinde oferite de vizitatorii misionari. Cei întemnițați nu conteneau să mulțumească pentru momentele de nostalgie a copilăriei și de sacralitate creștină ce le amintea de „acasă” a celor dragi de care erau despărțiți prin distanță și timp dar în acele momente uniți prin mirajul credinței ortodoxe actualizat în conștiințele lor prin cântările colindelor.
A consemnat diacon Sfredel Andrei
- Detalii
- Accesări: 1177
2019 Nașterea Domnului în penitenciarul Rebibbia Feminin

În dimineața zilei de 27 decembrie misiunea Parohiei „Botezul Domnului” de la Monterotondo a dus bucuria Sfântului Crăciun fetelor din penitenciarul Rebibbia. Oaspete de onoare a fost părintele Lucian Vasilache de la Marcellina. S-a săvârșit Sfânta Liturghie. Părintele Lucian a adresat un mesaj frumos referitor la personajul Crăciun care a primit, împreună cu soția lui, pe Pruncul Iisus în unicul loc care îl mai avea disponibil, grajdul necuvântătoarelor. Mesajul părintelui către fetele prezente la Slujbă era acela de a da, precum Crăciun, chiar și cea mai mică disponibilitate de găzduire pe care o avem pentru a se sălășlui Dumnezeu în viața noastră. La sfârșit deținutele au cântat colinde oaspeților. Au primit la rândul lor daruri și au servit mezeluri și cozonac făcute în gospodăria părintelui Lucian. Atmosfera a fost de maximă bucurie și datorită faptului că în ultimele luni nu se mai slujise. Puterea și sublimul dumnezeiesc al Sfintei Liturghii și a nevoii de mântuire a acestor fete în suferință a redeschis misiunea în unul dintre penitenciarele cele mai importante de la Roma. Slavă lui Dumnezeu că în ciuda persecuției „irozilor” din toate timpurile El se naște și învinge în sufletele celor nevoiași și simpli!A consemnat Doina Ilaașcu
- Detalii
- Accesări: 1200
În temniţă am găsit libertatea…

Este greu de crezut, dar în multe cazuri este adevărat, nu ştim ce să facem cu libertatea, cu sănătatea cu aproapele nostru…până nu le pierdem.
Şi când le-am pierdut, începem să le descoperim importanţa. Acest lucru se poate vedea cel mai bine în închisoare, unde dintr-o dată suntem lipsiţi de libertate, şi abia atunci devenim liberi… să credem. Pentru că “afară” eram prea ocupaţi să facem bani, să alergăm după faimă, să impunem respect prin frică, fără să ştim că suntem legaţi, robi ai păcatelor şi patimilor.
Când ne-am trezit între patru pereţi, cu o fereastră cât o palmă de om, am fost cu adevărat liberi… să îl găsim pe Hristos şi pe aproapele nostru, familia pe care nu ştiam că o avem, şi micile bucurii ale vieţii care înainte nu existau.
Acetea este “peştera” gândurilor şi a emoţiilor în care astăzi Hristos Se naşte, în închisoarea din Viterbo, unde cu binecuvantarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, şi cu prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, a părintelui Andriuţă Walter Gabriel şi voluntarii din Parohia Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, au cercetat pe cei întemniţaţi.
Slujba în limba română, italiană şi rusă a Utreniei Naşterii Domnului a fost încununată de cuvântul de învăţătură şi încurajarea a Preasfinţitului Părinte Atanasie, şi de darurile duhovniceşti, (calendare şi cărţi de rugăciune), şi de bunătăţile bucătăriei româneşti tradiţionale sărbătorilor Crăciunului pregătite de enoriaşii parohiei din Viterbo.
Andreea Bianca Joian
- Detalii
- Accesări: 1103
Caravana ”Colindul Sfânt și Bun” în Provincia Catania

”O, ce bucurie mare,
La creștini e sărbătoare
Astăzi s-a născut Iisus
Împărat din cer adus!”
Nașterea Domnului a adus multă bucurie în toate bisericile ortodoxe de pe cuprinsul Patriarhiei Române!
Fie că s-au aflat în pământul străbun, fie că și-au găsit loc în diaspora, de la cel mai mic cătun, până la cele mai mari cetăți, credincioșii români și-au găsit timp pentru a fi prezenți la Sfânta Liturghie a marelui praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos.
Mulți s-au primenit prin Trupul și Sângele Domnului la sfârșit de post.
Cu mic cu mare, gătiți în costume populare, au cântat vechile colinde, care au adus din nou pace și binecuvântare în inimile lor.
Și în Sicilia, la Catania, credincioșii au adus în dar Pruncului Sfânt: sufletele lor!
Părintele paroh Mihai-Gabriel Ichim a citit Pastorala Preasfințitului Siluan, Episcopul românilor din Italia.
Prin cuvântul său, ca un adevărat părinte, a adresat îndemnuri și povețe mântuitoare pentru toți aceia care au înțeles că Nașterea Domnului este începutul mântuirii noastre.
Caravana ”Colindul sfânt și bun” s-a încheiat în Parohia ”Sfânta Muceniță Agata”, în biserica din Catania, după ce a avut opriri în cele mai mari orașe ale provinciei: Giarre, Randazzo, Caltagirone și Linguaglossa și Catania.
Colindele au răsunat, în clinchetele de zurgălăi, cu ”lerui ler” și ”dalbe flori", că ”astăzi, curata, Preanevinovata, Fecioara Maria naște pe Mesia".
Colacii, colăceii, covrigii, merele și nucile au fost răsplata și de această dată, ca odinioară, când colindau întreg satul, în nopțile geroase și pline de zăpadă de acum 20, sau 30 de ani, ce au rămas în amintirea celor care astăzi, adulți fiind, muncesc departe de locurile dragi ale copilăriei lor.
Un impresionant concert de colinde au oferit și copiii de la școala parohială, iar preotul paroh le a dăruit dulciurile mult așteptate.
Prin grija inimoșilor enoriași, colindătorii au primit alte pungi cu cadouri, pe care Moș Crăciun le-a înmânat personal.
La final, adulții au colindat preotul și preoteasa, mulțumindu-le pentru grija părintească cu care îi înconjoară zi de zi și ceas de ceas.
Torturile, bine-cunoscutul panetone, portocalele și dulciurile aduse de gospodine, au încheiat minunatul praznic.
Domnul să răsplătească ostenitorii credincioși, care au primit în peștera sufletului lor Pruncul Sfânt, pentru a-și înnoi viața, pentru a face lumină în casele lor și ale celor dragi, deopotrivă.
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Detalii
- Accesări: 677
„Să devenim și noi oameni ai bunei-voiri și să-L primim în viața noastră pe Pruncul Iisus” | PS Atanasie de Bogdania în a doua zi a Praznicului Nașterii Domnului la sediul Episcopiei de la Roma

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, joi, 26 decembrie 2019, în Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma, Preasfințitul Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în a doua zi a Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, zi închinată Soborului Maicii Domnului.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Atanasie le-a vorbit celor prezenți despre bucuria care umple sufletele credincioșilor în preajma Praznicului Nașterii Domnului și despre modul în care fiecare dintre noi trebuie să devenim oameni de bună-voire. „Așa cum se întâmplă la marile Praznice de peste an, în a doua zi a Praznicului Nașterii Domnului o cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a purtat în pântecele ei cel pururea fecioresc pe Domnul, dăruind întregii omeniri bucurie și lumină. Și noi trebuie să devenim oameni ai bunei-voiri și să-L primim în viața noastră pe Pruncul Iisus, așa cum și Maica Domnului s-a pregătit și a asumat această ascultare pe care Dumnezeu i-a încredințat-o”.
La final, toți cei prezenți au primit binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Atanasie, fiind îndemnați să poarte cât mai mult această mare bucurie în inimi și în suflete, ca toată viața noastră să se desfășoare sub ocrotirea generoasă și plină de dragoste a Domnului nostru Iisus Hristos și a Maicii Sale.
Hristos S-a născut!
- Detalii
- Accesări: 772
A doua zi de Craciun la Ortona, în parohia Lanciano.

În Parohia Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah din Lanciano, în a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului, am săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în orașul Ortona, unde se odihnește Sfântul Apostol Toma.
Cel ce în peșteră Te-ai născut și în iesle ai fost culcat pentru mântuirea noastră, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale Sfântului Apostol Toma, miluiește-ne și ne mânuiește pe noi!
Dăm slavă bunului Dumnezeu pentru toate.
Preot Constantin Bolohan, Lanciano.
- Detalii
- Accesări: 893
Îngerii cântau, toți se bucurau

Este seara târziu.
Noaptea a învelit toate casele, ce scot fum pe hornurile ce unesc cerul cu pământul.
Străzile sunt pustii și nu este nici țipenie de om pe drum.
Singurele, luminițele multicolore, atârnate la ferestre și balcoane pulsează, în rest totul e tăcere.
Doar câte un drumeț uitat pe străzi mai salută vecinul aflat în calea sa..
-BUONANOTTE!
Undeva, la marginea orașului, pe o stradă lungă, se zărește în capătul ei o stea...dar de fapt este o biserică impunătoare, o catedrală.
Pe frontispiciul ei o uriașă stea aurie, strălucește și ne vestește că va veni în curând Crăciunul.
Pașii mei se aud pe caldarâm, dar minune...cu cât mă apropii mai mult se aude un cânt ce răsună în toată strada, care este învăluită în întuneric și luminițe mii și mii.
Încet pășesc cu grijă,de teama de a nu strivi ecoul unui glas din cer care anunță, trâmbiță...minunea....și ascult...FECIOAAARAAAA....ASTĂĂĂZI...și toată strada răsună, în slove românești, deși nu este nici un microfon, nici un megafon, ci doar ecoul ce străbate dincolo de zidurile catedralei....și ascult cu atenție....PEEEEE..... CEL MAI PRESUS DE FIINȚĂ NAȘTEEEEEE...totul pare ireal, contrastul dintre întunericul din liniștea nopții de afară...și strălucirea glasului ce trece dincolo de ușa larg deschisă a bisericii....IAR PĂMÂNTUL PEȘTERAAAAAAAAAAAA CELUI NEAPROPIAT ADUUUUCEEEE...
Noaptea lasă doar stelele de pe cer să strălucească și să lumineze în sufletul meu...
ÎNGERIIIIIII CU PĂSTORIII SLAVOSLOVESC, IAAAAR MAGII CU STEAUA CĂLĂĂĂĂTOOOOOOREEEESC....emoția mă face să uit că părintele este cel care cântă singur în biserică...vestind Nașterea Domnului...într-o biserica ce devine sălaș în această seară ortodocșilor, care nu l-au uitat pe Hristos, deși trăiesc la 3000 de km depărtare.
CĂĂĂ PENTRUUUU NOOOOI ...S-AAAA.... NĂSCUUUUT PRUUUNC TÂNĂĂĂĂĂR DUUUMNEEEZEU CEL MAI ÎNAINTE DEEEEE VEEEECI...
O taină mare ca odinioară în Betleem...pustiu...întuneric...lumină...Dumnezeu și...oameni ce il iubesc....
Minunată atmosferă...de parcă am fost de față la Nașterea Pruncului Sfânt de acum 2000 de ani....
Totul în mare liniște și mare taină....nimeni pe străzi, singura martoră a acestei minuni...nimeni nu va ști cât de frumos s-a auzit până în capătul străzii, căci toți dormeau...
Poate așa trec îngerii noaptea pe lângă noi..și noi dormim....
Apoi o siluetă ieși din biserică...o femeie cu un copil în brațe, singura participantă la această minune din timpul slujbei ortodoxe, săvârșite de preotul român venit de la o oră depărtare ......
Apoi silueta unui preot ce merge agale cu icoana Nașterii Domnului în mână, cu geanta cu Sfintele Taine...părintele...
-A FOST LUME? întreb....iar părintele îmi răspunde bucuros...
-O FEMEIE CU UN COPIL ȘI.... MUUULȚI ÎNGERI!
Apoi...viața își reia firescul....străzi întunecate, luminițe multicolore la balcoane...și un telefon ce sună în noapte..
-ALO, PĂRINTE SĂRUT MÂNA, NU AM PUTUT RĂMÂNE LA SLUJBĂ, AM FUGIT REPEDE LA MUNCĂ, DAR CÂT A DURAT SLUJBA ÎN BISERICĂ AM SPUS TATĂL NOSTRU DE 50 DE ORI ....
Credință încă mai este și...ici colo ca niște luminițe se văd din cer pe pământ, acolo unde oamenii încă se roagă....
și așa în noapte fiecare vestește cum poate...NAȘTEREA DOMNULUI...
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- Detalii
- Accesări: 1547
„Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să se îndumnezeiască” | Praznicul Nașterii Domnului la Paraclisul din incinta Centrului eparhial de la Roma

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, 25 decembrie 2019, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” din incinta Centrului Eparhial de la Roma.
În cuvântul de învățătură dăruit celor prezenți la acest Praznic al bucuriei, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre venirea în lume a Domnului, un gest la iubirii dumnezeiești , o iubire pe care oamenii acelor timpuri o vor răstigni. „Dumnezeu se face om și se naște din Preasfântă Fecioară ca noi toți să ne mântuim. Domnul Hristos se pogoară pe pământ și se face om că și noi, împărtășindu-se de toate aspectele firii umane, afară de păcat. Împăratul mult așteptat de toată lumea, dar nu pentru a împărăți în lumea aceasta, ne vindecă pe toți de legătura morții și ne face fii ai Împărăției Cerurilor, în care intrăm prin Taina Sfântului Botez”.
La momentul rânduit, s-a dat citire Scrisorii pastorale a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, intitulată „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oamenii bunei-voiri".
După otpustul Dumnezeieștii Liturghii, grupul de copii de la școala duminicala au susținut un program artistic de Crăciun. Au urmat colindul tinerilor adolescenți dar și a credincioșilor prezenți la Liturghie care s-au bucurat de Nașterea Domnului.
La final, toți cei prezenți au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania, daruri și câte o iconiță cu Praznicul Nașterii Domnului.
Hristos S-a născut!
- Detalii
- Accesări: 3412
Sfaturile Preasfințitului Siluan la praznicul Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos – 2019

”Părinților, doriți să aveți copii cuminți și ascultători, care să vă cinstească și să vă prețuiască jertfa pe care o faceți pentru ei? Atunci, sfințiți-vă gândurile și viața și rugați-vă mai mult pentru copiii voștri, încredințându-i în grija Maicii Domnului, a Sfintei sau a Sfântului al cărui nume îl poartă și a îngerului păzitor primit de ei la botez. Îngrijiți-vă de hrana lor duhovnicească cel puțin la fel de mult cât vă îngrijiți de hrana cea trupească, și nu lăsați să treacă duminica fără să-i duceți la biserică, pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Cât sunt mici, vorbiți-le mai mult despre Dumnezeu, iar când cresc, vorbiți-I mai mult lui Dumnezeu despre ei.
Mirilor, doriți să aveți nași buni? Atunci căutați-i nu atât printre cei cu dare de mână, ci căutați soți creștini, trăitori de viață frumoasă și curată în Hristos și iubitori de copii.
Părinților, vreți să găsiți nași de botez buni pentru copiii voștri? Atunci nu le căutați „sponsori”, ci oameni vrednici de a le fi „părinți sufletești”, care-și cunosc și-și trăiesc credința și care își cresc propriii copii după rânduiala lui Dumnezeu.
Soților, doriți să aveți pace, bună-înțelegere și iubire în familie? Atunci hrăniți-vă zilnic cu Cuvântul lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, rugați-vă unul pentru celălalt, împăcați-vă și iertați-vă degrab, dacă vă certați, faceți bine celor de lângă voi și, mai ales, nu lăsați să treacă mai mult de trei duminici fără să vă spovediți și să vă împărtășiți cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge ale lui Hristos, că astfel, veți fi nedespărțiți de Hristos și de Biserică și unul față de altul. Astfel, iubirea voastră se va înnoi mereu și se va alimenta tocmai de la Izvorul iubirii – Dumnezeu.”
Extras din ”SCRISOARE PASTORALĂ LA SLĂVITUL PRAZNIC AL NAȘTERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN ANUL MÂNTUIRII 2019”
- Detalii
- Accesări: 1682
Nașterea Domnului în parohiile episcopiei noastre

Nașterea Domnului în parohiile episcopiei noastre - Fotografii
Centrul Eparhial
Mănăstirea Bivongi
Faenza
Pinerolo
Civitavecchia
Cerveteri
Marcellina
Saluzzo
Verbania
Ferrara
Reggio Calabria
Roma II
Alcamo
San Bonifacio
Lanciano
Settimo Torinese
Vicenza
Asti
Anzio - Lavinio
Trento I
Verona I
Mantova
Torino I
Susa
Cuneo
Cagliari











