- Detalii
- Accesări: 1837
Sărbătoarea iei, în parohia Carignano

Fotografii - Sărbătoarea iei, în parohia Carignano
- Detalii
- Accesări: 1906
Impresii de la Universitatea de Vară!

Am plecat împreună cu soțul meu (Prof. Ioan Bocșa), dis-de-dimineață din Cluj spre Bologna pentru a participa între 9 și 14 iunie la Cursurile celei de a V-a ediții a Universității de Vară, Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina. Mă aflam pentru prima oară în această ipostază și nu știam prea multe despre cum și unde se va desfăsura acțiunea.
Până atunci avusesem doar întâlniri telefonice cu părintele protopop Constantin Totolici, organizatorul evenimentului, care a reușit să ne transmită entuziasm și încredere. Odată ajunși la Bologna, am fost așteptați cu mare căldură (în toate sensurile) de două persoane în costum popular românesc: d-na preoteasă Anca Totolici și d-l Cătălin Rădulescu (consilier al parohiei) și am zâmbit plăcut surprinsă…
Am continuat să zâmbesc și după ce am ajuns la Modena, la Sfânta Liturghie și ne-am întâlnit cu comunitatea românească de aici și cu preotul paroh Constantin Totolici. Biserica era plină, mulți copii, obișnuiți cu locul, își făceau ”de lucru”, în timp ce corul condus de d-na Oana Gănescu ne-a vrăjit pur și simplu. Aș fi vrut să rămân acolo, parcă în afara timpului și spațiului și să mă bucur de bucuria românilor nostri. Am plecat totuși mai departe spre Pavullo nel Frignano, un loc de vis, cu miros de pin și priveliști spre Munții Apenini. Atunci au început să sosească…discreți, liniștiți, cu chipuri luminate de bucuria întâlnirii – preoți și preotese, români ortodocși, din toată Italia. Alături de dumnealor, ca intr-o mare familie, am avut parte de momente unice, emoționante, începând cu Rugăciunea de dimineață, continuând cu conferințele și cu discuțiile până târziu în noapte.
Sub egida ”Satul românesc”, am avut prilejul să ascult o paletă largă de subiecte și să cunosc personalități de seamă ale teologiei și culturii românești: PS Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, care ne-a făcut un călduros cuvânt de bun venit; Pr. prof. dr. Ioan Pintea, care ne-a vorbit cu pasiune despre Nicolae Steinhardt, folclor și satul românesc; Pr. Prof. dr. Cristian Muntean, cu multă sensibilitate și spirit a alăturat subiecte de mare actualitate: familia, religia, politica. Cu multă erudiție, Diac. Lect. dr. Sorin Mihalache ne-a purtat de la infinitul universului la cultivarea virtuților, educația și formarea spirituală a copiilor; Pr. Conf. dr. Radu Mureșan cu sinceritate și în grai oșenesc a povestit despre dificultățile preotului în parohiile rurale actuale, iar Prof. dr Ioan Bocșa ne-a facilitat pătrunderea în universul vast al folclorului românesc.
La toate acestea s-a adăugat experiența inedită pe care am avut-o citind și prezentând cartea d-nei preotese Ioana Nan: ”Crisalida sau întoarcerea acasă”. Mărturisesc că m-a încercat o profundă emoție la gândul încrederii cu care am fost investită. Câștigul cert a fost apropierea și prietenia spontană pe care am resimțit-o față de Ioana, chiar dacă timpul în care ne-am deschis sufletele a fost prea scurt.
Dincolo de rigorile dogmatice, pe care a priori le-am hiperbolizat, am descoperit o lume complexă, profundă, sensibilă și atentă la toate aspectele vieții cotidiene. Am descoperit părinți care își cresc cu dragoste și atenție copiii; copii frumoși, răbdători, talentați, (care cu generozitate ne-au oferit o serată muzicală) și care îmi dau siguranța unui viitor bun.
Cinste lor!
Dr. Corina Bocșa
- Detalii
- Accesări: 1044
Ziua Universală a Iei în parohia Viareggio

Fotografii - Ziua Universală a Iei în parohia Viareggio, protopopiatul Toscana I
- Detalii
- Accesări: 1270
Școala de vară - Parohia San Bonifacio – a V-a și a VI-a zi
Sâmbătă, 22 iunie 2019, în parohia San Bonifacio s-a încheiat prima ediție a școlii de vară. Am avut bucuria de a începe această săptămână cu slujba Sfintei Liturghii și de a o încheia cu aceeași slujbă, copiii fiind cei care au dat răspunsurile la strană. Ne-am bucurat împreună de activități sportive, culturale și duhovnicești. Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim tuturor voluntarilor!.
presb. Andreea Tatiana Stîngă
Ziua a V a
Ziua a VI a
- Detalii
- Accesări: 2991
Tabără interparohială Lazio I

Cu ajutorul Domnului în săptămâna care tocmai s-a încheiat, s-a desfășurat în zona Frosinone una dintre taberele interparohiale de vară din seria "Nu uita că ești român". În această tabără au participat membri juniori ai Frăției Nepsis a EORI din parohiile "Înălțarea Sfintei Cruci", "Sfântul Grigorie Dialogul" și "Zămislirea Maicii Domnului" din Roma, ai parohiei "Buna Vestire" - Ostia 2 si ai parohiei "Sfânta Anastasia" - Prato (Toscana).
Programul a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită în ziua Preasfintei Treimi, luându-O ca model de împreună viețuire într-un singur gând. A urmat împărțirea pe vârste a participanților în patru grupe de lucru, sub ocrotirea Sfântului Cuvios Benedict de Nursia, a Sfintei Mucenițe Anastasia Romana, a Sfintei Cuvioase Monica si a Sfântului Ierarh Grigorie Dialogul. Tot în prima zi s-au desfășurat jocuri de cunoaștere și de constituire a echipei, s-au evidențiat obiective operaționale ale acestei lucrări pe ansamblu si câteva reguli esențiale, apoi fiecare a amintit ce are de oferit celorlalți din "bagajul" propriu, daruri ca răbdarea, timpul liber, prietenia, vorba dulce, care să poată contribui la înfrumusețarea momentelor petrecute în tabără. După acestea s-au stabilit tot împreună și câteva consecințe la care se poate ajunge în caz de nerespectare a sfatului dintru început, toate însă cu scopul fundamental de a crește în bucuria specifică fiilor lui Dumnezeu. Încă din prima seară, in cadrul concursului "Camera Lună", copiii s-au străduit să-și păstreze camerele în ordine si armonie.
A doua zi, sub îndrumarea Părintelui Profesor Ilie Ursachi, tot în "vis si armonie", au avut posibilitatea de a "zbura" printre "Somnoroase păsărele" cu "îngerii aproape" la atelierul de Limbă, cultură și civilizație românească, cunoscând mai bine aspecte din opera si biografia marelui poet Mihai Eminescu, dar si a povestitorului Ion Creangă, amintindu-și de casa părintească si de dragostea mamei afirmând :"... și mă alintam la sânu-i, gângurind și uitându-mă în ochi-i cu drag; și sânge din sângele ei și carne din carnea ei am împrumutat, și a vorbi de la dânsa am învățat."
Modelul de prietenie sinceră pe care l-au observat la cele două personalități de seamă ale literaturii române, va rămâne mereu vrednic de urmat. Programul a continuat cu jocuri pe echipe, apoi observarea țintei și a condițiilor de siguranță pentru tirul cu arcul.
În ziua următoare, pornind de la prima probă supravegheată de Părintele Gheorghe Soponaru, au învățat cum să caute comoara cea mare, trecând uniți prin mai multe probe si încercări dificile în urma cărora au primit de fiecare dată garanția că sunt pe calea cea bună, indiciul aducător de bucurie, pentru a continua cu mai multă râvnă spre comoara cea mult așteptată din care s-au ospătat la cină.
Ziua următoare a fost marcată de drumeția la Peștera Falvaterra, unde la 200 de metri sub pământ si la 14 grade Celsius in timpul unei călduroase zile de vară, au descoperit că o mie de ani valorează cât 25 de centimetri de apropiere intre stalactite si stalagmite, prin fiecare picătură de apă aparent neînsemnată. Un mult așteptat joc cu apa după o zi așa călduroasă, s-a concretizat imediat după întoarcerea din drumeție, spre bucuria tuturor.
Programul zilei a continuat cu întrebări adresate preotului din fiecare grupă și spovedanie, ca pregătire pentru Sfânta Liturghie din ziua de apoi.
Așadar, după Sfânta Liturghie de vineri si pauza de prânz, a urmat descoperirea talentelor, tot in semn de mulțumire lui Dumnezeu, pentru voci de înger, interpretări la pian si alte urme de comori încă nedescoperite.
Seara s-a încheiat cu renumitul foc de tabără si cântec împreună, fiind urmate in ultima zi de concluzii si festivitatea de premiere a tuturor participanților.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Echipa de organizare
- Detalii
- Accesări: 2012
Locaș de cult pentru românii ortodocși din Collegno

Duminică, 23 iunie 2019, a fost o zi importantă pentru comunitatea românească din orașul Collegno. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în urma unei scrisori de cerere înaintate Curiei din Torino de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, credincioșii Parohiei Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia au primit oficial vestea că , începând cu 7 iulie, pot să trăiască comuniunea în rugăciune într-un locaș de cult.
Mai bine de 8 luni, această comunitate s-a unit în rugăciune într-o sală de clasă, un loc frumos, dar neadecvat desfășurării tuturor activităților liturgice , așa cum a amintit primarul orașului, Francesco Casciano, iar vestea că se vor putea ruga într-o biserică a adus cu sine un sentiment de nespusă bucurie sufletească.
Părintele Valeriu Andrei Grosu , a mulțumit pentru această dovadă de dragoste din partea comunității colinese, ce face vizibil faptul că în acest oraș s-au crea deja punți de iubire fraternă . Biserica Santa Elisabetta, nu este doar unul din cele mai frumoase monumente din Piemonte ci și o poartă către cer prin care Hristos vine să ne învețe pe toți calea către Împărăția Sa , a mai spus părintele paroh.
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă și neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă cu frică și cu cutremur aducem Ție mulțumire pentru binefacerile de care ne-ai învrednicit pe noi, nevrednicii robii Tăi. Amin”
- Detalii
- Accesări: 2296
Zi de mare bucurie pentru credincioșii Parohiei “Sfânta Muceniță Agripina fecioara" din Sesto Fiorentino

Cu mila lui Dumnezeu, românii ortodocşi din Sesto Fiorentino şi-au sărbătorit pentru a doua oară ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă Agripina, fecioara. Moment de îndoită bucurie, deoarece la sărbătoarea hramului de anul acesta a participat şi Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
Înainte de începerea Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotesit întru citeț pe seama Parohiei ,,Sf. Muceniţă Agripina fecioara” pe domnul Tudor Văideanu.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a accentuat importanţa urmării exemplului oferit de sfinţi, care în condiţii mult mai dificile şi în încercări mult mai mari şi-au sfinţit viaţa, mărturisind de multe ori chiar cu preţul vieţii, dreapta credinţă.
La momentul cuvenit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Atanasie de Bogdania a săvârșit Hirotonia întru diacon a ipodiaconului Ştefan Damaschin, pe seama Parohiei ,,Sf. Mare Muceniţă Marina” din localitatea San Marino.
Mulţi dintre credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie s-au împărtăşit cu Sfintele Taine, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate darurile şi binefacerile revărsate asupra comunităţii noastre.
Relatează: Pr. Paroh Viorel Matei
- Detalii
- Accesări: 936
Biblioteca duhovnicească de vară, proiectul "să petrecem împreună cu sfinții" , parohia Înălțarea Domnului din Florența, FIRENZE I

BIBLIOTECA DUHOVNICEASCĂ de vară, o oază de bucurie pentru românii din Florența pe timpul verii la Parohia Înălțarea Domnului din Florența.
Să petrecem împreună cu sfinții.
Astăzi Duminica Tuturor sfinților, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan demarează proiectul de vară a parohiei noastre. Știm că singurătatea pe timpul verii nu este ușoară mai ales pentru cine lucrează și nu are posibilitatea să se bucure de o mică vacanță împreună cu cei dragi. Chiar dacă nu totdeauna ne putem bucura de tovărășia celor dragi ne vin ajutor sfinți care niciodată nu lasă fără mângâiere pe nimeni...
BIBLIOTECA parohiei noastre pune la dispoziția românilor di Firenze aproape 400 de volume in limba română de cultură ortodoxă, pagini filocalice, Biblia cu Vechiul și Noul Testament, viețile sfinților, cărți de rugăciune, istorie, beletristică, clasici români...
- Detalii
- Accesări: 1611
Tabăra de Vară Sfântul Stelian din Protopopiatul Ortodox Român Triveneto III in Faller di Sovramonte ( BL )

Cu ajutorul Domnului prima tabără din Protopopiatul Ortodox Român Triveneto III cu sediul la Udine a luat sfârșit sâmbătă 22 iunie .
Vineri seara a avut loc festivitatea de închidere a Taberei Sfântul Stelian, în prezența multor părinți care cu mult dor s-au urcat pe munte, pentru a participa la momentul festiv de premiere și părtașie frățească spre bucuria copilașilor dar și a organizatorilor .
Focul de tabără nu putea lipsi, precum și lacrimile de despărțire deoarece într-o săptămână a dospit o reală prietenie între micii creștini pelerini , care in cursul zilei de sâmbătă 22 iunie până la orele amiezii trebuiau să elibereze locația.
Vă punem la vedere câteva din gândurile exprimate in scris cu referire la Tabăra Sfântul Stelian din Protopopiatul Ortodox Român Triveneto III .
Minunat????????????????????. Într-adevăr o experiență fantastică pentru copiii noștri . O săptămână cu adevărat ortodoxă vorbind românește , liberi, senini, bucuroși și fericiți. Vă mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei tabere, lăsând la o parte viața cotidiană a fiecăruia pentru a se dedica cu atâta dragoste, blândețe și răbdare copilașilor noștri .Bunul Dumnezeu și Măicuța să răsplătească fiecare gest al dumneavoastră .Cu mult respect Andreea!
Viorel - Făgăraș: Mulțumim din suflet Părintelui Protopop Iustinian Deac , Pr. Pascariu și echipei care a fost în spatele organizări ! Pentru Răbdarea și Timpul prețios dedicat copiilor noștri timp de o săptămână !!! Doamne Ajută tuturor ! (Viorel & Ana părinții lui Iustin parohia Sf.Vasile cel Mare Udine )
Nu putem decât sa mulțumim din suflet! Ce este mai frumos decât sa-ti vezi copilul fericit si sa-ti spună ca i-a plăcut "Tot" . ❤????????♀️????
Trasnea -Petru : Mulțumim din suflet tuturora care au avut grijă ca, copii noștri să aibă o vacanță de o săptămână de neuitat. Sunt foarte multe lucruri frumoase de zis dar eu cred că se văd în ochii copiilor cât de fericiți erau și asta zice TOT... Vă mulțumim cu respect pentru frumoasa experiență (Dan&Alina părinții micuței "secretare" Antonia Maria, parohia Sf. Vasile cel Mare Udine)
Chiar daca Petru a părăsit tabăra mai devreme din motive de sănătate, ne-a povestit cu entuziasm de experiența trăita acolo. I-a plăcut f mult cursul de pictura. Va mulțumim ca ați avut grija de el ca de proprii voștri copii si de-abia așteptam sa vedem ce ne pregătiți pentru la anul. Dumnezeu sa ne binecuvânteze pe toți. ( Cristina si Daniel părinții lui Petru parohia Vasile cel Mare Udine)
Vă mulțumim frumos pentru tot ceea ce ați făcut pentru ca copiii noștri să se simtă bine, să fie în siguranță și fericiți. Nyves mai vroia sa ramana macar 2-3 saptamani, deci s-a simtit minunat. Multumesc din suflet Parintelui Constantin si tutoror persoanelor care au facut parte din organizarea acestei tabere. (Cristina mama lui Nyves, parohia Hristina- Prata di PN)
Va multumim pentru bucuria pe care ati adus-o in sufletele noastre si a copiilor nostri. Totul la superlativ!! Ati reusit, oameni cu inima mare ( toti cei care s-au implicat in acesta tabara) sa dati amintiri de neuitat copiilor nostri. Cu respect parintii fratilor Elisa si Alessio, Pordenone. ????????
Va multumim din suflet pentru bucuriile aduse copiilor nostri⛪
O saptamana petrecuta la inaltime si la propriu si la figurat, intensa cu o multime de activitati folositoare, Isei i-a placut mult,multumim tuturor organizatorilor ! ( Dorina Berbecar,parohia Sfantul Zaharia,Monfalcone)
Mihaela Cristea : Multumim din suflet pentru grija depusa asupra copiilor nostri lucru care se vede si din pozele pe etapele taberei, cu grija de adevarat!!! Fetita noastra Andreea Teofana a ramas bucuroasa si fericita si pentru noi inseamna totul !! Multumim Parintelui Pascariu care s.a ocupat cu dragoste si afect pe toata perioada , Doamnelor de la bucatarie care au fost fara cuvinte pentru copiii nostri cu dragoste pentru Toti Copiii La Fel ! Si pentru toti care au contribuit la intretinerea sanatoasa si vesela de zi cu zi de exemplu Rita, multumim din suflet Parintelui de la Trieste si Monfalcone care au pus Inima cu adevarat! Si fratelui din Basarabia care a ajutat sa ramana amintirea Picturii pe Icoana lucru invatat care nu se uita! Dumnezeu sa va rasplateasca????????????????????????????????!
Câteva cuvinte, dar cu mare semnificație ... natură, artă, culoare, prietenie, copilărie, dar înainte de toate iubirea și dragostea față de Bunul Dumnezeu. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat in buna organizare a acestei tabere, mulțumim pentru că s-au dedicat cu profesionalism, flexibilitate, trup și suflet copiilor noștri, că le-au demonstrat existența frumosului din tot ceea ce îi înconjoară. Sebastian ar mai fi rămas. Margareta Negrea, parohia “ Învierea Domnului” Trieste
Multumim tuturor celor care s-au implicat in organizarea taberei si sprijinul acordat copiilor nostri ,noi ca parinte am petrecut o noapte impreuna cu staful taberei si copii nostri o experienta de neuitat (Tata Alin,mama Ionela parinte Ioanei Maria parohia Sfântul Vasile cel Mare Udine)
Fabiola : Grazie di tutto. ????
Multumesc di inima tuturor ,parintilor ca au avut increderea in noi, doamnelor de la bucatarie care ne-au asigurat hrana trupului zilnic. Bunului Dumnezeu ca a ingaduit sa avem o saptama frumoasa si ne-a ferit de pericole zi si noapte parintelui, Eusebiu si parintelui Victor pentru toata dragostea data copiilor, parintelui Constantin pentru noblețea ,atentia si iubirea pentru copii .. si tin sa multumesc mult copiilor ca au demonstrat zilnic bucuria vieti .Doame ajuta si numai bine .
Doamne ajuta cu un "Multumim " din adancul sufletului! Cu respect Adrian si Mariana, parintii lui Francesco Dorohoi
Olivia.Stanciu: Va multumim pentru tot ce a-ti facut in această săptămână gandidu-vă si la ce activități să le faceți ca să le placă tuturor.
Multumim din suflet pentru saptamina frumoasa c'è ati organizat-o pentru copiii nostri, pentru daruirea si sirguinta tuturor care au contribuit ca acesta tabara sa fie ????
Multumim din suflet tuturor pentru munca depusa, a ieșit foarte frumos,fetita noastră, Prajinariu Daria alături de voi sa simțit fenomenal. Pentru ea aceasta tabăra a fost un moment de neuitat. Tata Aurelio, mama Adriana, patohia Sfântul Vasile cel Mare Udine. Mult succes in tot ceea ce faceți sănătate si fericire.
Slavă Domnului pentru toate ????
- Detalii
- Accesări: 1022
“Comorile satului meu”
,,Din străbuni pe poarta vremii/Au intrat frumoase-n casă/ Și-i poruncă strămoșescă/Să păstrăm peste milenii,/ Arta noastră românească.”
În anul omagial al satului românesc, începând cu luna martie a debutat proiectul Școlii noastre parohiale intitulat: “Comorile satului meu".
I-am invitat pe părinți și pe bunici să ne poarte la sat, în copilăria și tinerețea lor. Au acceptat cu multă bucurie.
Pe parcursul acestui an naratorii populari prezintă costumele populare pe care le îmbrăcau la sărbători părinții și bunicii lor ori straie țărănești făcute chiar cu mâinile lor. Pe rând, ne vor încălzi inimile cu amintiri dragi și ne vor vorbi în dulcele grai bucovinean, basarabean, oșenesc, ardelenesc.... Vom afla cum se făcea o ,,cămeșă", cum se joacă o ,, tropotită" , vom asculta poezii nescrise, strigături și multe altele.
Comunitatea noastră e mare, deci pe îndelete străbatem zonele țării de aici, din biblioteca noastră, transformată în “Căsuța cu povești adevărate".
Povestitori și ascultători ne vom contopim în simplitatea cu care se scurgea firul vieții la sat. Și poate vom continua pe cât putem drumurile neamului nostru.
A consemnat: Prof. Aurica Munteanu
- Detalii
- Accesări: 773
Tabăra de vară a Parohiilor Limena și Rovigo - ultima zi

Fotografii - Tabăra de vară a Parohiilor Limena și Rovigo - ultima zi
- Detalii
- Accesări: 797
Activități în parohiile EORI în perioada 17 – 23 iunie 2019

PROTOPOPIATUL LAZIO I
1. Parohiile: “Înălțarea Sfintei Cruci” - Roma, “Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” - Prato, “Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare” - Roma Torre Angela și “Buna Vestice” – Roma au organizat în perioada 16 - 22 iunie tabăra “Nu uita că ești român”.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
2. Parohia “Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica” - Chivasso a organizat în perioada 16 - 21 iunie în localitatea Noasca Canavese, tabara de vară. La evenimentul aflat la cea de-a treia ediție au participat un grup de 28 de tineri.
PROTOPOPIATUL TOSCANA I
3. Joi, 20 iunie, în Parohia “Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” - Chianciano Terme s-a săvârșit Taina Sfantului Maslu.
4. Duminică, 23 iunie, Parohia “Sfânta Muceniță Agrippina” - Sesto Fiorentino își va prăznui ocrotitoarea. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
5. Parohia “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Verona desfășoară proiectul: “Comorile neamului meu”. Cu această ocazie părinții le vor vorbi copiilor despre costumul popular.
6. Duminică, 23 iunie, Parohia “Tuturor Sfinților” – Thiene își va prăznui hramul.
7. Parohia ”Sfântul Mucenic Bonifatie” – San Bonifacio a organizat sub genericul ”Școala de Vară”, în perioada 17- 22 iunie mai multe activități dedicate tinerilor și copiilor comunității.
8. Parohia “Izvorul Tămăduirii” – Bolzano organizează duminică, 23 iunie, “Ziua iei românești”. La finalul Sfintei Liturghii se va prezenta un costum tradițional explicându-se originea, părți componente, simbolismul motivelor populare și geometrice, etc.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO III
9. Parohiile din Protopopiatul Triveneto III au organizat în perioada 16 – 22 iunie, în localitatea Faller di Sovramonte – Belluno din Munții Dolomiți, Tabăra de vară “Sfântul Stelian”.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO IV
10. Parohiile: “Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” - Limena și “Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” - Rovigo au organizat la Asiago în perioada 16 - 22 iunie, tabăra de vară.
11. Parohiile: “Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan” - Camposampiero și “Sfântul Irodion de la Lainici” - Mestrino au organizat în perioada 16 - 22 iunie în localitatea Penia di Canazei (Trentino) tabăra de vară.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 768
Tabăra de vară - Parohiile Camposampiero și Mestrino - ziua premierea

Fotografii - Tabăra de vară - Parohiile Camposampiero și Mestrino - ziua premierea
- Detalii
- Accesări: 859
Tabăra de vară - Parohiile Camposampiero și Mestrino - ziua a cincea

Fotografii - Tabăra de vară - Parohiile Camposampiero și Mestrino - ziua a cincea











