- Detalii
- Accesări: 9048
Slujba de sfințire pentru începerea lucrărilor la Capela Cimiterială din Torino

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan în data de 6 Iunie 2019, la Praznicul Înălțării Domnului, a fost săvârșită după Sfânta Liturghie, slujba de sfințire pentru începerea lucrărilor la Capela Cimiterială, cu Hramul “Învierea lui Lazăr” și “Sfântul Mc. Efrem cel Nou”, a parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Torino.
După slujba de sfințire a lucrărilor, s-a făcut și pomenirea Eroilor Români, căzuți de-a lungul veacurilor și parastasele pentru cei înmormântați aici.
La finalul slujbei, P.C. Protopop Marius Floricu, a subliniat faptul că "Părintele Lucian a știut și a simțit, că va fi nevoie de un astfel de loc, unde se va înălța și un lăcaș de cult făcând prin aceasta un lucru minunat pentru noi românii care suntem aici, căci știm că nu vom rămâne veșnic tineri și dacă se va întâmpla să rămânem aici, vom dori să ne odihnim în duhul ortodoxiei."
În încheiere, părintele Lucian Roșu a mulțumit părintelui protopop Marius Floricu pentru prezență și părinților slujitori de la Biserica Sf. Cruce, Pr. Gabriel Burcescu și Pr. Iustin Androne, consilierilor și tuturor celor care și-au dat silința, ca aceste lucrări să aibă loc, afirmând faptul că "această Biserică este o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru comunitatea noastră, dar cu toate acestea, nu numai zidurile și ceea ce se va construi, este lucrul cel mai important, ci lucrarea Duhului Sfânt care este mai presus de acestea".
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ocrotească cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni această lucrare binecuvântată.
A consemnat,
Diaconița Nicoleta Istina
- Detalii
- Accesări: 601
Pomenirea eroilor la Olbia

Cu prilejul praznicului Înălțării Domnului și al sărbătorii Zilei Eroilor, credincioșii parohiei ortodoxe din Olbia au participat la Sfânta Liturghie și s-au rugat pentru veșnica odihnă a eroilor neamului nostru.
- Detalii
- Accesări: 714
Pomenirea eroilor în Protopopiatul Triveneto 2
Hristos s-a înălțat!
Din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în 06 iunie 2019, în ziua Slăvitului Praznic al Înălțării Domnului, Protopopiatul Triveneto 2 a săvârșit slujba de pomenire a eroilor la osuarul din Custoza, Sommacampagna, provincia de Verona.
La slujba de Parastas au luat parte Prea Cucernicul Părinte Protopop, Gabor Codrea, împreună cu un sobor de preoți din cuprinsul protopopiatului. Alături de noi a fost prezent și domnul Consul general al României de la Trieste, reprezentanți ai autorităților civile și religioase locale, precum și credincioși din parohiile protopopiatului.
După slujba parastasului s-a intonat imnul de stat al României și s-a depus o coroană de flori în memoria tuturor eroilor români.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 2243
Un nou început în parohia Spilimbergo-San Giorgio della Richinvelda
Miercuri, în ajunul sărbătorii Înălțării Domnului, comunitatea ortodoxă română din Spilimbergo a trăit momente înălțătoare de bucurie. În această zi, la ceas de seară, după o zi de muncă, am luat răgaz de a ne odihni în casa lui Dumnezeu recent amenajată pentru sfintele slujbe. Deoarece suntem la început de drum, aici s-a săvârșit în sobor de preoți prima binecuvântare cu Aghiasmă, urmând cum era firesc și prima Taina a Sfântului Maslu. La invitația părintelui paroh Calmiș Serghei în mijlocul comunității au fost șase preoți în frunte cu PC Părinte Protopop Iustinian Deac de la Udine. Desigur un număr mare de credincioși au făcut ca prin prezența lor să prindem curaj de a merge mai departe, conștientizând importanța unei parohii ortodoxe aproape de fiii bisericii din localitatea Spilimbergo, dar și din împrejurimi. Haina de sărbătoare a fost posibilă prin eforturi considerabile ale unor oameni cu suflet mare care merită menționați începând de la credincioșii parohiei, care prin efortul lor de a se implica activ în pregătirea spațiului pentru a putea sluji în el, vorbim aici de prima intervenție de reparație și înfrumusețare, apoi donarea primelor obiecte de cult, și nemijlocit în implicarea directă de a reîntoarce la bancă împrumutul luat pentru cumpărarea spațiului respectiv. Nu trebuie trecut cu vederea dăruirea cu timp și fără timp a părintelui protopop Avram Matei de la Venezia care a făcut posibilă cumpărarea acestui spațiu liturgic. Încurajarea părintească a Părintelui Protopop Iustinian, de ieri, ne-a făcut să credem că avem lângă noi oameni care ne vor susține să fim pe Cale, cu toate greutățile ce s-ar putea ivi pe mai târziu. Rămânem a da Slavă lui Dumnezeu, care ca un Tată Bun, face ca lucrurile imposibile să prindă viață pentru fii Lui, arătând că ne iubește și că prin această nouă parohie, credincioșii din părțile acestea să fie mai aproape de Dumnezeu. Nu vom uita a mulțumi PS Siluan și PS Atanasie care ne poartă în rugăciune și veghează la bunul mers al lucrurilor în parohia noastră.
- Detalii
- Accesări: 672
Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor - Montecatini Terme

Fotografii - Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor - Montecatini Terme
- Detalii
- Accesări: 1091
Ziua Eroilor Protopopiatul Triveneto IV

Hristos S-a Înălțat!
La marele praznic al Înălțării Domnului, în Protopopiatul Triveneto IV la cimitirul din Rovigo, s-a săvârșit slujba de pomenire a eroilor neamului și a soldaților români căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial. Slujba a fost oficiată de către un sobor de 7 preoți în prezența credincioșilor români. La sfârșitul parastasului, Părintele Protopop Gheorghe Verzea a ținut un cuvânt de învățătură despre eroii români care și-au dat viața lor ca noi să fim astăzi liberi, să fim Poporul Român. În cuvântul său a mai vorbit și despre importanța parastasului, o rugăciune puternică a Bisericii, care trebuie preluată de către copiii noștri ca și noi la rândul nostru să fim pomeniți.
Veșnica pomenire a eroilor Neamului Românesc!
A consemnat, Preot Nicolae Secită
- Detalii
- Accesări: 1174
Adunare protopopială a preoților din Protopopiatul Lazio III

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marți, 4 iunie 2019, a avut loc, la parohia „Sf. Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Valmontone, întâlnirea protopopială lunară a clericilor din Protopopiatul Lazio III.
În cadrul întâlnirii, Preacucernicul Părinte Marian Jianu de la parohia „Cuviosul Antonie de la Iezerul-Vâlcea” – Anzio-Lavinio a prezentat personalitatea părintelui Nicolae Crângașu, actualmente responsabil pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului, punând accent pe începuturile slujirii sfinției sale, în vremea comunismului, când ridică o biserică într-o comună de lângă orașul Călărași. Părintele Marian Jianu a ținut să evidențieze și calitățile de bun econom ale părintelui Nicolae, acesta având o abilitate extraordinară în a găsi cele mai bune soluții în situații de grea încercare, toate clădindu-se pe onestitatea, noblețea și înțelepciunea părintelui Crângașu. Chipul de preot harnic conturat de către părintele Marian Jianu în expunerea sfinției sale se încadrează în tematica Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).
În cadrul ședinței, prezidată de către Preacucernicul Părinte Protopop Nicolae Strugaru, s-au discutat probleme legate de activitatea pastoral-misionară și administrativă a parohiilor, cu un accent deosebit pe lucrarea socială, prin susținerea Casei Sfântului Gheorghe de la Parohia Genzano, ce va deservi ca un loc de refugiu pentru românii aflați în greutăți sau în situații la limită.
Ședința s-a încheiat cu o agapă frățească pregătită de către parohia gazdă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 972
Taina Sfântului Maslu și întrunirea lunară a protopopiatului Lombardia I la Pavia

Marți, 4 iunie a avut loc, cu binecuvântarea şi ajutorul Bunului Dumnezeu, Taina Sfântului Maslu şi întrunirea lunară a protopopiatului Lombardia I, în parohia “Sfinții români” din Pavia. La final, părintele Dimitrie Botlung a oferit credincioșilor prezenți şi un pic de “merinde pentru acasă” . Au urmat o scurtă prezentare a fraților preoți prezenți făcută de părintele protopop Nicolae Cazacu şi cuvântul de mulțumire al părintelui paroh Adrian Tordai.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1265
Conferință preoțească în protopopiatul Toscana 1 la parohia Înălțarea Domnului din Florența, Firenze I

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, marți 4 iunie Parohia Înălțarea Domnului din Florența - Firenze I a găzduit Conferința preoțească a protopopiatului Toscana 1.
P. I. Coman
- Detalii
- Accesări: 734
Festivalul Bucuriei Emilia Romagna I

Fotografii - Festivalul Bucuriei în protopopiatul Emilia Romagna I
- Detalii
- Accesări: 1360
Sărbătoarea Copilului și a Părinților în Parohia Trapani
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, Duminică 2 Iunie 2019 în Parohia Trapani am sărbătorit Ziua Copilului, care a ajuns la cea de-a treia ediție în parohia noastră. După Sfânta Liturghie, ne-am adunat la un loc, părinți și copii, în parcul de aventură din localitate. În dulcele stil al copilăriei am cântat, am dansat împreună cu animatorii, am parcurs trasee cu tiroliană și am servit împreună o gustare.
La final, Părintele paroh Petru Tărăboi a felicitat toți copiii și le-a înmânat diplome de participare.
Mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat la organizarea evenimentului, în mod special membrilor Consiliului și Comitetului parohial.
A consemnat Preoteasa Gabriela Tărăboi
- Detalii
- Accesări: 841
Festivalul Bucuriei Emilia Romagna II

Duminică, 2 iunie 2019 Protopopiatul Emilia Romagna II a organizat a-XI-a ediție a Festivalului Bucuriei.
Evenimentul a fost găzduit de Parohia ,, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț " din Cento .
Copiii și tinerii din toate parohiile, îmbrăcați în straie populare românești ne-au bucurat sufletele cu frumusețea cântecelor, a dansului și poeziilor pregătite cu trudă .
Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim tuturor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului.
- Detalii
- Accesări: 2567
FESTIVALUL BUCURIEI, FESTIVALUL FAMILIEI CELEI MARI,
BISERICA

Duminică, 2 iunie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Protopopiatului Lombardia II a avut loc Festivalul Bucuriei, ediția a XI-a, care s-a desfășurat în incinta Oratoriului S.G. Bosco, Cantù, provincia di Como.
Evenimentul a fost găzduit, moderat și coordonat de Parohia Sfântul Ierarh Grigorie Palama. Festivalul a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie unde părintele paroh a colirtughisit cu părintele profesor doctor Ioan C. Tesu, profesor al Facultatii de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași, invitatul de onoare al evenimentului.
În deschidere, au luat cuvântul părintele protopop Pompiliu Nacu și consulul Cristian Căpățînă, Consulatul General de la Milano. Apoi directorul Academiei de Muzică Erba, Ștefan Coleș, ne-a introdus în atmosfera festivalului printr-o interpetare de exceptie a Baladei lui Ciprian Porumbescu. Invitatul special a conferențiat pe tema: „Familia în satul românesc: trecut, prezent și perspective”.
În cadrul prezentării, părintele profesor ne-a vorbit într-o notă optimistă, din punct de vedere statistic, psihologic, sociologic și creștin-pilduitor despre familie și satul romanesc aflat în declin demografic. Parafrazându-i pe marii sfinți ai Biserici Ortodoxe și pe unii teologi occidentali ne-a dat soluții, principii pentru eficientizarea armoniei familiare, dobândirea fericirii și a vocației comunitare. Când vorbim despre copii, iubirea devine timp, timp de calitate. Familia este un edificiu care trebuie reconsolidat permanent prin acte de sacrificiu, dragoste, ajutor și respect.
Festivalul a continuat printr-o frumoasă prezentare de poezii, piese de teatru, cântece, tradiții, dansuri populare ai căror promotori au fost copii și tinerii din cadru școlilor duminicale ale celor mai multe parohii din Protopopiatului Lombardia II Nord. În concordanță cu omagiul adus satului românesc de către Biserica Ortodoxă Romănâ, tema sinodală din acest an, parohia Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Como, a prezentat un moment tradițional de nuntă maramureșeană, și anume Iertăciunea Mirilor. Evenimentul a fost un succes atât prin dimensiunea participării numerice, cât și prin programul aferent bogat și diversificat al participanților. Ne-am bucurat, la final, de o agapă frățească oferită de parohia gazdă, motiv pentru care mulțumim tuturor pentru participarea la eveniment.
Slavă bunului Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 968
Campanie de informare şi prevenire a înşelătoriilor, desfăşurată în Parohia Înălţarea Sfintei Cruci, Torino 2.

În seara zilei de 3 iunie 2019, în Parohia Înaltarea Sfintei Cruci din Torino, a avut loc o întâlnire cu Poliţia Municipală, sectorul Nucleo di Prossimità, unde a fost prezentată o activitate de prevenire, informare şi sensibilizare privind fenomenul înşelătoriilor comise împotriva persoanelor. Întâlnirea a fost prezidată de comandantul Poliţiei Municipale din Torino, domnul Emiliano Bezzon, care prin exemple concrete a explicat pericolele pe care le putem întâlni fiecare dintre noi in viaţa de zi cu zi, indiferent de vârstă. Domnul comandant a precizat faptul că infractorii se pot prezenta bine îmbrăcaţi, distinşi şi cu o bună pregătire oratorică câştigând în acest fel încrederea noastră. De asemenea cei prezenţi la întâlnire au mai fost îndrumaţi să nu invite în casă persoanele necunoscute, chiar dacă acestea ştiu foarte multe informaţii despre viaţa noastră privată; dacă la uşă se prezintă o persoană în diviză (agent de poliţie, carabinier, angajat ENEL, etc) important este să se verifice adevarata lui identitate telefonând la 112; să nu se dea niciodată consensul la telefon (răspunzând cu “DA”) atunci când vor fi sunaţi de diferite call center-uri, pentru a evita stipularea unor contracte nedorite.
La sfârşitul întâlnirii, părintele Iustin Androne a mulţumit domnului comandant al corpului de poliţie pentru iniţiativă şi pentru informaţiile oferite, iar mai apoi au fost distribuite broşuri cu sfaturi utile privind modul de apărare împotriva infractorilor.
A consemnat Mihaela Marcu











