- Detalii
- Accesări: 1414
Sfânta Liturghie în a treia zi de Paşti
pentru deţinuţii ortodocşi din penitenciarul de la Torino

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, marţi, 30 aprilie 2019 bucuria Învierii Domnului a fost purtată şi deţinuţilor din Penitenciarul Lorusso e Cutugno din Torino. A fost săvârşită cu acest prilej Sfânta Liturghie de către părintele Gabriel Burcescu de la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino 2, părintele Eugen Bînzari de la Parohia „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum” - Orbassano, părintele Paul Porcescu de la Parohia „Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu ” - Settimo Torinese și părintele Valeriu Andrei Grosu de la Parohia „ Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia ”- Collegno.
Circa 30 de bărbaţi şi femei de diferite naţionalităţi (români, italieni, sârbi) au participat la această Sfântă Liturghie, oficiată în limba română,italiană și engleză cu o vădită bucurie, iar unii dintre ei, dornici fiind de a gusta din pacea pe care doar prezenţa lui Hristos Cel Înviat o poate oferi, s-au împărtăşit.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele Gabriel a mulţumit, ca în fiecare an, conducerii penitenciarului pentru că a îngăduit şi a facilitat ca la această Sfântă Liturghie să participe deţinuţi din toate pavilioanele, iar părintele Paul în cuvântul de învățătura a invitat pe cei prezenți să-L lase pe Hristos să intre în cămara sufletelor lor și să armonizeze El sentimentele și viața lor .
Alături de darul nepreţuit al Sfintei Liturghii, fraţii din penitenciar au primit ouă roşii și cozonac dăruite de Parohia „Sfânta Cruce” – Torino 2. Cu toții au simțit că Hristos a înviat și pentru ei.
A consemnat părintele Valeriu Andrei Grosu
- Detalii
- Accesări: 1463
Slujba Vecerniei - a doua Înviere la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma

În după amiaza zilei de duminică 28 aprilie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a slujit Vecernia - a doua Înviere la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma și sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Sf. Evanghelie, după tradiție , a fost citită în 9 limbi: română, greacă, slavonă, ebraică, rusă, italiană, franceză, engleză și latină, iar la final Preasfinția Sa a rostit un scurt cuvânt în care a evidențiat cum timpul liturgic in care ne aflăm deschide o nouă perspectivă spre Săptămâna Luminată, spre Înălțarea Domnului și spre Pogorârea Sfântului Duh.
- Detalii
- Accesări: 2844
"Înviat-a Hristos, iar noua ne-a dăruit viața veșnică" - Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania la slujba Învierii Domnului

Veniți de luați Lumină din Lumina lui Hristos, a răsunat glasul Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Atanasie de Bogdania, la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, când la miezul nopții s-au adunat câteva mii de credincioși români din Roma și împrejurimi pentru a-l primi pe Hristos, Lumina Învierii noastre, Lumina care răsare din mormântul (altarul) fiecărei biserici pe care se aduce jertfa cea aducătoare de Înviere. Sărbătoarea Sărbătorilor și Stăpâna Praznicelor aduce nădejdea veșnică a mântuirii și a veșniciei cu Dumnezeu a celor ce-l mai așteaptă astăzi, ca și Pavel odinioară, pe Hristos cel înviat, și cu atât mai mult a celor trecuți la Domnul întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.
Cu aceste îndemnuri primite de la Preasfințitul Părinte Atanasie, credincioșii prezenți la înălțătoarele cântări din noaptea Paștelui au petrecut momentul mult așteptat al praznicului Învierii și au primit vestea cea bună de care se bucură cu nădejde tot neamul omenesc.
Cununa privegherii și a ostenelii celor mari și mici, a tinerilor și a celor vârstnici a venit la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii când cei doritori și râvnitori au primit “vițelul cel îngrășat”, Trupul și Sângele Celui care este Adevărul, Calea și Viața veșnică. O noapte a Învierii la care tinerii au fost cei care au dat răspunsurile la strană iar cei mai mici “înainte mergători” și luminători ai căii înaintea Evangheliei și a darurilor aduse în procesiune la altar, rămâne în memoria celor prezenți ca o flacără vie de nădejde a predaniei către generațiile tinere a tot ce are omul mai “scump”, credința.
Osteneala transformată în odihnă, așteptarea în bucurie, nădejde în înviere, la al unsprezecelea praznic al Învierii la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, episcopie ai cărei clerici, monahi și credincioși își încep lucrarea cea misionară și mântuitoare în 2008 sub oblăduirea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan care este și primul Episcop al acestei tinere Episcopii.
Cântare de laudă Sfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și în veci, amin.
- Detalii
- Accesări: 1900
Prima Slujbă de Înviere în Parohia Ribera, Protopopiatul Sicilia

Hristos a Înviat!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, am săvârșit prima Slujba de Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos în Parohia "Sf. Cuv. Teodor Studitul" Ribera, orașul Sciacca din Protopopiatul Sicilia.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Stelian Mandea
- Detalii
- Accesări: 2813
Învierea Domnului 2019

Învierea Domnului 2019 - Fotografii din parohiile episcopiei noastre
Sediul Eparhial
Saluzzo
Reggio Emilia
Viterbo
Ancona
Viareggio
Verbania
Pinerolo
Torino II
Roma XII - Torre Spaccata
Cervignano del Friuli
Civitavecchia
Legnago
Ravenna I
Forli
Siracusa
Mănăstirea Bivongi
Fiumicino
Chianciano
Verona I
Roma II
Ragusa
Carrara
Ivrea
Faenza
Collegno
Civita Castellana
Pescara
Sanremo
La Spezia
Triste
Livorno
Dolo
Livorno
Asolo
Settimo Torinese
Cento
Udine
Susa
Cuneo
Vincenza
Roma - Torre Angela
Savona
Albenga
Cerignola
Salerno
Cosenza
San Bonifacio
Rovigo
Ferrara
Lamezia Terme
Reggio Calabria
Avellino - Benevento
Novara
- Detalii
- Accesări: 2357
Sâmbăta cea mare la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

În ziua Sâmbetei celei mari, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfințitul Siluan, a slujit la sediul Episcopiei Italiei de la Roma, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, la slujbă asistând și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei.
La final Preasfințitul Siluan a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat însemnătatea praznicului Învierii Domnului și a slujirilor liturgice din aceste zile, mai ales a Vecerniei unite cu Liturghia Sfântului Vasile din Sâmbăta mare.
- Detalii
- Accesări: 2328
"Să pecetluim mormântul patimilor noastre!" - Preasfințitul Atanasie de Bogdania la Denia Prohodul Domnului

Anul acesta, la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma și sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Denia Prohodului Domnului a fost săvârșită în seara Vinerii celei mari de către Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar Atanasie de Bogdania, împreună cu slujitorii Paraclisului.
Numeroșii credincioși si copii prezenți s-au alăturat clericilor în cântarea Prohodului Domnului, formându-se patru grupuri: clerici, tineri adolescenți, copii și adulți iar la vremea potrivită, după cântarea Doxologiei mari, s-a ieșit in procesiune, cu toții purtând făclii aprinse în mâini. La finalul Deniei Preasfinția Sa a adresat un cuvânt în care a îndemnat, printre altele, să folosim timpul prezent pentru a pecetlui mormântul patimilor noastre.
În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.
- Detalii
- Accesări: 3459
Caravana Dăruirii în Postul Paștelui: Românii din nordul Italiei și-au ajutat frații nevoiași din țară

Când din puținul tău dai și altora, Dumnezeu te răsplătește cu pace sufletească. A fost de ajuns o scânteie – îndemnul făcut de părintele Mihail Ciocîrlan, conducătorul Bisericii Ortodoxe Sfântul Spiridon, din localitatea italiană Reggio Emilia „Dumnezeu ne cere să ne iubim aproapele!”, a spus părintele în predica de la sfârșitul unei slujbe de duminică de la mijlocul lunii februarie, mirenilor care umpluseră ochi lăcașul sfânt. Preotul a vorbit apoi de cât de mare e durerea nevoiașilor din Moldova de-a stânga și de-a dreapta Prutului, uitați parcă în timp și în sărăcie.
În comunitatea de români strânsă în jurul oazei de lumină și speranță a parohiei Sfântul Spiridon, din Reggio Emilia, distanța de la vorbă la faptă este doar de un pas, iar hotărârea de a-l face (pasul) este, de cele mai multe ori, instantanee. Familiile stabilite pe pământ străin, în căutarea unei vieți decente, și-au deschis inimile și au împărțit din „mult-puținul” lor și pentru copiii nevoiași și bătrânii rămași acasă, singuri pe lume. Numărul donatorilor s-a extins dincolo de participanții la slujbă ori de granițele geografice ale provinciei din nordul Italiei. Astfel că, grație solidarității comunităților de români din regiunile Parma, Modena, Piacenza, Budrio și Reggio Emilia, s-au adunat 8400 de euro - bani necesari pentru cumpărarea de produse alimentare, dar și bunuri, precum haine, încălțăminte, produse electrocasnice, jucării, caiete etc. Așa că s-a pornit, cu doar câteva zile înainte de Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos, acțiunea „Caravana Dăruirii IV”, un alt episod al proiectului social-filantropic pentru ajutorarea familiilor din sate moldovenești uitate de lume, inițiat încă din anul... de către preoții români din Italia, cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, episcopul Bisericii Române Ortodoxe a Italiei . Din scurt s-au adunat trei tiruri mari cu bunuri, iar la locul de destinație au fost cumpărate produse alimentare în valoare de peste 3000 de euro. Alte două tiruri sunt gata pregătite de drum și vor pleca sperăm curând, căci prin voia lui Dumnezeu vom reuși să adunăm până la începutul lunii mai și restul de 2370 de euro, bani necesari pentru acest transport.
Faptă a milei în Postul cel Mare
“Caravana a început la jumătatea lunii februarie, cu binecuvântarea preasfințitului Siluan, episcopul Bisericii Române Ortodoxe a Italiei și prin inițiativa tuturor preoților din protopopiatul Emilia Romagnia. Locul de desfășurare e Reggio Emilia, pentru că avem un sediu bun și unde putem colecta toate produsele”, ne-a declarat părintele Mihail Ciocîrlan.
“Am plecat cu gândul de a fi o faptă a milei în Postul cel Mare, pentru că post înseamnă și milă față de cei care au lipsuri materiale. De la un simplu anunț că ne-am dori să-i ajutăm pe cei de acasă, mai nevoiași decât noi, din punct de vedere material, am ajuns să adunăm trei tiruri, peste 60 de mii de kilograme de diverse produse alimentare, îmbrăcăminte, jucării, electronice pentru casă, chiar și materiale de construcții pentru cele două centre: un așezământ social care se construiește la Huși pentru 80 de bătrâni și Centrul Episcopal de la Cahul, de la nou- înființata Episcopia Basarabiei de Sud. Am pornit lucrarea aceasta cu pas binecuvântat de Dumnezeu și de preasfințitul nostru și apoi mai departe am trecut în aplicarea cuvântului lui Dumnezeu, cel al milei creștine”, ne-a precizat preotul.
Alimente de primă necesitate pentru nevoiașii din sudul Basarabiei
“Am ajuns duminică la Iași, luni la Chișinău, unde am cumpărat peste 5.000 de kilograme de alimente de primă necesitate pentru familii din sudul Basarabiei, din regiunea Cahul, și apoi, miercuri și joi, le-am distribuit creștinilor din casă în casă. Au fost situații delicate, de lipsuri materiale foartemari. Creștinii sunt într-adevăr cu mare credință și nădejde în Dumnezeu, dar totuși lipsurile își pun amprenta. Sunt rămași acasă bătrâni, sunt rămași acasă bolnavi și situația este un pic mai complicată pentru că oamenii sunt lipsiți de posibilitatea de a acumula cele materiale necesare traiului. Pâinea cea de toate zilele este lipsită de pe masa creștinilor atât din Moldova de peste Prut cât și din Moldova noastră. Este aceeași Moldovă și situațiile sunt foarte, foarte apropiate. Poate că puțin situația creștinilor din Moldova noastră este ușor mai bună, pentru că sunt acele ajutoare sociale care se dau familiilor cu mulți copii, familiilor aflate în dificultate materială.
„Se poate împărți bobul de orez?” Ajutor consistent pentru 100 de familii, un centru social și unul episcopal
Toate cele strânse și cumpărate cu banii donați de românii din protopopiatul Emilia Romagnia – Italia au fostdistribuite familiilor nevoiașe din localități aflate în cele trei protopiate ale Basarabiei de Sud – Cahul, Leova și... Întrebat câte familii a reușit să ajute cu acest transport, preotul iconom Mihail Ciocîrlan ne-a declarat: “ Se poate împărți bobul de orez? Nu aceasta e problema. Am reușit să ajutăm maxim o sută de familii pentru că nu te poți duce cu firimituri, trebuie să te duci cu ceva consistent, să simtă ajutorul material. Am fost la o familie cărora le-au murit ambii copii, două fete de 16 și 18 ani, foarte nevoiași și oameni apropiați de biserică. Fetele au fost ucise, când se întorceau de la Cahul, de la scoală, au căzut pe mâna violatorilor,au fost batjocorile și, din relatarea părintelui de acolo, au fost îngropate de vii. Am fost la casa acelor oameni... O dramă!”, a povestit preotul.
Biserică ridicată de credincioși
În Caravana Dăruirii, preotul de la Biserica Sf. Spiridon, din Reggio Emilia,a fost însoțit de părintele de la Parma, preotul Ciprian Gavril, și de consilierul preasfințitului Veniamin, din cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud.
“Lucrul cel mai îmbucurător este starea preoților de acolo. Aceștia își îndeplinesc misiunea cu foarte multă seriozitate și pun suflet în tot ceea ce fac. M-am bucurat să găsesc așa oameni dornici de a ajuta din puținul lor”, a spus prelatul. Părintele Mihail Ciocârlan a fost atins în suflet și de faptele unei comunități mici din Moldova de peste Prut. “O comunitate de 100 de persoane. Oamenii au început să-și construiască biserica, pe ruina fostului lăcaș sfânt dărâmat de comuniști. Și au reușit deja să ajungă la acoperiș, într-o lună de zile. S-au dus cu mic, cu mare, au săpat temelie, toată localitatea de 100 de suflete. Au făcut această lucrare pentru Dumnezeu, să aibă unde să se roage, să se închine, să ducă mai departe cele ale neamului nostru, în credința ortodoxă. Din puținul lor au pus mână de la mână: unul a venit cu o cărămidă, altul cu un sac de ciment, altul cu un sac de nisip și au pus temelia bisericii lor și ard de nerăbdare să-i pună acoperișul, imediat ce se mai încălzește”.
“Lacrimi multe am văzut”
Într-o altă familie la care a ajuns Caravana Dăruirii tristețea era copleșitoare. Drama părinților care și-au pierdut un copil înecat în puț și se chinuiesc, în sărăcie lucie, să îi crească pe ceilalți doi aduși pe lume, îți face sufletul să plângă. Caravana le-a adus un pic de alinare. „Am văzut că situația este dramatică. Tristețea este zdrobitoare. Am văzut oameni bătrâni, bolnavi, oameni care zac în pat de boală și nu au niciun sprijin prin apropiere. Lacrimi multe am văzut. Lacrimi de tristețe, dar și lacrimi de mulțumire pentru ceea ce le-am dus din cele adunate prin părticica pusă de fiecare creștin de la Reggio Emilia și din protopopiatul Emilia Romagna, pentru acele suflete. Situația e mai delicată, preotul propune, oamenii hotărăsc, aleg, dar mai mult decât toate nu pentru propunerea preotului se face ceva, ci pentru că Domnul Hristos ne-a îndemnat să cercetăm pe cel nevoiaș, pe cel bolnav, pe cel flămând, pe cel aflat în temniță, pe cel însetat, pe cel gol. Facem pentru El această lucrare, nu în nume propriu. E un act al milei creștine, dorința de a ajuta pe cel aflat în dificultate”, a spus simplu și blajin preotul iconom Mihail Ciocîrlan.
Semnat: Un credincios care se pocăiește pentru păcatele sale
- Detalii
- Accesări: 2474
Denia Prohodului Domnului în parohiile episcopiei noastre

Fotografii - Denia Prohodului Domnului în parohiile episcopiei noastre
Sediul Eparhial
Ivrea
Saluzzo
Verbania
Susa
Viterbo
Massa
Settimo Torinese
Viareggio
Ragusa
Cento
Fiumicino
Lanciano
La Spezia
Cerignola
Collegno
Civitavecchia
Siracusa
- Detalii
- Accesări: 2154
Denia celor 12 Evanghelii în parohiile episcopiei noastre
Fotografii - Denia celor 12 Evanghelii în parohiile episcopiei noastre
Saluzzo
Ivrea
Canicatti
La Spezia
Settimo Torinese
Ragusa
Verbania
Palermo
Civitavecchia
- Detalii
- Accesări: 2198
Joia Mare. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu vecernia și rânduiala spălării picioarelor - Verbania
Fotografii - Joia Mare. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu vecernia și rânduiala spălării picioarelor - Verbania
- Detalii
- Accesări: 1108
Acțiune caritabilă a parohiei ”Zămislirea Maicii Domnului” din Roma

Mai multe familii necăjite din localitatea Brăteni, jud. Botoșani, au fost bucurate de gestul credincioșilor din parohia noastră de a le trimite pachete și saci cu alimente și haine acum, înainte de Sfintele Paști.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, dar și prin jerfelnicia credincioșilor, s-au adunat în jur de 100 kg alimente și câțiva saci de haine, care au fost trimise în postul Sfintelor Paști la câteva familii sărace din parohia Brăteni, jud. Botoșani.
Dumnezeu să răsplătească dragostea și jertfa fiecăruia!
- Detalii
- Accesări: 1066
Atelierele Postului Mare la Parohia Ortodoxă din Rovigo

În perioada Postului Mare, copiii Şcolii Parohiale de la Parohia „Sfântul Cuvios Ion Iacob de la Neamţ” din Rovigo, îndrumaţi de doamna preoteasă Georgiana Budui şi ajutaţi de părinţii lor, au participat la atelierele Postului Mare. Atelierul de încondeiat ouă, organizat pentru al treilea an consecutiv, s-a încheiat cu o frumoasă expoziţie în ziua de Florii. De asemenea, copiii au învăţat să pregătească coliva şi pomelnicul familiei, primind şi câteva îndrumări cu privire la pictura religioasă, mozaic şi ceramică. Păstrarea şi transmiterea tradiţiilor şi a rânduielilor religioase noilor generaţii de copii, cei mai mulţi născuţi şi crescuţi departe de leagănul patriei noastre, reprezintă o îndatorire primară atât a Bisericii, cât şi a părinţilor.
Dăm slavă şi mulţumire Domnului pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1231
Sărbătoarea ”Intrării în Ierusalim a Domnului” la Catania
”Osana dintru-nălțime
Ca Hristos Împărat vine
O minune, o minune!”
În ziua de Florii, credincioșii din provincie, s-au adunat în biserica din Catania, pentru a îl întâmpina pe Mântuitorul Iisus Hristos, la sărbătoarea Intrării Sale în Ierusalim.
Copii, vârstnici și adulți, au venit încărcați cu flori, sălcii și crengi de palmier, pentru ca preotul să le sfințească și apoi să împodobească icoanele lor de acasă, în sărbătoarea ce precede Săptămâna Patimilor.
Au venit după o perioadă de post de 40 de zile, s-au spovedit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.
Au venit să cânte și să participe la Sfânta Liturghie, mulțumind pentru binefacerile primite.
Enoriașii au putut admira și pictura tavanului bisericii, lucrare finalizată în acest post.
Ca în fiecare an la Florii, copiii de la școala parohială, au pregătit o serbare închinată sărbătorilor pascale.
”Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” Ioan 12,24
Acest verset a fost motto-ul serbării de Florii, închinate Învierii Domnului, realizată de preoteasa Geta Ichim.
Tema spectacolului a fost Învierea Domnului și a conținut 2 scenete: ”Ceata florilor” realizată de cei mai mici, iar cei mai mari au prezentat sceneta ”Arătările după Înviere”. Nici mironosițele femei – în persoana credincioaselor parohiei nu au lipsit de la serbare. Duioase pricesne s-au auzit în toată curtea bisericii și toți cei prezenți au însoțit în cânt pe Hristos în Patimile Sale.
Pe scena realizată ad-hoc în curtea bisericii, s-au comemorat evenimentele de după Înviere, în grădina unde se afla mormântul Domnului.
Pentru a se apropia de înțelegerea tainei morții și Învierii Domnului, copiii au avut parte de o lecție deschisă la care au participat și părinții, lecție în care s-a subliniat trecerea de la moarte la viată, prin comparația cu bobul de grâu care pentru a da un nou rod, trebuie mai întâi să moară în pământ.
Copiii au adus ghivece, iar la biserica le-au umplut cu pământ și au semănat grâul împărțit de profesoara lor. Cu mare bucurie au risipit cu degetele lor boabele în pământul afânat, în speranța ca în curând va ieși o nouă viață, așa cum a înviat Mântuitorul Iisus Hristos.
Părintele paroh Mihai Gabriel Ichim i-a felicitat pentru această lecție deschisă și pentru spectacolul oferit și le-a dăruit dulciuri pascale, ca în fiecare an.
Copiii au fost invitați alături de părinții lor, la Deniile ce urmează în Săptămâna Patimilor, pentru a pregăti coroana de flori pentru Domnul în Joia Mare la cele 12 evanghelii și a cânta la prohod în Vinerea mare, zile pregătitoare pentru Înviere.
Domnul să ne ajute să ajungem la marele praznic mai buni, mai curați, mai lucrători pe calea urmării lui Hristos!
”Pruncii cu stâlpări în mână
Cântă cu toți împreună!
Osana dintru-nălțime
Ca Hristos împărat vine!”
A consemnat preoteasa Geta Ichim
- "Viața noastră să-i fie Domnului Hristos Ierusalim care îl primește cu drag!" - îndemnul Preasfințitului Siluan la praznicul Floriilor
- Prima slujire în zona zona Arco - Riva del Garda
- Primul hram al parohiei "Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie" - Avellino - Benevento
- Liturghia Darurilor cu tinerii din Roma












