- Detalii
- Accesări: 1601
Hramul Parohiei Sfântul Policarp al Smirnei din Cisterna di Latina

Fotografii - Hramul Parohiei Sfântul Policarp al Smirnei din Cisterna di Latina
- Detalii
- Accesări: 1075
Adunarea protopopială Lazio III

Vineri seară, 22 februarie am avut ședința protopopială în Parohia Sfântul Policarp al Smirnei din Cisterna di Latina iar părintele Ioan Citirea de la Parohia Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic din Marino a susținut referatul despre personalitatea vrednicului de pomenire Iustin patriarhul.
- Detalii
- Accesări: 1191
Aşteptând primăvara

Simbol al învierii şi al primenirii întregii făpturi, odată cu venirea primăverii, mărţişorul şi-a găsit cuvenita cinstire şi la Şcoala duminicală de la Parohia Roma-Prima Porta. Astfel, în ultimile două duminici, copii de la clasele mică şi mijlocie ai Şcolii noastre, au confecţionat “străluciri de bucurie-mărţişoare” pentru cele care la începutul lunii viitoare vor fi prăznuite ca mame şi soţii, de Ziua Mamei. Au participat peste 35 de copii la înobilarea acestui moment mult aşteptat de toată suflarea feminină, spre bucuria profesoarelor de religie şi a întregii noastre parohi.
A consemnat Alexandra Iovu
- Detalii
- Accesări: 1522
Duminica fiului risipitor la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Roma

În duminica a 34 a după Rusalii, a fiului risipitor, la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma Sfânta și dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu clericii acestui paraclis, spre bucuria credincioșilor care participă duminical și, uneori, zilnic la sfintele slujbe ale mănăstirii.
În cuvântul bogat de după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Siluan a explicat la început pericopa Apostolului de la Epistola întâi către Corinteni, continuând apoi cu explicarea pericopei evanghelice, subliniind iubirea Tatălui ceresc pentru toți oamenii, care așteaptă întoarcerea fiecăruia dintre noi, uitându-se către depărtările în care ne aflăm pentru a ne pregăti haina cea dintâi și demnitatea de fiu al Său.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a binecuvântat pe toți cei prezenți, care s-au închinat sfintelor icoane ale Domnului și Învierii Sale, precum și ale Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul.
- Detalii
- Accesări: 2186
Hram Mănăstirea Bivongi

Hram Mănăstirea Bivongi
Mănăstirea Bivongi - Fotografii de la Hramul Mănăstirii - 24 februarie.2019
- Detalii
- Accesări: 1085
Adunare Protopopială în Liguria și Taina Sfântului Maslu în parohia Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din Savona
Vineri 22 februarie 2019, în parohia Sfântul Proroc Ioan Botezătorul din Savona, a avut loc Adunarea Protopopială a preoților din Liguria :Pr. Protopop Filip Constantin, Pr. Attila Claudiu, Pr. Codiță Daniel și Pr. Andronic Gheorghe. În cadrul acestei întâlniri s-a săvârșit și Taina Sfântului Maslu, după care s-a continuat cu dezbaterea problemelor actuale ale protopopiatului precum și proiecte pentru anul în curs. Dumnezeu să binecuvânteze și să împlinească toate lucrările și proiectele propuse spre slava Sa și mântuirea noastră.
Pr. Gheorghe Andronic
- Detalii
- Accesări: 2118
PS Atanasie de Bogdania a petrecut o „seară filocalică” alături de tinerii Nepsis la Parohia „Botezul Domnului” din Monterotondo

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în Eparhia noastră au debutat „Serile filocalice”, întâlniri în care se împărtășesc tinerilor gânduri și meditații din trăirile Sfinților și din experiența părinților care le vorbesc acestora.
În acest timp de pregătire a Triodului, în seara zilei de vineri, 22 februarie 2019, am avut binecuvântarea unui moment duhovnicesc la Monterotondo, împreună cu Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania.
Preasfinția Sa ne-a vorbit despre actualitatea și aplicabilitatea rugăciunii în timpurile noastre și la situațiile noastre. Cu un ton blând și vesel, ne-a împărtășit mai mult din experiențele personale de rugăciune, decât din cele lecturate. Utilizând metafore și parabole filocalice (copilăria Sf. Onufrie cel Mare, ecranizarea Marcellino pane e vino) și existențiale (personale și pastorale), Episcopul nostru vicar a reușit să ne țină într-un tonus de interes și participare pe care nu l-am mai întâlnit de mult timp la tinerii cunoscuți.
Preasfințitul a răspuns apoi la întrebări. A insistat pe rugăciunea ca stare înaintea lui Dumnezeu, evitând rutina și împrăștierea. A explicat că rugăciunea trebuie să fie o prioritate (printele primele pe lista priorităților) între multele lucruri importante de făcut. Una dintre întrebările cele mai importante a fost: Cum să facem ca și altora să le transmitem experiența rugăciunii? Oaspetele serii a răspuns că trebuie să ne prezentăm înaintea interlocutorilor cu sinceritate și iubire. Când se vorbește din inimă (sinceră și iubitoare), Însuși Dumnezeu vorbește prin noi și deci convinge. Dacă rugăciunea nu trece prin inimă, aceasta nu se schimbă și cel cu care vorbim nu simte harul și taina celor ce se vor transmise. Un suspin, o empatie, o îndurerare au mai multă valoare decât multe rugăciuni formale. Postul și simplificarea vieții ajută la perceperea și participarea la viața celui ce este în suferință.
Conferința s-a încheiat cu conștiința faptului că aceste întâlniri sunt foarte pozitive. Ajută să îl punem pe Dumnezeu în mijlocul nostru și ca măsură a tuturor lucrurilor. Să ne punem mai multă încredere în Dumnezeu în această lume care pare că te cucerește prin puterea tehnicii și a vizualului. Timpurile sunt critice, dar și ciclice. În trecut, părea că răul era la putere, dar apoi binele a revenit. Și tot așa. Fiecare generație parcă reîncepe de la zero. Lucrarea bisericească și calea cea de mijloc (a dreptei socotințe, a echilibrului între generații) face ca Dumnezeu să fie mereu Noutatea care să schimbe lucrurile în mod mântuitor.
Mulțumim Preasfințitului Părinte Atanasie că a dedicat acest timp tinerilor parohiei noastre și celorlalți tineri din Roma și zona Lazio, fiind convinși că acea sămânță de înțelepciune dăruită nou în seara zilei de vineri ne-a făcut să ne întoarcem la casele noastre mai optimiști și mai plini de speranță. În viitor vom face din aceste gânduri de rugăciune, momente de rugăciune, prin care ne vom izbăvi de neputințe, primejdii și neajunsuri. Slavă lui Hristos Dumnezeu, care este Rugăciunea inimii noastre!
A consemnat domna preoteasă Lorena
- Detalii
- Accesări: 1784
ÎNCEPUT DE DRUM ÎN PROTOPOPIATUL LOMBARDIA 3

Joi, 21 februarie, în Parohia "Sfântul Vasile, luminătorul Armeniei" din orașul Lonato del Garda din provincia Brescia a avut loc prima Adunare protopopială a slujitorilor Sfintelor Altare din nou-înființatul Protopopiat Lombardia 3. După decizia de reorganizare administrativ-bisericească a Regiunii Lombardia prin înființarea celui de-al treilea protopopiat, decizie luată în ședința de lucru a Consiliului Eparhial și după oficializarea ei în cadrul Adunării Eparhiale de anul acesta, aș putea spune că joi seara, în cadrul Slujbei Sfântului Maslu de obște săvârșită la Lonato, a avut loc "botezul" nou-născutului protopopiat. La încheierea Sfintei Taine au luat cuvântul Părintele Protopop Gelu Porumb și invitatul de onoare al serii, domnul ministru secretar de Stat Vasile Timiș, inspectorul general de religie al Ministerului Educației, Culturii și Tineretului din România. Părintele protopop Gelu a salutat credincioșii din sfânta biserică și a făcut o scurtă prezentare a noii realități administrativ-bisericești din Episcopia Italiei, care urmărește scăderea volumului de muncă al părinților protopopi și o mai bună reprezentare în teritoriu a Preasfințitului nostru Episcop Siluan prin sistemul protopopial, în scopul unei chivernisiri cât mai îngrijite a turmei Adevăratului Păstor și Cap al Bisericii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Domnul secretar de Stat Vasile Timiș s-a adresat ascultătorilor dintr-o perspectivă profund duhovnicească, vorbindu-le despre rugăciunea simplă, dar sinceră, pe care o cere Dumnezeu creștinilor din zilele noastre care sunt atât de încărcați cu grijile vieții și despre recunoașterea clipelor de fericire din viața noastră care trec de multe ori nebăgate în seamă de noi. Domnul Vasile Timiș a lăudat spiritul de solidaritate al credincioșilor ortodocși de limbă română din afara granițelor României și ale Republicii Moldova, acest "duh" de viață creștină care îl amintește pe cel din primele veacuri ale Bisericii lui Hristos și care de multe ori poate constitui un model de urmat chiar pentru conaționalii noștri rămași "acasă", în patrie.
După miruitul credincioșilor s-a desfășurat prima ședință de lucru a preoților din Protopopiatul Lombardia 3, la care s-au stabilit principiile generale de funcționare a protopopiatului și câteva probleme concrete pentru perioada anului bisericesc în curs.
Dăm slavă bunului Dumnezeu pentru pacea de care se bucură Sfânta Biserică Ortodoxă și credincioșii ei în țară și în afara hotarelor ei, amin!
A consemnat responsabilul mass-media al Protopopiatului Lombardia 3, preotul Sorin Croitoru de la Mantova
- Detalii
- Accesări: 1299
Seri filocalice pentru tinerii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în perioada liturgică a Triodului, în cuprinsul Eparhiei, va avea loc proiectul catehetic Serile filocalice, în cadrul căruia mai mulți conferențiari vor avea întâlniri duhovnicești cu tinerii Nepsis ai Episcopiei noastre.
Proiectul catehetic dedicat tinerilor Eparhiei noastre se află la a doua ediție, dorind a adăuga nobleței și curăției specifice tânărului o frântură din bucuriile duhovnicești ale viețuirii în Hristos, ca semințe ce vor rodi în sufletele lor atunci când Dumnezeu va îngădui.
Prima seară filocalică se va desfășura la Parohia Monterotondo, seara zilei de vineri, 22 februarie 2019, și va fi susținută de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
- Detalii
- Accesări: 1132
Activități în parohiile EORI în perioada 18 - 24 februarie 2019

PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
1. Marți, 19 februarie, în Parohia “Sfântul Niceta de Remesiana” – Susa s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL TOSCANA II
2. Marți, 19 februarie, a avut loc Adunarea Protopopială și conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Toscana II. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” - Livorno.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE III
3. Sâmbătă, 23 februarie, va avea loc Adunarea Protopopială și conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Piemonte III. Evenimentul va fi găzduit de Parohia “Sfântul Mucenic Laurenţiu Arhidiaconul” - Alba.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 1049
Continuă lucrările pe Șantierul bisericii parohiei Verona 1

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu mijlocirile Sfântului Proroc Ilie și a Sfântului Ierarh Zenon, în săptămâna acestea s-a terminat structura la etajul clopotniței bisericii parohiale și se pregătește materialul pentru șarpantă.
Mulțumind tuturor jertfitorilor și ostenitorilor, rugăm pe Milostivul Dumnezeu să reverse peste toți darurile Sale cele nemuritoare.
- Detalii
- Accesări: 1989
Manifestări religioase şi culturale la hramul Parohiei Ortodoxe Alcamo

Credincioșii ortodocși români din mai multe zone ale Siciliei au participat în zilele de 19 şi 20 februarie 2019 la hramul Parohiei „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” - Alcamo. În seara zilei de 19 februarie a fost organizată după slujba Vecerniei o procesiune. Programul liturgic din ziua hramului a fost urmat de vernisajul expoziţiei de fotografie „Rădăcini”, organizată în contextul Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română.
Biserica „San Vito” a Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ierarh Leon al Cataniei” din Protopopiatul Ortodox Român Sicilia a găzduit în zilele de 19 şi 20 februarie 2019 o serie de manifestări religioase şi culturale. Acestea au fost organizate, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în cinstea ocrotitorului parohiei amintite, sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe pe 20 februarie. În seara zilei de marţi, 19 februarie, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost oficiată de părintele Nicolae Chilcos, protopop al Protopopiatului Sicilia, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părintele Martinian Epure de la Parohia Ortodoxă Română Palermo, părintele Dănuţ Băcăuanu de la Parohia Ortodoxă Română Canicatti, părintele Răzvan Morgoci de la Parohia Ortodoxă Română Siracusa, părintele paroh Petru Tărăboi şi diaconul Marian Toşu. Numeroși credincioși din Provincia Trapani, din mai multe parohii ortodoxe românești din Sicilia, dar și invitați din România s-au rugat în cadrul acestei slujbe. Atmosfera de rugăciune a fost completată de inimile calde ale oamenilor, de lumina lumânărilor şi a candelelor, dar şi de cântările deosebite ale privegherii. Părintele protopop Nicolae Chilcos, care păstoreşte Parohia Ortodoxă Română Ragusa, şi-a exprimat bucuria pentru că a participat la prima slujbă din cadrul Zilelor Parohiei Ortodoxe Române Alcamo, apreciind prezenţa numeroasă a credincioşilor ce şi-au manifestat dragostea faţă de Biserica lui Hristos. La rândul său, preotul paroh Petru Tărăboi a mulţumit soborului pentru că a slujit Vecernia unită cu Litia şi tuturor celor prezenţi.
Pelerinaj în cinstea Sfântului Ierarh Leon
Pentru a-l cinsti într-un mod aparte pe Sfântul Ierarh Leon, Vecernia a fost urmată de o procesiune pe străzile din jurul Bisericii „San Vito”. În faţă au mers sfintele icoane şi prapurii, iar pe tot parcursul acesteia românii ortodocşi au ţinut lumânări aprinse şi au intonat mai multe cântări religioase. În pelerinaj a fost purtată şi icoana ce adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Macarie de la Saharna, Basarabia. Numeroşi credincioşi din Alcamo şi din ale părţi ale Siciliei, dar şi invitaţi italieni, au participat atât la slujbă cât şi la procesiune. În acelaşi timp, s-au rostit ectenii pentru pacea întregii lumi, pentru sănătatea clerului şi a credincioşilor şi pentru toate cele de folos mântuirii sufletului. După ce s-a intrat în biserică, cei prezenţi au fost miruiţi şi au primit litie. Prin grija enoriaşilor harnici şi buni, în faţa sfântului locaş a avut loc o agapă frăţească în cadrul căreia s-au servit bucate tradiţionale româneşti. „Am rămas impresionat de slujba din această seară şi mai ales de cântările religioase pe care le-au cântat preoţii. M-am bucurat mult să văd că oamenii au venit în număr mare să-l serbeze pe Sfântul Ierarh Leon, ocrotitorul nostru. Biserica noastră din Alcamo este deosebit de importantă pentru noi, pentru că aici vorbim aceeaşi limbă şi îl primim pe Mântuitorul Hristos în cadrul Sfintei Liturghii”, a spus Silviu Pavel, un adolescent care locuieşte în Alcamo alături de părinţii lui de mai bine de 15 ani. În ziua hramului, s-au oficiat Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi.
Vernisajul expoziţiei de fotografie „Rădăcini”
În aşezământul social-filantropic al Parohiei Ortodoxe Române Alcamo a avut loc apoi vernisajul expoziţiei de fotografie „Rădăcini”. Cei 12 fotografi din Iaşi, Botoşani, Ploieşti şi Braşov au expus 30 de imagini ce au ca subiect credinţa ortodoxă, tradiţiile şi preocupările din satul românesc. Despre lucrările expuse a vorbit Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi: „Fotografiile din această expoziţie au fost realizate în ultimii ani în câteva sate din ţara noastră, în diferite anotimpuri. Autorii lucrărilor au selectat imaginile cu foarte multă atenţie, acceptând invitaţia de a expune la Alcamo atât pentru românii de aici, cât şi pentru italienii care doresc să-şi facă o idee despre satul românesc autentic. Chipurile şi scenele surprinse de autori sunt deosebit de sugestive, în spatele fiecărei imagini existând de obicei o poveste. Îmi doresc ca prin intermediul acestor fotografii şi al albumului editat cu acest prilej să retrăiţi anumite momente ce vă leagă de rădăcini. Aproape toţi românii din afara graniţelor ţării, cu excepţia celor care s-au născut în străinătate, sunt legaţi de satul românesc prin părinţii, bunicii sau străbunicii care ne-au dat viaţă şi ne-au crescut”. La rândul său, părintele protopop Nicolae Chilcos a urmărit cu atenţie cele 30 de fotografii şi a mărturisit că multe dintre ele îi aduc aminte de perioada frumoasă a copilăriei şi de oamenii dragi. De asemenea, s-a referit la costumele populare ce se regăsesc în câteva fotografii şi la diferitele manifestări ce au ca scop păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti. Amintim că cele 30 de fotografii din expoziţia „Rădăcini” sunt semnate de următorii artişti fotografi: Florin Aioanei, Mihaela Ajităriţi, Florin Andrei, Nicu Apostu, Andrei Baciu, Constantin Ciobanu, Constantin Ciofu, Dan Colisnic, Vlad Dumitrescu, Ovidiu Porohniuc, Cristian Vidraşcu şi Cristina Zaharia.
- Detalii
- Accesări: 1573
Taina Sfântului Maslu - Parohia Susa

Fotografii - Taina Sfântului Maslu - Parohia Susa, protopopiatul Piemonte II
- Detalii
- Accesări: 2462
Adunare Protopopială în Protopopiatul Toscana 2
Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Toscana 2 au participat marți, 19 februarie, la prima Adunare Protopopială din acest an organizată în Parohia „Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț” din Livorno.
După săvârșirea Sfintei Liturghii au avut loc lucrările adunării unde s-au luat decizii pentru buna organizare și funcționare a protopopiatului nostru.











