- Detalii
- Accesări: 1577
Congresul aniversar Nepsis Italia 2018
- 10 ani de tineri Nepsis în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei –
Cu ajutorul Domnului, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în data de 8 decembrie 2018, la Roma, a avut loc Congresul aniversar Nepsis Italia, la împlinirea a 10 ani de existență a Frăției Tinerilor Ortodocși Români din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Evenimentul, dedicat tinerilor ortodocși români din toată Italia, a avut loc în incinta Complexului Seraphicum din Roma și a debutat cu slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, alături de un sobor de preoți.
După rugăciunea de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a deschis în mod solemn Congresul aniversar, făcând un periplu emoționant în care a prezentat succint lucrarea Frăției Tinerilor Ortodocși din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în acești 10 ani de existență, a dărui tânărului pe Hristos neînsemnând altceva decât a asigura întregii lumi un viitor mai bun și mai pătruns de duhul iubirii Sale.
„Credința ca exercițiu de mărturisire a unității”! Acesta este titlul conferinței pe care Preacucernicul Părinte Profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, a susținut-o pentru tinerii veniți în număr mare la cel mai important eveniment din cuprinsul anului dedicat acestora. Părintele Constantin i-a provocat pe tineri la o meditație despre cum să-L mărturisești pe Hristos în lumea de astăzi.
Asociația culturală "Rediviva", prin doamna preoteasă Violeta Popescu, a prezentat mai multe apariții editoriale menite să aducă la îndemâna tinerilor români, familiarizați cu limba italiană, dar și italienilor, cărți traduse din limba română în italiană, unele ediții fiind chiar lingvistice. Apoi, a fost vizionat un scurt film în limba italiană de prezentare a activității asociației, cu un accent sporit pe prigoana regimului comunist în România, o realitate cruntă ce aparține acestui Centenar de la Marea Unire.
După vizionarea filmului aniversar Nepsis Italia 10 ani, a urmat o agapă frățească, după care tinerii au fost împărțiți în ateliere de discuții pe diferite teme. A urmat tradiționala Colindă a tinerilor Nepsis, concluziile atelierelor și un nou moment emoționant, defilarea Stindarului Unirii, în timpul intonării imnului național „Deșteaptă-te române”, în cadrul unei tematici aparte, România 100, dedicată sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.
Congresul aniversar Nepsis s-a bucurat și de un recital de colinde susținut de către două grupuri corale profesioniste, grupul coral „Sf. Potițiu” și corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani.
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a încheiat în mod festiv Congresul aniversar 10 ani de Nepsis Italia, printr-un cuvânt de mulțumire adresat atât tuturor tinerilor prezenți, cât și celor care s-au ostenit cu buna organizare a evenimentului, voluntarilor implicați și, în mod particular, Departamentului pentru Tineret al Episcopiei, care lucrează cu timp și fără timp, prin toată echipa implicată în numeroasele activități cu tinerii.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Te voi lăuda, Doamne, că sunt o făptură așa de minunată.
Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte (Psalmi 138, 14)
- Detalii
- Accesări: 1274
Activități în parohiile EORI în perioada 03-09 decembrie 2018

PROTOPOPIATUL PIEMONTE I
1. Joi, 6 decembrie, în Parohia “Sfântul Niceta de Remesiana” – Susa s-a oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL PIEMONTE II
2. Parohia “Sfântul Mucenic Laurenţiu, Arhidiaconul” – Alba a găzduit sâmbătă, 8 decembrie, conferința: “Unitate în mărturisire și mărturisire a unității (de credință și de neam) în contextul pluralismului (religios, confesional și etnic) postmodern”. Prelegerea a fost susținută de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universătății “Babeș-Bolyai” – Cluj.
3. Duminică, 9 decembrie, în Parohia “Sfinții Români” – Cuneo se va oficiat Taina Sfântului Maslu.
PROTOPOPIATUL TRIVENETO II
4. Vineri, 7 decembrie, Pr. Gabor Codrea, parohul Bisericii “Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” – Verona, a susținut conferința: “Signore, mostra il tuo volto”.
5. Parohia “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” - Padova a organizat sâmbătă, 8 decembrie, un spectacol de tradiții românești. În continuarea evenimentului Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, a susținut prelegerea: “Nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile, o teologie patristică a Crăciunului”.
Duminică, 9 decembrie, Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae va susține conferința: “Nașterea Domnului oglindă în predica patristică”. Aceasta se va adresa clericilor din protopopiat.
PROTOPOPIATUL UMBRIA-MARCHE
6. Parohia “Sfântul Ioan Damaschin” – Città di Castello și-a cinstit marți, 4 decembrie, ocrotitorul. Vineri, 7 decembrie, după Slujba de Te Deum la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, Pr. Ionuț Radu, Parohia ”Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie, Chelsie și Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Milano a ținut un cuvânt despre Marea Unire. În continuarea momentului a avut loc un concert de colinde și deschiderea oficială a expoziției fotografice “Romania, immagini dall’anima al sogno”.
7. Sâmbătă, 8 Decembrie, parohiile din protopopiat au organizat Festivalul “Colindului sfânt și bun”. Evenimentul a fost găzduit de Parohia “Sfântul Mucenic Dasie de la Durostorum” - Ancona.
PROTOPOPIATUL SICILIA
8. Joi, 6 decembrie, Parohia “Sfânta Cuvioasă Melania Romana” – Ragusa a găzduit un concert de colinde.
9. Vineri, 7 decembrie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia “ Parohia Sfânta Muceniță Filoteia de la Curtea de Argeș” - Canicatti.
Echipa Departamentului de Comunicare și Imagine al EORI
- Detalii
- Accesări: 1246
Congresul Nepsis - Trinitas TV

Congresul Nepsis - Știre Trinitas TV - 08 decembrie 2018
- Detalii
- Accesări: 2270
Congresul Nepsis în fotografii (3)

Fotografii de la CONGRESUL ANIVERSAR NEPSIS ITALIA – Roma 08 decembrie 2018
A treia Parte
- Detalii
- Accesări: 2184
Congresul Nepsis în fotografii (2)
Fotografii de la CONGRESUL ANIVERSAR NEPSIS ITALIA – Roma 08 decembrie 2018
A doua Parte
- Detalii
- Accesări: 3697
Congresul Nepsis în fotografii
Fotografii de la CONGRESUL ANIVERSAR NEPSIS ITALIA – Roma 08 decembrie 2018
Prima Parte
- Detalii
- Accesări: 1461
Congresul Nepsis Live

Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, azi 8 decembrie 2018, începând cu orele 10.00, la Sala SERAPHICUM – Roma, va fi CONGRESUL ANIVERSAR NEPSIS ITALIA, unde sunt invitați să participe tinerii Nepsis din parohiile frățiilor voastre.
Congresul va fi transmis live pe pagina de Facebook al Episcopiei noastre: https://www.facebook.com/episcopia.ortodoxa.italiei/
- Detalii
- Accesări: 1061
Întâlnirea preoților din Protopopiatului Lazio II

Ultima întâlnire de anul acesta a preoților din Protopopiatul Lazio II a fost la Parohia Zămislirea Maicii Domnului din Roma.
După prima parte, în care s-au discutat diferite aspecte de ordin pastoral administrativ, am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru pe doamna Eugenia Bojoga, profesoară universitară la catedra de Limba română de la Institutul Pontifical Oriental din Roma.
Domnia sa ne-a vorbit cu mult patos despre rolul și importanța limbii române în formarea conștiinței unității de neam pentru românii din toate principatele istorice ale României.
Toți preoții prezenți au participat apoi la slujba Sf. Maslu.
Adunarea protopopială s-a adăugat bucuriei parohiei noastre care își sărbătorește hramul, Zămislirea Maicii Domnului, pe 9 decembrie.
Pr. Ilie Ursachi
- Detalii
- Accesări: 1059
Sfântul Maslu Parohia Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul - Olbia

Fotografii - Sfântul Maslu Parohia Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul - Olbia
- Detalii
- Accesări: 1142
Centenarul Marii Uniri sărbătorit în Parohia Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul – Olbia

Fotografii - Centenarul Marii Uniri sărbătorit în Parohia Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul – Olbia
- Detalii
- Accesări: 1916
Prăznuirea Sfintei Muceniţe Filoteia în Parohia „Sfânta Cruce” –Torino II

Sfânta Muceniţă Filoteia de la Curtea de Argeş, una dintre cei trei ocrotitori ai paraclisului Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino II şi sprijinitoarea Centrului de Ajutor dedicat Vieţii (CAV) „Sfânta Filoteia”, a fost sărbătorită, ca în fiecare an, cu bucurie de toţi cei care, rugându-se în faţa icoanei sale, i-au simţit mijlocirea.
Joi sera s-a săvârşit Vecernia Mare cu Litie, într-o atmosferă duhovnicească la lumina candelelor şi a lumânărilor, iar înziua praznicului, pe 7 decembrie, Utrenia şi Sfânta Liturghie. În cuvântul de învăţătură, părintele Valeriu Andrei Grosu, de la Parohia „Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia” din Collegno, a îndemnat ca „toate mamele creştine să aibă ca model pe mama Sfintei Filoteia, dacă vrem să avem copii cu sufletul plin de virtuţi „ , afirmând şi că „ avem datoria să facem din fii noştri, fii ai lui Dumnezeu”.
Această zi de sărbătoare s-a încheiat la sediul Centrului de ajutor dedicat Vieţii (CAV) „Sfânta Filoteia”, centru înfiinţat, din grija părintelui paroh Lucian Roşu.
Aici s-a săvârşit rugăciunea de mulţumire pentru cei 10 ani de activitate.
Şi pentru că măsura iubirii de aproapele este măsura jertfei pe care suntem dispuşi sa o facem pentru el, preşedinta acestui centru, Elisabeta Cioată – Burduja, a prezentat întreaga activitate din toată această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, statisticile arătând că Sfântuliţa , care în timpul vieţii a fost ca o mamă pentru cei săraci şi flămânzi , încă are merinde în coşuleţul ei .
Părintele Gabriel Burcescu a mulţumit în final, în numele părintelui paroh, tuturor celor ce „şi-au dat puţin din timpul lor pentru a moşteni veşnicia”.
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!
părintele Gabriel Burcescu
- Detalii
- Accesări: 2178
PS Părinte Atanasie de Bogdania a participat la Concertul de colinde organizat de Parohia “Sf. Melania Romana" din Ragusa (Sicilia)

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în seara zilei de 6 decembrie 2018, la Parohia “Sfânta Melania Romana" din Ragusa (Sicilia), a avut loc un concert de colinde, la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Cuprinși de emoția așteptării marelui Praznic al Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, vestitorii acestui măreț eveniment din istoria neamului omenesc i-au încântat pe cei prezenți în glas de colind.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Părinte Atanasie a vorbit despre bucuria pe care Dumnezeu a făcut-o, din iubire, neamului omenesc, prin trimiterea în lume a unicului Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos. Nașterea Domnului nu este doar un fapt istoric al acestei lumi, ci este piatra de temelie a mântuirii sufletelor noastre.
Preacucernicul Părinte Nicolae Chilcoș, Protoiereu al Protopopiatului Misionar Sicilia și parohul comunității gazdă, a mulțumit atât Preasfințitului Părinte Atanasie de Bogdania pentru bucuria pricinuită prin participarea la acest moment artistic închinat Praznicului Nașterii Domnului, cât și tuturor celor prezenți.
La final, toți tinerii care au concertat au primit daruri și diplome.
Concertul de colinde a avut loc într-o biserică reconstruită pe o veche basilică bizantină închinată Sfântului Ierarh Nicolae.
Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos, din ceruri, întâmpinați-L!
- Detalii
- Accesări: 2978
PS Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit un nou slujitor al Sfântului Altar pentru Protopopiatul Misionar Sicilia

Prin vrerea Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în ziua prăznuirii Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, vineri, 7 decembrie 2018, Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania a hirotonit un nou preot, pe Diaconul Stelian Mandea, pe seama Parohiei "Sfântul Teodor Studitul" din Protopopiatul Sicilia, cea de-a noua parohie din această zonă, aflată în localitatea Ribera, în sud-vestul insulei.
Taina Hirotoniei a fost săvârșită în Parohia „Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș” din localitatea Canicatti, chiar la sărbătorirea hramului acesteia, pentru a înmulți bucuria împreună-slujirii cu toți credincioșii prezenți în număr mare la eveniment.
Preasfințitul Părinte Atanasie i-a transmis un cuvânt de felicitare și de întărire noului slujitor al lui Hristos pe meleaguri siciliene, îndemnându-l a fi de pază pentru păstorirea credincioșilor încredințați spre călăuzire, în această zonă a Italiei în care românii noștri se nevoiesc și mulți dintre ei suferă, departe de țară, spre a duce o viață mai bună și a oferi copiilor un viitor mai luminos. Dincolo de aceste exigențe ale trăirii în lume, Preasfinția Sa l-a sfătuit pe noul hirotonit să le ofere credincioșilor orizontul veșniciei, al iubirii și al păcii pe care Domnul Hristos îl descoperă tuturor celor care vin spre El cu credință, adăugând acestei misiuni modelul propriei viețuiri, în lume, dar ca unul care năzuiește spre cele cerești și spre Împărăția lui Dumnezeu.
Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a cărora propovăduire este Treimea cea de o fiinţă.
- Detalii
- Accesări: 1893
PS Părinte Atanasie de Bogdania a sfințit Casa socială „Sfânta Filoteia de la Curtea de Argeș” cu prilejul Hramului Parohiei din Canicatti

Cu ajutorul Domnului și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri, 7 decembrie 2018, la prăznuirea Sfintei Mucenițe Filoteia de la Curtea de Argeș, Parohia din Canicatti și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit un nou slujitor al Sfântului Altar și a binecuvântat lucrările de restructurare și de amenajare a bisericii, după care a sfințit noua Casă socială din parohie, ce va avea ca ocrotitoare pe Sfânta Muceniță Filoteia.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Atanasie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre râvna Sfintei Mucenițe Filoteia, cea care la vârsta de doar 12 ani și-a dat sufletul în mâinile Domnului, din iubire față de cei săraci și nevoiași. De aceea, Preasfinția Sa a amintit că este o lucrare minunată această Casă socială închinată Sfintei, în care vor afla alinare sufletească și trupească persoanele aflate în nevoi și în necazuri.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a hirotonit pe Părintele Diacon Stelian Mandea întru preot, pe seama Parohiei "Sfântul Teodor Studitul" din Ribera, cea de-a noua parohie din Sicilia, o zonă de mare jertfă pentru românii care se nevoiesc acolo. De asemenea, Preasfinția Sa a săvârșit mai multe hirotesii, atât întru duhovnic pe noul hirotonit, cât și un citeț, Vasile Buță, și au fost binecuvântați paraclisierii Gabriel Faiciuc, Gheorghe Pavel și Gheorghe Ciornei.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Atanasie a sfințit noua Casă socială „Sfânta Filoteia”, amenajată prin strădania preotului paroh și a credincioșilor parohiei, ce va deservi pentru asistența persoanelor care trec prin perioade mai dificile și care au mare nevoie de sprijin moral și material.
Pentru bogata activitate desfășurată în cuprinsul parohiei, Preasfințitul Părinte Atanasie l-a hirotesit întru iconom pe Preacucernicul Părinte Daniel Băcăuanu, parohul comunității.
La eveniment au asistat și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Catolice de Agrigento, în frunte cu Eminența Sa, Cardinalul Francesco Montenegro.
Toți cei prezenți au participat la sfârșit la agapa frățească oferită de parohie.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!











