- Detalii
- Accesări: 1741
Tabără Parohia „Sfântul prooroc Moise” din Asolo 1-7 iulie
Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, după încheierea Școlii Parohiale de Vară ”Nu uita că ești român” 11- 29 iunie în parohia ”Sfântul Prooroc Moise” din Asolo, a urmat Vacanța la mare 1-7 iulie. De aceste proiecte au beneficiat peste 70 de copii și tineri din parohia noastră, care au plecat acasă cu mai mult curaj de a vorbi și cânta românește. În cadrul activităților au avut ocazia să cunoască mai bine credința strămoșească, ce este Sfânta Liturghie, postul, cine sunt sfinții, și să trăiască bucuria copilăriei de alta dată.
La mare am avut două ieșiri educative, Venezia, Murano și Burano, am participat într-o excursie ghidată, cu vaporul, unde ni s-a prezentat istoria Veneției, o demonstrație a confecționării obiectelor din sticlă de Murano, tradiție seculară a cărei artă se transmite după nu mai puțin de 20 de ani de ucenicie. Fascinanta istorie a insulei Burano, unde fiecare casă trebuia pe vremuri să aibă o culoare diversă, pentru a nu fi încurcată de vechii pescari în perioadele cu ceață, astăzi această insulă a devenit o atracție turistică faimoasă și pentru biscuiții buranelli. Altă vizită educativă a fost la SEALIFE Jesolo, unde copii prin activități educative și creative au cunoscut îndeaproape lumea subacvatică.
Deși pentru majoritatea dintre ei a fost prima experiență departe de părinți, cu toții ar fi dorit ca tabăra să mai dureze măcar o săptămână. Ne-am despărțit cu greu, dar ne-am dat cu toții întâlnire la biserică. Următorul proiect, după tradiția veche din Maramureș, de unde provin o buna parte din parohienii noștri, este de a participa la procesiunea de Adormirea Maicii Domnului la mănastirea Moisei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
- Detalii
- Accesări: 1317
Tabără Protopopiatul Liguria 2-7 iulie 2018
În perioada 2-7 iulie 2018, Protopopiatul Liguria a organizat o tabără pentru copiii care au participat la orele de cateheză ce s-au desfășurat în parohii, având ca scop încurajarea prin implicarea directă a lor în activitățile catehetice și educative. Programul acestei săptămâni, a fost foarte încărcat cu diferite activități: sportive, disciplinare, distractive, creative dar mai ales duhovnicești la care au colaborat cu foarte mult entuziasm și interes. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, nădăjduind ca și în viitor să ne ajute să împlinim toate cele bine plăcute Lui. Nu în ultimul rând, mulțumim și coordonatorului principal de grup, preoteasa Iuliana Andronic , pentru organizarea programului de tabără, implicarea și susținerea copiilor în toate activitățile desfășurate în această săptămână.
- Detalii
- Accesări: 1236
Vecernie la parohia Padova I
Sâmbătă seara, la ora 18, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, a săvârșit slujba Vecerniei la parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova.
Părintele Episcop a fost înconjurat de clericii parohiilor din zona orașului, care au format un frumos cor, ceea ce a contribuit la strălucirea slujbei arhierești.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a apreciat atmosfera de bucurie și a încurajat pe cei prezenți la cultivarea și creșterea noilor generații de creștini.
- Detalii
- Accesări: 3169
Vizita PS Atanasie de Bogdania la parohia Padova Vest - Mestrino
În seara zilei de sâmbătă, 7 Iulie 2018, PS Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a efectuat o vizită în parohia “Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din Padova Vest - Mestrino. În timpul vizitei Preasfinția sa a discutat despre realizările tinerei parohii, dar și despre proiectele de viitor. Preasfinția Sa a încurajat tânăra, dar dinamica parohie, în misiunea care o desfășoară mai ales în lucrarea cu tinerii și copiii.
Slavă Lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările primite !
- Detalii
- Accesări: 1117
Drapelul unirii și vecernia hramului Bisericii din Saluzzo

Fotografii de la Saluzzo - Drapelul unirii și vecernia hramului Bisericii
- Detalii
- Accesări: 2114
Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfânta Cruce” –Torino II

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri, 6 iulie2018, în biserica Parohiei „Sfânta Cruce” –Torino II a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu de către un sobor de patru preoţi şi un diacon din parohii ale Protopopiatului Piemonte I – Valle d’Aosta Centru – Nord.
La sfârşitul slujbei, părintele diacon David Vasile, de la Parohia ,,Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului’’ din Giaveno, a susţinut în cadrul „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi a Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, conferința cu tema : Unitatea Familiei.
Pentru început, acesta a afirmat că “așa cum Sfânta Treime este Una, la fel si familia creştină, legată prin iubire, formează un singur întreg în duh şi iubire”. De asemenea, părintele diacon a îndemnat la ”a ne strădui să păstrăm unitatea iubitoare în sânul familiei, amintindu-ne de porunca Mântuitorului care ne cere să ne iubim unul pe altul precum El ne-a iubit pe noi...” (Ioan 13, 34). ” Rugăciunea este sufletul familiei, al Bisericii, al fiecărui creştin şi al întregii lumi,” a mai afirmat printre altele parintele diacon.
Părintele Gabriel Burcescu a mulţumit la finaltuturor celor prezenți amintind cat de important este să ne punem nădejdea în Dumnezeu pentru ca “din durerea sufletească și trupească să se nască rugăciunea care ne ține uniți în acelaș Duh de viață dătător “.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Diacon Valeriu Andrei Grosu
- Detalii
- Accesări: 1669
Școala de vară în parohia Latina - prima săptămână
Cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Siluan și în acest an, parohia ”Buneivestiri” din Latina organizează școala de vară adresată copiilor în perioada 2-13 iulie. Un număr de șaisprezece copii cu vârste cuprinse între 8- 14 ani se bucură în fiecare zi de activități concepute pentru a parcurge o călătorie în spațiul de spiritualitate și cultură românească. Împreună am ascultat Rapsodia I și Balada pentru vioară și orchestră compusă de George Enescu pe fundal, în timpul atelierelor artistice de cusături tradiționale, țesut și quilling modelaj și cruci pictate pe care le-am susținut în prima parte a zilei alături de ore de catehism și istorie a poporului nostru. În centrul atenției noastre la orele de istorie au stat Ștefan cel Mare, prăznuit pe data de 2 iulie și momentul Unirii de la 1918 pentru care am parcurs un drum punctat pregătitor al momentelor istorice premergătoare. Am avut competiții pe tema concursului de tir cu arcul, participare consistentă la atelierele artistice și decernarea unei distincții pentru ”cel mai bun prieten” numit de copii în fiecare săptămână. Ne vom apleca și asupra unor personalități ale culturii noastre precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu si Henri Coanda și ne vom lua răgazul nostru pentru clipe de joc și bucurie. Toate acestea le sunt oferite copiilor în cadrul a două săptămâni pe care le dorim spre folos și binecuvântare !
Presb. Cristina Agavriloae
- Detalii
- Accesări: 1403
A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a șasea zi

Fotografii din A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a șasea zi
- Detalii
- Accesări: 1232
A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a cincea zi

Fotografii din A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a cincea zi
- Detalii
- Accesări: 1368
A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a treia zi

Fotografii din A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a treia zi
{gallery}2018/610 2018.07.03.t.campomestr3{/gallery}
- Detalii
- Accesări: 1924
A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a patra zi

Fotografii din A doua TABĂRĂ - CAMPOSAMPIERO (PD) și MESTRINO (PD) - Poze din a patra zi
- Detalii
- Accesări: 1798
"Dar din Dar" 2018

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu purtarea de grijă părintească a Preasfințitului Părinte Siluan, şi prin contribuţia ...
- Detalii
- Accesări: 3080
TABĂRA EORI ”NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN” ediția a VI-a,
TOSSIGNANO 2018 - primele zile

Fotografii din TABĂRA EORI ”NU UITA CĂ EȘTI ROMÂN” ediția a VI-a,
TOSSIGNANO 2018 - primele zile.
- Detalii
- Accesări: 3567
PS Atanasie de Bogdania la hramul primei mănăstiri ortodoxe românești din Elveția

Duminică, 1 iulie 2018, Mănăstirea Sfântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu din Elveția a sărbătorit cel de-al cincilea hram, al cincilea an de la începerea vieții de rugăciune pe meleagurile helvete a primei mănăstiri ortodoxe românești.
Mănăstirea Sântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt și pe Sfântul Ioan Maximovici de San Francisco și Shanhai, ocrotitorul Diasporei, ambii prăznuiți în 2 iulie.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, împreună cu protosinghelul Calinic, preotul slujitor al Mănăstirii, pr. Daniel Schmid din parohia Sfântul Gheorghe de la Neuchatel, pr. Marius Manea din parohia Pogorârea Sfântului Duh de la Neuchatel, și diaconul Nicolae Popescu din parohia Sfântul Andrei de la Basel.
La acest moment aniversar au participat cu multă bucurie credincioși români și elvețieni din toate colțurile Elveției. După Cuvântul de învățătură, care a încălzit inimile celor prezenți și le-a descrețit frunțile, la sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Atanasie a dăruit Mănăstirii o icoană a Maicii Domnului de la Ierusalim și a transmis celor prezenți binecuvântarea și salutul IPS Părinte Mitropolit Iosif de la Paris, spre întărire și mângâiere.











